„O bucată de frânghie”

În țara lui Ghici, doar în cipici.
Am început așa, amintindu-mi de timpurile frumoase, când la ușă aveam yală automată și plecam din casă uitând să-mi iau cheie. De câte ori nu m-am cățărat pe scară intrând ca berbecul prin geamul de la balcon... Oho! Eram ca Romeo căutând-o pe Julieta, dar n-o găseam niciodată. Poate greșeam balconul...
Aveam un prieten care, chiar avea o nevastă pe nume Julieta. Și Julieta lui se otrăvea mai tot timpul cu alcool. Nu mă puteam abține să nu mustăcesc, când îl auzeam mormăind supărat:
-Iar am ajuns aseară acasă și Julieta mea era beată. Bă, parcă îmi face în ciudă! E din ce în ce mai torpilă!
Complicată treabă cu clanurile astea!
Tot el a fost unul dintre aceia, care în copilăria lor zbuciumată, a fost trimis de cei mai mari să cumpere de la farmacie „un flacon de sculament”. Farmacista, femeie elevată, i-a oferit în schimb un prezervativ.
Văzând țepele pe care și le luau alții cu zâmbetul pe față, am învățat că a fi suspicios e un lucru bun.
Așa că, atunci când vin la mine împărați oferindu-mi regate și coroane, nu pot să nu râd,
așteptându-mă la ce-i mai rău.
În țara lui Ghici, a devenit o obișnuință să-ți faci reclamă pe spatele omului și apoi să te debarasezi de el, ca de un prost obicei.
Înainte și furtul la drumul mare era ceva normal și încă se mai practică, dar toate au un început și un sfârșit. Un leac.
Un bătrânel tocat de țuica și pachetele de Carpați, pe care le pompase până la nouăzeci de ani, spunea:
-Nu e nimic pe lumea asta, care să nu se poată rezolva cu o bucată bună de frânghie!
Dacă era după mine și după mulți alții, începând cu ziua următoare, l-aș fi pus președinte și mi-aș fi investit toți banii în colace de funie.
Asta, într-adevăr, era o afacere!
Oamenii în timpurile noastre renunță la un întreg război, după numai o bătălie. Probabil din comoditate, dar un lucru ca ăsta îți dă de gândit...
Alții au înroșit țărâna pentru principii pe care noi le vindem pe euro. Sunt persoane de la care am avea de învățat multe și această învățătură ar putea fi stropul necesar evoluției noastre spirituale, dar cine să-i asculte? Cine să-i citească?
Poate în capetele nobililor noștrii e înrădăcinată falsa concepție, că atunci când vei ajunge în fața Celui de Sus, se va ține cont de arginții pe care i-ai strâns în viață...
-Ia spune Gigi, câți bani ai?
-O sută de milioane!
-Bun, ia de aici o pereche de aripi!
-Ia zi tu Gogule, tu câți bani ai strâns?
-Două sute de milioane!
-Oho, bun! Ia de aici două perechi de aripi și un înger să-ți facă cafeaua dimineața...
Pentru unii mai bătuți în cap sună bine, nu? Dacă i-am face puțină reclamă între două telenovele, sau între două manele, chiar ar prinde viață, nu?
Ãia care încă mai râd îndesându-și sufletul în portofel, s-o facă acum, cât încă mai pot, căci după ce-o să reveniți pe Pământ sub formă de plante, nu o să mai fie posibil.
Pa-pa! Mă duc să cumpăr niște frânghie...