-De ce m-ai mițit Dane, că numai cu alea două ai fost însurat? Poftim citește aici și mai spune ceva! Uite ce scrie: "Subsemnatul", adică tu "este citat în data de", adică peste două săptămâni "în proces cu numita Nistorovschi Elena pentru neplata pensiei alimentare"! Ce? De aceea toți banii îi puneai tu la păstrare? Chipurile să cumpărăm mobilă! Cui să cumpărăm mobila îmi spui și mie? Plodului pe care l-ai semănat tu? Hai spune să te vedem ce ai de zis? Cine-i madama asta de te cheamă să-i plătești pensie? I-ai zâmbit cumva prin corespondență și ți s-a lipit zâmbetul pe scrisoare?
- Păi voiam să-ți spun dar nu acum, și în plus de asta, venind la Timișoara credeam că mi s-a pierdut urma, dar se pare că nu-i așa. Spuse acesta amărât. N-am vrut să te mai supăr povestindu-ți lucrurile care încă mă mai fac să sufăr. Că ști cum a fost cu asta? Nici măcar nu-i copilul meu.
-Da', a cui o fi Doamne iartă-mă că doar n-o fi dormit femeia și i-a apărut copilul din vis.
-Ascultă-mă! Dacă vrei să mă crezi bine, dacă nu, nu am cum să te conving. Am fost la o nuntă, și era și ea...
- Da spune-i pe nume! Ce? Acum te sfiești?
- Ileana Babii că toată lumea din sat așa o știe. Acum vezi tu, la nuntă, omul mai bea, se mai îmbată, și când e băut, mai calcă și în străchini. Doar atunci dimineața când am condus-o am rămas la ea. Nici nu sunt sigur că s-a întâmplat ceva... așa de băut eram. Dar dacă m-a prins, m-a prins! Acum ce mai pot face? De el nu-s sigur că-i al meu în schimb Măriuca...
-Măriuuucaaa?! Care Măriuca?! Să nu spui că mai ai vreun copil că nu știu ce fac!
Dându-și seama că a făcut o gafă colosală bărbatul scrâșni din dinți, semn că era nervos foarte tare.
- Cum nu ți-am spus de ea?
- Nu mi-ai spus decât de Lizuca fata Tinei și mi-ai mai spus de Doina prima ta nevastă. Cu care cică n-ai putut face copii! Măăăi omule da câte lucruri mi-ai ascuns tu până acum?
- Hai Luminițo că n-a fost cu intenție să-ți ascund. Numai că n-a ajuns vorba despre asta. Ce ai fi vrut, așa tam-nisam să te supăr povestindu-ți din necazurile mele de odinioară? Eu, am vrut să uit trecutul să-l las la o parte, să șterg totul cu buretele.Odată ce-am început o altă viață alături de tine...
-Și trecutul te lovește când ți-e lumea mai dragă. Da' ce? Viața și viitorul unor copii sunt lucruri pe care să le ștergi cu buretele? Ce fel de om ești tu? Da, hai spune Măriuca asta cu cine ai mai făcut-o? A fost și ea o greșeală în timpul beției?
Vizibil dărâmat, bărbatul se așeză pe un scaun și scoase din portofel poza unei fetițe de vreo cinci ani, spunând:
-Asta este Măriuca. De fapt Maria-Magalena se numește. Ea este într-adevăr fata mea, singurul copil pe care-l recunosc. Plus de asta, uite și tu, nu-i așa că-mi seamănă ?
- Și îndrăznești să-mi arați cu atâta nonșalanță poza acestui copil față de care n-ai manifestat nici cel mai mic interes mai bine de un an? Porcule!
- Dacă tot m-ai întrebat acum ce ai vrea să fac? Ai prefera să mergem la mine-n sat și să afli de la altcineva?
-Vai săracu’ de tine, te-a lovit acuma dintr-o dată mila față de mine! Ce să-ți spun? Că mă impresionezi până la lacrimi! Nu-i așa că mă iubești? Nu-i așa că tocmai de asta ai insistat atât ca să lucrăm la un loc? Să fi tu la curent cu cât căștig, să fi tu stăpân pe muncuța mea. Ști ce ar trebui să fac acum ? Să pun mâna pe toți banii din casă și să plec cât văd cu ochii! Să nu-ți permit ca să te achiți de ceea ce în timp a fost o bagatelă în lista ta de priorități.
-Da, dar tu ști că de nu plătesc, mă închide? Numai că tu uiți că nimic nu ține o veșnicie. Odată și odată tot scap de acolo! Cu mâna mea îți iau gâtu’ ș-apoi nu-mi pasă dacă stau toată viața închis. Îndrăznește numai să mă părăsești!
- Bine, bine, hai să nu degenerăm acum discuția în ceartă. Că de amenințări sunt sătulă! Să zicem că mergem acolo, să zicem că-i plătești ăsteia ce-ți cere acum... înseamnă că pe viitoar o să-ți ceră și cealaltă? Sau că toată viața o să muncim doar pentru pensia alimentară? În fiecare lună și uneia și alteia?! Și eu să tot fiu de acord ca și din salariul meu să meargă acolo?
-Uite îți promit că n-o să fie așa! O să plătim din ceea ce voi câștiga din munca în particular. Că ai văzut și tu cât iau pentru a face tencuiala unei case. N-ai nici o grijă, mă descurc doar eu cu dandanaua asta. Și în plus să vezi ce haine frumoase o să-ți cumperi acum când o să mergem. Să vadă și ai mei ce păpușă de nevastă mi-am luat.
- Auzi tu, da' cu lucrul cum o să facem că mamă-ta zicea în scrisoare de nunta fratelui tău... care e peste aproape o lună de la proces.
-Vedem atunci, luăm concediul de odihnă, mai luăm și niște zile de concediu fără salar, ne descurcăm noi cumva.
Toate astea s-au perindat prin mintea femei ce tricota cu repeziciune... Caracterele feței i s-au înăsprit, iar palmele au început să-i transpire. O clipă puse lucrul jos și netezind plapuma își șterse rămășițele umezelii din palme. Apoi oftă prelung zicându-și „Proastă ai fost tu Luminiță că n-ai avut curajul de a-l lăsa în plata Domnului atunci! Te-ai crezut a fi Maica Terezia și ce-ai rezolvat? A meritat acest sacrificiu? Ce sperai? Că acceptând să-i fi alături o să se înduplece să te lase la școală? Sau că o să se schimbe într-un fel sau altul?” Pe fața femei apăru un zâmbet. Amintirea momentului ce a urmat îi schimbă pentru puțin timp starea de spirit.
După pregătirile de rigoare, după ce o bună parte din bani s-au dus pe cadouri, pentru fiecare rudă din sat, s-au urcat în tren... și după vreo 16 ore de mers, iată-i ajunși la locul cu pricina. Bucuria a fost și mai mare când Dan și-a găsit și o casă de tencuit numai bine că o parte din cheltuieli erau pe cale de a fi recuperate. Doar că... Luminița rămânea singură cu maică-sa toată ziua. Și asta bătrână, avea dimineața câte o durere de cap în partea dreaptă, mai ales când era vorba de pus ceva pe masă. În zadar căuta fata prin cuibar după ouă, că intraseră găinile în grevă. Iar despre oalele cu lapte acru nici pomeneală, că înțărcase vaca din cauza deochiului. Numai seara cănd îi veneau băieții de la muncă i se muta durerea în partea stângă a capului, semn că erau și ouă și lapte acru. Ba chiar și câte o mămăligă făcută în pripâ și niscai carne prăjită...
Luminița n-a spus nimic, nu s-a văitat, ci gândindu-se amuzată că „așa-i modelul pe aici” mânca seara ca o spartă, să-i ajungă până la următoarea masă.
Zilele treceau cu repeziciune, procesul se terminase, iar concediul de odihnă era aproape la sfârșit, când într-o seară Dan îi spuse:
-Am vorbit cu doctorul de aici din sat. E vecin cu ce-l căruia îi tencuiesc locuința. A zis că-ți poate da concediu medical numai că pentru asta trebuie să te internezi în spital. Iar la externare o să-ți dea șapte zile de concediu numai bine cât să putem rămâne la nunta fratelui meu.
-Dar eu n-am nimic, de ce să mă internez? Ști că nu-mi place suferința ce o văd acolo! Altfel nu se poate?
-Lasă că nu se întâmplă nimic dacă o să stai o săptămână internată! E doar așa... de formă. Că nu-și poate risca medicul locul de muncă... Să –și pună parafa pe concediu fără acoperire?
-Dar dacă accept, eu iau și casetofonul cu mine. Măcar muzică să ascult.
-Vrei să rămânem fără el? Dar noaptea când dormi cine îl păzește? Sau dacă nu ești în salon? Că doar n-o să-l porți după tine toată ziua?!
-Păi o să-mi dai un lanț. Îl leg de pat și îl încui cu un lacăt, ca pe bicicletă! Și iaca problema-i rezolvată.
Astfel înțelegerea fiind făcută, în prima zi de luni, dis de dimieață, înarmată cu cele trebuinciase, cu lacăt și lanț pe deasupra, Luminița s-a internat în spital, unde drept tratament pentru o boală inventată i se dădeau câteva vitamine.
Până joi, a trecut cum a trecut, și Luminiței i se părea că celelalte zile rămase, vor fi cât un coșmar de lungi. Numai că s-a întâmplat ca una din asistente să-și serbeze ziua de naștere. Tocmai în cantina spitalului. Toată floarea intelectualității satului a fost invitată acolo. Imbrăcați frumos, și cu jumătățile atârnând de braț, au venit: primărița, milițeanul, învățătorul profesorul de mate, doctorul și încă mai vro două trei persoane a căror ranguri nu le cunoștea... Ba chiar și preotul însoțit de coana preoteasă veniseră. Privind prin geamul salonului de unde primea de la celelate paciente explicații despre cine și ce menire are-n sat, Luminița văzând-o pe aceasta din urmă izbucni într-un râs vulcanic. Și cum să nu râdă? Era o femeie așa cam la vreo cincizeci de ani, îmbrăcată țipător, cu batic pe cap dar boită rău de tot. Dată cu ruj aprins pe buzele-i groase, și tot cu roșu pe obraz arăta ca un clown abia ieșit la pensie. Și unde mai pui că avea o mustață neagă ce contrasta puternic cu roșul buzelor. „Dânsa e coana proteasă ...”îi spuse aproape cu mândrie una din pacientele din salon. „Da? Și de ce s-a fărbuit în halul ăsta?” „Știe dânsa... că e doamnă! D-aia!” răspunse bolnava nemulțumită de râsul nestăpânit al tinerei. Privind cercetător înspre celelalte două paciente, să le vadă reacția, smulse o remarcă uneia: „E vara dânsei!” „Așa? Atunci asta explică...” Și nu mai continuă, nevrând să supere nejustificat pe vara coanei preotasă.
Până pe la 22 au tot jucat perechile adunate în cantină, ș-au chiuit pe ritmurile Sofiei din Vicov. În salon răzbăteau crâmpeie de veselie încununate de strigături aproape indescifrabile și tropăituri. După aceea preotul și consoarta s-au retras.
Pesemne că abia așteptau ca acesta să plece, că la nici cinci minute după plecarea lui, a intrat asistenta sărbătorită, în salon și i s-a adresat Luminiței:
- Domniță dragă nu vrei matali sâ vi cu casetofonul cela, la noi în cantinâ? Că n-avem muzică ușoarâ și dupâ cum am auzât ai mătăluță acolo tot felu’ di cântișe din șelea di la oraș.
- De venit, aș veni dar din păcate eu n-am hainele de stradă la mine. Cum să fac? Că doar nu pot veni în capod!
-Dar și arii? Că ș-așa nu sâ vedi ni’ica... Hai domnițâ hi bunâ șî vino!
-Bine... vin! Doar câteva minute să-mi iau toate casetele și vin.
Se pară că cei de acolo o așteptau căci a fost întâmpinată de invitați cu zâmbete prietenoase.
Bucuroasă și ea de noua oportunitate de distracție pe nepusă masă, Luminița puse întâi să le cânte formația Bone’M respectiv, melodia Rasputin. Ei îi plăcea melodia și începu să râdă cu lacrimi văzându-i că aceștia se prind în horă. La un moment dat, unul din invitați s-a apropiat de ea, invitând-io să li se alăture.
-Nu... mulțumesc. Eu sunt doar cu muzica...
-Da vă rog domniță numa olecuță să jucăm...
-Dar nu știu să joc ca la horă, ăsta-i baiu’
-Dapă-i fă ghine matali șî arată-mi că ne-om descurca noi cumva.
Amuzată de noua ipostază, Luminița-i explică tânărului cum să-și balanseze coapsele de două ori în dreapta iar când să și le balanseze în stânga îi ripostă atingându-i coapsa cu propria-i coapsă, de două ori cum cerea stilul dansului. Apoi îi spuse:
-Așa dansăm noi după muzica asta, și se numește „bams”. Tânărul învăță repede mișcarea, motiv pentru care rămase să danseze cu ea, pe ritmurile formațiilor la modă.
Ceilalți invitați binedispuși de vinul consumat le-au luat exemplul. Și astfel mai cu un dans mai cu o îmbucătură din acele bunătăți puse pe masă, noaptea a trecut nesperat de repede. Și tocmai când pe băncile din cantină căzuseră adormiți câțiva dintre invitații rămași, Luminița își luă casetofonul și se retrase în salon obosită.
Abia adormise când simți o smucitură destul de brutală. Deschizând ochii întâlni privirea încruntată a prietenului ei. Privire ce nu prevestea nimic bun.

- va urma -