agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-01-21 | |
CASA
povestire de Paul Sârbu Sinica veni în satul nostru să se mărite . Trase la Marusia , rudă cu ea , care are și renume de pețitoare .Aceasta avea una dintre cele mai coșcovite cocioabe , plină de igrasie , ajunsă astfel în urma unui trăsnet care-i arsese acoperișul , pe care-l ridică mai târziu , după ploile toamnei , cu stuf adunat din mila sătenilor . ( Lumea spuse că Sfântul Ilie trăsnise ,,ciorticii ” ce sălășluiau acolo .) Așa că , pețitoarea o puse în astă primăvară pe viitoarea mireasă la muncă . Sinica fuse văzută zilnic spălând într-o albie de lemn în bătătură , preșuri , carpete , haine , toate zdrențele din casa Marusiei . Apoi , lumea o zări făcând ceamur pe care-l bătători cu picioarele ei frumoase , de fecioară , ținându-și poalele rochiei ridicate , și apoi lipind pereții plini de igrasie ai gazdei , care nu avusese până atunci ,,slugi” în viața ei , și care muncea cu ziua pe la alții .Casa Marusiei arătă , în scurt timp , spoită cu lut amestecat cu balegă de cal , văruită , vopsită , mirosind a curățenie , ba și cu ghiocei și zambile răsărite în straturi îngrijite. Apoi , Sinica fu observată săpând grădina și punând răzoare de zarzavaturi , semănând , prășind via . Sinica era frumoasă, subțire , cu părul băloai ca para coaptă și părea că rabdă toate caznele , trebăluind chiar cu voioșie , stârnind invidia vecinilor , care o acuzau pe Marusia că o chinuie prea mult biata copilă . Se mai spunea că necazurile îndurate la maică-sa , în satul din care venise erau cu mult mai grele , că mamă-sa , Parasca , fusese badjocorită de tot satul pentru că n-vea casă , locuind pe rând la diferiți pușcăriași care mai întâi o primeau la ei , apoi o băteau de-a băgau în spital sau chiar în sanatoriu . Așa că , împlinind nici șaisprezece ani , Sinica fugise la Marusia , o rudă îndepărtată din mijlocul deltei , cu gând să scape din acel calvar și să-și întemeieze ea însăși o familie , să aibă o casă – mai presus de toate o casă a ei !- , căci , gândea că numai lipsa unei case o făcuse pe mama ei să trăiască în concubinaj cu toți ,,penalii” din sat . Sinica îndurase toate aceste nenorociri și umblase cu mamă-sa de mână ,,din tată-n tată” , unii dintre acești tații vitregi încercând s-o siluiască de mică . Casa era o idee fixă în mintea Sinicăi . Nu se știa dacă toate aceste zvonuri erau întru totul adevărate , dar lumea începu s-o căinezee pe viitoarea mireasă , văzând cum robotea toată ziua la Marusia , pe care ,, o scosese din mocirlă” . Dar , totodată își făcu o bună faimă de gospodină – și pețitorii nu întârziară să apară . Nu avu decât să se gândească bine pe care îl alege , dar asta nu depindea doar de voința ei ! Îi intră în suflet un flăcău înstărit , cu părul cârlionțat , auriu , ca-n povești , Hubati , dar părinții acestuia , gospodari așezați , nu-l lăsară s-o ia , din cauza veștilor ce veniră din satul ei . Apoi voi să ia pe un altul , sărac și orfan , doar cu o casă moștenită . Chipul acestuia , rotund și senin ca o lună plină , îi bântuiau somnu. Vaniușa se îndrăgosti și el de ea așa de tare , încât într-o noapte voi s-o fure , s-o ia cu forța și s-o ducă la el . Văzând că fata se împotrivește , flăcăul , băut , ca să-și facă mai mult curaj , se supără și o strânse de gât în mijlocul drumului , pe la miezul nopții , gândindcă o va duce în cârcă , leșinată , până acasă și a lui va rămâne toată viața . Tocmai atunci apăru , în uliță , la miezul nopți , ca din senin , Spati , care o pândea mereu , disperat . Spati răsări ca un salvator , fata crezu că Vaniușa e violent și vrea s-o violeze , iar Spati o scăpă din mâinile acestuia ! Marusia o sfătui să se mărite cu Spati , flăcău tomnatic și cam ciudat , din satul vecin , despre care se spunea că are o sută de vaci moștenire , acareturi ...Pasă-mi-te , Marusia-și făcu planul să capete și ea ceva din această „afacere” . Acesta mai fusese însurat cu Hania , căreia-i umpluse toate degetele cu inele de aur , dar , numai după trei zile , fata-și scosese toate aceste podoabe , i le aruncase-n față și fugise pentru totdeauna , fără să explice cuiva de ce . Spati veni de câteva ori acasă la Marusia , încărcat cu bunătăți , buturi de carne dintr-un vițel fraged , sacrificat anume pentru pețitoare , o paporniță de brânză , icre , pește și câteva sticle cu vin ,,tămâios” . O vecină o sfătui pe Sinica să nu se mărite cu Spati , întrucât ,,e nebun la beție” și de aceea nu-l luase nimeni până atunci , dar fata gândi că destul trăise în sărăcie , fără casă , și apoi ,,pe bărbat îl strunește femeia cum vrea” o povățui Marusia . Totuși sta nehotărâtă . Cum pretendentul era grăbit și gelos și-i duse pețitoarei destule daruri și-i mai și poromise altele , Marusia o forță pe Sinica , spunându-i că ,, ori se mărită cu Spati , ori pleacă înapoi , în satul ei , de unde venise !” Speriată și negăsind așa repede alt flăcău , Sinica se îmbrăcă gros , cu toate hainele pe care le avea , spunându-i Marusiei că-i e frig , deși era o toamnă călduroasă , și fugi cu Spati , acasă la acesta . Nunta avu loc repede , întrucât vinul se limpezise în butoaie , flăcăul , care umblase cu mamă-sa pe la mănăstiri ,,ca să i se dezlege cununiile” era grăbit , ca și mireasa care se săturase să stea pe capul Marusiei și să trudească la casă străină . Se strădui să-l convingă pe Spati să facă nunta repede , spunându-i că rămăsese deja grea , să fie sigură că ,,bogătașul” nu ia pe alta . La nunta Sinicăi , nu veniră din partea neamurilor ei , decât Marusia și mamă-sa , Parasca , înțelegându-se ca acestea să dăruiască , ,,de fațadă” , la masa mare , din banii adunați din darul de la alți nuntași , ele fiind prea sărace . Din cauză că întreg cortul , din prelată , în care încăpuse mai tot satul , era plin de străini , Sinica părea mereu plânsă și nervoasă , se simțea părăsită . . Dar fosta nevastă de trei zile , a lui Spati , veni și ea la nuntă și-i șopti Sinicăi ,, Degeaba are vite ! Poți să le bagi câte-un stuf în partea dinapoi și să le umfli până li s-or îndrepta coarnele ! Că din ăsta tot nu faci om - e nebun la băutură !” Tot satul era curios să vadă mireasa , după obicei . Așa că soacră-să o trimitea mereu în cort , lângă Spati , în capul mesei , să fie admirată . Atunci se întâmplă un incident neașteptat . Sinica veni , la insistențele soacră-si și se așeză ,,ca la vitrină , s-o vadă toți ” , cum zicea ea . Dar , cum rochia avea un fel de cerc oțelit , atunci când se așeză mireasa pe bancă , rochia i se ridică în sus , astfel că toți nuntașii văzură o clipă pulpele pline și lenjeria intimă , albă și dantelată a Sinicăi . Până-și dădu aceasta seama , zăpăcită , ce se petrece , și până își trase cercul înapoi , care iar se ridică îndată ce-i dădu drumul , până se sculă Sinica în picioare ca să cadă rochia în jos , lumea râse și se veseli cu mare poftă , aplaudând și chicotind , ciocnind pahare și chiuind : ,, Bună bucățică a găsit Spati ! Fragedă , plinuță ! ” Sinica , indignată , sfeclie de rușine și furie , înțelegând veselia nuntașilor , se așeză din nou , intenționat , ba își și desfăcu picioarele întru-un fel obscen , lăsând să i se vadă și părul pubian cârlionțat și galben ca aurul , țipând : ,, Na ! Uitați-vă ! Na , mireasă!! Mai vreți ?!” Bărbații rămaseră o clipă cu gura căscată , apoi răspunseră , la întrebarea ei retorică , într-un glas :,,Daaaa !” După care , în hohotele tuturora , Sinica se ridică și fugi în casă , plângând de indignare . Îl puse pe Spati , care alergă uluit după ea , să ia un clește și să scoată blestemata de sârmă oțelită care-i ridica poalele-n cap când se așeza ! Dar , în urma ei , petrecăreții spuseră că ,,Mireasa e nebună !” Auziseră ei că și mumă-sa fusese internată la balamuc și li se păru că așchia nu sărise departe de trunchi ! Unele femei observară dintr-o ochire că mireasa e grea și se desfătară cu această bârfă , bănuind că nu Spati fusese în stare de această ispravă , în timp ce bărbații își plescăiră limba de plăcere și ciocniră pahare :,, Bună , mă, a dracu’ !” Marusia , pețitoarea , amețită de băutură , bârfea cu venin - mai întâi de invidie , că Sinica luă un bogătan care-i umplu degetele de aur , în timp ce ea era tot săracă și , din câți bărbați nelegitimi avusese ,,nici unul nu-i pusese pe deget un ineluș ” , și apoi , pentru că era nemulțumită , considerând că Sinica și Spati nu-i dăruiseră pețitoarei îndeajuns de mult , pentru fericirea pe care le-o înlesnise ... Așa că , Marusia , aprinsă de „rachiul roșu” , începu s-o bârbească și mai amarnic pe mireasă , spunând că trebuia să se dea numai rachiu alb , întrucât mireasa nu părea a mai fi fată mare , iar trandafirul cel roșu din pieptul miresei , semn al virginității , trebuia să fie purtat ,,poate doar în ureche !” Marusia o prohodi și pe soacra mică , Parasca , aflată în celălalt colț al cortului cu nuntași , cum că aceasta , în tinerețe , făcea cu mâna de pe marginea drumului la câte un camion cu soldați , și când aceștia opreau , mergea în pădure și ,,se tăvălea cu toți , până se sătura ” . Altădată se dusese de bunăvoie într-o unitate militară , pe înserat , și o companie întreagă trecuse prin patul ei până dimineața , când soldații în termen o luaseră , leșinată , de mâini și de picioare , și o aruncaseră peste gard , într-un cimitir alăturat . Alții , mai miloși , anunțaseră ambulanța care o dusese la spital , ,,iar doctorii scoseseră din ea , un chil de spermă” . Zăcuse două-trei săptămâni , de parcă fusese ,, ruptă de de câini” , dar când se vindecase , iar ieșise să facă semn cu mâna la camioanele cu soldați ... Acest fel de a bârfi ,,prin ricoșeu” , care sugera că ,, ce iese din pisică ,tot șoareci mănâncă” , avea un efect devastator asupra victimei , era mult mai puternic decât dacă o vorbea de rău direct pe Sinica ... De fapt , Maruria o ura și pe Parasca , deoarece îl părăsise pe un frate al ei , bețiv , pe vremuri . Lumea asculta într-un colț al cortului , minunându-se că tocmai fosta pețitoare , care o lăudase atâta , acum o împroașcă de parc-ar vrea s-o divorțeze ! În biserică , a doua zi , duminică , la cununia religioasă , mireasa , enervată și plictisită de moarte de ceremonie , zise ca pentru sine , dar suficient de tare s-o audă toată lumea : -Nu mai se termină , dracu’ , slujba asta , că sunt gravidă și mi se face rău de la fumul de tămâie !... Sfinția sa își bulbucă ochii pe deasupra ochelarilor , întrebător și uimit . Când preotul îi puse întrebarea , dacă , de bună voie și nesilită de nimeni îl ia de bărbat pe Spati , mireasa tocmai privi absentă spre un vitraliu , iar când ceilalți îi dădură coate , observând că ratase momentul solemn , ea răspunse distrată ,, da” , pornindu-se pe un chicotit sonor , încât și ceilalți începură să râdă , socotind-o pe mireasă trăsnită . Sinica avusese dintotdeauna această idee fixă ! Să-și cumpere casa ei , deși socrii aveau două case în curte , pline cu acareturi . Din acest motiv , Sinica amenință că se desparte de Spati , dacă socrii nu sunt de acord ca să-și cumpere o casă proprietate a lor , cu banii de dar de la nuntă . Mireasa , cu ochii imflamați de nesomn , nu se dezlipea de punga cu bani pe care o ținea zi și noapte în brațe . După ce se certă ,, pe moarte și pe viață” cu socrii , se mută din nou , pentru un scurt timp , la Marusia , spunându-i lui Spati că , dacă vrea să-l urmeze bine , dacă nu , nu . Flăcăul , uluit , luat pe nepregătite , își urmă nevasta , căci își aminti cum mumă-sa se umblase pe la tot felul de mănstiri și se rugase să se însoare , și cum plătise tot felul de vrăjitoare ca să-i ,,facă de cununie”. Iar Sinica era o frumusețe subțire ca o viperă cu părul bălai și ochii negri și strălucitori , ce-l hipnotizase ! Mireasa se războise nu numai cu mirele , care nu voise să-și părăsească cele două case părintești , îmbelșugate , ca să se mute în vreo cocioabă cumpărată , dar și cu cele două sate , căci oamenii nu înțelegeau de ce să părăsească tinerii gospodăria părinților , de ce să nu-i ajute la muncă , la îngrijirea cirezii , la prașă , și toate acestea să le rămână lor moștenire mai târziu , după obicei ! Așadar , banii dăruiți la masa mare și cei pentru ,,sărutul miresei” , care fusese foarte conștiincioasă cu acest obicei , fuseseră adunați de Sinica într-o pungă de plastic , pe care o luase cu ea acasă la Marusia , neavând nimic altceva în cap decât să-și cumpere un adăpost numai al ei . Punga o ținea noaptea sub cap , și nu se-ncumeta să-i cumpere proaspătului mire nici măcar o bere , nici să-i dea o lețcaie Marusiei ca gazdă și fostă pețitoare , deși aceasta visa chefuri și petreceri fără număr din acești bani și devenea tot mai nervoasă , văzând că nepoata nu desface deloc punga… Deși Marusia ,, bătea șaua să priceapă iapa” , spunând că nu mai are prin casă nici făină , nici ulei , nici cartofi , nepoata prefera să rabde de foame , dar nu cumpăra nimic din banii ei , ținând cu dinții de ei , să-și cumpere colibă . De aceea , Marusia o bârfea și mai abitir prin sat , dar toate acestea încă nu ajunseseră la urechile tinerei .Nu după mult , Sinica plecă , urmată , de voie , de nevoie de Spati, în alt sat , dormiră pe la o rudă a bărbatului , și adunară toți moștenitorii unei case din satul nostru . Acolo aflară că proprietarii aveau actele în devălmășie , nu aveau schiță de cadastru , nu dezbătuseră moștenirea ...Proaspeții căsătoriți stătură două săptămâni plecați , îi convinseră pe toți , le plătiră drumul până la un notariat din Tulcea , se tocmiră la preț , la sânge , reușiră să legalizeze actele de vânzare-cumpărare ale unei colibe din sartul nostru , și , Sinica se întoarse fericită în coliba , așa cum visase . Mai ales ea , începu cu mare poftă de viață ,,să-și scoată la lumină” propria locuință , să „rânească” , să dărâme , să frământe ceamur , să o lipească și să văruiască . Marusia era tot supărată .Când Sinica trecu cu Spati pe la ea , fosta pețitoare sta , cu spatele înspre ei , aplecată , se prefăcea că smulge niște buruieni . Dacă cei doi tineri se mutau spre capul ei , ea iar se întorcea cu dosul , smulgând iarba din cealaltă parte ...Marusia răspândea prin sat zvonuri dureroase și nedrepte , fabulând , din răutate , cum că Sinica și mamă-sa , Parasca se măritaseră amândouă deodată și că făceau dragoste amândouă în aceiași cameră , fără rușine , privind una la alta cum gem de plăceri ,după care se certaseră și se despărțiseră tot amândouă deodată , din pricină că cea bătrână trăise și cu ginerele , voind să-i arate că e mai bună la pat ... Marusia era obsedată de măritișuri , despărțiri și incesturi , dar ceva din cele zvonite erau crezute și amplificate de gura satului , asta lovind-o până la lacrimi pe Sinica , atunci când cineva se încumeta să-i mai povestească cele ce se spuneau pe seama sa ...Sinica plângea de se zguduia cămașa de pe ea și nu înțelegea de ce mătușa vrea s-o distrugă , nu înțelegea ce avea cu ea … Spati auzi și el unele din aceste zvonuri , dar nu știa ce să creadă . Sinica-i spuse despre Marusia că aceasta are darul minciunii și al înfloriturilor , că învrăjbea pe toată lumea , numai să capete ceva , și , când se afla adevărul , ,,punea coada pe spinare și pleca în alt sat” . Se spunea că odată învrăjbise lumea cu bârfelile și intrigile ei , într-atât încât era gata să se facă răscoală , dar când se dezmeticiseră cele două tabere , dându-și seama cine e vinovatul , voiseră s-o linșeze .Dar ea era deja fugită în alt sat , cu alt bărbat . Totuși , șarpele geloziei se strecură pe nesimțite în sufletul lui Spati . Acesta nu aveu tragere de inimă să trudească la această casă șubredă , când părinții lui aveau una din cele mai frumoase găspodării în care își agonisiseră munca de o viață . Pe urmă , se gândi că bătrânii ar fi ,,păzit-o” mai bine pe nevastă-sa . Dând crezare unor zvonuri , Spati se duse acasă băut și își bătu femeia așa de rău , încât se spunea c-o o vecină alergase disperată la ea ca să n-o omoare , și o găsise cu capul spart de un perete însângerat . Tot această cumătră povesti că Sinica i-ar fi spus că bărbatul gelos ,,îi băgase mâna și-o scosese plină de sînge din măruntaiele femeii” , după care plecase băut în stradă , noaptea , în fața casei lui Vaniușa , strigând să audă toată mahalaua să-i lase femeia în pace ! Până la urmă , Vaniușa , care se însurase și el cu o lipoveancă bălană , ieși în uliță și-l convinse pe Spati , că el nu mai are nimic cu femeia lui ! Contrar impresiei Sinicăi , Vaniușa se purta blând în casă și în sat , și tocmai ,,salvatorul „ ei , care ,,se purtase cu mânuși” se dovedea bătăuș … Sinica ducea o luptă neîncetată , chiar și în somn , să-l convingă pe Spati ,,să pună jos câte un danac” , adică să taie câte unul din vițeii socrilor și să-l vândă , pentru a cumpăra uși , ferestre , ciment , ca să întărească această magherniță ce sta să se surpe peste ei . Dar cireada de o sută de vite , cât se vorbea că ar avea flăcăul de însurat , se dovedi a fi cu mult mai mică , abia douăzeci-treizeci de capete , și acelea aparținând bătrânului... Pe Sinica , socru-său , Tatarciuc , n-o putea suferi când venea pe la ei și-i mângâia vițeii : i se părea că , de îndată ce-i mângâie pe boturile moi , a și pus un fel de pecete pe ei , ca și când i-ar fi însemnat pentru tăiere …Bătrânul , „cirotic” , avea o vie de peste peste două hectare , ce făcea sute de vedre de vin și se spunea că nu băuse niciodată apă , din tinerețe . Poate de aceea avea ciroză și făcea uneori , crize hepatice, zăcând prin șanțuri ori prin bătătură , ridicându-se singur după ce zăcea ceasuri în șir . Pe Spati nu-l suferise niciodată , deoarece îi intrase în cap că bătrâna nu-l făcuse cu el . Spati își aducea aminte cum , la cinci ani se băgase sub pat , iarna , ca să mănânce ,,poame” , cum spunea el strugurilor stafidiți , și cum îl prinsese tată-său și-l snopise în bătaie cu o joardă , de-i lăsase numai vânătăi . Niciodată , bătrânul nu-i dăruise nici un ban ca să-și ia dulciuri ; doar Darca , uneori , pe ascuns . Cum Tatarciuc nu voia să-i dea vite de tăiere , Spati , forțat de nevasta care nici nu mai voia să trăiască cu el altfel , se ducea noaptea pe grind , pe unde știa că-și ține tată-său vitele și tăia câte una . Căra animalul sacrificat în șareta unui văr , care-l ajuta și care-și primea și el partea . Când tată-său , află că chiar fiu-său îi căsăpește noaptea vițeii și-i vinde , se duse și depuse o plângere la poliție . Spati se certă atât de rău cu el , încât îi puse un cuțit la beregată . Noroc că sări bătrâna , Darca , să-i despartă . Dar ura dintre cei doi creștea , alimentată de Sinica , ce-l ,,toca marunt” pe Spati , șantajându-l că nu se culcă cu el , până nu-i aduce alt și alt vițel de vânzare , amenințându-l ba că-l părăsește , ba că fuge cu altul , jucând un joc periculos , căci bărbatul era ,,nebun după ea” și în stare de orice . Văzând că pe Spati nu prea-l trage inima să muncească la această nouă gospodărie , Sinica aciuase la ea o rudă venită din satul ei , un fost pușcăriaș , cu care se ducea noaptea cu o căruță și furau de la un fost lagăr de deținuți politici desființat , ce mai rămăsese de furat în urma localnicilor care luaseră aproape totul : uși , ferestre , căzi , chiuvete . Ei mai găsiră doar cărămidă veche , bucăți de beton armat pentru subzidire , la temelie . Sinica pleca noaptea pe lună cu acest Gaspar și se întorcea dimineața , cu ce apuca . Ziua construiau , lipeau pereții cu lut , văruiau . Gaspar părea că nu cere pentru munca lui decât băutură și tutun . Spati refuza să meargă cu cei doi , spunând că n-a furat în viața lui și nu vrea să intre-n pușcărie . Sinica-l repezei , că , ar trebui să ,,pună jos” mai mulți ,,danaci” , să-i vândă , ca să-și reconstruiască izba , dacă vrea să nu fure . Spati aduse doar băutură și mâncare de la bătrâni , pentru muncitori . Gaspar deveni tot mai scandalagiu și violent , încât Sinica nu mai avu nopți liniștite . Musafirul dormea singur în bucătărie , dar părea că n-avea somn niciodată . Spati auzi prin sat că Marusia împrăștiase zvonul că ar fi urmărit căruța celor doi , noaptea , și că Gaspar ba ar fi răsturna-o pe Sinica peste grămezile de moloz ,ba că ,, o proptea de copaci” , ba chiar și în căruța oprită sau chiar din mersul cailor ar fi forțat-o , iar ea țipa de se auzea peste ape , dar nnumai Spati nu auzea nimic !” Iar ei ,,nu-i plăcea deloc , sărăcuța !” Marusia mai spuse că Spati era ,,flăcău bătrân și nu putea să-și mulțumească nevasta ”. Marusia ura pe toată lumea , pentru că ea avusese nelegitim zeci de bărbați și voia să arate că toată lumea e ca ea . Ca pețitoare , pe mulți îi ,,unise” , dar și pe mulți îi despărțise ... Gaspar o șantaja că, dacă Sinica nu-i dă tot mai multă băutură , îi spune lui Spati de relația lor. Ba mai mult , îl ținea și pe Spati nedormit , ca să nu fie singur la pahar în nopțile în care nu căra materiale , căci el bea neîncetat și parcă nu avea niciodată somn . Bietul Spati moțăia amarnic pe scaun , închidea ochii și chiar sforăia , în timp ce Gaspar îl trezea : ,, Brrr! Ho , prrr !” de parcă strunea caii de la căruță . Văzând că gazda nu rezista la nesomn și că nu se mai străduia să aducă îndeajuns de multe sticle cu vin , ca să-l mai trezească pe somnoros , într-una din nopți îi spuse : - Sinica n-a fost fată mare când ai luat-o ! Era doar o copiliță când am dezvirginat-o într-o șură de fân !I-am spus c-o omor , dacă-i spune mă-sii !Pe urmă , a-nceput să-i placă … Lui Spati îi sări deodată piroteala ! După cele auzite , Spati se ridică cu ochii holbați , amenințător , de pe scaun . Gaspar însă îl domoli :,, Șezi binișor , puișor !”și scoase un șiș de la brâu , apăsă pe un buton și lama ieși sclipind în lumina galbenă a becului . Gaspar îi turnă un pahar și i-l arătă , amenințător . Spati , vrând-nevrând îl turnă pe gât , musafirul mai turnă încă unul și încă unul , iar gazda le goli sub amenințarea șișului . Apoi , Spati se duse în camera lui , dărâmat sufletește , și-i spuse nevestei cele auzite . Sinica negă totul , dar se duse dis-de dimineață la poliție . Șeful de post veni în aceiași dimineață și-i puse în vedere străinului să părăsească satul , ba îl și duse cu mașina poliției până la comună , după care îi arătă direcție de plecare , pe jos , înspre Sulina . Totuși , scandalurile din cocioaba proaspeților căsătoriți , nu mai avură sfârșit , Spati veni mereu băut de la părinții lui , ba puse de câteva ori mâna pe un par și bătu în neștire , ore în șir , un cal dăruit , în sfârșit de Tatarciuc , ba o snopi pe Sinica , dând crezare bârfelor răspândite de Marusia . Cum toate rudele lui Spati o blestemară pe Sinica , care ,, după veni în curu gol și se mai tăvăli și cu Gaspar” , Sinica hotărî să vândă casa aceasta , și , cu banii luați pe ea , să-și cumpere o alta , în satul ei . Se hotărî să plece . Spati încercă s-o oprească , cheamă chiar și preotul , care-i sfătui să se împace deoarece așteptau un copil , dar Sinica îi arătă preotului corpul gol , plin de vânătăi peste tot și preotul îngenunche , spuse o rugăciune la icoană și plecă fără să mai spună un cuvânt . Până la urmă , Spati o lăsă să plece , dar , numai după o săptămână de stat în singurătate , în bezna colibei reparată doar pe jumătate , nu mai putu să îndure . Se duse după Sinica , în satul ei . După trei zile se întoarseră amândoi , bătură în cuie o scândură pe casă ,,De vânzare” ,mai luără în saci tot ce putură să care pe vapor , găini , porc , scaune , perne , plăpumi și multe altele și se mutară în satul nevestei . Nu după mult , se întoarseră , se tocmiră și vândură casa mai degrabă la un preț mic și plecară iar în satul ei , locuind , deocamndată , cu chirie .Toate acestea se petrecură repede și fără știrea lui Tatarciuc . Sinica îl trimise apoi pe Spati la mamă-sa , Darca , să-i ceară restul de bani pentru a cumpăra altă casă în satul , căci acolo erau mai scumpe decât în mijlocul Deltei . Darca nici nu vru să audă ! Îi spuse fiului că Sinica , după ce-și va lua alt acoperământ în satul ei , îl va goni ! Sinica , supărată de refuzul soacrei , lipsi tot mai multe seri de acasă , lăsând copilul singur în leagăn , spre groaza lui Spati , care o căuta disperat prin beznă în unele nopți ploioase , întunecate , e toamnă , în care orbecăia , nevăzând drumul . Erau nopți lungi cu pâclă , de ,,puteai să-ți bagi degetele-n ochi , în care bura .Nu se vedeau nici stele , nici puținele becuri de pe ulițele satului . Spati o căută disperat , ca liliecii, mai mult simțind o legătură sufletească între el și Sinica . Copilul plângea acasă în leagăn , sub o lampă chioară din perete . Spati se mai întoarse din când în când să vadă ce face micuțul Adi , să vadă dacă veni mama , și cât e ceasul. Ornicul acela mare din perete , îl tortura . Minutele în care ea nu se întorcea , îl tăiau . Spati se întoarse iar în bezna ulițelor . Iar veni acasă și iar găsi doar copilul plângând . Luă ceasul și-l sfărmă de perete .Simțea din toată ființa lui că umbla cu altul . Ea îl amenințase cu asta , dacă nu aduce la bătrâni pentru refacerea casei . Se îmbătă . Merse în ogradă , fără să știe de ce , rupse gâtul unui curcan cu mâinile , se năclăi de sângele păsării , apoi plecă la discotecă , unde bănui că e Sinica . Cei de acolo , văzându-l beat și plin de sânge , căutându-și nevasta , crezură că deja a ucis-o și că e murdar de sângele ei . Unii îi spuseră că ar putea s-o găsească în casa unui sergent care lucrează la frontieră și care stă cu chirie la Anghelina lui Harlașa . Bătu , și , cum nu-i deschise nimeni , trânti un picior așa de tare în ușă , încât sări din țâțâni . La lumina unei veioze îi văzu pe amândoi goi , în pat .Sergentul reușui să-și ia hainele într-o mână și să dea buzna pe lângă Spati , afară în ploaia măruntă , neprimind decât un pumn în bărbie . Dar tăbărî asupra Sinicăi , ce nici nu mai tipa , de spaimă . O scoase afară , în ulița întunecată , aproape goală , doar cu o bluziță pe ea , ,,mânînd-o doar îm șuturi și pumni” .Femeia aluneca pe nămol , cădea , bărbatul iar o ridica de păr și o lovea . Doar câini lătrau pe ulița pustie , în noapte . De rușine să n-o audă și s-o vadă careva , femeia icni surd la lovuiturile de picioare primite . Ajunseră acasă în bojdeuca din marginea satului , unde copilul , simțind parcă durerea mamei , țipă alarmat și strident ca niciodată . Era un loc pustiu , unde nu-i putea auzea nimeni , dar , chiar de i-ar fi auzit , tot ,,nu se băgau în casa omului”. În noaptea aceea o târî în coliba lor , aproape leșinată . O lăsă să zacă pe pământul rece , în frig . Femeia gemu în intunericul odăii, în care mai pâlpâia , fumegând fitilul ars . Spati căpăta în priviri o lucire demențială , roșietică, atunci când e băut și gelos . Se duse afară , dezlegă câinele și luă lanțul . Se întosarse și începu să-și bată femeia cu furie , pe spate , pe pulpe , în cap , unde nimerea. Femeia leșinată , încetă să mai icnească . Doar copilul tresărea în pătuț , la fiecare lovitură , de parcă el ar fi fost lovit . Bărbatul o lăsă acolo pe pământul rece , însângerată , îi desfăcu picioarele și o posaedă sălbatic , simțind că în clipa aceea era toată a lui , îi aparținea doar lui , pe vecie . Spre ora patru dimineașâță , femeia se trezi din leșin , năucită . Flacăra lămpii se micșorase , nu mai avea gaz . Spati aprinse un rest de la lumânarea lor de cununie . Aduse apă caldă într-un lighean și o ajută să-și spele cheagurile de sânge de pe ea . O așeză pe patul cu saltea de paie . Ea oftă amarnic . El se apropie de ea , o mângâie pe păr și simți că-i înghețaseră picături de sânge pe șuvițele bălane , îngălate . Câinele de afară urla a pagubă , ca un câine strigoi , ieșit parcă din cimitir . Spati auzi și țipătul unei buhe și se temu să nu fie semn rău . Copilul începu iar să plângă cu sughițuri . Spati îl puse lângă femeia zdrobită . Copilul tăcu . Lui Spati i se făcu o milă nesfârșită de tot ce se întâmplă .Nu înțelegea ea că viața lui nu făcea nici cât un fir de praf fără ea , nu pricepea că ei amândoi erau una și a-i despărți însemna a tăia un singur trup în două și a ucide amândpuă părțile ? Singurul fel de a supraviețui era să trăiască împreună , altfel piereau împreună ! Spati plânse lângă lumânarea ce pâlpâia și spuse că se duce la Darca și ori o omoară , ori aduce banii . Nu vrea să i se destrame familia din pricina acestor bani ! Să stea doar cuminte și să-l aștepte ! Să nu se mai răzbune pe el în felul acesta ! Pentru Spati nu valorau nimic baii bătrânei agonisiți cu sudoare o viață întreagă , nu valorau nimic toate averile de pe pământ ! Toate acestea mai aveau un preț dacă mai puteau s-o țină alături de el pe Sinica ! E drept că ar fi vrut s-o țină acolo , în deltă , între ai lui , că în acest sat srtrăin i se părea că o poate pierde mai lesne , dar n-avea ce face ! Darca se gândi că , decât să stea banii în bancă și feciorul ei , ori să se despartă ori să se omoare ori să cadă fără scăpare în alcoolism , mai bine să-i dea , ca să mai trăiască fie și un an lângă femeia lui și alături de copilul lor . Deși , toată lumea îi spusese că Sinica , după ce-și va lua casă cu agoniseala ei de o viață , îl va izgoni pe Spati ! Spati , învățat de Sinica , îi ceru bătrânei plata pentru ,,cei treizeci de ani” în care o ajutase la munca gospodăriei , la crescutul animalelor . Până la urmă , nu de frică , pentru că Spati-i arătă lama cuțitului mumă-sii , ci de durere sufletească , Darca fu de acord să meargă cu el la oraș , și să-i dea restul de bani , fără să știe bătrânul . Nimeni nu crezuse că Darca va scoate munca ei de o viață din bancă , dar aceasta se gândi că anii fiului ei trec și tinerețea acestuia trece și va rămâne singur ca mulți bărbați din neamul ei , căzuți în beție și părăsiți de femei !... De atunci , Sinica începu o muncă și mai grea , merse la cariera de piatră din apropiere , încărcă singură pietre mari pentru temelia casei , deși gravidă , cără zilnic câteva căruțe . Spati muncea cu ziua , să câștige ceva bani ! Sinica făcu hernie . Pe Spati tot nu-l trăgea inima să se opintească pentru această dărăpănătură , Sinica îl amenință că , dacă e trândav , va găsi ea pe unul s-o ajute la muncă ! Dar Spati se supără și-i mai dădu Sinicăi o bătaie , chiar în satul ei și-n mijlocul rudelor ei , care ,,nu se băgau” , pentru că Spati aducea adesea de la bătrânii lui , buturi de carne și damigene cu vin . Istovită de munci , Sinica născu la șapte luni , făcură doar un ,,botez în caz de urgență” , care se făcea doar în cazuri deosebite , în timp de război ori dacă mama era în pușcătie , cum spuse preotul , care citi o ceremonie scurtă , fără nași de botez , fără petrecere , ,,doar să fie copilul încreștinat” .Toate acestea din lipsă de bani , căci , deși reușiseră să cumpere această izbă pe jumătate surpată , fără curent electric , le mai trebuiau încă mulți bani s-o repare Până-n iarnă , adăpostul avu acoperiș , uși și ferestre noi , o sobă din lut . Rămânea s-o tencuiască anul următor ! Banii nu numai că se terminară , dar aveau și datorii și iarăși Sinica-și forța bărbatul să meargă să ia bani , cu orice preț , de la socrii amenințându-l că altfel se culcă cu altul , santajându-l psihologic , știind că el ar face orice , numai să rămână a lui ! Sinica era neurastenică , nedormită din pricina copilului , surmenată de munci grele , și juca un joc periculos . După atâtea sacrificii ale Darcăi , aceasta speră că , în sfârșit , lucrurile vor merge mai bine . Dar nu fu așa ! Se auzi din nou că Sinica-l acuză pe Spati , cu cinsprezece ani mai în vârstă decât ea , că ,, e bătrânog și nu mai e în stare de femeie , de atâta beție” . Sinica îi spusese în față că ,, nu pentru el îl luase , ci pentru vaci , nu pentru el , ci ca să-și cumpere casă” . Și apoi , dacă s-ar mai duce la Darca să mai aducă ceva bani pentru tencuială , mobilă , și altele , i-ar rămâne credincioasă în veci ! Pierzându-și mințile de furie , aflând , de fapt , că planul ei fusese casa , Spati se duse și începu să sfarme cu toporul ușile noi , ferestrele , soba , sparse televizorul , tot ce investise în casă . Când veni Sinica o snopi în bătsaie . Sinica scăpă cu greu , cu capul umflart și vânăt , fugi la niște frați ai . Sinica scoase dovadă de la medicul legist și-l dădu în judecată pe Spati , care veni la Darca , zdrobit sufletește . La tribunal , Sinica câștigă copilul , care se da , de obicei mamei . Dar partajul casei nu se dezbătu . Totuși , veniră curând vești că Sinica dă semne de nebunie . Făcuse un zid de cărămidă împărțind casa în două .Cealaltă jumătate , a lui Spati se surpa sau o dărâmase ea - acolo creșteau bălării printre care trăiau șerpi . Apoi veniră și alte vești ciudate , cum că voise să se arunce de pe creasta casei , că o părăsise și cel cu care trăia , care emigrase , iar ea o luase total razna , se lăuda că are un iubit în America ...Nu mai primea pe nimeni , se izolase total de lume , se spunea că doar un fost pușcăriaș se mai ducea pe la ea , doar el ,,știa cum s-o ia” , întâi ,,o bătea și apoi o f...” .Spati se mai duse o dată în satul ei . Ea nu-l primi ( ,,De ce-ai mai venit?!”), dar Parasca îi dădu lui copilul să-l crească , în ciuda hotărârii judecătorești , spunând că ea nu mai avea posibilități , în timp ce Sinica , internată de câteva ori la psihiatrie , părea rătăcită de cap . Copilul fu crescut de Darca . Apoi se mai auzi că Sinica fu internată din nou , dar reuși să fugă din spital . Sta singură în dărăpănătura ei , fără lunâmină , căci i se tăiase curentul electric pentru neplata facturii , doar Parasca îi mai ducea câte ceva de mâncare . Marusia își aminti că Parasca nu avusese voie de la doctori să mai facă alți copii , deoarece ,,avea o boală a nebuniei ce se putea transmite” , și totuși , în tinerețe , Parasca rămăsese din nou însărcinată și o născuse pe Sinica . Mulți o jigniseră pe fată , atunci câned se certau , spunându-i că ,, o să ajungă în cămașă cu mâneci lungi , ca mă-sa!” Ultima oară când se duse Spati pe la ea , o găsi noaptea , ascunsă-n pivniță. Auzind-o gemând acolo , Spati scoase capacul de la pivniță și coborî treptele scării beciului cu o lumânare în mână , urmat de Parasca. . Sinica zăcea într-o beznă totală , stând pe niște cârpe , într-un ungher .Era mai cald decât în camera de deasupra , unde bătea un vânt rece prin ferestrele sparte … Spati o rugă să se întoarcă în satul lui din Deltă . Murise între timp și Tatarciuc , și voia să-și crească copilul împreună , iar această casă , sau ce mai rămăsese din ea , se gândea s-o vândă . Sinica răspunse cu ochii holbați și părul răvășit : ,,Dacă vinzi casa asta eu o să pier . Pentru asta am trăit ! Simt că sufletul meu rămâne aici , ca-ntr-un mormânt, , în pivnița asta ! Iar eu voi umbla în afara casei ăsteia , ca o moartă !… Deodată , Sinica , avu sentimentul că toată casa , cu pivniță cu tot , se clatină , ca în urma unui cutremur și că acoperișul deja e luat de o furtună și totul se năruie , iar ea rămâne îngropată sub dărâmături ! După ce plecară Spati și Parasca , Sinica avu noaptea un coșmar , ce se repetă aproape în toate nopțile ce urmară : se făcea că , mereu și mereu , ca în urma unui blestem , ea se chinuia să construiască o casă mare , cât o vilă , cu multe etaje ... Dar nu reușea niciodată s-o termine , ba nu avea bani , ba se dărâma , de parcă era o făcătură de nedezlegat ! După câțiva ani se mai duse Marusia în acel sat , la niște rude . Auzise că uneori , noaptea venea din orașulș alăturat , cu o cursă de călători , Gora cu câte un prieten , beți , o băteau și violau până dimineața , când plecau cu aceiași cursă . Dărăpănătura Sinicăi era într-o margine de sat , unde n-o auzea nimeni . Dar , chiar dacă ar fi auzit-o , tot n-ar fi sărit nimeni s-o apere . Marusia mai auzi că lumea spunea prin sat că ,,Sinica a înebunit” , că a intrat în tr-un magazin și a bătut-o pe vânzătoare , spunând că e magazinul ei … A bătut-o cu un par , încât i-a rupt mâinile . A venit poliția , apoi salvarea și au internat-o la psihiatrie o lună…( Pesemne că Sinica a rămas blocată în timpul când fusese vânzătoare la un magazin doar două săptămâni , după care fusese dată afară pentru că greșea calculele . Fusese nivelul cel mai de sus al vieții ei !) Toți îi spuseseră Marusiei că e mai bine să nu-o viziteze pe Sinica , deoarece nu se știe în ce toane o găsește și ar fi în stare de orice ... Mulți o avertizară că trecuseră noaptea pe lângă casa ei și o auziseră fie că plânge de una singură , fie că râde , fie că urlă îndelung precum o lupoaică …Dar Marusia se duse . Casa ara aproape dărâmată , o bucată de tavan era prăbușit de se vedea soarele prin lucarna podului . Dar în cămară era curat , Sinica era dolofană , cu părul vopsit roșcat , îmbrăcată curat , cu niște mușcate roșii ca niște cheaguri de sânge la fereastră . Marusiei i se păru că totul e în regulă . -Ai venit să-mi vezi casa ? o întrebă Sinica . Am o casă mare , frumoasă ! ... La fiecare etaj locuiește câte un bărbat al meu...Cu toți trei am câte o fetiță... -Ce bărbați ?!... întrebă cu glas stins de uimire Marusia , încercând să priceapă dacă Sinica râde de ea sau vorbește serios... -Pă , nu știi ? La etajul întîi stă Hubati care are părul cârlionțat , ca niște inele de aur prin care-mi trec toate degetele... Mătușă Marusia , ce mai face Hubati , am auzit că s-a însurat cu fata lui Savelea , bogătanul...? -Așa e , Sinico , au și un copilaș ...Da’ cine ziceai că mai stă în ...casa asta ... a ta?... -La etajul doi stă Pavel , învățătorul , care locuia pe vremuri cu chirie , acum are și el casă , la mine , nu mai trebuie să ne ferim de nimeni ..., și la al treilea cat e Vaniușa , pescarul cu brațe de fier , care bătea toți flăcăii din sat pentru mine ...Toți sunt acum bărbații mei ... Și casa asta a mea se află într-un cimitir ...mătușă... -Dar de Spati ce știi ? -Nu mai știu nimic... Știu doar că rămsesem însărcinată cu el și mi-am scos sarcina cu o coasă , dar , pe urmă m-am vindecat ... -Dar de Adiță ? băiatul tău , îndrăzni , cu glas scăzut să întrebe Marusia...Copilul tău Adiță ... -Eu n-am nici un copil Adiță... Am , parcă , un nepoțel cu numele ăsta ...Dar el nu e la mine în casa asta ...În casa asta mare a , mea stau cu toții ... Gaspar , văcarul , se ascunde , pișicherul , prin pivniță , mă bate și mă violează , eu mă lupt cu el , dar e mai puternic și mă răzbește ... E și Damian , care a avut accident de mașină și a murit ..Si el stă aici , într-o cămăruță ...Si Ignat , care m-a părăsit și a plecat în America , tot aici stă...în casa asta mare ... , cu mine ... -Bine , Sinico , spuse Marusia înspăimântată , eu te las cu Dumnezeu ... -Vezi să nu calci florile de pe aleea asta din cimitor , când pleci , mătușă , că mă chinui în fiecare zi să le ud ...îi mai spuse Sinica , petrecând-o pe Marusia , care mai aruncă o privire îndurerată spre dărăpănătura căreia-i luase vântul jumătate din stuful de pe acoperiș , lăsând să se vadă căpriorii putreziți și tavanul surpat de ploi ... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate