venit pentru prima oară din provincie, se gândea la sine ca la un elefant. dar nu unul oarecare. avea statură și trompă de lider.
cu o astfel de părere despre propria imagine, Vasile Montague a cunoscut-o pe Julieta Capucin la o terasă recomandată în tren. ea, picoliță. când i-a cerut un Christmas Egg Nog, și-a întrebat una dintre colege:
- ce vrea, fă, rumânu?
a dedus că este începătoare. nu dorea să o pună într-o lumină proastă. a prins-o de încheietura mâinii din lemn negru. prin contrast cu pielea, degetele lui păreau de fildeș. a privit-o în ochii de antilopă impala. ținându-și respirația a silabisit:
- o-cio-co-la-tă-cal-dă...
prin sângele Julietei brusc au începută să gonească felinele mari. inima ei era urmărită de lei. mulți lei. nenumărați.
cel puțin firea de artist a lui Vasile așa își imagina relația dintre un mascul și o femelă: ca un safari.
– cât ai pe tine?
felul în care ea a pus întrebarea – fără să îi tresară un mușchi, fără o singură inflexiune a vocii – i-a dat lui de înțeles că nu este o pradă ușoară. în plus, știa că nu are agilitatea unui prădător. totuși, incontestabil, era un lider. drept pentru care i-a răspuns:
- la greu!
mâna scăpă ceașca. terasa goală imprimă cioburilor volumul unei cascade. un proiectil de aur tras de o armă de calibru mare străbătu genunchii ei inexpugnabili. gâtul viguros și delicat deopotrivă nu mai era la fel de trufaș. nările abia conturate prinseră să fornăie. buzele delicate coborau. mai jos. tot mai jos. iat-o sorbindu-i din palmă...
poate că nu și-ar fi revenit atât de repede. dar gestul de a se strânge singur în brațe i se păru nefiresc. în plus, îi era frig și nu înțelegea de ce stă pe această bancă din gară în cămașă. înainte să plece de acasă, dăduse șapte milioane pe o geacă de piele LorMan di Mano de care era cât se poate de mândru. chiar își făcuse singur poze cu telefonul. chiar, telefonul! geaca! și leii... mulți lei. nenumărați.
Vasile Montague se bezmetici ca după otravă. era un lider și viața încă nu fusese vânată. dar un lider mai mic. regional. privindu-se lung în oglinda din wc-ul gării își zise:
- dragul meu elefant... ești un papagal!

(pariu că urmează o ciocănitoare?)