În dimineața în care-am intrat pentru prima oară în biroul somptuos al conului Bulă, deși pe el îl știam de-o viață, ochii mi s-au oprit întâi pe pereții tapetați aproape în întregime cu fotografii ale conului în diferite ipostaze: Bulă copil, Bulă adolescent, matur, fraier, geniu, politician, etc., etc.
Doar pe peretele din spatele biroului unde, într-un scaun directorial, se balansa picior peste picior scobindu-se în nas conul Bulă, se găsea la loc de cinste o Bulă Papală în care se zicea pe românește că Bulă este singurul cetățean al planetei care are voie să fluiere în biserica mamei lui…
Zicere care m-a umplut de invidie prin toate ungherele și unghiurile teșite ale căpușorului meu, dar și de mândrie națională.
Așa că am căscat grațios pliscul și-am ciripit:
- Bună ziua, coane Bulă, am venit…
- Păi, păstrează-l sănătoasă, m-a întrerupt el, sau, poate vrei să-ți împarți venitul cu mine?!
- Nuu, zic, eu am venit să iau…
- Stai așa! Zise el, deodată, și-așa am și rămas: c-un picior pe parchet și cu unul în aer, că tocmai eram în pășire liberă. Deja simțeam niște furnicături sub fustă, de la amorțeală, când m-a dezmorțit tot conașul, zicând în continuare:
- Parcă te cunosc de undeva?!
- E normal, zic, doar sunt fiica surorii de-al doilea a fratelui mătușii unchiului verișoarei bunicii de pe tată.
- Și asta trebuie neapărat să însemne ceva?
- Păi, după arborele genealogic, am fi un fel de veri, destul de primari…
- A, deci, te pricepi la arbori?
- Mă, numai să nu fie vorba de ăla cotit, că n-o prea am cu cotiturile, ci dau de-a dreptul…
- Da? Atunci, de ăsta ce spui? Mă întrebă el și-mi arătă ditamai măturoiul, pe care eu, cu ochii numai pe Bulă, nici nu-l observasem în colțul de sud al biroului oval.
- Îmi pare cam ofilit, zic eu, încercând să trag de timp, neștiind pe unde vrea să dea cu măturoiul…
- E arborele genealogic al unui demnitar, îmi zise conul Bulă, dar e neterminat, că m-am chinuit degeaba să-i extrag rădăcina pătrată din coada de topor, unde era înfiptă și unde-a și rămas…
- Daa?! Bine că nu-i al unei rude, zic eu, ceva mai liniștită…
- Ba e, mă neliniști el înapoi, spun unii că de la Râm ne tragem toți…Deși, cam zic după Ureche…Așa, deci, ce vrei, nepoată? Sau, mătușă, ce ziceai că-mi ești?
- Vară, zic, și-am venit pentru interviu…
- Vrei să te angajez! Mă întrerupse el iar. E drept, continuă el nestingherit, că mi-ar trebui o asistentă nouă, cât am avut-o pe Alinuța, aia mi-a încurcat bancurile de luni cu cele de miercuri și pe cele de sâmbătă cu cele trei ceasuri rele…
- Coane Bulă, l-am întrerupt eu de data asta, am venit pentru interviul promis publicației la care lucrez!
- Ce publicație?
- Publicația agonică zisa „Cu ochii pe dos”.
- De aia te uiți așa încrucișat?
- Asta e chestie genetică, știi că neamului nostru îi place să fie cu ochii în patru!
- Care-n patru, fată, văd că ai tăi sunt suprapuși, încât mă privești precum ciclopul, de la baza nasului?!
- Și de aia nu-mi poți da matale interviul?!
Cu ultima afirmație, mă enervase la culme! Așa că am continuat, hotărâtă:
- Ia și te scobește mai bine în nas și uită-te la biluțe, nu în ochiul meu ciclopic! Și, te rog să-mi răspunzi repede la întrebări, că n-am vreme de pierdut!
- Zi, spuse și el.
- Păi, cum te-ai născut?
- Cu curul înainte! C-a fost naștere pelviană!
- Aha, abia acum înțeleg de ce te doare pe matale-n el, de toate!
- Ba mă doare, c-a fost o vreme când cei de la Securitate îmi cereau în fiecare zi câte-un raport, dacă înțelegi…ce regulat am fost! Dar, s-a-ntors roata și le-am tras-o și eu!
- Ce-ai tras? Întreb eu, curioasă și avidă de știri de senzație.
- Cum ce-am tras?! Securitatea!
- Unde? Îmi trădez eu nelămurirea și uimirea.
- La fund, fată! Auzi, da’ la publicația asta, nu te au decât pe tine?
- De ce mă-ntrebi?
- De sănătate…
- Nu înțeleg…
- Asta am bănuit și eu…
Tocmai când începeam să pricep unde bate, unul din telefoanele de pe birou, din care ieșea un fir roșu încins cu ciucurei, sună strident, iar conul Bulă ridică receptorul, spunând relaxat:
- Te-ascult și eu, și băieții tăi, domn Președinte! Ce te doare?!
Moment în care mie, de uimire, mi-au revenit gloabele oculare pe orbita lor naturală.