Furtuna din noaptea aceea îi trezi unele amintiri stranii. O dată cu acestea, se treziseră și câțiva din vecinii de palier care se adunară în holul hotelului.
Prima sosi Alberta, turista italiancă îmbrăcată în maieu verde și purtând o pălărie roșie casa Organdino. Aprinse lumina la bucătărie și pregăti cafea pentru toată lumea. Așa făcea întotdeauna când o năpădeau amintiririle sau când se pornea vreo furtună.
Imediat în urma ei apăru Anne-Marie, soția unuia din cei trei directori ai Televiziunii Naționale din Argentina. Aceasta însă nu știa că avea să devină soția unuia din cei trei directori, întrucât în vremea în care scriam aceste rânduri Televiziunea Națională argentiniană încă nu fusese confiscată de junta militară și, prin urmare, nici cei trei directori nu fuseseră obligați să fugă din țară.
Mai venise domnul Robert, un francez în vârstă și în pantaloni de mătase de culoare albastră, fost corespondent de război între anii 1995 și 2007 pentru prestigioase publicații americane. Întors de curând din Afganistan, domnul Robert nu locuia în accelași hotel cu noi, dar venea aici de fiecare dată când Alberta făcea cafea și furtuna de afară îi trezea amintiri stranii.
Aceștia trei se întâlniră miercuri la ora patru ora locală, mult prea devreme pentru ca restul turiștilor străini dați dispăruți în urma furtunii din noaptea aceea să fi fost găsiți de autoritățile portuare.