agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-01-12 | |
CAPITOLUL DOI
Trecuseră trei zile de când m-am sechestrat în apartamentul lui Marcu. Afară era o vară splendidă și o arșiță cumplită, iar eu eram înnebunită după soare, după plajă și iată-mă într-un loc unde toate-mi erau străine și prea modeste pentru standardul în care eram învățată să trăiesc. Mai mult chiar, mă simțeam intrusa din viața prietenei mele. Oare nu asta eram ?Studiam cu interes întreg dizainărul de interior; felul cum erau aranjate bibelourile, seturile de pahare și cești, prosoapele sau hainele în dulap. Chiar am controlat ce fel de îmbrăcăminte poartă, mai ales lenjeria intimă unde am fost surprinsă să găsesc bikini clasici, mai mulți albi, dar într-o pungă, pitulată în spatele celorlalte articole, erau frumos împăturate câteva perechi de tanga împreună cu două neglijeuri dantelate, toate doar în două nuanțe: roșu și negru.Nu știu de ce mi-a dat de gândit acest lucru, dar eram convinsă că Marcu n-a văzut-o vreodată îmbrăcată în ceea ce era pus în punga aceea. Dacă nu pentru el, atunci, pentru cine ?Nu erau noi, se vedea că au fost folosite. Am descoperit că nu poartă fuste mini, nici bluze prea decoltate și toată garderoba era sobră și clasică. În schimb, copiii aveau niște hăinuțe foarte drăguțe și moderne. Câteva piese de ultimă modă am observat în șifonierul lui Marcu și am înțeles că învățase ceva de la mine. Marcu era un moldovean din nordul țării, venit în Banat la 16 ani. A făcut o școală profesională și s-a calificat ca electrician. Când ne-am cunoscut, eu venisem cu repartiția din liceu să mă angajez contabil la aceeași inteprindere de construcții unde tocmai el lucra de vreo trei ani. Era cu patru ani mai mare de cât mine. S-a întâmplat că tocmai eu calculam și împărțeam salariile muncitorilor. Trei luni Marcu a trecut pe la birou de șase ori ; la zi de plată și la zi de avans. M-a remarcat din prima lună, dar eu nu aveam timp să mă gândesc la altceva, decât la plicurile cu bani, pentru a nu greși cumva. Era timid și când îl priveam părea că uită de ce e acolo. Mă amuza asta și eram obișnuită cu lucruri de acest gen. Întâmplarea a făcut ca după cele trei luni, să trebuiască, în cea de-a patra lună , să merg cu banii în șantier, pentru că muncitorii aveau o lucrare de urgență care trebuia predată la termen și programul de lucru s-a prelungit. Eram deja amanta șefului de secție, mai bătrân cu 18 ani, însurat și cu un fiu cu patru ani mai mic de cât mine. Nu conta, câtă vreme făceam deja o școală de șoferi pe banii lui și aveam o garsonieră cu chirie pe care tot șeful o achita. Ce să spun, m-am mișcat repede… Mi se pregătise o baracă birou și, cum eram la sfârșit de 13 februarie, era încălzită cu o sobă din fontă pe lemne. M-a întâmpinat maistrul echipei , un bărbat mărunt și în vârstă, dar cu o față plăcută și mereu zâmbitoare. _ O să trebuiască să mai așteptați puțin, mi-a zis el în vreme ce mi-a deschis ușa barăcii, oamenii sunt în șantier și mai durează până ajung aici, dar am oprit pe unul dintre ei să se ocupe de dumneavoastră , să vă țină de urât. _ Păi, nu vi s-a spus că o să vină cineva la ora 13.oo? am întrebat puțin indignată că trebuie să aștept. _ Mi s-a spus că vor veni banii aici, dar nu mi s-a comunicat și ora, pentru că nu știau când vor fi gata calculele. Oricum, am dat telefon că ați ajuns și băieții se pregătesc să vină încoace, dar până se spală, și până parcurg un drum de vreun sfert de oră… _ Înțeleg…l-am întrerupt eu. _ Doriți o cafea ?m-a întrebat politicos. _ Dacă pot să și fumez, atunci da… _ Desigur. O să-l trimit pe Marcu să vă servească. El e băiatul pe care l-am oprit la atelier. _ Dacă dumneavoastră trebuie să plecați, pot să vă dau plata…!?am sugerat eu. Maistrul a fost de-acord și după ce și-a luat onorariu, salutîndu-mă galant, s-a făcut nevăzut. După câteva clipe la ușă mi-a bătut omul cu cafeaua. În momentul când a deschis, a rămas țintuit la intrare cu farfurioara pe care o ceașcă de cafea bătea tactul unui tremur emoțional. Tăcută, de pe fotoliul de la birou, l-am privit cu interes și am recunoscut în persoana din fața mea pe cel care încercase de câteva ori să se bage-n seamă cu mine destul de stângaci. Era înalt, atletic și purta o pălărie cu boruri mari, care-i dădea o aliură de cawboy. Am simțit în tot trupul mici fiori neînțeleși și la rându-mi am rămas mută, întrebându-mă în sinea mea de ce n-am văzut mai demult ceea ce văd acum. A fost un pact ca un deja-vu. Din clipa aceea, fără cuvinte, nu știu cum, dar inimile noastre au început să bată același ritm. Parcă ne-am cunoscut dintotdeauna, și ne-am așteptat de-o viață. Într-un târziu m-am ridicat de la masă și l-am lăsat să așeze cana din mâna lui. Eram acum atât de aproape încât ne simțeam respirațiile și mirosul. Când a întors privirea de la obiectul de care tocmai s-a descotorosit, ne-am trezit ochi în ochi întrebându-ne din priviri dacă gândim la fel. Deodată m-a luat de mijloc și m-a lipit de el. M-a mai cercetat o dată asigurîndu-se că nu mă voi împotrivi și fără să mai șovăie o secundă, a început să mă sărute ca un însetat. A fost un sărut lung, fierbinte , cu un gust nedefinit, însă atât de posesiv, că începusem să plutesc, să mă dărui cu toată ființa mea și speram să nu se mai sfârșească. Părea ireal ceea ce mi se întâmplă. O vibrație a dorințelor a pus stăpânire pe corpurile noastre și ne-am pierdut într-un impuls voit, încât uitasem unde ne aflăm și pentru ce. Dacă în acele clipe ar fi intrat cineva, noi 14 nu am fi sesizat aceea nouă prezență . Deodată, parcă lovit de ceva, s-a oprit și m-a îndepărtat, întorcîndu-mi spatele insantaneu și repezindu-se la ușă. Pentru o clipă am crezut că va fugi și nu-l voi mai vedea niciodată. _ Nu ! am strigat din instinct și s-a oprit acolo în fața clanței neatinsă încă. A rămas așa preț de câteva momente în vreme ce eu îi priveam statura atât de senzuală așteptînd să se hotărască dacă pleacă sau rămâne. Într-un final s-a întors încet spre mine. _ N-ai de ce să fugi…am reușit să îngân. _ Așadar, nu m-am înșelat, suntem suflete pereche, a spus el cu o voce atât de blândă. _ Cred că da…Nu știu, însă cum te-am văzut n-am vrut altceva decât să fiu în brațele tale. _ Vezi ?! Gândim și simțim la fel, numai că tu, pentru mine ,exiști de ceva vreme, însă nu și invers. Am așteptat torturat de teama că nu vei înțelege niciodată acest lucru și nu mă vei accepta în viața ta. Atâtea cupluri predestinate sorții trec prin viață unul pe lângă altul fără să vrea să simtă și se distrug în brațele unor greșiți aleși. Mi-era teamă că vom păți la fel… _ De bună seamă se vede că ne-a fost dat să ne găsim. A fost să existe această zi. _ Ne va putea ea și uni oare? _ De ce te îndoiești de asta ? _ Gurile rele din șantier spun că n-ai fi singură…!? _ Am fost singură, dar nu și de acum dacă vei putea să nu mai asculți gurile rele din șantier și să mă primești în viața ta !? Sunt sigură că așa ca mine ai fost sau ești și tu, ca să poată spune alții că ai pe cineva, dar până azi ai fost la fel de singur. _ Așa este, ai înțeles…s-a apropiat și m-a mai îmbrățișat odată pentru un alt sărut de data asta mai fin, mai tandru, mai sigur. Pot să apară colegii mei din clipă-n clipă, a zis într-un târziu, deslipindu-și buzele de ale mele. Ne putem vedea azi ? _ Unde ? _ Putem ieși să bem ceva, doar e zi de plată, apoi, se poate să mergem la mine…!? _ La cât terminați lucru ? _ La ora patru. _ Ne vedem la cinci la popicărie, e bine ? _ Perfect ! Acum, mă duc să-mi aduc și eu o cafea, a zis vesel și a ieșit fluierînd din baracă. Așa a început totul. Atunci locuia și el într-o garsonieră, însă era la un capăt de cartier, în vreme ce locuința mea se afla la celălalt capăt. Din clipa 15 aceea pentru mine a început apriga luptă dintre dragoste și bani. Se-ntâmplă să ai de toate și să nu fie de-ajuns sau să ai îndeajuns și să nu-ți ajungă,iar această veșnică nemulțumire te poate împinge la fapte lipsite de scrupule și nu te mai întrebi ce-ai câștigat că ești stăpânul lumii dacă ți-ai vândut sufletul. Desigur că s-a răsuflat în cadrul inteprinderii că eu și Marcu suntem un cuplu, însă se bănuia, neconcretizat, și legătura mea cu șeful secției,domnul Tirla .Întâlnirile noastre erau mai mult pe înserat. Venea și mă lua de acasă și ne plimbam sub clar de lună până ajungeam în parc unde ne așezam pe banca de lângă mesteacăn și depănam povești despre noi, apoi, uneori ne duceam la el, mai mult la el de cât la mine, și ne petreceam noaptea înlănțuiți și goi în patul răvășit. Îmi era teamă să-l primesc în casa mea, nu știam niciodată când apare șeful. Desigur, întâlnirile mele cu domnul Tirla nu puteau fi programate, pentru că nu știa când poate să lipsească de acasă, iar atunci când avea ocazia, dădea un telefon și trebuia să-l aștept. Deobicei asta se întâmpla la începutul săptămânii, când nu mă vedeam cu Marcu pentru că îmi petreceam week-end-ul la el or întotdeauna lunia trebuia să fim odihniți.Din partea lui Tirla aveam destulă libertate, dar mă înfricoșa gândul că într-o zi va afla și voi pierde tot. Pe de altă parte, începuse să-mi fie lehamite de prezența sa și aveam repulsie la atingerile lui. Nu pot să mint că până atunci nu mi-a plăcut; Era mai matur, avea mai multă experiență și am avut de învățat destule de la el. Am fost sinceră suficient timp ca să-l fac să mă iubească nebunește și nu prea mai conta dacă sunt mai rece, câtă vreme mai făcea parte din viața mea. Nu era un bărbat urât și era manierat și tandru. Mă cocoloșea și mă diviniza. Dar cum nimic nu merge până la infinit și întotdeauna adevărul iese la suprafață, am avut surpriza să fiu pusă față-n față cu amândoi. Era o duminică seara și tocmai am ieșit de la cinematograf la braț cu Marcu, veseli și îndrăgostiți , îndreptîndu-ne spre garsoniera mea când, în drum ne-a apărut șefu și nevastă-sa. Am salutat cu politețe fiecare și ne-am văzut de treabă, însă incidentul acela mărunt avea să ia amploare. Sigură că e prins în familie și nu va evada spre mine, l-am invitat pe Marcu înăuntru să mai bem un pahar de vin înainte de a ne despărți. Așa cum urmează mai mereu când te ia valul, nu ne-am rezumat doar la băutură, ne-am trezit dezbrăcîndu-ne reciproc și ca doi exploratori pe un teren necunoscut, ne mângâiam și ne sărutam centimetru cu centimetru trupurile noastre care se doreau deja excitate. În acel moment, ca prin vis, am auzit soneria de la intrare și am sărit ca lovită de trăsnet, abia am apucat să închid câțiva nasturi de la bluză, că imediat cineva a învârtit cheia în yală. Marcu n-a apucat să scoată nici un cuvânt, doar să-nchidă șlițul pantalonului și a rămas cu bustul gol pe canapea. Am sărit în picioare și am tras pe mine fusta ridicată până la șolduri. _ Mă scuzați că dau buzna așa, a străpuns în mine glasul șefului, dar am sunat, însă cheia era în ușă, și… 16 Avea o privire ce parcă arunca flăcări și o plimba de la unul la altul cu atâta atrocitate; dacă n-ar fi fost pe cât superiorul meu, pe-atât și al lui Marcu, și desigur ținea la etichetă și la reputație, cred că ar fi fost în stare să-l arunce pe acesta pe geam. Probabil că eram atât de îngrozită până la desfigurare, încât, n-am putut articula nici un cuvânt. _ Șefu’! Vai,mă scuzați, s-a desmeticit Marcu și s-a grăbit să-și pună cămașa pe el. _ Nu te deranja, tinere…Hrițcu te cheamă, așa-i ? _ Da domnule, Hrițcu… _ Îmi cer scuze încă o dată, n-am avut intenția să deranjez, dar tocmai mi-am amintit când ne-am întâlnit pe stradă că am de luat niște rapoarte de la domnișoara Enașcu, pe care trebuie să le duc mâine la București și am tren la ora șase. M-am gândit să nu deranjez așa matinal. Am sunat de câteva ori, cum am mai spus și dacă tot a fost cheia în fața mea, mi-am permis să intru…Avea o aroganță în voce pe care o simțeam ca niște vârfuri de cuțit prin corpul întreg. Mă gândeam ce aș putea să-i dau ca să pară a fi un dosar.N-aveam nimic de acest gen în casă și nici o altă cameră ca să mimez că aduc ceva. _ Păcat că a trebuit să veniți până la mine, dar rapoartele sunt gata de sâmbătă și vi le-am lăsat pe birou, pentru că știam că aveți nevoie de acestea mâine, am prins curaj și am intrat în jocul său. _ Chiar așa ?! m-a întrebat cu o vădită ironie.Atunci, încă o dată iertați-mă și o seară plăcută !Iar dumneata, domnișoară, nu mai lăsa cheia pe dinafară că poate vei avea și surprize mai rele !mi-a aruncat pe masă, nu cheia mea ci a lui. _ Da. O să am grijă, mulțumesc ! m-am pregătit să-l conduc după ce l-a salutat și Marcu. _ Aștept în stradă, scapă mai repede de el, avem de discutat! mi-a șoptit apăsat înainte să iasă pe ușă. Eram prinsă ca într-o menghină. Parcă puțin îmi păsa de ce se va alege de relația cu Tirla, ceea ce mă durea era iubirea rănită a lui Marcu. Așa cum îl cunoșteam , și trecuseră câteva săptămâni de la prima noastră întâlnire, sigur n-a înghițit faza cu rapoartele. Am rămas țintuită lângă ușă, fără puterea de mă întoarce pe canapeaua unde eram așteptată să dau explicații. Știam că cea mai bună mărturisire este adevărul, dar ce va urma după ? Nu puteam să-l pierd, m-aș fii pierdut pe mine însămi. Nu puteam să stau la infinit în antreu, eram obligată să-mi înfrunt soarta, așa că șovăind spre cameră , am reușit să-mi iau o mină senină și să fac pe surprinsa ușurată de o prezență nedorită. 17 _ Numai la așa ceva nu m-am așteptat, am spus în timp ce mi-am aprins o țigară. Marcu era îmbrăcat și aplecat în față cu palmele între genunchi frecîndu-le nerăbdător, m-a privit cu sfridelitoare dezamăgire. _ Daria , tu mă iubești măcar un pic ?m-a întrebat cu o voce stinsă. _ Sigur că te iubesc, te iubesc enorm, nu doar un pic, ce-i cu întrebarea aceasta ? m-am așezat lângă el încercînd să par a nu înțelege. _ De la bun început ți-am spus despre ce se vorbește în șantier referitor la voi doi și ai negat mereu. Trebuia să fi sinceră, aș fi înțeles…Când ai început-o cu el, nu mă cunoște-ai pe mine, dar te-ai aruncat pe două șei deodată și ai căzut între cai…s-a ridicat gata să plece. _ Ce faci? am fost speriată că nu-l voi putea opri și că va dispare pentru totdeauna. _ Plec. Am nevoie de timp, nu vreau să ne certăm acum… _ Nu pleca, te rog! Nu așa! Lasă-mă să-ți spun adevărul. _ Cam târziu pentru asta acum. Nu știu dacă am putere să-l ascult. _ Te rog ! Dacă mă iubești, ascultă-mă !Nu cer prea mult! Vreau să-nțelegi dacă mă vei putea ierta sau nu. Vei decide singur, după ce-ți spun tot. _ Fie…s-a așezat la loc și a aprins o țigară, apoi a umplut paharele cu vin. Te ascult ! a mai adăugat. _ Am fugit de-acasă cu șase luni în urmă. Ai mei nu știu unde sunt și ce fac, am dat doar câte un telefon că sunt bine și să nu mă caute.Știi deja că scriu proză și poezii și că-mi doresc să ajung un scriitor cunoscut…Nu aveam vreo șansă pentru acest vis dacă rămâneam cu ei, dar nu m-au înțeles și n-au fost de-acord să plec de sub aripa lor ocrotitoare. Îmi place să trăiesc bine, să am tot ce vreau și de multe ori nu mi-a păsat ce preț plătesc pentru asta. Când am ajuns aici, nu știam ce voi face, desigur, trebuia să mă angajez, să am un ban. Nu puteam să cerșesc. Am stat la o colegă de liceu o lună de zile, și avînd repartiția de angajare, tatăl ei, mi-a găsit postul acesta de contabilă. Din prima zi Tirla a pus ochii pe mine și îmi tot aținea calea. L-am băgat în seamă, în momentul în care mi-a promis locuința și tot confortul. Deși nu e ce-mi doresc, partea bună era că nu mai trebuia să stau pe capul cuiva. Așa a început totul. Eram singură, eram vulnerabilă iar relația cu el, îmi umplea cât de cât un gol în toată pustietatea mea.Când te-am cunoscut pe tine, totul s-a pus cu susul în jos. Începuse să-mi fie groază de întâlnirea cu el și pe dinăuntru mă rodea vinovăția când eram noi doi. Cum puteam să-ți spun, sau cum puteam să-i spun ? Unde să mă duc ?Pot pierde casa poate și serviciul. Tirla mă iubește ca un idiot și e rănit până la sânge, nici nu știu ce va urma, poate din răzbunare să-mi ia totul. _ Tirla te iubește ca un idiot și eu te iubesc ca un tâmpit. Te poți muta cu mine. O puteai face demult nu să mă împarți cu celălalt… _ Darling, ne cunoaștem doar de puțin timp, cum să mă mut așa repede cu tine ? dacă relația noastră nu merge, unde aveam să plec? Cel puțin 18 garsoniera aceasta e închiriată pe numele meu, ca primită de la serviciu… _ Atunci de ce ți-e teamă că o va lua, nu are cum… _ E blocul intreprinderii, dacă mă concediază nu mai pot beneficia de casă, nu-nțelegi ? _ Bine , și ce-ai de gând să faci acum ? O să-l rogi să te ierte spunîndu-i că renunți la mine și ne complacem mai departe în minciună până la un nou impact ca cel din seara asta ? În cazul acesta, n-ai concursul meu… _ Nu. Îi voi spune adevărul și fie ce-o fi … _ Ceea ce trebuia s-o fi făcut deja. Spune-mi, dacă nu s-ar fi petrecut tot ce-a fost acum, aici, cât aveai de gând să mă ții așa pe locul doi ? _ N-ai fost niciodată pe locul doi. Ești singurul stăpân al inimii mele, te rog crede-mă! Nu mi-a fost bine că fac toate astea, dar aveam nevoie de timp... _ Și eu am nevoie de timp, s-a ridicat din nou și eu o dată cu el. M-ai lovit cu prea multă cruzime ca să mă scol de jos și să merg mai departe, am nevoie de o convaleșcență. Îmi pare rău, draga mea! m-a tras spre el punîndu-mi mâna după cap sărutîndu-mă ușor pe buze, după care s-a îndreptat spre ușă. Plângeam înnăbușit și nu mai găseam cuvinte să-l opresc. Ce-aș fi putut să-i mai spun ?Simțe-am nevoia să răcnesc pur și simplu. A ieșit poticnindu-se dar fără să privească-n urmă. Atunci, credeam că totul s-a sfârșit și cel mai frumos vis al meu s-a stins. N-am avut răgaz să bocesc pentru că după câteva clipe a dat buzna înăuntru șefu’ . S-a repezit la mine ca un tigru și mi-a plesnit peste față două palme, gest care m-a șocat paralizîndu-mă. _ Ascultă, târfă ce ești, cât credeai că-ți mai poți bate joc de mine ?Cât aveai de gând să mă lași să-ți plătesc distracțiile cu alții ? Ce ți-a lipsit măi fată ? _ Iubirea, am strigat eu deodată revoltată și fără teamă… _ Da’ eu nu te iubesc ?! s-a repezit din nou la mine și m-a luat de păr azvîrlindu-mă pe covor. Pentru ce ți-am luat locul acesta, pentru ce ți-am dat un carnet de conducere în buzunar și bani la discreție să fumezi tu țigări bune, să bei băutură bună, a înșfăcat sticla cu vin și a spart-o de pereții camerei, să te-mbraci numai de firmă, nu din iubire? Eram deja speriată. Nu puteam crede că bărbatul care până atunci era atât de tandru și de blând, a devenit atât de violent. _ Spune, măi, pentru ce am făcut toate astea ?Spune-ai că mă iubești și tu, mincinoasă ordinară…! _ Am crezut că te iubesc până a apărut el. Nu te iubesc, dar m-am simțit bine cu tine și la urma urmei, n-ai nici un drept să-mi ceri să-ți fiu fidelă, câtă vreme tu mă împarți cu nevastă-ta. Și de fapt ce sperai de la mine, să îmbătrânesc așteptîndu-te pe tine până vii atunci când te lasă ea ? 19 Cum rămâne cu viitorul meu, cu familia pe care vreau s-o am și eu într-o zi și în nici un caz nu cu tine, peste câțiva ani, s-ar putea să mă dau la fiu-tău. N-ai decât să-ți iei înapoi totul și să mă lași dracului în pace. Ce drept ai să dai în mine ?Ori să-mi spui tu cum să-mi trăiesc viața ?Îmi pare bine că s-au întâmplat toate astea, așa am avut ocazia să-ți cunosc o latură pe care nu ți-am bănuit-o până acum și nu o pot accepta. Te rog să pleci, și să nu te mai întorci niciodată! _ Te-ai gândit că te-aș putea lăsa pe drumuri, s-a mai muiat el !? _ Îndrăznește, că va afla toată intreprinderea motivul pentru care o vei face, inclusiv nevasta ta prea iubită, ba chiar o să afle și președintele de partid. Dacă vrei răzbunare, și eu știu să mă răzbun, însă spre deosebire de tine, eu n-am nimic de pierdut. _ Și chiar se va termina totul aici ? Asta vrei ? _ Da. Trebuia s-o fac demult. Marcu nu merită așa ceva. _ Eu merit ? Te simți mai bine cu el de cât cu mine ?Ce știe să-ți facă băiețandru’ ăla care abia i-a crescut barba, s-a apropiat și mi-a dat mâna să mă scol. Când m-am trezit în fața lui, mi-a luat obrazul în palme și m-a privit cu ochii înlăcrimați. Iartă-mă, te rog !N-am vrut să te lovesc, dar m-a orbit gelozia. Nu suport să pună nimeni mâna pe tine. Te iubesc, înțelegi ?a vrut să mă sărute și m-am tras din mâinile lui. _ Nu voi renunța la Marcu. Înțelege că-l iubesc și am obosit să mă împart între voi. _ Nu poți să-mi faci una ca asta ! s-a năpustit asupra mea și m-a îmbrățișat ca într-un clește sărutîndu-mă nebun pe gât și pe față în vreme ce eu mă apăram cu înverșunare. _ Lasă-mă, n-auzi !? Te rog dă-mi drumul ! am țipat, dar nu i-a păsat, m-a aruncat pe canapea și într-o clipită a rupt bluza de pe mine o dată cu sutienul. Termină, ești nebun ! l-am bătut cu pumnii și mă zbăteam sub greutatea corpului său care se pregătea să mă posede. Dă-mi drumul ! Ce-o să faci , o să mă violezi ? _ Dacă altfel nu te pot avea, trebuie să știi că nu renunț la tine ! a spus el îndârjit ca un nebun. _ Dă-mi drumul ! am mai țipat o dată cât am putut și ca prin miracol cineva a izbit ușa de la intrare apoi, ca prin ceață, l-am zărit pe Marcu . _ Ce faci șefu’, un raport de alt gen ? a întrebat el oprit în ușa camerei cu mâinile în buzunar. Tirla a sărit de pe mine și așa cum cu o oră-n urmă ne-am grăbit noi să ne ascundem dedesubturile, așa s-a grăbit el să-și îmbrace pantalonii. Era ca un câine turbat, roșu la față și desfigurat de josnicia de care a dat dovadă în fața subalternilor săi. În câteva secunde a fost îmbrăcat și ștergînd un 20 umăr de statura lui Marcu a ieșit din casă fără comentarii. Eu eram amețită și profund impresionată de toate evenimentele din noaptea aceea, plângeam ca un copil, întinsă pe canapea, cu trupul dezgolit . Darling a venit lângă mine și învelindu-mă în cuvertura răvășită m-a tras la el în brațe punîndu-mi capul pe pieptul lui. _ Te-a lovit ? m-a întrebat într-un târziu iar eu am afirmat din cap. Nu eram sigur, dar auzisem de afară că ceva nu-i în regulă. L-am văzut când a intrat în bloc, era pitit sub scară. _ De ce n-ai plecat ? am reușit să-l întreb. _ Din mai multe motive: n-aveam în singurătate o tavarășă ideală de drum, apoi am știut că e aici și am vrut să văd când și cum va ieși ca să pot înțelege ce hotărâre ai luat. Imediat am auzit strigăte și trosneli și am bănuit ce-i mai rău. Am simțit că ești în pericol, doar suntem suflete pereche, nu ? Am ridicat privirea spre el mulțumindu-i tăcut și el m-a sărutat pe gură cu compătimire. _ Să-nțeleg că m-ai iertat !? l-am întrebat fără îndrăzneală. _ Să-nțelegi că te-nțeleg, a zâmbit el. La o adică nu prea aveam ce să iert. Aveai dreptate în felul tău. M-a durut și mai doare, dar o să fi aici să mă vindeci, așa-i ? am dat din cap mulțumită. * Așa s-a întâmplat prima dezamăgire pe care i-am adus-o bărbatului iubit și prima ceartă dintre noi. Tirla n-a avut curajul să mă concedieze, nici să-mi ieie locuința. Am schimbat yala și când a mai venit la ușa mea, l-a găsit acolo pe Marcu, în final trebuia să renunțe. Acum, după atâta vreme iată-mă în casa iubitului pe care l-am lăsat pradă altei femei. Abia azi sângerează în mine cu adevărat rănile pe care i le-am făcut acestui om minunat. Abia azi am înțeles că suntem legați prin ceva mai puternic de cât toate legăturile din lume și nimeni nu poate să ne elibereze vreodată, chiar dacă am fi despărțiți de mii de kilometri, sufletele noastre s-ar plânge și s-ar dori mereu, dar ce păcat că nu vom mai putea avea și alte legături pentru a forma întregul perfect. Dar, oare dacă am fi devenit într-o zi soț și soție, adierea iubirii ar fi mângâiat la fel inimile ce nu mai trebuiau să fure și să se ascundă ? Se spune că niciodată să nu-ți iei amantul de bărbat că toată vraja se dstramă. Acum, da, este amantul meu, însă atunci era doar iubitul meu și numai al meu. E prea greu să te trezești când clopotele bat de seară și ziua s-a sfârșit. Auzi în taină doar greierii și liliecii neștiind încotro s-apleci urechea, spre clinchetul din iarbă sau spre colțurile întunecate unde doarme misterul nopții? Cum să nu străpungă prin mine săgeată ce ucide cu fiecare clipă câte puțin, când știu că voi bâjbâi prin beznă ferindu-mă de fantasme dar nici 21 destul de curajoasă să apuc porția toată din gustările ce mi le întinde soarta. Stau în fotoliul din camera mică acompaniată de surdina casetofonului depănîndu-mi eșecurile și regretele. Marcu a coborât în tumultul orașului pentru a face cumpărături și ca o prizonieră în turnul dragostei îl așteptam cuminte numai că acest turn nu a fost construit pentru mine. Aveam convingerea că și Mariana se simte prizonieră. Ce o fi oare mai dureros: să iubești și să nu fi iubit, sau să-ți fie împărtășită această iubire dar să nu o poți avea doar pentru tine ?Și dacă nici ea nu-l mai iubește ?Dacă s-a săturat să spere la ceva ce nu va exista niciodată și a găsit pe altcineva să-i dăruiască ceea ce îi lipsea? Iarăși m-am dus cu gândul la frumoasele sortimente menite să-i acopere goliciunea feminină, dar care stau pitulate cu grijă într-un colț de sertar, pregătite, nu pentru cine e în drept să le admire ci pentru cel care trebuie să stea la fel de ascuns undeva într-un colț al sufletului ei. Poate chiar în concediul în care a evadat, se bucură de perioada sa de strălucire pentru cineva care n-a împachetat-o și poate nici n-o va face, în rutina de gospodină și mamă !? Iată că ușa de la intrare se deschide și iubitul meu vine însoțit de cineva. M-am îngrijorat puțin, pentru că nu știam cine ar putea fi și de ce îndrăznește să-l aducă în casă știind că eu sunt aci; erau două posibilități: fie e un prieten comun care știe despre noi dintotdeauna, fie altcineva întâlnit pe scară, nemaiputînd să-i spună că nu-l poate primi înăuntru. _ Unde ți-ai ascuns balerina ? am auzit vocea lui Ilie care m-a liniștit și m-a surprins plăcut. Ilie era verișor primar cu Marcu și unul din puținii confidenți ai noștri din vremurile bune. E clar că a fost pus la curent cu toate evenimentele petrecute între noi. În câteva clipe, cu un zâmbet larg pe buze , Ilie și-a făcut apariția în camera unde eram. Era un ins înalt și brunet, destul de atrăgător, chiar avea multe trăsături comune cu Marcu. _ M-ați cam speriat, am zâmbit și eu ridicîndu-mă să-l întâmpin pe musafir. Ne-am îmbrățișat frățește și chiar ne-am pupat pe obraji. _ Măi fată, măi…Unde ai stat ascunsă atâta timp ?L-ai nenorocit pe omul ăsta, n-ai idee cât te-a plâns. El nu te iubește, măi, el te adoră! El poa’ să moară pentru tine în acest moment și să moară fericit. Ce-ai așteptat atât, ce-o să faceți acum ? Înainte v-au despărțit intrușii, acum vă despart copii, ce-o să se aleagă de frumusețea dintre voi, pentru că , da, voi ați realizat cea mai frumoasă poveste de dragoste netrăită vreodată de cineva. E păcat să se sfârșească tragic, a început să turuie cu atâta sinceritate ținându-ne de mână pa amândoi. În final ne-a împreunat palmele și m-am apropiat să-l sărut pe bărbatul inimii mele. _ Nu știu, Ilie, dar cred că ar fi trebuit să mă caute înainte de-a ajunge la starea civilă ca să-și poată pune ordine în gânduri, am răspuns acuzându-l 22 pe Marcu atât prin cuvintele mele cât și prin privirea ca atare. _ Vezi…am avut dreptate, nu ? ce ți-am spus acum cinci ani când ai venit la mine și mi-ai mărtusisit că Mariana e gravidă ? _ Ce-a fost a fost și-așa a fost să fie, a îngânat celălalt, punînd pe masă sticla de vin și cea de apă minerală. Hai, stai jos să bem împreună un șpriț ! l-a îndemnat apoi pe verișorul său. _ Nu, că l-am povățuit atunci să nu facă o greșeală, să te caute, să stea de vorbă cu tine, dar n-a vrut…n-a renunțat Ilie. _ Spune-i și de ce n-am vrut…l-a provocat Marcu. _ Aflase că ești cuplată cu șeful editurii și că tocmai ți-a publicat o carte pe care s-a dus s-o cumpere și a citit-o de câteva ori, eu am lăsat capul în pământ și ascultam cu durere ceea ce nu erau reproșuri dar în mine așa sunau. Știi ce mi-a zis atunci ?! a continuat musafirul nostru. Sunt exact cuvintele lui:”Didina și-a împlinit toate visele, se pare că eu n-am făcut parte dintre ele, ce să mai sper, ea poate m-a uitat demult, numai eu o mai aștept ca un fraier…” l-a citat pe văru-său. _ Dar, noi suntem suflete îngemănate și ai știut că ceea ce simți nu te înșeală, or tu m-ai simțit tot timpul, de ce n-ai venit ? i-am reproșat cu lacrimi în ochi înțelegînd ce greșeală a făcut. _ Iubito, tu erai într-o perioadă de glorie atunci, trăiai clipe în care nu duceai prea mult dorul meu, tocmai îți realizaseși un vis, așa cum am spus, îmi poți garanta azi, că acela ar fi fost momentul ideal să apar în viața ta ? _ Da. Îți pot garanta pentru că, la prima lansare a romanului meu, făcută la muzeu, îmi doream să te afli printre invitați și mă întrebam dacă ai aflat de opera mea și dacă vreodată o vei citi și , vai… Cât mi-am dorit să-mpart fericirea mea cu tine, aș fi avut totul. _ Vezi, vezi…dobitocule…! a aprobat Ilie. _ Bine, și acum ce putem face? Nu se schimbă nimic dacă ne împroșcăm cu reproșuri, nimeni nu ne dă trecutul îndărăt, să vorbim de altceva, am suferit destul. Acum e aici,e doar a mea, vreau să mă bucur de acest prezent !! Da. Câtă dreptate avea. M-au podidit lacrimile pentru că în mine s-a răsturnat tot vasul cu veninul care mi-a otrăvit existența. Nu putem recupera trecutul, nu-l putem nici schimba, însă e cert că nici nu putem scăpa de el. _ Hai , Didi dragă, nu-ți mai fă singură rău, te rog ! s-a așezat Marcu lângă mine și m-a îmbrățișat. _ Cum am putut fi așa proști darling ,cum ?am îngânat eu. _ Să învățăm din toate astea și să nu mai facem prostii de acu’-nainte ! _ Da. Are dreptate, l-a aprobat verișoru-său. Să bem pentru asta, a ridicat paharul și l-am imitat și noi. Încetul cu încetul, am început să vorbim despre multe alte lucruri. Eu mai mult am ascultat evenimentele relatate de cei doi pe care le-au trăit împreună, fie la locul de muncă, fie la întâlniri amicale. În cele din urmă, Ilie ne-a invitat la cinematograf. Alături de el, ne puteam afișa pe stradă, pentru 23 că era un om singur și nimeni n-ar fi știut că nu pot trece drept prietena lui. Marcu însă, avea alt plan pentru seara aceea și i-a promis verișorului său că vom merge la un film a doua zi. _ Nu mă mai fierbe, spunem ce ai decis pentru astă seară ? l-am întrebat nerăbdătoare după ce musafirul plecase. _ Nu crezi că am sfidat destul timpul frumos de afară , dar mai ales nopțile calde cu lună plină…? _ Și ? _ Și afară e lună plină, așa că vreau să te reîntâlnești și cu ea, să-i spunem că am revenit, să o lăsăm să ne lumineze trupurile în culcușul ierbii… _ E ceea ce cred eu ? Mergem pe deal la locul nostru ? am spus bucuroasă. _ Da, iubito…să mergem pe deal, la locul de deasupra cimitirului și să speriem fantomele ca altădată. _ Sigur, sigur, ce bine te-ai gândit! am sărit la gâtul lui fericită. Cum era prea devreme și orașul nu era adormit, am mai zăbovit servind masa de seară; o musaca moldovenească gătită de el dar, ajutat și de mine.Am mai sorbit din sticla cu vin și-apoi, am pus-o într-o plasă alături de termosul cu cafea și apa, și înainte de miezul nopții, am ieșit pe rând din colivia regăsirii noastre. Mă îmbrăcasem într-o pereche de pantaloni scurți și un tricou de-ale Marianei, pentru că nu puteam merge pe deal în tocuri și fustă scurtă așa cum venisem în casa lui cu aproape patru zile-n urmă.El pășea în fața mea la o distanță de câțiva metri , eu îl urmăream inspirând parfumul florilor din parcurile de pe lângă blocuri. Când a ajuns la poarta cimitirului m-a așteptat și m-a luat de după gât. Așa, îmbrățișați, am mers cât cărarea ne-a fost dreaptă, în momentul în care am ieșit din satul crucilor și am deviat înspre dealul cu tufe și arbuști, mi-a dat mâna și m-a tras după el. Aveam un loc al nostru, unde deseori, vara, ne pierdeam nopțile; o poeniță înconjurată de arbori pitici și salcâmi, undeva deasupra cartierului, de unde puteam vedea imobilele unde locuiam și mesteacănul din parc. Ne-am așezat pe iarba moale și o vreme am lăsat luna să se joace în părul nostru iar noaptea să ne pregătească cu miresme îmbătătoare culcușul din natură. Dorina Diia Enuică |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate