Nici nu mai știu de când sunt în Catedrală. Aici timpul și spațiul parcă nici nu există. Încerc să nu uit cum am ajuns eu aici...
Mi-amintesc ca prin vis de o zi de vară când mă plimbam cu barca pe mare alături de alți prieteni. O furtună iscată ca din senin a dus la răsturnarea ambarcațiunii. Au urmat câteva momente confuze, cu țipete, cu urlete…Nu știu nici acum ce s-a întâmplat cu prietenii mei. Eu am fost băftos și am fost recuperat de pe fundul mării de doi scafandrii și dus la bordul unui submarin micuț.
Din acel moment, totul a devenit altfel pentru mine. Am băut o ceașcă cu “ceai” și m-am trezit apoi în altă lume. O lume necunoscută pentru aproape toți pământenii. Această lume se numește Catedrala. Azi, după un timp petrecut aici, n-aș mai părăsi Catedrala pentru nimic în lume. Poate doar pentru a-mi întâlni măcar odată familia și prietenii de care m-am despărțit atât de brutal. Aș vrea să le spun că sunt bine și că aici este totul minunat…Gândul ăsta mă urmărește mai tot timpul.
Aici am început totul de la zero. Am fost preluat de domnul M care s-a ocupat de educația mea pentru primul nivel. Am învățat regulile din Catedrală, apoi o multime de noțiuni structurate în materii ca la școală, dar preadate interdisciplinar și de fiecare dată eram lăsat să le descopăr singur. Domnul M m-a învățat doar metoda. Odată înțeleasă metoda descoperii, m-am descurcat singur. Mă miram chiar eu cât de ușor învăț noțiunile și cât de bine se memorează. În câtva timp știam cele mai importante momente prin care a trecut omenirea, știam fenomenele naturale care se petrec pe planeta noastră, legile fizicii care le guvernează.
Biblioteca Catedralei este fără margini. Am găsit cărți originale, de peste 1800 de ani dar și în format digital si holografic. Ultimele sunt cele mai interesante. Conținutul unei cărți este ca un film tridimensional. N-am aflat niciodată cine și mai ales cum a realizat aceste cărți holografice. De fiecare data când intru aici am o stare emoțională de nedescris. Niște uși mari, metalice te întâmpină la intrare și un scârțîit răgușit însoțește deschiderea largă a ușilor. În față ți se destăinuie un coridor lung, lung de tot de parcă ai zice că este fără sfârșit. Pe lateral se înșiruie rafturi imense de cărți. Odată cerută o carte te trezești într-o « sală de lectură » personalizată, adaptată la titlul cărți și mai ales la domeniul din care face parte. Cele mai multe noțiuni despre Pământ, le-am învățat « plimbându-mă » în jurul planetei. Am vazut nucleul fierbinte din miezul pământului, dar și straturile superioare, rarefiate ale atmosferei. M-am plimbat prin mările calde și reci ale Oceanului Planetar dar am străbătut și câțiva kilometri prin deșerturile firbinți ale Asiei și ale Africii. L-am cunoscut de aprope pe Napoleon și am trăit cu spaimă alături de soldații din primul și al doilea razboi mondial. M-a atras întodeauna acest loc în care am găsit răspunsul la multe întrebări. Felul în care au fost memorate aceste evenimente nu am reușit să mi-l explic nici până azi.
Treptat programul meu s-a schimbat. Domnul M, care m-a introdus în Catedrala a devenit un personaj rar ochilor mei. Locul lui a fost luat de domnul Colos. De la el am început să învăț Istoria Catedralei. Un loc uitat de mult în munți…În urmă cu mai bine de 2000 de ani, călugărul Anonimus a imaginat o lume aparte, care urma să aibă o istorie diferită de a lumii cunoscute. Fără razboaie, boli, foamete, moarte. În viziunile sale vedea omenirea poticnindu-se des din cauza razboielor, a epidemiilor, a răutăților oamenilor de tot felul. Ce-ar fi dacă lumea imaginată de el s-ar dezvolta doar spiritual? La scară globală nu a reușit așa ceva. În schimb a proiectat o lume aparte, destinată unui număr restrâns de oameni. Chiar el a pus bazele acestei lumi, împreună cu alți trei călugări. După ce au ridicat un schit în Munții Bistriței, numărul călugărilor a crescut. Învățăturile și planurile lui Anonimus au găsit ecou în sufletele acestor călugări. În câțiva ani, în stânca din spatele schitului a început construcția Catedralei. Încă se lucrează la acest edificiu. Doar o persoana, Anonimus, știe când se va termina și în ce mod construcția Catedralei. Cert este că ea se extinde într-o dimensiune necunoscută oamenilor.
Catedrala a devinit independentă după anul 1500, când avansul tehnologic la care au ajuns acești călugări le permitea să devină nedetectabili. Călătoriile atemporale erau descoprite la acea dată iar o parte din cuceririle lor erau diseminate și în exterior. Studiile și cercetările în domeniul medicinei le-a permis acestor călugări să-și prelungească viața aproape nelimitat în timp. Captarea energiei din interiorul pământului și transformarea acesteia în energie electrică le-a permis să utilizeze consumatori gigantici pentru călătoriile atemporale. Timpul și spațiul dispăruseră pentru călugări înainte de anul 1800.
Primele doua niveluri ale Planului lui Anonimus, erau îndeplinite : energie nelimitată și ieșirea în afara timpului și a spațiului. Mai era un nivel necunoscut pe care nu-l bănuia niciun călugăr.
M-am tot întrebat ce caut eu în Catedrală ? Răspunsul l-am aflat tot în Bibliotecă în una din zile. Aici se află sursa tuturor întrebărilor și răspunsurilor, așa mă învățase dolmnul M. Mă așezasem pe fotoliul meu din Bibliotecă și vorbi cu glas scăzut :
- Cine a scris toate cărțile astea ?
- Bătrânul Timet. El a scris și scrie totul, tot timpul. Nu poate fi deranjat de la scris…
Totuși, într-o zi m-am dus la ușa biroului său. Era la fel de mare ca ușa Bibliotecii. Mă așteptam să dau de un birou la fel de mare…Când am deschis cu mare atenție ușa, în fața mea stătea un bătrân cu plete albe aplecat peste biroul său din lemn masiv. Scria ceva destul de repede cu un toc ce nu atingea hartia albă. Și totuși în urma tocului se așterneau rânduri, rânduri. Mă aplecai peste umărul său și citi rapid ultime cuvinte așternute din zbor: «Alecs se aplecă asupra Cărții și citi ultimele cuvinte înșirate… » Se îndreptă repede și ieși amețit din biroul domnului Timet. Acum stiu …
Adormi greu în noaptea aceea cu capul plin de idei care-i veneau cu mare viteză din toate direcțiile. Adormi și visă că-i explica lui Anonimus cum trebuie proiectată fereastra energetică spre lumea de afară. Visa că prin acea fereastra întreaga lume exterioară este « înghițită » de Catedrala care se facea tot mai mare, mai mare…Toți cunoscuții săi erau acum cu el. Era cel mai fericit om. Dormi adanc ore în șir. Nu dorea să se mai trezească niciodată.
- Alecs, trezeste-te, auzi o voce blândă pe care n-o mai auzise de foartemută vreme.
- Mamă, esti aici ?