Am simțit o mână puternică și m-am lăsat dus de val. Cine mai putea să știe de unde bate vântul și cum anume trebuie să te apleci împotriva lui. N-am avut încotro și m-am supus mâinii ce mi s-a întins, pentru a putea face față situației. Nimic și pentru nimic în lume, nu m-am gândit că aceasta îmi va îngrădi libertatea. La pieptul puternic am pus capul ca pe o blăniță și m-am lăsat purtat în zare, greu de atins în mod normal.
Nu mai eram tocilarul care aștepta cu nerăbdare să se sune la intrare, pentru a-și maltrata profesorii de lipsa de pregătire, mă lăsam moale pe scaunul meu și executam întocmai ordinele date de mâna bine cuvântătoare. Masa era pe măsura așteptărilor, nelăsând loc de critici ireale sau cine știe simandicoase. Eram câinele mulțumit care aștepta liniștit la soare și... aștepta osul cel mare în liniște, asta pentru a nu-și supăra stăpânul.
Speriat am pus mâna la gât și n-am dat de zgardă, deși am simțit-o acolo. Am încercat să mă mișc și parcă spațiul îmi era limitat. Mi-am spus că e doar o toană de-a mea și am rămas în continuare liniștit lingându-mi osul, pe care în mod normal nu l-aș fi putut câștiga în viața mea reală și nici în cealaltă vizionară. Am rămas pasiv și mă bucuram de plăcerile înfumurate ale aristocrației, fără milă.
Timpul se scurse cu o viteză infailibilă și aproape că trecuse pe lângă mine, fără a-mi da seama că am făcut parte din el. O mică panică, dar peisajul de la hotelul la care trăsesem îmi alungă orice urmă a deznădejdi. Am încercat să gust mai din plin toate colinele acelea cu câte o casă medievală și căpițe în jurul lor, așezate ici colo, parcă de o mână dibace de undeva de acolo de sus, sus de tot. Atunci am încercat cu imaginația să o fac, dar nu se puteau urni din loc, erau prinse acolo cu nădejde și fiecare avea povestea ei de necugetat.
Mi-am luat corpul închizând ochi liniștit și l-am așezat în una din casele acelea de pe colină. Nu eram hotărât în care anume, așa că am deschis ochi la loc și mi-am ales casa care m-ar aranja cel mai bine. Am continuat cu ochi deschiși să visez în voie și era atât de frumos. Aveam o familie care mă iubea și eram ca pasărea cerului, ba nu, eram pe un car cu cai frumoși și plecam după fân, iar o femeie frumoasă, trosnindu-i obraji de sănătate, mă sărută trimițându-mi bezele laolaltă cu mâna. Atâta fericire n-am simțit în viața mea, lacrimile îmi șiroiau ca nebunele pe obraji, iar eu eram hipnotizat, imaginea femeii mă urmărea ca o nebunie.
Am vrut să-mi iau vălul de pe ochi și mi-am atins obrajii, erau umezi, de parcă totul a fost nu aievea și plin de realitate. M-am uitat speriat în jurul meu și luxosul hotel îmi era de necunoscut, nimic nu mai avea valoare în jurul meu, parcă toată lumea aceea se prăvălise dintr-o dată. M-am dus în baie și mi-am dat cu multă apă rece pe față, dar degeaba, o căldură în tot corpul respingea toată apa aceea ca gheața. M-am uitat în oglindă și parcă am văzut o zgardă la gâtul meu, de data aceasta era mult mai groasă și bătută cu pietre prețioase. Mi-a venit în sfârșit a zâmbi și am încercat să prind una din pietrele strălucitoare de la gâtu-mi, dar vraja se rupse, în sfârșit eram eu, zâmbeam caraghios în fața oglinzii. Mâna venise la timp și de data aceasta era mult mai puternică, m-am lăsat în continuare dus de val și am acceptat impudica lume vrăjit.
Telefonul mă trezi la adevărata realitate, eram invitat la ședință să-mi dau cu părerea, deși toate cele ce trebuiau aprobate erau deja știute și puse pe masă pentru a fi ștampilate și semnate. M-am așezat pe unul din fotolii și în timp ce ascultam disertația, pentru oamenii străini veniți la acea masă, o placă zgâriată cu vechime în câmpul muncii, îmi apăru din nou femeia aceea plină de sănătate și cu zâmbetul acela neprefăcut care mă vrăjea frenetic, ca un cântec extraordinar ce ți se cântă de multe ori în urechi după audiție. O mână energică mă scutură și femeia dispăru, nu trebuia decât să ridic mâna și să dau din cap afirmativ, ceea ce s-a și întâmplat, fără pic de implicare.
Toți au plecat la treburile lor și mâna aceea puternică mă opri pe loc și pe dată cu o voce caldă eram întrebat dacă m-am îndrăgostit. I-am răspuns nevinovat că da, aceeași mână lovi masa ca un fulger, zicându-mi că nu am voie să mă leg de niciuna din fetele lui. I-am explicat că am visat aproape treaz o femeie de prin părțile locului, imaginându-mi cum ar arăta aceasta mai înainte. Ochi pătrunzători mă scrutau și treceau dincolo de mine, că la un timp m-am ferit de privirea ce parcă a scăpat de sub control. Imediat am fost întrebat când m-a consultat ultima oară psihologul, dar m-am uitat întrebător la el și a bufnit în râs, fără a se putea abține făcându-mi semn să ies. Aproape de ușă, pentru că erau departe ușile acolo, cu toate că eu credeam că am scăpat, o voce energică mă opri și-mi zice să-mi iau concediu, pentru a-mi găsi tabloul mult visat.
Eram în al nouălea cer, aproape că nu-mi venea a crede că puteam evada din acea lume, chiar și pentru o mică perioadă de timp. Mi-am făcut bagajele și am plecat ca un câine hăituit fără a mă mai uita în urmă. Mașina, deși o biată mașinărie, făcută de mâna omului, parcă avea viață și mă purta plutind.
Dus de val m-am îndreptat către căsuța ce am visat-o încercând să leg totul de realitate, mașina aproape că înțepenii în dreptul porții și mută nu mai zornăi cu nimic. Așteptam un semn cât de mic să fac pasul, dar degeaba, nimic nu se mișca și nimic nu se auzea vorbind în jurul meu. Sufocat, m-am dat jos din mașină uitându-mă întrebător către bordul ei, dar nimic. Aerul curat și plăcut îmi dădea fiori și parcă am devenit un pic mai optimist în afara fierului. Am încercat să caut o fantă prin care să pot vedea în interior, dar era foarte bine ferecat.
Salvatorul apăru în sfârșit, un bătrânel simpatic și plin de umor, îmi zise să bat la poartă, că n-au plecat de acasă stăpânii. Am încercat să dau cu degetul, dar parcă era din pluș. Bătrânul foarte șugubăț, luă o piatră de jos și mi-o întinse, făcându-mi semne de îmbărbătare. Am luat piatra din mâna lui bătătorită și am dat ușor în poartă, așteptând. Bătrânul era parcă nerăbdător să vadă ce caut la acea poartă și-mi luă piatra energic, după care bătu de răsună toată valea, o aruncă se scutură pe mâini și se îndepărtă puțin de poartă. Pași rari și apăsați se auzeau de partea cealaltă, un sentiment că n-ar trebui să fiu acolo mă cuprinse, vroiam să mă sui în cea mai mare viteză în mașină și să fug de acolo pentru a mă ascunde de nebunia mea. Mâna bătrânului mă apucă pe neașteptate de braț și mă încurajă să aștept deschiderea porții. Până la deschiderea porții aș fi vrut să treacă mai mult, pentru a-mi pregăti cuvântul, dar se petrecu tocmai invers și poarta se deschise apărând în pragul ei o persoană matură. Bărbatul răspunse cu binețe la salutul meu și-și salută de asemenea prietenul care se îndepărtă de data aceasta plecând în tăcere. Am rămas mut, dar persoana mă invită zâmbitoare înăuntru, închise poarta și parcă simți din nou zgarda de la gât, pipăindu-mă cu grijă. Bărbatul mă îmbie și-mi arătă vasta lui livadă din dreptul casei, parcă dându-și seama de temerea mea și arătându-mi că am pe unde să evadez dacă vreau. Am răsuflat ușurat și m-am așezat invitat sub un umbrar la masă, soția lui, o femeie strașnică, tocmai ieșea din beci, cu un ulcior în mână, bărbatul ridică din deget și ea înțelese totul, așeză ulciorul pe masă și dispăru, întorcându-se cu trei căni, bărbatul turnă lichidul gălbui îmbiindu-mă să iau. După prima înghițitură, o căldură mă cuprinse în tot corpul și parcă mă eliberă. Limba nu mai avea loc în gură, începând a depăna povestea nemaipomenită, perechea se uită nedumerită la mine neștiind ce să mai spună.
Timpul se oprise în loc, parcă și perechea aceea de oameni maturi nu mai aveau cuvinte, de undeva din casă apăru o frumusețe de femeie îmbrăcată parcă la fel ca în visele mele. M-am ridicat vrăjit în picioare, rămânând fără cuvinte, toată acea limbariță dispăru ca prin farmec. Bărbatul mă încurajă un pic, iar femeia îi puse mâna pe braț consternată. Frumusețea păși către mine și îmi dădu binețe, am deschis gura, dar cuvintele nu mai vroiau să iasă pe gură. Am încercat să fac un pas către ea, dar picioarele parcă erau încremenite, acea zeiță mă stăpânea cu totul. Mâna zeiței mi-o luă pe a mea și așa am reușit să fac un mic pas, iar zgarda căzu, o privii zâmbind cu ochi în pietrele ei prețioase care acum nu mă mai atrăgeau în niciun fel. Visul deveni realitate, ea era acolo în casa pe care o visasem pe colina verde. Strălucea ca un soare și mă înconjura de atâta iubire, câtă n-am visat niciodată. Timpul, în sfârșit, avea realitate.