Luminița strânse cu înverșunare andrelele ce își încetaseră până la oprire rolul productiv. Era crispată și transpirată în ciuda atmosferei plăcute din cameră. Cu un gest nervos dădu plapuma la o parte acoperindu-și lucrul cu ea și se lungi privind tavanul cu lustra în care ardea un bec slab. Mult așteptatul ei somn refuza să vină, ceea ce o determina să deschidă poarta altor amintiri smulse, din trecutu-i agitat. În cameră era o liniște nefirească. La fel ca și în camera de hotel unde...
La întoarcerea în Timișoara, Luminița și-a jurat că-și va părăsi cu orice preț nemernicul ei prieten. Pentru întâmpinarea acestui moment a așteptat, a planificat, organizat cele pe care le putea organiza, până când i s-a părut că ziua mult așteptată este aproape. Și această clipă a venit în a doua zi de la încasarea salariului. Nici cea mai vagă idee nu-i zdruncina încrederea prietenului ei, cum că ar putea-o pierde. Căci aparent fata își juca ultima carte învățând pas cu pas ce însemnă viclenia. Fără să dea de bănuit, Luminița aranjase prin dulap, chipurile că face ordine, sortând și punându-și cele mai dragi hăinuțe, pe un raft separat, să le aibă la îndemână. Tot atunci, cu o bucurie copilărească i-a tăiat nasturii unei veste din blugi. Nu-și dorea absolut nimic din ceea ce era al lui, numai că nasturii îi făceau cu ochii. Și nu aveau nimic deosebit în ei cu excepția faptului că erau inscripționați cu occidentalul „OK”, în mod vizibil ca ornament. I-a tăiat, și cu mare grijă i-a așezat în buzunarul hainei de care nu se despărțea. Era conștientă prietenul ei e mândru purtând acea vestă, și în pornirea-i răzbunătoare își propuse să-l rănească.
Cu o seară înaintea zilei fixate, s-au dus din nou la muncă în tura de noapte. Au plecat de acasă cu vorbă bună și tot așa s-a desfășurat întrega noapte. La terminarea programului, înainte de a intra în vestiarul adecvat, el la etajul trei în cel destinat bărbaților și ea la etajul patru în cel pentru femei, la despărțire Luminița i-a spus, schițând un zâmbet:
-Cred că am să întârzi un pic mai mult sub duș. Mă simt înghețată, iar acum la prima oră, probabil că navetistele au și ocupat deja toate locurile. Voi aștepta să se mai elibereze și am să mă răsfăț în șuvoaiele fiebinți până-mi iese tot frigul acumulat în noapte. Așa că... nu te impacienta.
-Bine dar să nu mă faci să te aștept până la nouă... răspunse acesta nemulțumit.
-N-avea nici o grijă... la cel mult opt jumate sunt afară, mormăi fata încercând să fie cât mai convingătoare.
Văzându-se în vestiar, Luminița se spălă repede pe mâini și față, apoi ca un militar înainte de instrucție, și-a schimbat hainele de lucru cu cele de stradă. N-au trecut nici cinci minute și mascată de puhoiul navetiștilor grăbiți s-a văzut în stradă... apoi acasă. Agitată și totodată bucuroasă își smulse hainele dinainte pregătite în dulap și le înghesui într-un geamantan mic. Apoi, își luă cele două mii, bani primiți la salariu și ieși precaută pe poarta casei.
Inima îi bătea în în piept, gata, gata să i-l spargă... când tramvaiul tocmai trecea prin fața casei. „Trebuie să îl prind... trebuie să îl prind” își zise fata luînd-o la goană.
„Am să mă las purtată de acesta, și unde acesta mă va duce duce, de acolo voi pleca mai departe” Se gândi tânăra femeie așezată pe un scaun. Medita atentă la cele două alternative posibile, respectiv dacă ar fi ajuns la gară, atunci ar fi plecat cu trenul la casa Lucicăi, ori de-ar fi ajuns în centru... nu mai știa în ce direcție va merge.
Tramvaiul mergea în centru. O undă de îngrijorare simți cum o înfioară. „Gata Luminița de acum ești pe drumul tău, de acum deschide poarta libertății căci viața vrea să-ți surâdă!” Își zise contemplând derularea peisajului citadin.
Coborî exact în centrul orașului dominată fiind de o foame acută ce începuse să-i vibreze stomacul. Își aminti, că nu prea mâncase la serviciu, motiv pentru care intră în autoservirea din colț. „Unde să merg eu acum când simt că întreaga mea ființă ar vrea să doarmă?” S-a întrebat derutată căutând o soluție. „Yupiiii! Asta e!” Strigă cu întreg sufletul, în momentul în care a trecut pe lângă unul din cele mai elegante hoteluri. Ideea obținerii unei camere acolo, a îndemnat-o să prindă curaj.
Cercetând-o cu atenție, și vădită reticență vizavi de aspectul ei vestimentar sărăcăcios, recepționera o înregistră pentru o zi oferindu-i cheia camerei.
Văzându-se înăuntru, Luminița rămase înmărmurită. Draperiile din catifea muștariu asortate cu mocheta pufoasă au avut darul de a o intimida la maxim. Nu mai văzuse în viața ei astfel de interior. Se hotărâ să facă o baie, înainte de a-și regenera forțele printr-o porție de somn. Totul i se părea atât de ciudat! Era bucuroasă, dar în același timp simțea cum panica pune stăpânire pe ea. „Oare dacă intru în baie, nu va intra nimeni peste mine? Cât de sigur este acest loc atât de luxos? Dacă sunt confundată cu vreuna din alea, ce vin aici pentru a se prostitua? Dacă devin victima vreunui viol? Cui mă voi plânge? Și ce mi se va răspunde? Probabil voi fi întrebată ce-am căutat aici. Apoi voi fi întrebată dacă mă consider serioasă ori nu. Hotărât lucru voi fi arătată cu degetul și nimeni nu-mi va da dreptate!” Bulversată de amalgamul avalanșei de întrebări ce–i treceau fulgerător prin minte, Luminița își făcu o baie fierbinte, după care se ghemui în pat.
Liniștea din încăpere era deranjantă. În ciuda acestui aspect, fata închise ochi. O voce nevăzută îi șoptea tot felul de întrebări încuietoare. „Ce faci dacă intră cineva și-ți fură bunurile?" "Cum vei face față unei astfel de situații?" "Dar, după ce te trezești unde vei merge?" "Vei pleca din nou la Arad, acolo unde știe Dan că e singurul tău loc de refugiu?" "N-ai încercat până acum și cum s-a soldat?" "Crezi că Lucica își va schimba atitudinea și îți va ține partea?" "Nu vezi că ea e mulțumită că „te-ai aranjat” alături de Dan?" "Cât crezi că vor ține banii rămași?" "Când se vor termina ce vei face?" "Cum te vei angaja dacă nu ți-ai făcut lichidarea și nu ai carte de muncă?" "Unde vei merge Luminițooo?" "Hai gândește repede, așa-i că nu ai răspunsuri la îndemână?" "Și apoi crezi că el va sta cu mâinile în sân?" "Nu crezi că te va căuta ca un turbat?" "Și ce se va întâmpla atunci Luminițo mai ales dacă te va urmări și te va prinde în vreun loc mai retras?" "Se va ascunde el după deget susținând că tu ai plecat! O va face cu siguranță și apoi chiar dacă va ieși adevărul la iveală la ce îți va folosi, din moment ce nu vei mai trăi?" "Sau dacă Doamne ferește vei râmâne mutilată pe viață?!"
În zadar strângea fata ochii cu înverșunare. Peste trupu-i vlăguit de munca nocturnă, somnul nu voia să se aștarnă. „La ce bun toate acestea? Dar dacă aș merge la fabrică și m-aș interesa pe la colege de vreo eventuală gazdă? Oricum, bani pentru prima chirie sunt, serviciu am, deci ar mai fi de rezolvat o problemă... cum să fac față eventualelor agresiuni pe care Dan le-ar putea exercita!”
Cu aceste gânduri s-a îmbrăcat și amețită de oboseală, în dupăamiaza aceleiași zile a părăsit hotelul în grabă. Nu avea unde merge, așa că pașii au purtat-o din nou la fabrică, acolo unde în forfota muncitoarelor ce se perindau, se simțea în siguranță.
S-a schimbat iar în hainele de lucru, și ascuzându-și bani în ciorap s-a întins pe o bancă.
Zumzetul produs de acel dute-vino continuu îi făcea bine. Încet, încet doritul somn a cuprins-o în brațele lui protectoare.
Femeia fu scuturată de un frison. Era un val de frig al amintirilor care tocmai acum când era singură o invadaseră. Își trase din nou plapuma peste ea, și o potrivi până la subsiori. Lucrul ei, fularul ei început aștepta cuminte momentul când ea îl va lua din nou în mână...
Îl prinse cu o vagă urmă de încredere, și cu mișcări leneșe începu să lucreze ochi după ochi. „Mmmdaaa, slabă tentativă de evadare, ce a murit încă din fașă...” mormăi femeia încruntându-se. Slabă, slabă minte am avut atunci. M-am lăsat înduplecată de lacrimile de crocodil ce le-a vărsat în momentul întâlnirii în tură... De jurăminte fierbinți și false promisiuni. Dar... vârsta de! Și-a spus cuvântul. Cum de nu mi-am dat seama că niciodată nu și le va ține? Trebuia oare să pierd atâția ani din viață pentru a învăța... ce? Hotărât lucru trebuia să experimentez suferința la maxim pentru a o înțelege și pentru a o respecta atunci când o văd lungindu-și brațele de caracatiță asupra altcuiva. Suferința și compasiunea. Că la început aceasta din urmă o manifestam în mod egoist doar pentru propria-mi persoană...”
Zâmbind trist femeia se ridică din pat și merse în bucătărie unde își aprinse o țigară. Deschise geamul lăsând ca aerul rece al iernii să pătrundă înăuntru. Nu-i făcea bine fumatul și de aceea fuma extrem de rar. Fumul inhalat îi produse o ușoară amețeală. Asemeni unei stări dinaintea leșinului. Când se mai simțise la fel? Mintea ei scotocea febril în trecut... „Da...” oftă femeia într-un sfârșit când țigara era aproape gata. „Asta era... atunci... când... la ușa casei a bătut acea femeie...”


- va urma -