Harta fusese rodul unei munci migaloase intinse pe intreaga durata a vacantei de vara si avea ca scop declarat reflectarea cat mai fidela a ordinii lumii. Pentru inceput, a lumii in centrul careia se afla o silueta cu ghiozdan ce il reprezenta pe Pavel, centru al universului sau si, in corespondenta, punctul de pornire a vastei intreprinderi cartografice. Era o lume cu arii si granite inselatoare, capabila de a se replia asupra ei insasi prin adaugarea vreunui profil de casa, care se dubla neasteptat prin marcarea siluetelor copiilor din vecini, si se intindea odata cu fiecare coala de hartie ce era alipita celei initiale. Astfel, prima coala, in care isi gasisera locul binemeritat Pavel, familia si cativa prieteni apropiati, fusese apoi inconjurata de opt coli similare menite sa gazduiasca scoala si colegii, vecinii de pe strada, orasul si cunostintele, bunicii si verisorii, locuri pe care le vizitase impreuna cu familia si oameni oarecare care nu aveau alta vina decat ca i se adresasera la un moment dat sau fusesera subiectul unei discutii auzite intamplator.
(…)

Simbolurile hartii, egale intre ele si compuse din linii executate precis de o mana sigura, concentrau cea mai inerta banalitate si conformism posibil, ceea ce nu era chiar ceea ce ai astepta de la desenul unui copil, ci poate doar de la un functionar cu vechi state de rutina birocratica. Si intr-adevar banalitatea hartii era doar aparenta deoarece, daca la prima vedere, casele erau documentate prin asezarea imperfecta a unui triunghi deasupra cate unui patrat, iar siluete copilaresti semnalau prezenta cate unui cunoscut din vecini, o mai atenta familiarizare a ochiului cu foile de hartie surprindea o atmosfera compusa din amestecul inocentei ludice cu esentele unor simtaminte ancestrale, concentrate in doze amenintator de pure, intr-o alchimie a fricii si raului de la inceputurile lumii. Caci daca in modul in care un copil priveste cu fascinatie o drujba, ca pe ceva care ar putea servi la o mie de activitati captivante, cei mai multi dintre noi recunosc semnele ignorantei fericite a varstei, minti mai putin exersate ca ale noastre in discernerea binelui obstesc si progresului comunitar ar fi ingrozite in fata spectacolului oferit de dorinta autentica a progeniturii inocente a speciei de a segmenta membrele vreunei surori mai mari.

(…)

Astfel harta era alcatuita din simbolurile cele mai comune cu putinta, dar o observatie atenta revela faptul ca siluetele simbolizau copiii din vecini intr-o maniera aproape oculta, in care simpli copii ce populeaza cartiere periferice nu ar fi putut exista vreodata, casele reprezentau nu locuinte, ci scene anticipand tragedii, in care cele mai groaznice intamplari ar fi survenit cu necesitate. Toate desenele mazgalite asimetric erau arhicunoscutele reprezentari grafice, dar odata asezate pe harta unei lumi fara coordonatele spatiale care sa le tina in loc, fusesera atinse de o boala incurabila, al carei prim simptom era dobandirea unei libertati supraomenesti, iar bolnavii ar fi putut astfel sa sparga si sa refaca in alte puncte limitele lumii oamenilor. In lipsa gravitatiei, semnele isi uitasera utilitatea sociala, isi pierdusera contextul mundan, nu mai aveau nume si radacini si, astfel transfigurate, nu mai reprezentau decat trasaturi ale unei caricaturi morbide, un portret grotesc al unui Dorian Gray in descompunere ascuns intr-un desen copilaresc.

(…)

Daca pana la (...), simbolurile ce populau harta existasera conform scopului lor initial, acela de a reflecta elementele ce compuneau lumea creatorului, ca un lac perfect nemiscat, in fata caruia fiecare casa si strada, prieten, coleg sau simplu cunoscut se aplecau pentru a-si lasa marca distinctiva si a se conserva intr-un semn, incremenind asa cum au fost in momentul in care aparusera in fata lui Pavel, de atunci lucrurile se schimbasera in mod neasteptat. Ca si cum ceva necunoscut s-ar fi contopit cu apa, lacul ar fi devenit deodata tulbure, iar portiunile in care reflectarea fidela a subiectului implinea asteptarile binelui lumesc erau inconjurate de locuri noroioase, opace, ochiuri de apa in care lumina solara nu avea acces, ce pareau sa ascunda lucruri despre care nu era bine sa se vorbeasca. Mai mult, desenele hartii isi uitau deseori conditia simbolica si, desprinse din limitarile existentei unor simple reprezentari grafice, indrazneau sa se amestece cu figurile pe care le reprezentau, dedublandu-le in batjocura, imitandu-le si maimutarindu-le in fel si chip.