Am impresia ca traiesc printre siluete. Nu mai am puterea sa disting sufletele din privirea oamenilor. E totul rece, mormant.
Ne "dam cu capul de pereti" de culti ce ne credem si de "neintelesi" in acelasi timp... dar uitam sa ne intelegem pe noi insine si sa ne cultivam propriul spirit. Domnilor, doamnelor, copiii... totul in jur se naruie! Cand va mai ramane ceva in lumea asta, ei bine doar spiritele noastre vor fii mostenirea, dar daca ele sunt golite de continut, ce lume cream? In ce lume ne dezvoltam? Tot ce e mai ieftin si mai prost facut il lasam sa ne intre in suflet si tot ce are cu adevarat valoare aruncam... poate asta lasam in urma, ce aruncam... comorile care pentru noi acum nu valoreaza nimic, dar care, pentru generatiile viitoare va insemna mai mult decat insasi supravietuirea. Azi pe noi banii ne vand, maine ne vor vinde insasi sufletele noastre, satule de trupurile crude care nu au fost in stare sa le ofere salas.
Suntem de-a dreptul penibili, lasi si delasatori cu soarta noastra. Privim totul cu "inteligenta liber cugetatorului incult" care se crede un zeu intre semizei.
De o vreme incoace nu mai vad un zambet in treacat pe strada, la nimeni. Nici macar la cei "plini de bani". Sa-si fii pierdut romanul bunul cel mai de pret? Sa-si fii pierdut hazul de necaz? Greu de spus...
Totusi, vad aceeasi comedie in fiecare zi si rad singur pentru ca toti ceilalti sunt protagonistii unui spectacol cu un singur spectator: EU! Parca toate sunt facute ca sa imi demonstreze ceva. Pana acum, langa mine, nu s-a mai asezat nimeni cu care sa privesc impreuna acest spectacol. Sa vada acest amestec de umor negru, vulgar si haz de necaz autentic. Drama, violenta, actiune, reactiune, documentar. Toate la un loc. Si toate doar pentru mine? Nu-mi vine sa cred! In tot acest timp toate sa-mi fii fost destinate? Sa fie totul doar o mare "lectie deschisa" tinuta de CEL MAI DE SEAMA DIRIGINTE?
Hmm... si totusi...