Orizont mahnit sub gene umbrite de durere adanca, muscand alene din trandafirul existential, tulburi negura noptii sacre. Timpul sub care plangi imi spulbera trupul la rastimpuri si incerci a ma atinge in umbra. Invalui distanta intr-o cununa de lacrimi proaspate si-mi atingi trupul cald cu picaturi de ploaie… ma atingi cu fire moi ale pamantului ce ma ridica sub un gust dulce al cenusei trecute. Cuprinde-ma-ntr-un vis al sperantei murmurata-n umbre reci… Si-apoi uita de mine caci te-am pierdut odata cu genele de pe pieptul meu… E iar apus…!