Au trecut aproape două luni de cînd Dorel a părăsit această lume, pentru o alta mai bună, așa cum o visa doar el. Tania încă mai poartă pe chip durerea acestei despărțiri. Este luna mai. Pomii au înflorit, un aer călduț te izbește peste față, simți cum energii se acumulează în trupul ostenit de frigul iernii. Pe 23 mai Aurelian împlinește șaisprezece ani. Este incredibil cum au trecut anii. Parcă ieri ne rugam de el să stea la grădiniță și acum e flăcău în toată firea. Ca și în ceilalți ani, mami îi pregătește tortul, un tort mare de fructe, cu multă frișcă.
Am plecat mai devreme de la serviciu, dar acasă nu am găsit pe nimeni. Tania nu venise, iar cînd a deschis ușa, am văzut că avea ochii roșii de plîns.
- Te-a emoționat chiar atît de tare ziua fiului tău ? am întrebat-o cu zîmbetul pe buze.
Nu s-a mai putut abține și a început să plîngă în hohote. Dintr-o dată am devenit serios.
- Ce s-a mai întîmplat ?
- Știi că doamna Dorobanțu s-a pensionat. Astăzi a venit inspectorul Moise și a adus decizia de numire a noului șef de agenție...
- Ar trebui să sărbătorim, nu să plîngi. Felicitări !
- Felicitări pe dracu, au numit-o pe Liliana.
- Pe Liliana ? Păi ea lucrează doar de un an de zile aici și știu, de la tine, cît ți-ai bătut capul cu ea să învețe.
- N-a contat acest lucru, nici că lucrez de peste șaptesprezece ani în unitate, că nu am avut nici măcar o sancțiune, o reclamație de la clienți.
- Nu l-ai sunat pe director, poate are o secretară cam îndrăgostită și a dactilografiat greșit numele pe decizie.
- L-am sunat și mi-a spus că nu-i nicio greșeală.
- Tania , mă uimești, este chiar mai rău decît înainte ! Acum ăștia taie și spănzură fără să mai dea socoteală la nimeni. Înainte , mai te plîngeai pe la sindicat, la partid, acum, dacă vor să te calce în picioare, o fac fără să le pese.
- Mi-a spus că o să vină mîine la Titu, să stăm de vorbă...
- Să stați de vorbă !?
A doua zi l-am întălnit din întîmplare pe directorul Taniei, chiar în fața gării. Mi s-a părut răvășit, confuz, cu o transpirație abundentă pe față.
- Vă salut, ce faceți domnule director, nu v-am mai văzut de ceva vreme.
- Salut, George. Am trecut azi pe aici că sunt ceva probleme, după pensionarea doamnei Dorobanțu. Avea o voce tremurîndă, nu acea stăpînire de sine pe care i-o cunoșteam.
- Și le-ați rezolvat, îl întreb zîmbind.
A început să se bîlbîie...
- Da... se pare că acum lucrurile sau lămurit...
M-am lămurit și eu acasă de ce directorul era atît de încurcat.
- Mi-a spus direct, fără ocolișuri :” vrei să te promovez, te culci cu mine!”
- Nu pot să cred, Tania. Þi-a spus el asta, el care a fost angajat de unchiul tău ? Mai zici că este și scriitor ?
- Ce importanță are acest lucru ?
- Are, pentru că un om nu poate avea două chipuri, precum Dr. Jekill și Mr. Hyde, nu poți scrie despre bunătate, călcînd în picioare, despre iubire, urînd... Ar fi un mare fariseu, opera sa, doar un surogat, un exercițiu, o experiență, nu ceva desprins din puritatea sufletului, această legătură ombilicală cu divinitatea.
- Oamenii se schimbă, George, îi schimbă funcțiile, se cred niște mici dumnezei atunci cînd știu că de ei depinde soarta unor semeni.
- „Există oameni pe care nici musca nu vrea să cadă” , Tania. Îmi pare rău că nu am știut mai dinainte. Omul merita o corecție și i-aș fi aplicat-o cu mare bucurie.

23 mai

Ar fi trebuit să te bucuri
Era aniversarea nașterii copilului tău
Dar n-a fost să fie...
Lacrimi amare ți-au ucis idolul
Iar cărțile sale au ars într-o agora
Plină cu oameni păcăliți
Cuvintele lui Borges îmi lovesc timpanele
Da – poetul nu va fi niciodată un fariseu
Dar omul ?...
Omul cînd va învăța să fie doar poet ?




-
-
-

-
-