Casa de culoarea nisipului era ascunsă între două dune line, la marginea mării. Cu acoperișul din stuf, tras ca o pălărie uriașă pînă la ferestre, arăta ca o băbuță picotind la soare. Doar obloanele albastre date în părți trădau veghea ei, cu privirea visătoare spre plajă și spre valurile neobosite.
Un gard scund din bolovani rotunzi, printre care floricele de toate culorile se aciuiseră aduse de vînt, o împrejmuia de jur împrejur.
Pe nisipul cald de la intrare, o bicicletă albă, cu un coșuleț prins de ghidon, aștepta sub soarele fierbinte. În spatele casei, pe o bancă albastră sub o boltă de trandafiri, sta o fată învârtind în mînă un trandafir pe care din cînd în cînd, îl mirosea adînc. Rochia lungă și albă se înfoia, tremurînd ușor în boarea vîntului, lăsînd libere privirii două picioare grațioase și arse de soare.
O pălărie mică și albă cu o eșarfă lungă ce se învolbura ca o spumă în jurul picioarelor se afla pe genunchii ei fluturînd lin deasupra nisipului încins de soare.
Părul lung și castaniu era legat lejer la spate cu o panglică albă, doar două șuvițe rebele îi mîngîiau fața luminată de un zîmbet tainic. Un cîine mare, roșcat, ce se odihnea la picioarele ei, ridică atent capul și, plin de bucurie, sare pe picioare dînd din coadă. Ascultînd o voce lăuntrică, Julia se scoală și, așteaptă cu mîinile împreunate la piept. Pe pietrișul din jurul casei se aud pași repezi ce vin spre grădină. După colț, apare un tînăr; este îmbrăcat cu un costum ușor de vară, de culoarea nisipului, doar cravata legată lejer la gît îi dă o aparență festivă. Este înalt și chipeș, părul negru și ondulat încadrează fața bronzată iar ochii negri și catifelați se îndreaptă spre fata care-i iese înainte și tot dorul zboară spre ea prin mîinile lui întinse.
- Jules! Tocmai mă gîndeam la tine, simțeam că vii, sînt atît de agitată și fericită totodată! Mîine este ziua noastră cea mult așteptată, parcă visez, mi-e frică să nu intervină ceva! Este prea frumos totul! Aș vrea să adorm și cînd mă trezesc, să fim deja căsătoriți!
- Julia! Iubita mea! Nimic nu se poate întîmpla, nimeni și nimic nu ne va putea despărți! Nu-ți fie frică, de mîine vom fi pentru totdeauna împreună, avem toată viața în fața noastră și, îți promit, viața noastră va fi minunată! Acum pune-ți sandalele și să ne grăbim, Martin ne așteaptă pentru tablou.
Julia își înfășoară visătoare eșarfa pe braț, privind cu ochii mari un punct minuscul undeva în largul mării.
Cele două umbre dispar, mînă în mînă în lumina fierbinte spre ștrand, tremurînd ca o Fata Morgana prin valurile argintii.
...................................................................................................................
Jules și-a ținut promisiunea, viața lor a fost o romanță nesfîrșită, erau un gînd și un suflet, rare erau zilele cînd se despărțeau pentru cîteva clipe, chiar după ce m-am născut eu, preferau să mă ia peste tot cu ei decît să plece unul fără celălalt. Am crescut într-o atmosferă plină de iubire, viața lor era lină, fiecare zi era un dar și ei arătau la fel de tineri ca în tabloul de nuntă ce atîrna deasupra căminului. După căsătoria mea și după ce Julia cea mică a intrat în viața noastră, era rîndul ei să-i petreacă pe bunici peste tot.
Pînă în acea zi cînd s-au hotărît, la aniversarea căsătoriei lor să plece singuri cu barca spre stîncile unde au copilărit și s-au cunoscut.......a fost o dragoste ca în povești și de multe ori în serile de iarnă stăteau unul lîngă altul în fața căminului și depănau amintiri din tinerețe. Cel mai mult erau legați de ziua nunții lor, despre ea ar fi vorbit zi și noapte dacă era posibil.
Gînduri neliniștite mă caută și-mi șoptesc, poate așa au vrut ei, într-o zi ar fi rămas unul din ei singur, sînt sigură că nu ar fi supraviețuit, și poate au hotărît dinainte să nu se despartă nici prin moarte....s-au dus fericiți să-și serbeze ultima lor aniversare, în mijlocul mării.....
......................................................................................................................
Privesc pe fereastră spre marea liniștită. Astăzi pare atît de calmă, prin nimic nu-și arată sălbăticia, a acceptat hotărîrea lor, și-a luat jertfa scumpă înghițindu-i cu lăcomie, ca pe un dar ce i se cuvenea!
M-a lăsat singură cu Julia, nepoata lor, pe care atît de mult o iubeau amîndoi. Mi-a înghițit soțul și părinții dragi!
Julia este prea mică să înțeleagă, bunicii ei nu se vor mai intoarce niciodată, la fel ca și tatăl ei, care a plecat disperat să-i caute, nici el nu s-a mai întors în noaptea aceea, cînd parcă tot pămîntul se hotărîse să se sfărîme.
Da, voi pleca departe de aici, iar casa asupra căreia se pare că atîrnă un blestem o voi vinde la primul cumpărător care-și va arăta interesul. Am dus deja toate amintirile scumpe în pod, nu le pot lua cu mine, nu pot să le despart de aceste locuri,
aparțin de casa asta, de marea agitată, de grădina acum părăsită, și de soarele care zilnic caută sub bolta de trandafiri ofiliți un băiat și o fată....... mobila lor, tabloul lor de nuntă se vor sfărîma ca un castel de nisip în locuri străine.
Voi închide podul și condiția la vînzarea casei, va fi ca nimeni să nu se apropie de el. Nu mă pot atinge de rochia ei de nuntă, nu mă pot atinge de tabloul lor, unde arată atît de fericițI. Mi-e frică să nu destram vraja care înconjoară totul, le simt atît de dureros lipsa!
De multe ori m-a bătut gîndul să mă duc cu Julia să-i caut, pînă cînd valurile ne vor înghiți și pe noi. Astăzi i-am văzut iar în grădină, arătau atît de tineri și fericiți, veniseră iar, ca aproape în fiecare zi plină de lumină: au fost cele mai frumoase clipe din viața lor și le repetă la nesfîrșit. O vrajă și o tristețe adîncă învăluie casa, trăiesc zilnic cu vedeniile minunate dar.... aici nu există realitate și o observ pe Julia cum vorbește cu persoane inexistente. Trebuie să plec cît mai repede. căci ei mă cheamă! I-aș urma, numai Julia, cu ochii ei mari și catifelațI, îmi dă putere: ei trăiesc prin ea și de aceea trebuie să o salvez.