agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-10-07 | | Înscris în bibliotecă de Jack Spiner De partea cealaltă a văii Ebrului se înălțau munții albi și prelungi. De partea asta nu se simțea nici-un pic de răcoare, nu se zărea nici un copac, iar gara dintre cele două linii de cale ferată se afla în plin soare. Un petic de umbră caldă se lungea pe după clădirea gării, și în fața ușii deschise a bufetului atîrna o perdea din mărgele de bambus, ca să nu intre muștele. Americanul și fata ședeau la o masă, afară la umbră. Era o căldură înăbușitoare, și expresul de Barcelona trebuia să sosească peste patruzeci de minute. Oprea două minute în haltă și apoi pleca mai departe, spre Madrid. — Ce-am putea bea ? întrebă fata. Își scosese pălăria și o pusese pe masă. — E tare cald, zise bărbatul. — Să bem o bere. — Dos cervezaii (1), spuse bărbatul prin perdea. — Mari ? întrebă din ușă o femeie. — Da, două mari. Femeia aduse două pahare cu bere si două suporturi de pîslă. Puse suporturile și paharele de bere pe masă și se uită la cei doi. Fata privea înspre lanțul de munți, în lumina soarelui, munții erau albi, iar pămîntul, uscat și cenușiu. — Parc-ar fi niște elefanți albi, spuse ea. — N-am văzut niciodată așa ceva, zise omul, și-și bău berea. — Eram sigură că n-ai văzut. — Aș fi putut totuși să văd. Așa că siguranța ta nu dovedește nimic. Fata se uită la perdeaua de mărgele. — E scris ceva pe ea. Ce scrie ? — „Anis del Toro". Numele unei băuturi. — Ce-ar fi să vedem ce gust are ? — Chelner, strigă bărbatul prin perdea. Femeia veni la ei. — Patru reales (2), zise ea. — Dă-ne două „Anis del Toro". — Cu apă ? — Să-i pună și apă ? — Nu știu, spuse fata. E bun cu apă ? — E foarte bun. — Cu apă ? întrebă femeia. — Da, cu apă. — Are gust de mentă, zise fata, și puse paharul pe masă. — Așa se-ntîmplă cu toate. — Da, zise fata. Toate au gust de mentă. Mai ales lucrurile pe care le-ai așteptat multă vreme ; cum ar fi absintul de pildă. — Oh, termină odată. — Tu ai început, zise fata. Eu mă amuzam. Mă distram de minune. — Bine, atunci, hai să încercăm să ne distrăm. — Foarte bine. Asta și-ncercam. Ziceam că munții arată ca niște elefanți albi. Nu-i o idee deșteaptă ? — Este. — Am vrut să văd și eu ce gust are băutura asta nouă. Că asta-i cam tot ce facem... ne uităm în jurul nostru și bem mereu alte băuturi. — Să zicem. Fata se uită înspre munți. — Ce munți frumoși, zise ea. De fapt, nu prea arată a elefanți albi. Mă gîndeam mai ales la culoarea pielii lor, așa cum se vede printre copaci. — Mai bem ceva ? — Da. O adiere caldă împinse spre masă șirurile de mărgele. — Berea e bună și rece, spuse bărbatul. — E foarte bună, zise fata. — De fapt e o operație grozav de simplă, Jig, zise bărbatul. Și de fapt nici nu e operație. Fata se uită în jos, la pămîntul în care se înfundau picioarele mesei. — Știam că n-ai să te opui, Jig. Nici nu e cine știe ce. Îți suflă numai aer înăuntru. Fata nu zicea nimic. — O să merg cu tine și-o să stau tot timpul cu tine. Þi se suflă numai aer înăuntru, și după aceea totul e perfect normal. — Și după aceea ce-o să facem ? — După aceea, o să ne simțim foarte bine. Ca și pînă acuma. — Și ce te face să crezi asta ? — Păi ăsta e singurul lucru care ne chinuie. Singurul lucru care ne face să nu fim fericiți. Fata se uită la perdeaua de mărgele, întinse mîna și apucă două șiraguri de mărgele. — Și crezi că după aceea o să ne simțim iar bine și o să fim iar fericiți ? — Sînt convins c-așa o să fie. N-ai de ce să-ți fie teamă. Am cunoscut o mulțime de oameni care au făcut treaba asta. — Și eu, zise fata. Și după aceea au fost cu toții cum nu se poate mai fericiți. — Bine, spuse bărbatul, dacă nu vrei s-o faci nu te silește nimeni. Dacă nu vrei, nu te oblig. Știu însă că e un lucru foarte simplu. — Și chiar vrei s-o fac ? — Cred că e cel mai bun lucru pe care 1-ai putea face. Dar nu țin s-o faci dacă într-adevăr nu vrei. — Și dacă o fac, ai să fii fericit și totul va fi ca și pînă acuma și ai să mă iubești ? — Dar te iubesc și acuma. Știi bine că te iubesc. — Știu. Dar dacă o fac, o să-ți placă să spun că munții seamănă cu niște elefanți albi ? — O să-mi placă foarte mult. Îmi place și-acuma, dar nu pot să mă gîndesc la asta. Știi cum sînt cînd sînt necăjit. — Și dacă o fac, n-ai să mai fii necăjit ? — Din pricina asta n-am să fiu necăjit, pentru că e un lucru foarte simplu. — Atunci, o fac. Pentru că mie mi-e totuna. — Ce vrei să spui ? — Puțin îmi pasă ce se întîmplă cu mine. — Ei bine, mie îmi pasă. — O, da. Dar mie nu-mi pasă. Și-am s-o fac, și totul va fi bine și frumos. — Dacă lucrurile stau așa, atunci nu vreau s-o faci. Fata se ridică și se duse spre celălalt capăt al peronului. Pe malul celălalt, de-a lungul Ebrului, se vedeau lanuri de grîu și copaci. Departe, departe, dincolo de fluviu, se-nălțau munții. Umbra unui nor trecu peste lanurile de grîu, și fata se uita printre copaci la apa fluviului. — Și cînd te gîndești că ne-am putea bucura de toate lucrurile astea, spuse ea. Și cînd te gîndești că ne-am putea bucura de toate și că pe zi ce trece facem totul ca lucrul ăsta să fie din ce în ce mai puțin posibil. — Ce-ai zis ? — Ziceam că ne-am putea bucura de toate. — Ne putem bucura de toate. — Nu, nu putem. — Putem să ne bucurăm de tot ce există pe lume. — Nu, nu putem. — Putem merge oriunde. — Nu, nu putem. Lumea nu mai e a noastră. — Ba e a noastră. — Nu, nu e. Și o dată ce ți-au luat-o, nu ți-o mai dau înapoi niciodată. — Da, dar nu ne-a luat-o nimeni. — Bine, așteaptă și-ai să vezi. — Vino înapoi la umbră, zise el. N-are rost să te superi în halul ăsta. — Nu mă supăr de loc, spuse fata. Știu numai cum arată lucrurile. — Nu vreau să faci nici un lucru pe care să-1 regreți după aceea... — Sau care să-mi facă rău, îl întrerupse fata. Știu. Ce-ar fi să mai bem o bere ? — Bem. Dar trebuie să-ți dai seama că... — Îmi dau seama, zise fata. N-am putea să tăcem oleacă ? Ședeau la masă, și fata privea munții de dincolo de coasta pustie a văii, iar bărbatul se uită întîi spre ea și apoi spre masă. — Trebuie să-ți dai seama, zise el, că nu țin s-o faci dacă nu vrei. Sînt cu totul de acord să accept această idee dacă ție-ți spune ceva. — Și ție nu-ți spune nimic ? Am putea foarte bine să ne înțelegem ca și pînă acum. — Firește că-mi spune. Dar eu nu vreau pe nimeni altcineva decît pe tine. Pe nimeni altcineva. Și știu că e un lucru foarte simplu. — Da, tu știi că e foarte simplu. — Poți spune ce vrei, dar eu știu asta bine. — N-ai vrea să faci ceva pentru mine ? — Pentru tine sînt în stare să fac orice. — Atunci, n-ai vrea te rog te rog te rog te rog te rog te rog te rog să taci ? Bărbatul tăcu și-și îndreptă privirea spre bagajele așezate lîngă zidul gării. Pe valize erau lipite etichetele tuturor hotelurilor în care-și petrecuseră nopțile. — Dar eu nu vreau s-o faci, zise el. Mi-e totuna dacă o faci sau nu. — Să știi că țip, zise fata. Femeia se ivi de după perdea cu două pahare de bere, pe care le puse pe suporturile de pîslă umede. — Trenul sosește în cinci minute, spuse ea în spaniolă. — Ce-a zis ? întrebă fata. — Că trenul sosește în cinci minute. Fata îi zîmbi femeii, ca să-i mulțumească. — Ar fi bine să duc bagajele pe celălalt peron, zise bărbatul. — Bine. După aceea vino să ne terminăm berea. Bărbatul luă cele două valize grele, străbătu peronul, ocoli clădirea gării și le așeză pe peronul opus. Apoi se uită în lungul liniei, să vadă dacă vine trenul, dar nu se zărea nimic. Întorcîndu-se, trecu prin sala bufetului, în care oamenii stăteau și beau așteptînd trenul. Bău un anis la bar și se uită în jur. Oamenii așteptau liniștiți trenul. Ieși, dînd la o parte perdeaua de mărgele. Fata ședea la masă și-i zîmbi. — Te simți mai bine ? — Excelent. N-am nimic. Mă simt excelent. ___________________ * în original, titlul ar 'suna astfel : „Munți care arata ca niște elefanți albi"(Hills like White Elephants) (1) Două pahare cu bere (sp.) (2) Moneda spaniolă |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate