Am văzut-o la margine, între pămînt și apă, nu știa dacă va trebui să aleagă și părea împăcată. Era tot ce m-a atras din toată sălbăticia aceea. M-a atras cu înălțimea ei, sau mai repede curajul pe care-l răspîndea în jur. M-am apropiat și am atins-o. Era aspră, dar cu finețe aspră. Am tras de ea s-o smulg și s-a împotrivit. S-a împotrivit , dar rădăcinile ei nu erau destul de puternice și a venit spre mine în toată splendoarea ei. Căldura soarelui i-a uscat repede rădăcinile și a fost bine, ca și cum ar fi vindecat-o. Era în mîinile mele, vie , frumoasă. Parte din trupul ei părea distrus, dar nu-i păsa, crescuse proaspătă, se întindea spre lumină, gata să înflorească în clipa următoare. Nu aș fi vrut să moară, dar știam că e singura modalitate s-o arăt lumii. Mirosea ca iarba crudă zdrobită în picioare de copite. Mi-am înfipt dinții în ea și era dulce, amară și sărată în același timp. Intensitatea ei mă amețea, gura mi-a rămas proaspătă mult timp după ce am gustat din ea…

-Maria… Bună dimineața, Maria!

Înainte să deschid ochii îmi aduc aminte că pot alege o zi în care stăpînesc cu îndemînare întunericul, ori pot alege coșmarul...

De multe ori aleg să fiu puternică, dar întunericul devine peste zi atît de intens încît nu-mi aduc aminte ce am ales .

Apoi mă gîndesc la Maria și dansul ei grațios…

Maria trăia în întuneric de o bună bucată de timp, pînă cînd Krista a legat-o la ochi și a îndemnat-o să danseze.

-Dansul acesta e viața ta, Maria, dansează!

Eram blocată în acel loc, picioarele mele se mișcau în acel dans forțat, eram tristă și nu știam cine e Maria. Eu eram tristă, ori Maria era tristă, ori eu eram Maria.

La început nu știam dacă e bine să fac un pas. Dar mi-am amintit ce scrisesem undeva: numele meu e “RISC”. Așa că am făcut un pas. A fost bine. Apoi încă un pas și am început să mă bucur și am izbucnit în rîs. Mă uitam în jur și rîdeam în întuneric, dar rîdeam mai tare cînd mă gîndeam că toți sunt legați la ochi și nimeni nu vede că eu dansez și înaintez în necunoscut. M-am izbit de un zid. Încă un zid, alt zid… Le-am întors spatele și am alergat în dans ca un animal sălbatic ținut multă vreme în cușcă, dar care a găsit ușa deschisă.

Am lovit cîteva ființe care dansau pe loc, dar am pus mîna ca și cum aș fi vrut să le protejez.

Pe alte ființe am încercat să le iau cu mine, dar m-au refuzat.

Tobe. Multe tobe. Am dansat mai departe cu o bucurie din ce în ce mai nestăpîntită, dezlănțuită, era dansul fiarelor sălbatice. Îmi roteam capul în jur și părul îmi învelea tot trupul și nicio mișcare nu era controlată. Trăiam atît de intens încît întunericul putea să fie de o mie de ori mai negru și ochii legați de o mie de ori mai strîns…

“Respiră, Maria, respiră… Bea tot, cît mai adînc… Ascultă… O auzi?”

O aud… “L-am găsit pe dumnezeu în ea și am iubit-o înfricoșată…”

Stau la marginea dintre pămînt și apă, nu știu dacă va trebui să aleg și cu toate astea par împăcată. Îmi place înălțimea, curajul. Am tras de mine să mă smulg și m-am împotrivit. M-am împotrivit , dar rădăcinile mele nu sunt destul de puternice .

Căldura mi-a uscat rădăcinile și a fost bine, ca și cum m-ar fi vindecat.