De când e lumea și e artă
Toată lumea asta știe:
În orice artă e filozofie
Și în filozofie este artă.

Relațiile timpului cu divinitatea și oamenii.
Se știe bine că Dumnezeu a adus oamenilor ordinea pe pământ, lângă ea a mai adus echilibrul, măsura, proporțiile. Oamenii le-au eliminat pe toate, și-au adus în locul lor haosul, ca cel de mai jos:

Performanțele de tranziție
Singurele performanțe ale tranziției noastre sunt : dezbinarea, gâlceava, ura, parașutismul politic, pe care nici măcar: Taleyrand, Fouchet, Marat, nu le-au realizat la proporțiile noastre.
Politicienii timpului nostru, sunt precum trenurile: unii vin și alții pleacă, nici unul dintre oamenii politici n-au idee ce catastrofe lasă în urma lor.
Timpul își elimină propriile sale catastrofe și deseori și pe ale oamenilor care nu știu, nu pot, nu vor să și le elimine singuri, inclusiv pe cele din cultură, pe care au încălcat-o cu desăvârșire.

Expresia științifică a timpului
Timpul este forma fundamentală ciclică, a materiei și energiei. Ea are la bază crearea, existența, evoluția,
autodistrugerea, regenerarea și înnoirea ei de fiecare dată, pe alte forme de schimbare.

Timpul în societate
El, timpul, este marele maestru, filozof, constructor și arhitect, un trimis al lui Dumnezeu pe pământ, care aduce nașterea, viața și moartea, înnoirile, succesul și strălucirea, visele și speranțele, căderea și echilibrul în universul planetar.
Timpul este singurul care-și repară toate greșelile, fără ajutorul oamenilor.

Timpul în artă
El este cel care ne oferă: armonie, decor, peisaj pitoresc diafan, inspirație, imagini pentru artiști în creațiile lor.

Polivalențele timpului
Nu risipi timpul: are în el viață, bani, progres, speranțe, modele de gândire in societate, în educație, în politică, în știință, în strategie, artă și tehnică militară de apărare și atac și în multe altele.

Poezia timpului
Veșnic ne-amărâm fără rost,
Mâine nu-i nimic din ce-a fost,
Orice vis pe care îl trăim
Cât timp va ține,…nu știm.

Toate trec când vine vremea lor
Așa cum trece-un nor pe cer,
Toate trec durere sau noroc,
Nimic nu ține viața-n loc.

Timpul
Stăpânul planetei chemat să înlăture prostia, obrăznicia, minciuna.

D’ale prostiei
Proștii sunt insensibili la inteligența altora, pentru că n-au în dotare așa ceva.
Tot proștii, sunt insensibili și la prostia semenilor săi, pentru că asta implică tot inteligență.
Sunt oameni inteligenți, care de nevoie au făcut pe proștii, dar ei proștii, n-au norocul acestui ghinion.
Și prostia are un preț, când ajungi la vârf și te face regele proștilor.
Dacă prostia se manifestă izolat, nu-i nicio problemă, se tratează cu indiferență.
Dacă ea este înregimentată în flancuri masive și cu lideri, sunt mari probleme.
Dacă prostia ar produce fisuri, atunci un număr imens de oameni ar trebui pansați sau spitalizați.

Întrebări pentru Toni Grecu
Ce-ai face maestre, dacă n-ar exista prostie; ai mai avea obiectul muncii în „Divertis” ?
Ce te-ai face, dacă prostia ar fi atât de rară și ar fi taxată cu sume exorbitante, cât te-ar fi costat un spectacol cu „Divertis” ?
Ce te-ai face, de asemenea, dacă prostia ar fi atât de răspândită, încât n-ar mai mira pe nimeni. De unde-ai mai scoate umorul necesar în Divertis?

Concluzii
Și „administrația prostiei” este o artă care cere negociere, studiul și simțul proporției, fezabilitate, marketing și multe altele.

Timpul minciunii și al mincinoșilor
D’ale minciunii de modă nouă
Dacă mă minți odată, să- ți fie rușine, dacă mă minți de mai multe ori, să-mi fie rușine că: m-am comportat ca un farseur, ți-am dat iluzia că te-am crezut. Þi-am dat iluzia că te-am crezut cel mai inteligent dintre proștii tăi.
Un mincinos de vârf are și șansa de a fi ridicat la rangul de rege al mincinoșilor.

Timpul detractorului
Detractorul este cel care trebuie să aibă viclenie de geniu în mișculațiile lui, în caz contrar aceste mișculații vor veni în favoarea adversarului.

Catrene pentru mincinoșii de modă nouă
Minciuna sta cu regele la masă,
Acum se știe și e evident
Ea e stimată-n Parlament,
Dar scaunelor ce le pasă.

Minciuna politică- o târfă specială

Replică
O fi ea târfă și spurcată,
Dar, uită-te omule bine:
E singura prostituată
Ce te plătește ea pe tine.

Timpul obraznicului de modă nouă
Ca să-l cunoști, n-ai nevoie de științe înalte, nici de experiența și rafinamentul d-rului Andrei, ci doar puțin exercițiu de mimică și de gesticulația lui.
Obraznicul este același și în palatele cu turnulețe, și după gratiile bulăului, unde cunoaște după primele minute diagnosticul de antipatie.
Chiar dacă-și schimbă adresa, identitatea, starea socială și materială, el rămâne același obraznic, dar se blochează în fața indiferenței.
El, obraznicul, este cel care-ți ia din față, știe și crede în formula: ”obraznicul mănâncă praznicul”.
N-are complexe, n-are simțul concilierii, încărcări emoționale, sensibilități, crize de modestie, de jenă sau de bun simț, are însă obrăznicia tupeului și tupeul obrăzniciei.
Față de cele arătate, i-am dedicat acestuia, următorul catren:
Tupeistului
În arta grea a spiritelor proaste
Cu nimenea tu nu stai la măsură,
Căci ceeace la alții-i artificiu,
La tine nu e artă, ci...natură.