Mirosul ultimelor luni începea să iasă din hainele vechi ale lui Gheorghe, care zăcea indiferent de câteva primăveri sub o movilă de proporții apreciabile, constituită din frunze de nuc aflate în diferite grade de descompunere. Pentru ochii observatorilor ocazionali acest mormânt, în jurul căruia cu ceva timp în urmă se perindau miresme de conspirație, se înălța direct proporțional odată cu trecerea timpului în Fundul grădinii lui Jacob ca un tumul regal crescut în zone intime ce îți provoacă mâncărimi și rușine. Ambele personaje în cauză, țărani ardeleni, cu genealogii celebre în comunitatea satului, adică bunici plecați peste Atlantic, întorși cu motive gospodărești (sau Pacific direcție ce depindea doar de spiritul de aventură al ardeleanului interbelic), tătici cărora le-a fost ordonat de Împăratul Verde să treacă Prutul ( cu motivul bine știut de a lega o lungă prietenie bazată pe un schimb de idei și opinii liberale cu civilizația răsăriteană ), ei înșiși oameni de bază ai micilor interprinzători capitaliști din sat, proprietari de locuri de relaxare dar destinate în primul rând expunerii frământărilor zilnice ale omului. Prin faptul că unul dintre ei era mort iar celălalt își abandonase vechile obiceiuri, deși la prima vedere este greu de crezut, cei doi în cauză ies (sau mă rog, Gheorghe a ieșit) din majoritatea tiparelor aplicate pe nedrept și cu rea voință acestui micro cosmos. Evident acest fapt implică un fenomen ce ține de sfera foarte încăpătoare a paranormalului pe care nici eu ca un narator omnipotent, omniprezent și omniscient nu l-aș putea explica, dar îl pot descrie. Într-o noapte destul de rece dar nu foarte, când cei doi amici (nu am precizat dar erau amici) se întorceau din acele locuri predestinate umilului țăran ardelean contemporan, pe ulițele reci și avide de lumină ale zonei dintre dispensar și Biblioteca Centrală Universitară, ambii au avut în același timp și cu aceeași intensitate parte de prevestirile Pisicii Prooroc (în caz că nu sunteți familiari cu această ființă, trebuie să știți că ea apare în anumite locuri la ore fixe cu destinație precisă și nealterată pentru a spune omului umil scopul lui în viață). Din spusele martorilor oculari care nu au fost prezenți acolo dar au aflat de la surse necunoscute și greu de imaginat, Pisica Prooroc s-a ridicat în două picioare ( mai exact cele dinapoi că nu era pisică de la circ ) pe poarta lui Ion a lu Pișta de la număru 32 ( trebuie amintit că această poartă are și un nume scrijelit în lemnul vechi de brad și anume - Poarta - scris așa cum se vede cu referire bineînțeles la Poarta Otomană, deoarece strămoșii imemoriali a lui Ion a lu Pișta au fost primii care au încheiat pace separată cu turcii înainte de bătălia de la Mohacs ...hmmm răutăți ale consătenilor ). Deoarece acest gest destul de evident al Pisicii Prooroc (o numim pisică și nu Motanul Prooroc ca o convenție pentru simplul fapt că sexul sau mă rog sexele acestui prooroc nu au fost relevate) nu a fost destul pentru a le atrage atenția celor doi amici, aceasta a început cu multă determinare să le vorbească în limba lor:
-Bă...băăăăăă !
La cele auzite și apoi văzute Gheorghe și Jacob au rămas uimiți ca în fața unei năluciri ce apare în vremuri tulburi, adică nu au scos nici un cuvânt pentru ca nu cumva celălalt să râdă de el. Totuși Pisica Prooroc se ambiționă puțin mai mult, dar nu prea mult ca să nu iasă în evidență lucru ce nu l-ar face nici un ardelean cumsecade, deoarece chiar dacă era pisică paranormală la origini era tot din Ardeal, și trăgând mai mult aer în piept ( nu că ar fi avut nevoie de aer ) strigă :
-Băăăăăăăăăăăăă ! N-auzi?!
-Ce s-aud mă?! Răspunse Gheorghe crezând că Jacob dorește să poarte un dialog cu el. Jacob în acest moment relevant și-a dat seama că nu era vorba de o nălucire, deoarece amicul său auzea și el aceste vorbe deși pe o frecvență puțin distorsionată din cauza urechii drepte care țiuia de câteva minute. Totuși ca să se asigure că și Gheorghe are parte de același peisaj, îl întreabă într-un mod direct și foarte precis:
-Mă...ș-ai că șî tu vezi mâța die pe Poarta lu Pișta ?
-Da mă.
-Da ș-ai c-o șî auzi?
-Poi am crezut că tu grăiești.
-Nu io, mâța astă vrea să zâcă cieva, da nu ștu dacă cu noi are sau cu Pișta.
-Io cred că cu noi, că Pișta-i plecat cu muiere cu tot la jinere în Regat.
-Mă hai să nie oprim, că Gheorge a lu Zuza o zâs că un cânie io zâs tri numere la loto, ș-alea tri o fost bunie tăte.
-Da dacă nie blastămă?
-Poi sântem noi blăstămați destul, ce-a să nie mai blastăme.
În tot acest timp Pisica Prooroc își dregea voce cu apă cu sare pentru a părea mai impunătoare nu că ar fi avut nevoie. Cei doi luară poziții de semirelaxare, Gheorghe își băgă mâinile în haina lui iar Jacob în haina lui, mai pe scurt fiecare cu pizda mă-sii. Pisica Prooroc începu să cuvânte:
-Mă voi sânteți proști, dar eu sunt pisică umblată șî deci vă pot spune cum puteți afla scopul omului umil în viață.
-Da nu mai binie ne zâci numerele la loto ? Gheorghe o ținea pe a lui.
-Drumul spre Scopul omului umil în viață e mai presus decât orice altă dorință pământească, mai presus decât orice plăcere, mai presus decât viața însăși.
-Taci mă cu numerele tale la loto lasă omu să grăiască. Chiar dacă Jacob era conștient că pisica nu este om, dorea ca prin aceste vorbe adresate lui Gheorghe dar spuse destul de tare încât să audă și pisica, să o facă pe aceasta din urmă să se simtă respectată oferindui-se întâietate, dar aceasta auzind aceste vorbe spuse:
-Nu sunt și nu voi mai fi om niciodată. (simțindu-se puțin lezată de acest statut). Da, cunosc graiul omenesc pentru că în urmă cu mult timp am fost și eu om, am avut nevastă, casă și pământ mult, dar prin propriile mele puteri am descoperit Scopul omului umil. Acesta m-a eliberat. (După aceasta pisica prooroc le dădu celor doi și câteva pliante cu o poză mare trasă la imprimantă color și cu un număr de telefon și adresă la urmă, în care le era explicat cum pot afla scopul omului umil în viață. Dar era cam întuneric și nu și-au putut da seama de aceste detalii decât mai târziu. Gheorghe la primirea celor două pliante încă mai spera că acestea conțin numerele de la loto, și inima lui ardea de plăcere că le va nimeri și pe celelalte trei spre deosebire de Gheorghe a lu Zuza. Pisica cuvântă mai departe :
-În aceste pliante aveți adresa mea de aici de pe pământ...evident, dacă vreți să aflați scopul omului umil în viață căitați-mă. Și pisica a dispărut sau a sărit în curtea lu Ion a lu Pișta.