agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-09-08 | |
Pe faleză, în Sulina...
Nu mai știu prin ce împrejurare am ajuns să-mi petrec una din vacanțe la Sulina. Era o zi în care prietenii mă abandonaseră în favoarea unei partide de pescuit, astfel că eu m-am lăsat purtat de briza dulce într-o scurtă expediție pe străzile orașului. S-a întâmplat să mă așez la o terasă, pe malul Dunării-astfel am ajuns să fiu martorul unei întâmplări care m-a amuzat peste măsură și m-a ajutat să-mi continui plimbarea cu zâmbetul pe buze. Personajele acestei întâmplări sunt doi bărbați, aflați probabil pe la cincizeci-cincizeci șsi ceva de ani . Cel mai în vârstă avea trăsăturile unui om frumos în tinerețe, nu avea o figură comună. Ochii verzi arătau ca mercurul viu pe fața brăzdată de riduri, dar nu riduri de bătrânețe, ci riduri cauzate - la fel ca și părul ușor grizonat- de vântul mării și ceața cu care deseori se întâlneau acești marinari la gura Dunării. Un defect vizibil era forma nasului foarte turtit, am bănuit că era pricinuit de un accident și nu se născuse astfel. Celălalt era cu un cap mai scund și purta o beretă marinărească trasă pe o ureche. Amândoi erau doar în pantaloni, suflecați până la genunchi-afară era o căldură teribilă. Fiind la o distanță apropiată și datorită liniștii ce se instalase în după-amiază aceea pe strada principală, am avut posibilitatea să aud ce vorbeau cei doi. (Le voi da nume fictive: celui mai înalt îi voi spune Iani, celuilalt Costică). Erau amândoi pe marginea cheului în apropierea unei ambarcațiuni mici ce se numea Piua Petrii, cu picioarele atârnate foarte aproape de apă, cu coatele rezemate de balustradă. La un moment dat au început să se buzunărească; după priviri și-au dat seama că nici unul nu găsise nimic. Iani își mai controlase încă odată buzunarele pentru a se asigura, rezultatul fusese același. - Doamne, ce-aș mai bea o bere! Pe căldura asta mai am puțin și îmi seacă gura, spuse Iani punând mult patos în cuvântul "bere". După obrajii lăsați și mâinile tremurânde, mi-am dat seama că cei doi erau niște împătimiți ai alcoolului. - N-am nici un leu, spuse Costică lăsând capul în jos în semn de supărare. Oglinda din apa Dunării fusese tulburată de valurile unei nave ce părea uriașă pe langă Piua Petrii. O sticlă goală se rostogolea dintr-un bord în altul în ritmul valurilor provocând un zgomot enervant. - Geniul meu nu a fost niciodată mai în gardă ca acum! spuse Iani entuziast ridicându-se în picioare. - Ce ai de gând, nebunule? întreba Costică privindu-și amicul urcându-se pe punte. - Bețivii sunt proști, spuse el ridicând sticla de vodcă de pe jos. De aceea eu nu sunt bețiv, creierul lor e îmbibat în alcool, al meu nu e! completase el lăsând sticla cu gâtul în jos pentru a se scurge și ultima picătură. Dispăruse de pe puntea vasului, intrând în cabină. Puteam citi nerăbdarea pe chipul celui cu beretă, în timp ce privea deseori in spatele său in speranța ca îi va reveni amicul. După câteva momente, Iani apare cu sticla - ce mai devreme se rostogolise solitară pe punte - plină pe trei sferturi cu un lichid incolor. - Prefă-te beat, vine Neagu! - Ce-ai de gând,hic(!), nebunule? spuse acesta intrându-și imediat în rol. Iani desfăcuse sticla și luând o înghițitură se strâmbase încrețindu-și fruntea. -Neagule, bine că te-am găsit, am o țuică!zise el lungind la maxim vocalele ‘u’ și ‘ă’. O am din Moldova și jur că până acum am luat doar trei gâturi și ferfenița m-am făcut. - Iani, nu te-am văzut beat decât după o sticla întreagă…cel puțin! Trebuie să-mi dai și mie să gust măcar! - Nu, nu, nu! Nu pot, domnule! zise acesta legănându-se înainte și-napoi. Am doar sticla asta pentru mine și Costică. Punând mâna pe umărul amicului său se dezechilibrase și căzuse pe jos. - Costică, ține sticla, să nu se verse! zise el rostogolindu-se teatral lângă prietenul său. Cel cu beretă apucase sticla și luase o înghițitură. Se strâmbase foarte credibil ștergându-se la gură cu dispreț. - Iani,zise el clar surprins, e aghiazmă pentru sfinți! - Știu, prietene! spuse el așezându-se comod lângă prietenul său. Un sughiț patetic îi cuprinse pe amândoi, stârnind zgomote ce semănau cu râsete. - Hai, Iani, dă-mi și mie un gât! Îți dau o bere! spuse Neagu trist așezându-se lângă cei doi. - Amice, spuse el punând ambele brațe pe umerii lui Neagu, crezi că țuica asta face cât o bere? Uită-te la mine! Dacă am țuică asta, nu-mi mai trebuie nici mâncare, nici apă, nici aer, nici măcar berea ta! - Îți dau doua! Dar dă-mi să gust...măcar o dată! Uitându-se complice la Costică, Iani îl întrebase: - Ce zici? Îl lăsăm și pe el să se bucure de aghiazma asta de la Dumnezeu? - Sincer să fiu, spuse Costică, nu cred că face două beri! Doar dacă, continuase el căzând pe gânduri, dar nu, nu... - Doar dacă ce? întrebase Neagu intrigat. - Doar dacă berea e rece și ne-o aduci aici, spuse rapid Costică. - Se face, băieții! exclamase Neagu entuziast îndreptându-se grăbit și șchiopătând către cel mai apropiat birt-cel pe terasa căruia mă așezasem eu de fapt. După câteva minute, Neagu ieșise din bar cu cele două sticle de bere în mână, șchiopătând și grăbindu-se către cei doi. Văzându-l, Iani îi șoptise ceva amicului său, iar acesta se ridică de îndată și dispăru în cabină. Într-o clipită Costică revenise jonglând cu desfăcătorul de sticle. Neagu se apropia strigând: -Prieteni, v-am luat și un pachet de țigări, poate mă lăsați să iau două înghițituri! Iani îl privea pe Costică abia reușind să-și abțină râsul. Cei doi își aprinseră câte o țigară și își stinseră setea cu bere, apoi, tacticos și plin de el, Iani zise: -Neagule, poți să iei toată sticla, o meriți! - Mulțumesc, domnilor, sunteți adevărați prieteni, spuse Neagu ducând nerăbdător sticla la gură.Dar după o primă înghițitură, se strâmbase de parcă ar fi înghițit otravă. - Iani, spuse el dezgustat de ceea ce înghițise, asta-i apă! Apă pură! - Exact ce-am spus eu și prietenul meu aici de față: aghiazmă de la sfinți! - Profitorilor, m-ați făcut să cred că e țuică!Neno... - Neagule,Neagule, ascultă-mă, du-te acasă, ia și sticla și repetă-ți pe drum că ce ai în mână e vodcă. La un moment dat ai să începi sa crezi! spuse Costică râzând. - Hai, pleacă! spuse Iani. Și mulțumim pentru bere și țigări. În urma lui Neagu se auzeau râsete foarte stridente ce păreau să trezească și morții din pământ. M-am ridicat și eu de la terasă și mi-am continuat plimbarea pe "faleza" din Sulina, însoțit fiind la fiecare pas de râsetul colorat al pescărușilor. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate