În timp ce deschidea ușa, Maricica încerca să-și stoarcă o lacrimă din ochiul drept, pe care și-l freca de zor nevoie, în timp ce cu cel stâng își studia bărbatul:
- Te-am sunat ca disperata, Gigele, zise ea, c-o voce voit tremurătoare.
- Ba, m-ai sunat ca apucata, ce dracu s-a întâmplat, că n-am înțeles nimic din bâlbâielile tale?!
- Păi, s-a întâmplat c-a murit mama, Dumnezeu s-o ierte, zise Maricica și începu din nou să-și șteargă de sub ochi lacrimi inexistente.
- Ce spui?
- Tu n-auzi, ce dracu ai, ești beat? A murit mă-ta, ridică ea vocea, uitând de lacrimi. Acum auzi?
- A murit mama? De ce-a murit? Întrebă Gigel, ca prostit, și se lăsă moale pe fotoliul din hol.
- Cum, de ce-a murit?! De moarte bună, că doar nu ți-am omorât-o eu…
Și-apoi, a trăit destul în 85 de ani, nu crezi c-o fi obosit și ea, sărmana?!
- Da’ tu i-ai mai dat ceva să mănânce în ultimele zile, că nu prea te-am văzut intrând pe la ea prin cameră?!…Te pomenești c-o fi murit de foame!
- Cum de foame, că doar acum 3 zile am fost și i-am dus de mâncare, dacă vrei să știi! Răspunse Maricica, înțepată.
- Și ce i-ai dus, dacă nu-s prea curios? Întrebă și el așa, ca să întrebe, cu gândurile aiurea.
- Un măr…un pahar cu apă și două nuci, îi răspunse nevastă-sa.
- Așa multe?! I-or fi picat greu, sau poate, s-o fi înecat cu vreo nucă?!
- Păi, dac-o fi pus-o dracu, Doamne iartă-mă, s-o înghită cu tot cu coajă, ce să-i fac eu?!
- Ei, asta e, acum, ce ne facem acum, femeie?
- Fără pensia ei? Ai dreptate, la asta nu m-am gândit! Că, mă-ta a făcut mereu treburile fără cap!
- Și, după tine, cum ar fi trebuit să moară cu cap?!
- Uite-așa, bine! Se-aude că peste câteva luni, cu criza asta, nu vor mai fi bani de pensii, atunci ar fi fost un moment excelent de dat ortul popii! Dar acum, pierdem câteva pensii bune!
- Mai taci, femeie, și lasă-mă să mă gândesc în durerea mea! Nu se vede ce lovit sunt de vestea asta?!
- Care dintre ele, cea cu moartea babei, sau cea cu pierderea pensiei? Că 1200 de lei, pe criza asta, nu-s de acolo!
- Auzi, tu, nevastă, zise Gigel după câteva clipe de liniște, în care i-ai fi putut auzi și neuronii sfârâind, ai mai zis cuiva de moartea mamei? Că, te știu gură spartă…
- Gigele, dragă, zise Maricica, am fost atât de afectată și de șocată, că nu te-am sunat decât pe tine! De ce mă întrebi?
- Păi, dacă n-ar ști nimeni c-a murit…
- Dar noi știm!
- Taci și-ascultă și tu odată, că momentul ăsta poate deveni un moment istoric pentru noi…
- Bine, bine, tac, să aud și eu ce istorie de moment îți trece ție prin cap!
- Deci, dacă nu știe nimeni c-a murit, îi putem lua pensia în continuare, până când n-o mai luăm!
- Și cu baba ce facem, nebunule? O împăiem?! Întrebă Maricica, îngrozită de ideea lui Gigel.
- O băgăm undeva…la rece!
- Unde? În frigider?!
- Bună idee! Mama-i mărunțică și stafidită, combina noastră-i încăpătoare… Ce, sub pământ i-ar fi mai cald?! Ar fi și aproape de noi, putem s-o mai și privim din când în când, dacă ni se face dor…
- Ai înnebunit, Gigele?! În combina mea cea nouă?!
- Și, ce dacă-i nouă?! Că doar, nu ți-a roade mama din ea, chit c-ai înfometat-o tu…Și-așa nu ținem mâncare în ea…
- Și cremele mele de față, unde crezi tu că le țin? Da’ de ce n-o punem în cada cu apă rece?
- Pe canicula asta, apa rece are 25 de grade, isteațo! Și, dacă vine cineva în vizită și vrea să meargă la baie?! La asta, te-ai gândit?
- Mda, nu prea…Auzi, dar, vorba ta, cum e mărunțică tare, oare n-ar încăpea în cuptorul de la aragaz?! S-o conservăm prin deshidratare!
- Cuptorul prăjește, deșteapto, dar, la cât gătești tu, de unde s-o știi?! Și oricum n-ar încăpea…Că mă și întreb, de ce-om fi cumpărat atâtea obiecte inutile?!
- Da-n combina mea, încape?!
- Încape, că știu eu cum s-o fac să încapă!
- Cum?
- O împăturesc! Așa că, pas alergător și scoate tot din frigider!
- Și cu crema, ce fac?
- Care cremă, de zahăr ars?! Ai făcut tu așa ceva? Întrebă Gigel, mai surprins de vestea asta decât de cea a morții bătrânei.
- Crema mea regeneratoare, pentru față!
- Aaa, zise dezamăgit Gigel. Auzi, Maricico, pe fața ta văd că n-a avut nici un efect, poate c-ar fi bine s-o încerci și pe creier?!…
- Și masca mea hidratantă, și pe asta s-o scot?!
- Masca aia mortuară, care, de cate ori ți-o pui pe față, am coșmaruri?
Dacă despre ea e vorba, scoate-o! Oare…nu te-o fi văzut, cumva, biata maică-mea, cu chestia aia pe față?! C-aș înțelege de ce-a murit…
- Ce amuzant ești! Scot și berea?
- Și! Lasă, totuși, o sticlă, s-o bem mai târziu, de sufletul mamei…
- Auzi, zise Maricica, devenită ceva mai înțeleaptă între timp, și dacă mă întreabă poștașul, când vine cu pensia, unde-i titulara, ce-i zic?!
- Îi zici că, din cauza caniculei, am dus-o la răcoare…
- Unde, la pușcărie, sau la Polul Nord?
- La băi, isteațo, la munte!
- Aaaa, da, bine zici! Da’ de când ai devenit tu așa deștept, Gigele?! Că mă surprinzi!
- Ia, vezi cum vorbești, poate te-oi surprinde eu c-o palmă, de ajungi la Poarta Raiului, înaintea mamei! Du-te și fă ce ți-am spus!
- Gigele, la care baie ziceai să spun c-am dus-o pe maică-ta? La Baia Comunală?
- Doamne, femeie, de ce m-oi fi însurat eu cu tine?! Mai bine vezi de treabă și anunță-mă când e gol frigiderul…
- E gol! Să-l scot și din priză? Dacă tot l-am golit, măcar să facem și puțină economie de curent…
- Femeie! Strigă disperat, Gigel. Tu ești normală?! Și pe mama, unde-o pun?
- Ce urli-așa? N-ai zis c-o pui în el?
- Și, dac-o pun în frigider, cum să-l scoți din priză?
- Păi ce, îi trebuie lumină?! Te pomenești că n-o vedea drumul spre Rai, răspunse Maricica, ofensată că Gigel nu-i înțelege logica economică.
Văzând că n-o scoate la capăt cu nevastă-sa, Gigel oftă și se îndreptă spre dormitorul unde bătrâna își dormea somnul, senină și roză în obraji, de parcă ar fi fost vie.
Feciorul, deși nu mai era chiar la prima tinerețe, o înșfăcă din pat și-o aruncă pe umăr, în timp ce-i zicea nevestei, cu voce înceată, de parcă n-ar fi vrut să-l audă moarta:
- Dumnezeu s-o ierte, încă-i caldă…
Apoi se îndreptă cu pași hotărâți și lacrimi în ochi spre frigiderul din bucătărie, devenit ad-hoc sicriu frigorific.
Nici n-apucă bine să dea jos povara din spate și s-o „împăturească” în frigider, când bătrâna, în urma hurducăturilor de pe umărul feciorului dar și ajungând, pesemne, cu fesele în aerul rece al combinei, își reveni ca prin minune din somnul catatonic în care, de fapt, fusese scufundată și, neînțelegând ce i se întâmplă, începu să strige cât o țineau plămânii:
- Săăăăriiiți, că mă omoară!
Ba, dând dovadă și de un deosebit instinct de conservare, bun de calculat după formula einsteiniană E=mc pătrat, unde m nu era doar m de la mărul ingurgitat cu trei zile în urmă, ci mai era și alte chestii, numai de ea știute, își aruncă ochii bulbucați de groaza morții în toate direcțiile, căutând o armă de apărare și, dând cu ei de ouăle depozitate pe raftul ușii frigiderului, înșfăcă două c-o viteză demnă doar de formula 1 și le tufli în capul atacatorului, convinsă că l-a făcut KO.
Maricica, văzând scena horror cu morți vii, o luă la fugă spre baie, trânti ușa după ea, răsuci cheia și mai puse în ușă și mașina de spălat.
Gigel, luat prin surprindere de moarta țipătoare și agresivă pe deasupra, dădu drumul cadavrului viu, care alunecă din frigider ca de pe tobogan, direct pe linoleumul bucătăriei.
În timp ce mama, năucită, își privea de jos în sus, fiul, fiul își privea năucit și de sus în jos mama, printr-o perdea de albuș, gălbenuș și coji de ouă…
- Mamă! Trăiești! Zise la un moment dat Gigel, șocat încă.
- Și înțeleg că n-ar mai trebui, zise bătrâna înțepată, în timp ce se ridica de jos, ajutată de Gigel.
- Cum poți să spui așa ceva?! Þi se făcuse rău de la căldură și m-am gândit că puțină răcoare ți-ar prinde bine…
- Aha! Zise bătrâna și se așeză pe un scaun. Ia, dă încoace un pahar cu bere rece, dacă tot ați cumpărat-o ca să-mi revin, poate-mi mai trece vătămătura! Fi-ți-ar frigiderul să-ți fie, măi băiete! Da’ bine că l-ai cumpărat, mamă, că, cine știe, de la căldura asta, poate mă trezeam moartă?! Da’ draga mea noră, unde-i? Parcă era și ea pe aici, nerăbdătoare să-mi revin?! Sau, plânge pe undeva, de bucurie că trăiesc?!
Gigel alergă după nevastă-sa și, într-un târziu, apărură amândoi, Maricica încă tremurând.
- Dragii mamei, iaca ce m-am gândit eu, începu bătrâna, într-un târziu, după ce se mai liniștiră emoțiile fiecăruia, de săptămâna viitoare, zise ea, mă mut la Căminul de bătrâni…Că voi, sărmanii, prea vă chinuiți cu mine, mă îndopați cu mâncare și alte bunătăți, era cât pe-aici să vă stricați bunătate de frigider și, nu de alta, dar la iarnă, cu frigul de la bloc, de mi s-a mai face cumva rău, o să fiți nevoiți, mamă, ca să-mi revin, să mă băgați într-un cazan cu apă clocotită…Și de unde, aracan de voi, să cheltuiți pentru mine, atâția bani cu gazele?!
Că, de la o vârstă, puii mamei iubitori, carnea-i tare și fierbe greu…
Hai, noroc și, să trăiți sănătoși, s-ajungeți și voi la anii mei, zise bătrâna, dând pe gât licoarea rece din pahar…