agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-18 | |
O oră târzie anunța că venise momentul să mă retrag și să părăsesc grupul acelor oameni în compania cărora mă aflam de mai bine de două ore, timp în care votca nu mai contenea să ne ungă gâturile. În încercarea mea, oarecum forțată, de a părăsi camera, a trebuit să evit câțiva indivizi care nu reușiseră să opună rezistență alcoolului și zăceau prăbușiți într-o stare de inconștiență deplorabilă. Totul părea cuprins de euforie. Plecarea mea nu uimise și nu deranjase pe nimeni. Înainte de a părăsi apartamentul mi-am luat haina și m-am oprit o clipă. Simțeam cum corpul îmi transpiră cu valuri mari de căldură “ Adunătură de idioți” mi-am zis în gând și am plecat închizând pentru a nu știu câta oară acea ușă masivă din lemn învechit.
Ajuns în stradă mi-am ridicat gulerul fiindcă simțisem cum un vânt rece mi se strecoară de-a lungul gâtului. După câțiva pași am observat că trotuarul devenise alunecos și scârțâia ușor sub talpa pantofilor. Ninsese. Era o noapte întunecoasă, cerul mohorât, doar câteva neoane aprinse luminau slab straduța pe care mergeam. Rar puteai vedea câte o lumină, mai mult stinsă, pe la geamurile caselor înghețate și putrezite. Trecuse foarte mult timp de când acest cartier fusese dat uitării. Pe nimeni nu interesa viața acestor oamenii care trăiau în sărăcie și foamete. Se spunea pe vremea când eram încă adolescent că asupra acestor case s-ar fi abătut un blestem în momentul construirii lupilor de pe basoreliefurile de la intrarea principală a fiecărei case și că oamenii s-ar fi născut cu malformații având chip de lup. Mi-am adus aminte de această istorioră când din întâmplare mi-am oprit pașii în fața unei case impunătoare cu doi lupi mari din marmură sculptați deasupra unei uși enorme cu grilaj . “ Aș avea nevoie de o cafea, e ger afară” mi-am spus cu voce tare. În ciuda aspectului sărăcăcios și funebru al locului în care mă aflam puteam să observ la o mică distanță în fața mea un resturant împodobit cu diferite beculețe care dădeau impresia că era singurul lucru care mai păstra în el o formă de viață. Poate că până la urmă aș mai fi risipit zece minute din viața mea pentru a mai savura încă un pahar de votdcă și bineînțeles o cafea, dacă în momentul imediat următor nu ar fi sunat telefonul. Am tresărit ușor când am simțit vibrațiile din buzunar, iar pentru moment m-am gândit că ar fi mai bine să nu răspund.
Însă cel care mă suna devenea tot mai insistent.
“ Fir-ar al dracului” mi-am zis încet și am răspuns. - Sebastian, tocmai am ajuns în oraș și m-am gândit să-ți fac o vizită. Ai o oră liberă să bem un ceai? Am amuțit. Vocea îmi părea incredibil de cunoscută. Însă în starea în care eram tot nu o puteam recunoaște. - Ei, ce zici? E destul de târziu și știu că până la ora asta tu întotdeauna ți-ai terminat treaba. M-am uitat la ceas. Într-adevar era patru fără douăzeci de minute. - Nu cred că o să ajung acasă în seara aceasta. Mai am de terminat un articol și o să rămân la sediu până mâine dimineață, am zis scurt și am vrut să întrerup convorbirea. Am mințit pentru că nu aveam chef să văd pe nimeni. - Ok! Mi-a răspuns vocea de la celălalt capăt al firului. Să mă anunți când ai puțin timp liber. Aș vrea să-ți vorbesc despre Ela. Ela......ceva în mine s-a rupt și o amețeală groaznică mi-a cuprins capul. M-am sprijinit cu umărul de zidul umed al unei clădiri. Nu-mi mai simțeam picioarele și mă ghemuisem lângă bordură. Câțiva fulgi rătăceau pe strada pustie. Dintr-o dată m-am simțit atât de singur, iar structura masivă a caselor îmi dădea impresia că aici nu locuiau oameni ci monștrii. Vedeam cum lupii adormiți pe zidurile de cărămidă veche prindeau viața își deschideau aripile și mă priveau cu ochii roșii plini de furie. Aerul rece și vântul îmi înghețau respirația, iar urletul canalelor împreună cu foșnetul copacilor se îmbulzeau asemeni unui amalgam de voci stranii ce păreau că străbat pavajul plumburiu al străzii (....) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate