4.

După ce fratele său mai mare Mitruț, numai de optsprezece ani trecu la cele veșnice după o grea și lungă suferință, Ruxandra rămase singurul copil al lui Dumitru și Eudochiei Rusnak.
Nimeni nu cunoscuse mai bine decât Ruxandra suferința și chinul lui Mitruț care patru ani de zile, țintuit la pat de o boală grea, se ruga zi și noapte la Dumnezeu să-i curme durerea. Ea l-a îngrijit, a plâns și s-a rugat la căpătâiul lui până la sfârșit, deoarece mama ei avea grijile gospodăriei pe cap, de abia izbutea să le termine pe toate. Din când în când se rupea de la muncă și intra în odaia în care zăcea bietul Mitruț ca să-și mai descarce povara sufletului spălând capul bietului băiat cu lacrimi fierbinți, care spre deznădejdea ei ei nu tămăduiau boala acestuia.
Eudochia vedea că Ruxandra se îngrijea de fratele său, poate mai bine decât ar fi fost ea în stare, era tot timpul prezentă lângă el, îi citea din „Sfânta Scriptură” și din cărțile de rugăciune, câteodată și povești, avea grijă să nu îi lipsească nimic. Dar ce îi mai trebuia bietului Mitruț?! În ultimii doi ani nu mai lua nici un fel de medicamente în afară de înjecții, pe care i le făcea odată pe săptămână bătrânul Alexa Codrul, felcerul satului, pentru a-i mai liniști un pic durerea care nu-l părăsea... cât despre mâncare?! Colo, câte două-trei linguri de supă de chimeon și câte o cană de ceai sau lapte cu miere – aceasta era mâncarea cea de toate zilele a bietului băiat.
Cât despre Dumitru Rusnak, acesta nu intra deloc la fiul său și niciodată nu se interesa de starea acestuia.
– Nenorocitul ăsta o să mă ducă la sapă de lemn! Destul că-l hrănesc fără să am vreun folos de pe urma lui, da mai cumpără-i și injecții, mai plătește-l și pe felcer și pe deasupra și fata pierde vremea de pomană după curul lui în loc să pască mieii, că trebuie îngrijit ca un kneaz... Înțeleg... îngrijești un bou sau un cal bolnav, dacă știi că o să ai câștig pe urma lui, dacă nu, îi tragi un topor în cap și la abator cu el, dar pe asta de ce să-l îngrijești, să facă umbră pământului? Mama ei de treabă! spunea Dumitru deseori.
– Nu îți e frică că te va bate Dumnezeu, om fără inimă ce ești? E fiul tău – trup din trupul tău, sânge din sângele tău!...
– Tacă-ți fleauca muiere că-ți scot măselele! scrâșnea din dinți ca un turbat Dumitru.

Moartea lui Mitruț a fost binevenită pentru toți. Dumitru era fericit că nu mai trebuie să cheltuiască bani fără nici un rost și că fata o poate ajuta de acum pe maică-sa pe lângă gospodărie, iar Eudochia și Ruxandra erau bucuroase că pe Mitruț nu-l mai doare nimic și că sufletul lui se odihnește acum „în loc luminat, în loc cu verdeață, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinarea”, după cum spuse părintele Hortik la înmormântarea lui Mitruț.

După moartea fratelui său, pentru Ruxandra au sosit zile grele. Tatăl său o trezea în zori și o punea la muncă mai rău ca pe o slujnică, până-n noapte târziu, de parcă vroia să recupereze timpul pe care fata îl pierduse îngrijindu-se de Mitruț.
Dar greul cel mai mare căzu pe umerii Ruxandrei după trei ani, când mama ei se duse în lumea celor drepți să-și întâlnească fiul. Deși avea doar șaptesprezece ani, Ruxandra ca o gospodină adevărată, reușea să se descurce cu toate, trudea zi și noapte, neavând zi de odihnă nici duminica, nici în zilele de sărbătoare. Nu se temea de muncă și niciodată nu s-a plâns nimănui că i-ar fi greu. Un singur lucru îi lipsea bietei fete, cuvântul blând și mângâierea mamei sale, de care nu va mai avea parte.

Trecuseră trei ani de la moartea Eudochiei, când într-o seară spre sfârșitul iernii, Dumitru se întoarse puțin băut de la târgul din Sighet. Acea seară a rămas în mintea Ruxandrei ca o amară amintire aducătoare de neneroc, poate prea amară pentru o fată care nu cunoscuse până atunci decât tristețe și durere. Dumitru se puse la masă și îngroapându-și mâinile în palme a stat astfel timp îndelungat, fără să spună nici o vorbă. Tocmai când Ruxandra vroia să-i spună că se răcește cina, el ridică capul și spuse răspicat:
– În această vară te mărit!...

La început Ruxandra credea că tatăl ei dorește ca ea să se mărite în acea vară și că o anunță ca să aibă timp să-și aleagă un băiat dintre aceia care se tot învârteau pe lângă ea, poate mai mult pe lângă el, în speranța că într-o zi vor putea veni s-o pețească. Desigur, tatăl ei dorea să aibă un ginere dintre feciorii satelor vecine, deoarece în satul lor trăiau doar unguri și băieții acestora nu prea umblau după fete de „oros-boros” și pe deasupra având tot felul de meserii nu lucrau pământul, iar Dumitru Rusnak nu ar fi acceptat nici în ruptul capului un ginere care să nu pună mână pe plug și pe coasă. Veselă, Ruxandra începuse să numere în gând flăcăii care îi plăceau, gândindu-se care ar fi mai potrivit pentru ea. Poate Andrei Kvașciuk, sau Alexa Meșko, sau poate Ion Boiciuk?... Toți sunt frumoși și bogați bată-i norocul să-i bată! De ce să-și bată ea capul și să aleagă ca ovreul cârjele?... Mai bine să alegă taică-său pentru ea, îi e indiferent pe cine va alege să-i fie bărbat. Numai pe Ilie Liopak să nu-l aleagă că nu-i plăcea de el. Ilie are părul roșu ca focul și nasul prea lung și prea coroiat și în plus e prea tăcut, de parcă se teme de fete. Ce-i drept nu e băiat rău, blând ca o fată mare și bogat pe deasupra, dar cum să se mărite ea cu unul de care râd toate fetele, poreclindu-l „jidan”. Dar poate tatăl ei n-o să-l aleagă pe Ilie, iar dacă alege, atunci ea o să spună că nu-l vrea de bărbat și gata, zâmbi Ruxandra.
Dacă ar fi fost după ea, atunci și l-ar fi ales pe Stepan Haidamaka, dar după Stepan nu ar fi dat-o tatăl ei deoarece nu are nici casă, nici pământ. Stepan Haidamaka e slugă, iar tatăl ei – Dumitru Rusnak e unul dintre cei mai mari gospodari de prin părțile locului și nu ar fi de acord cu ginere slugă, fie el chiar Stepan Haidamaka. Nu, pe Stepan va trebui să-l uite! Până la urmă ce treabă are ea cu acest flăcău cu nasul pe sus, poate prea pe sus, pentru o slugă care se îngrijește de caii boierului Josef, chiar dacă stă la masă cu boierul, ceea ce nu și-ar permite nici unul dintre flăcăii gospodarilor care întâlnindu-l pe boier își scot cușmele ca niște slugi, în timp ce Stepan își permite să glumească cu boierul, ba câteodată să-l și bată prietenește pe umăr. Pentru asta toți flăcăii încercau să se împrietenească cu Stepan, dar lui nici nu-i păsa de prietenia flăcăilor bogați, și la fetele gospodarilor se uita de sus, de parcă ele nu erau de nasul lui și nu invers, iar când în sat era joc Stepan nu lua la învârtit decât fetele sărace, deși cele bogate nu aveau ochi decât pentru el, suspinând pe ascuns. Dă-l încolo de Stepan! Lumea vorbește că are mulți bani, că se ocupă cu comerțul de cai ai boierului, primind un procent frumos de la acesta pentru fiecare cal vândut. „Cu bani sau fără bani sluga rămâne slugă”, își aduse aminte de cuvintele lui taică-său.

– Nu ești curioasă să afli după cine vreau să te mărit? întrebă cu același ton grav și răspicat Dumitru, de parcă se temea să nu piardă controlul asupra discuției cu Ruxandra, care întreruptă din gândurile-i plăcute, strânse nevinovat din umeri răspunzând aproape în șoaptă:
– Mi-e indiferent, după cine o să ma dați după acela o să mă duc.
Spera din tot sufletul că tatăl ei nu o să pomenească numele lui Ilie Liopak.
– Iată un răspuns înțelept! o lăudă Dumitru, după care adaugă: te voi da după cel mai bogat și cel mai respectat om din tot ținutul Sighetului.
Ruxandra parcă presimți că ceva nu sună cum trebuie în această poveste, dar stăpânindu-și emoțiile întrebă cu un ton batjocor, ceea ce nu făcuse până atunci niciodată:
– Și cine este acest cel mai cel...
Dumitru își privi fata drept în ochi și spuse nepăsător:
– Iancu Lupu.

Va urma.