Pentru doamna Maria, care are nici mai mult nici mai puțin de 83 de ani, Sfintele Sărbători de Paște înseamnă în primul și în primul rând: biserica și multe rugăciuni. Doamna Maria gândește Paștele numai prin biserica sfântă și dătătoare de minuni. Așa că, în Vinerea Mare, de când se știe se duce la biserica: ,,Adormirea Maicii Domnului”, acolo unde a și fost botezată. În altă parte nu s-ar duce nici în ruptul capului. La biserică a fost dusă pentru prima dată de mama ei, Maria. Care a învățat-o tot ce știe ea acum despre tainele bisericii. Maria, maica ei, a educat-o în așa fel încât să facă numai bine. Și asta: ,,chiar dacă omul răspunde binelui pe care tu i-l faci cu rău. Dumnezeu te răsplătește numai când ești bun, altfel îți dă toate necazurile cu vârf și îndesat de nici nu le mai poți duce.” Așa a fost crescută Maria și ea crede că numai puterea lui Dumnezeu o ține și acum în viață.
În Vinerea Mare ea se ,,îmbracă așa cum spun cărțile”. Își pune rochia neagră, care o are primită de la soțul ei, Constantin, la nunta de argint. Þine foarte mult la rochia asta. Mai ales că este de la soțul ei și nu de la altcineva. Se încalță cu sandalele negre din catifea și își pune pălăria adusă tocmai din Franța, tot de soțul ei. Pălăria este brodată cu flori de catifea verzi-albăstrui și este apretată. Deasupra rochiei, Maria își pune un sacou verde închis, iar la gât: o eșarfă din mătase neagră cu trandafiri roșii imprimați pe ea. ,,Are 81 de ani și se duce îmbrăcată la biserică ca o adevărată doamnă, e o femeie cu mult bun gust”, lucrul acesta mi-l spun femeile de la biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”, care sunt tot de-o vârstă cu ea și o cunosc de-o viață. Poseța în care Maria își pune: pomelnicele, lumânările și mărunții pentru biserică și pentru oamenii săraci nu uită niciodată să o ia cu ea. Pomelnicele sunt mai multe. ,,Scriu în primul rând: acatiste, Sf. Masluri și dau pomelnice și pentru morți că după ce more u nu cred că fiicele mele o să mai urmeze tradiția …”.
Înainte să plece la biserică își dă cu parfum rusesc pe care îl are de aproape 30 de ani. Îl ține numai pentru zile mari. Și Vinerea Mare este o zi mare pentru ea.
Apoi aprinde candela, își spune rugăciunea din Vinerea Mare, care este unicată. Se roagă la icoanele: cu Iisus Christos răstignit pe cruce, la sfânta Fecioară Maria, ținându-l în brațe pe pruncul ei Iisus. Icoanele le-a primit de la tatăl ei cadou de nuntă. Tatăl Mariei, Anton, era preot, de prin părțile Ardealului. Așa că, la nunta Mariei, Anton i-a dat mai multe icoane pe sticlă și pe lemn, întruchipândul-l pe Iisus și pe Fecioara Maria. Doamna Maria nu pleacă niciodată de acasă fără să se roage la icoanele ei, pe care nu le-ar vinde nici în ruptul capului, oricâte probleme ar avea. Lucrul acesta nu uită să-l spună niciodată, de câte ori cineva îi spune cât de frumoase sunt icoanele ei.
La Maria nu există dimineață în care ea să nu bea aghiasmă dintr-o sticlă prăfuită și să ia nafură. Așa crede ea că a ajutat-o bunul Dumnezeu să trăiască până la vârsta de 81 de ani. Bineînțeles că lucrul acesta îl face și în Vinerea Mare. Pentru doamna Maria, Vinerea Mare este o sărbătoare de la care nu trebuie să lipsească în nici un fel și chip. Fiind de peste 80 de ani ea trebuie să plece de acasă cu vreo 30 de minute înainte de începerea slujbei, ca să-și găsească loc în strană în apropierea altarului și a preotului Puia, pe care îl îndrăgește cel mai mult. Și asta din cauză că știe să cânte în așa fel de-ți alină durerile și suferințele fără nici o problemă.
După ce ajunge la biserică pe la 9 dimineața își cumpără lumânări, peste 20 la număr, ca să-și pomenească toți viii și morții din familia ei. Apoi își cumpără un buchet mare din: garoafe, zambile, ghiocei de la țigăncile din fața bisericii. Intră în Sfânta biserică să prindă loc în prima strană. Numai atunci se poate spune că doamna Maria este pe deplin multumită. Se așază la locul ei din strană și își spune Tatăl Nostru, după care se duce pe la toate icoanele și se închină. Și asta înainte de a începe slujba. După ce își spune rugăciunile și se așază pe scaunul ei preferat, foarte aproape de preot, ascultă slujbă de la un cap la altul, știind pe de rost tot ce se întâmplă…
După ce se termină slujba care ține vreo 3 ore, doamna Maria trece în Vinerea Mare de 3 ori pe sub masă, adică pe sub Mormântul Domnului, plin de fori de tot felul: garoafe, zambile, lalele, trandafiri, bujori... Cât de bâtrână este, doamna Maria, înainte să treacă pe sub Mormântul Domnului sărută Sfânta Biblie, patrafirul, crucea preotului din argint, picioarele Domnului și trece pe sub mormânt de 3 ori de parcă ar fi de 60 de ani, cum îi place ei să spună. Atunci se simte și ea tânără și în puteri.
,,Viața fără Dumnezeu și fără biserică nu există, așa că, dacă îți dai seama de puterile Domnului, ajungi să trăiești cu frica de Dumnezeu, dacă nu, nu! Și trăiești într-o lume fără de început și fără de sfârșit. Pe Dumnezeu l-am pus întotdeauna în fața oricărui lucru în viață și cred că de asta trăiesc atâția ani…”.
Doamna Maria l-a pus întotdeauna pe Dumnezeu în fată și a reușit să meargă înainte, ceea ce este cel mai important lucru. Acum la cei 81 de ani ai ei se gândeste cu tristețe ca i-a murit soțul, ,,dar așa a fost să fie… Tainele vieții sunt numai de Dumnezeu știute și când el nu-ți oferă azi o șansă, mâine sigur ți-o va oferi. Doar că trebuie să aștepti…, iar așteptarea este chinuitoare.” Și doamna Maria a așteptat, fără să-și faca prea mari iluzii, și a așteptat așa, fără regrete… Și rugăciunea i-a dat încrederea în sine de care avea atâta nevoie. Și toate acestea după ani și ani de cumpene, frământări și ezitări.
,,Dar fără să ai ezitari înseamnă că nu ești om. Ezitările te fac să te gândești mai mult asupra unori lucruri care înainte ți se păreau de nebăgat în seamă. Viața te învață să nu mai fii cel de ieri, să te schimbi tot timpul și e bine să nu regreți ce ai făcut.” Doamna Maria știe ce zice, pentru că la cei 81 de ani ai ei, ,,experiență am din belșug…”. Și orice lucru pe care îl face, îl face în mod chibzuit, cu multă îndemânare și pricepere.
,,Am ajuns la vârsta aceasta numai datorită credinței și a lui Dumnezeu. Dacă nu era el, de mult m-aș fi dus…”.