Sunt vremuri în care lumea vorbește puțin, fiecare îl suspectează pe celălalt. Comuniștii au reușit să ne golească pînă și gîndirea, punînd în loc frica. Am devenit niște roboți care aplaudă la comandă, strigă texte tembele. Într-o zi stînd la coadă, la lapte, un pensionar, microbist al Rapidului, bucuros că echipa lui cîștigase, a spus în gura mare : „sus Rapidul, jos partidul !”. Nu a mai apucat să ajungă să cumpere, că l-au și luat băieții și l-au dus la Bucșani. A venit omul peste cîteva săptămîni de acolo, fără să mai țină cu Rapidul, cu mintea spălată. Nu mai vorbea, tot timpul avea impresia că cineva îl urmărește.
- Prietene, m-au ținut numai în tranchilizante și dușuri cu apă rece, mi-a spus într-o zi cu amărăciune. Fii atent ce vorbești și cu cine, că ești băiat tînăr. Ãștia te pot strivi într-o clipită. Cine nu e cu ei, e împotriva lor, așa gîndesc, fii atent...
Sunt derutat, încep să mă gîndesc că ar fi fost bine să fiu și eu membru de partid. În mine se dă o luptă care-mi face de multe ori nopțile albe, nu vreau să-mi trădez principiile, aș vrea să rămîn un om integru. Un alt prieten îmi spune că nu i-au primit dosarul de înscriere la școala de ofițeri de miliție pentru fiul său, că nu era el membru de partid. Faptul că nu puteai promova, că multe uși ți se trînteau în nas doar pentru că nu aveai carnetul roșu de partid în buzunar, deci o condiție politică sănătoasă, mă fac să le dau tîrcoale celor de la bancă, în speranța că mă vor primi în partid.
- Deh George, cînd te rugam noi, nu ai vrut, azi se intră mai greu, ești funcționar, pentru un funcționar trebuie să primim douăzeci de muncitori, asta e paritatea acum. Era răspunsul pe care îl primeam de la Liviu Bucur, secretarul organizației de bază. Te chem eu dacă există o posibilitate. Și întradevăr, peste cîteva săptămîni mă cheamă în biroul lui și îmi spune :
- Am rezolvat-o. Te putem primi. O să te pun în discuție la prima ședință, pe care o s-o ținem sîmbătă, după program. Pînă atunci te duci și te tunzi, îți tai barba, să nu vii așa, că ne supărăm.
Mi-am tăiat părul, mi-am ras barba și m-am prezentat la ședință. A vorbit despre mine "tovarășul" Liviu, care m-a prezentat ca pe un element de încredere, pe care partidul se putea bizui. A supus la vot propunerea de primire în partid, propunere acceptată în unanimitate.
- Peste o săptămînă o să mergi la oraș, să te confirme acolo, după care ești de-al nostru, și cu acte în regulă. Bine ai venit în marea noastră familie, tovarășe, și mi-a strîns mîna cu putere.
M-am întors la birou bucuros, pot spune. M-a întîmpinat Paraschiv cu un zîmbet sarcastic.
- Gata măi, te-ai făcut comunist ?!

Peste o săptămînă m-am prezentat la biroul orășenesc de partid, unde mai mulți membri m-au întrebat, de ce vreau să intru în partid, dacă sunt căsătorit, am copii, unde lucrez.
Și aici am fost confirmat în unanimitate, urmînd să primesc carnetul peste două săptămîni.
Nu am mai apucat să-l primesc pentru că în dimineața zilei de 22 decembrie, pe la douăsprezece, domnul Nancă, vecinul nostru, a băgat capul pe ușă și ne-a spus :
- A fugit Ceaușescu! Veniți să vedeți la televizor. Vorbește Mircea Dinescu.
Întradevăr Ceaușescu plecase de la conducerea țării și a partidului și odată cu el, murea și o perioadă neagră din istoria noastră.
A doua zi la serviciu, Paraschiv a venit cu o banderolă tricoloră pe mînă și de cum a intrat pe ușă, a început să țipe la mine :
- Comunistule ! Meriți să fii împușcat ! Dacă aș avea o pușcă, te-aș împușca acum !
Compromisul făcut de mine era de neiertat, dar mi se părea că eram prea aspru judecat. O făcea totuși cineva care nu fusese membru de partid, dar care avea o viață duplicitară, trăia cu altă femeie, cu care se pare că avea și un copil. Îi descopeream fața de cameleon a acestui om, care pînă atunci îmi arătase respect, colegialitate. Dintr-o dată se simțea pe val, putea să jignească, să dea sentințe. M-am gîndit de multe ori la cei care semnaseră angajamente de colaborare cu securitatea, sub presiunea unor situații dramatice pentru ei, sau familiile lor. Cînd ești băgat într-o mină, îmi mărturisea Nelu Burhan și lucrul cel mai frumos din lume era cînd ieșeai la suprafață și puteai privi din nou răsăritul de soare, apusul care înroșește zarea, cînd te gîndeai că oricînd puteai avea „un accident”, atunci scrii cu mîna ta pe coala albă de hîrtie că vei da note informative. Dacă și dai asemenea informații și cineva suferă pentru acest lucru, atunci meriți să fii disprețuit, condamnat, dacă nu, rămîi pentru ceilalți un om slab, care nu a rezistat presiunilor făcute. El fusese trimis la mină pentru că scrisese un articol, pe care îl citise într-un cenaclu literar, în care elogia armata regală. Am trăit la aceste limite, cînd am fost la un pas de a ceda. Am avut norocul că cei care au încercat racolarea mea, nu au făcut exces de zel. În seara aceea cînd m-a chemat locotenentul Sterian, dacă mi-ar fi amenințat familia și mi-ar fi tras și cîteva palme, aș fi semnat...
Ceaușescu și soția sa sunt luați cu mașina de inginerul Popescu, care locuia în Titu,în blocul de vizavi de mine, de pe drumul ce ducea la unitatea militară Boteni, unde fusese abandonat de elicoperul cu care fugise , ducîndu-i la Targoviște.
Au urmat zile de coșmar. Nopțile erau luminate de trasoarele cu care se trăgea de la Boteni. Prin oraș foarte mulți umblau cu arme, alergînd ca disperații, urcîndu-se pe blocuri în căutarea teroriștilor. Mulți dintre ei erau din zona interlopă, acum avînd o armă în mînă.
L-am întrebat pe Jean Tănase, care era maistru militar la Boteni, în ce trag noaptea. Mi-a spus că au ordin să tragă în orice mișcă.
- Am găsit într-o dimineață, o vacă ciuruită.

Programul de lucru este dat peste cap în aceste zile. Stăm mai mult acasă. Mă hotărăsc să merg la ai mei, erau zilele de dinaintea Crăciunului cînd se tăiau porcii, se făceau pregătirile de revelion... Mă urc în mașină și plec spre Bolovani. În intersecția de la Regie, un civil cu tricolorul la mînă îmi face semn să opresc. Îl recunosc pe Marian „ Băiețică”, un vechi prieten. Alături de el un soldat în uniformă militară. Trag mașina pe dreapta.
- Actele la control !
- Băi Mariane , ai înnebunit, nu mă mai cunoști ?
- Vă rog să prezentați actele la control, îmi repetă pe un ton autoritar.
Chiar e nebun, îmi zic și-i dau actele să le verifice.
- Deschide portbagajul !
- Mariane, tu chiar îți bați joc de mine , ai uitat să-ți ei porția de lecitină de dimineață ?
- Soldat, armează !
Am tresărit la sunetul acela metalic, cînd cartușul este introdus pe țeava puștii și mi s-a făcut părul măciucă în cap. Ãștia nu glumesc. Mă dau jos din mașină și îi deschid portbagajul. Acesta se uită în el și îmi spune sec :
- Liber !
Am primit actele și m-am urcat în mașină.
Se contura profilul noilor conducători, al celor cu tupeu și nerușinare.







-
-
-

-
-