PARTEA A DOUA

1.

În ajunul Sfântului Ioan Botezătorul în casa lui Arkadie Boiko toată lumea se pregătea pentru sărbătoare. Totul era spălat, curat și aranjat «mai ceva ca într-o potică», cum se spune în popor. Pe sobă clocotea leneș o oală mare de lut ars, plină cu sarmale și una cu gulaș de porc. Ivona, împreună cu «mătușa Maria», cum o numea ea pe nevasta lui Arcadie Boiko, încă de dimineață au copt în cuptorul mare câțiva colaci mari cât roata carului, rumeni, frumoși, iar Arcadie aduse din pod două sticle de horincă de prună, curată ca lacrima ceriului.
Ivona cunoscând foarte bine pe propria-i piele zgârcenia bătrânului Arcadie, se minuna de pregătirea acestor bucate îmbelșugate. Dar totodată, aceste pregătiri îi rodeau sufletul, prevestind parcă o mare nenorocire, ce urma să se întâmple. Nu știa ce să creadă... Arcadie niciodată nu era de acord ca de sărbători să se «risipească bucatele fără nici un rost». Nici măcar de Crăciun sau de Paști, când și cei mai săraci oameni din sat se străduiau să aibă pe masă cele mai alese mâncăruri, el tăia câte o găină bătrână sau aducea din afumătoare o bucată de carne pe care o punea pe masă, alături de o sticlă de poșircă acră, întoarsă o singură dată, și gata! Acesta era întreg ospățul de sărbătoare în casa lui Arcadie Boiko. De aceea nimeni, niciodată nu venea la el în ospeție, iar de Crăciun, colindătorii îi ocoleau casa scornind, pe seama zgârceniei lui, tot felul de povești haioase.
«Nu poți face dintr-un singur porc atâția cârnați câte zile sunt într-un an, spunea Arcadie Boiko. Carnea grasă și horinca bună trebuie ținute pentru zilele de coasă și sapă.»
«Pentru ce se pregătesc atât de bine? Mâine nu-i decât Sfântul Ioan și nu avem nici un Ion în casă. Unchiul e Arcadie, mătușa – Maria, iar pe feciorii lor – celui mare i-au pus numele Petru, că s-a născut în ajunul zilei Sfinților Apostoli Petru și Pavel, iar pe cel mic l-au botezat Mihai pentru că s-a născut cu o săptămână înaintea zilei Sfinților Arhangeli Mihail și Gavril. Am rămas doar eu care ar trebui să fiu sărbătorită, dar nu prea îmi vine să cred că ar face ei așa ceva pentru mine...», zâmbi trist Ivona, încercând să dezlege rostul acelor pregătiri.
Și totuși, fără ca Ivona să bănuiască, toate acele pregătiri de sărbătoare se făceau pentru ea. Și-a dat seama de asta doar atunci când mătușă-sa Maria, a turnat apă caldă în ciubărul de lemn, în care făceau baie, și a pus-o să se spele. După aceea a pieptănat-o, împletindu-i părul în cozi și scoțând din ladă o cămașă de-a sa din pânză de bumbac, îi spuse pe un ton poruncitor:
– Îmbrac-o repede! E un pic cam largă pentru tine, dar n-o să observe nimeni.
Ivona, nemaiputând răbda o întrebă:
– Dar pentru ce toate acestea?
– Care acestea? se prefăcu Maria, că nu înțelege înrebarea Ivonei.
– Toate acestea – colaci, sarmalele, guleașul, pălinca și pe mine mă îmbrăcați de parcă aș merge la cununie...
– Vai, că prostuță mai ești fato, păi în seara asta așteptăm pețitori...
Ivonei, de emoție, i se tăie rasuflarea.
«Doamne, s-a întors! S-a întors Ion!.. Mare pezevenghi mai este – drac gol, nu alta! Să nu-mi spună nimic de pețitori, doar unchiului și mătușii, las că-i arăt eu lui! zâmbi fericită Ivona. Dar poate nici nu s-a întors încă, poate a transmis doar vorbă unchiului să se pregătească, sau poate s-au întâlnit la târgul din Sighet, sau la cel din Vișeu și au căzut la învoială că de Sfântu Ioan vine să mă pețească. Dar de ce nu-mi spuse nimic unchiul Arcadie? Poate chiar Ion i-a poruncit să nu-mi spună, vrând să-mi facă o bucurie neașteptată?...»
Gândurile pline de bucurie roiau prin capul Ivonei, ca albinele în prima zi de primăvăra, iar sufletul ei era atât de plin de fericire încât se revărsa.
Dar fericirea Ivonei fuse foarte scurtă, dură doar cîteva clipe. Glasul de mironosiță al mătușii sale o trezi din visare, iar cuvintele ei îi sunară în urechi ca o condamnare la moarte:
– În curând o să pleci de la noi porumbițo, dar la Varvara nu o vei duce rău și Ilie e fecior blând și harnic, iar bătrâna...
– Cu-u-um! țipă ca o fiară rănită Ivona, smulgându-și de pe ea cămașa mătușii sale. Dar cine vă credeți voi, cum vă permiteți să vă bateți joc de mine în halul acesta?... Pe mine m-ați întrebat dacă vreau? Mă vindeți ca pe o vită la târg!...
– Ho, nebuno potoleștete odată! strigă la ea Maria. Ilie e gospodar de frunte-n sat, are pământ, boi și casă, tot ce-i trebuie unui gospodar și e fecior de treabă și gospodar...
– Și bătrân, și gârbov, și șchiop, și cu albeață la un ochi... de douăzeci de ani bate Varvara potecile mânăstirilor și bocănește pe la ușile tuturor bosconițelor și meșterițelor ca să-l însoare și tot neînsurat a rămas. De ce, pentru că «e gospodar de frunte»?... continua să țipe Ivona. Pentru că e «fecior de treabă», de aceea nu l-a însurat până acum? Iar acum vrea să-i cumpere nevastă, cât v-a dat pentru mine, cu cât mă vindeți mătușă?...
Auzind zarvă în casă Arcadie intră ca un vifor pe ușă și strigă la ele:
– Potolițivă muieri nebune! Cotcodăciți ca niște găini, când dă vulpea iama-n coteț, ce v-a apucat?
– Uită-te și tu la cotreanța asta! O pețesc gospodari de frunte și de treabă, iar ea le găsește hibe, se plânse Maria.
– Măi fată, tu te-ai smintit la cap? întrebă furios Arkadie.
Ivona nu răspunse nimic.
– Poate aștepți să te pețească vreun fecior de cneaz, ha?! începu s-o certe din nou Maria. Păi dacă nu te măriți acum cu Ilie o să rămâi fată bătrână de-o să râdă și curcile de tine! Cine crezi că te ia, cine?... Fără pământ și zestre nu te ia nici dracu’, cui îi trebuie o coldană, cui, ha?...
– Datorită cui nu am eu azi pământ și zestre mătușico?... Ați uitat că ați vândut pământul și casa răposaților mei părinți ovreiului Iankel? Știe tot satul ce ați făcut!
– Taci n-nemernico că aici îți fac capătul! C-cum îți permiți să mă faci pe m-mine hoț! se bâlbâi de furie Arcadie făcând spume la gură și ieși trântind ușa după el.

Va urma.