agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2986 .



Close up
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [danrec ]

2010-02-11  |     | 



Valuri domoale se desprind din masa lichidă, verde-sticlos, se deșiră într-o spumă galben-cenușie în buza malului, răscolesc nisipul și se preling înapoi în mare, lăsînd pe fîșia umedă, elastică, fire de alge, pietricele lucioase și cîte o valvă alburie de scoică. Rîulețele de apă murdară se adună în ochiuri sclipitoare, adîncite în urmele pașilor, clipocesc cîteva clipe și-apoi sunt înghițite de solul fierbinte.
„ Puteți vorbi acum...dar să nu pomeniți numele agenției de turism cu care ați venit aici!” zise tînărul slab, îmbrăcat doar într-o pereche de pantaloni decolorați din denim, cu pieptul și umerii arși de soare, cu o barbă rară, castanie mînjindu-i inegală obrajii. Camera din mîna lui zumzăi ca o viespe rătăcită, un led clipi roșu intermitent, iar obiectivul focaliză imaginea într-un medium shot, ce cuprindea fața și bustul femeii așezate pe șezlong. Cu mîinile adunate în poală, nemișcată și timidă își ține țeapănă capul, privind în direcția ochiului de ciclop, ca într-o poză desuetă din epoca fotografiilor sepia, în care doamne încorsetate în rochii cu trenă își imortalizau chipul alături de domni cu joben și lavalieră.
„ Pot vorbi, se aude?”
Buzele ei freamătă uscate, și fiindcă tînărul bărbos încuviință cu o mișcare fermă a capului, își înghiți saliva și continuă:
„ Așa cum spuneam, am venit pentru prima dată în viața mea la mare. Mă credeți că n-am văzut marea pînă acuma? Am aproape cincizeci și cinci de ani, al meu a murit acu’ ceva vreme dar nu m-a dus niciodată într-un concediu pe litoral. Cînd eram tineri n-aveam posibilități, iar după aia, cînd s-au născut copiii, că am doi, un băiat și o fată și au venit necazurile, timpul a trecut, noi am îmbătrînit și nu ne mai ardea să ne plimbăm mînă-n mînă pe malul mării. El s-au dus, copiii, acuma-s mari, stau la casa lor și mi-au zis: mamă de ce nu te duci și tu într-un concediu la mare, că tot n-ai văzut niciodată marea? Prima dată le-am spus să mă lase-n pace, ce să fac eu singură la mare , dacă aș avea nepoței aș merge să am grijă de ei, da’ așa...Da’ ei nu și nu, că să mă duc, iar Codrin, băiatul meu, fără să mă mai întrebe nimic, a mers la agenție și mi-a luat bilet. Ce era să fac, n-am vrut să-l supăr și...”
Lumina necruțătoare a după-amiezii se răsfrînge pe fața lată, cu riduri sinuoase întipărite în piele, semne ireversibile ale anilor,îi brăzdează pomeții masivi ca niște torente obrazul unei stînci și se adîncesc de o parte și de alta a gurii , în două cute amare. Tușește ușor și continuă:
„ E tare frumos aici, nici n-am putut să-mi cred ochilor ce priveliști pot să fie pe lumea asta, că avea dreptate Codrin și-am văzut și eu la televizor, zice, de ce să te duci la noi pe litoral mamă, că e mizerie și lumea nu-i civilizată, te fură, te îmbrîncesc, știți cum e și eu l-am ascultat. E așa de atent cu mine și ascultător, nu mi-a făcut mari necazuri niciodată...”
Cîțiva pescăruși alb-vineții se rotesc pe canavaua azurie, planează ușori, plonjează în valuri, despică apa și revin în aer, cu țipete stridente și sclipiri arginti în ciocuri. În spatele siluetei masive, fundalul se estompează pictural: nisipul ocru pal, cuburile imaculate ale vilelor, urcate-n terase pe șoldul colinei, încadrată de buchetele frunzișului verde intens, cerul cu sclipiri de topaz, contrastînd cu făcliile întunecate ale chiparoșilor. Camera se reîntoarce lent spre fața ei, se apropie și prinde minuțioasă, , într-un cadru strîns, tremurarea obosită a pleoapelor, rețeaua de riduri fine de la coada ochilor, înnourarea din irișii verzi-cafenii cu striații de aur.
„ A costat tare mult biletul, am văzut eu cînd să plec și i-am spus: mamă, nu trebuia să faci așa cheltuială cu mine..lasă mamă, știi că acum cîștig bine...du-te, bucură-te și dumneata de soare și de aer, nu mai vreau să mai știu vara asta doar în casă. Anca, am venit și ea să mă ajute să fac bagajul, că așa i-am învățat de mici, să fie harnici și curați și respectuoși...să nu înjure, să nu jignească pe nimeni, să nu fure, să muncească cinstit, dacă vor să aibe...Eu am muncit toată viața mea, de la 16 ani, cum am terminat profesionala m-am și angajat, așa erau vremurile pe-atunci, toți aveam de muncă, mai cu folos, mai fără, dar nu era atîta furtișag ca acuma. Am lucrat prima dată la o fabrică de ciorapi, ce să vă spun, eram un copil naiv și cînd vedeam cum dosesc colegele mele șosete, ciorapi de nylon și tot felul de materiale..eu niciodată în viața mea n-am putut să iau ce nu-i al meu, așa-s eu, că ziceau alea, ce ești proastă, tu Cati, toată lumea fură, să se mai ajute cu banii, tu de ce nu...”
Cadrul coboară încet de pe chip pe mîinile încrucișate în poală. Camera pipăie degetele mari, butucănoase, deformate de trudă, unghiile tocite și scurte, pielea înroșită și bătucită, stăruind pe silueta contorsionată a palmelor, masivă, colțuroasă, aspră ca un grup statuar arhaic.
„ Am muncit din greu și în fabrică și acasă, mi-am crescut cum am putut eu copiii, am avut noroc și de un bărbat bun, nu bea decît de sărbători, nu mă bătea, era familist..acu’ dacă el s-a dus, ce pot să fac? Mă bucur cum pot de anii care mi-au mai rămas... că de aia am și venit în excursia asta...”
Pieptul i se ridică, coboară greu, oftatul se scurge șoptit și discret, acoperit de răsuflarea umedă a valurilor.
„ Cum era să ghicesc că pot păți așa ceva la bătrînețe! Parcă mi-a luat cineva mințile, umblam ca amețită, parcă pășeam mai ușor printre atîtea minunății și frumusețe. La hotel n-au primit ca pe niște rude, mai mare dragu’ să stai aici, atît îs de săritori toți, și băieții și fetele care lucrează acolo, nu m-a supărat nimeni cu nimic. E drept că nu prea-s obișnuită să strîngă cineva patul, sau să facă curat după mine, da’ cînd am înțeles că așa-s rosturile într-un hotel, că asta e slujba lor și vin vara aici ca să lucreze, să strîngă un bănuț, ca să poată merge la școală, ori să-și ajute familia...mi-s chiar dragi, că-s de vîrsta copiilor mei, dacă nu mai tineri. Ceilalți din grup se uitau cam chiorîș la mine, mai ales niște cucoane boite și împopoțonate strîmbau din nas cînd mergeam undeva cu ghidul să vizităm, că eu îs îmbrăcată mai modest, n-am haine la modă, că a vrut fata mea să-mi cumpre niște rochii de vară, dar n-am lăsat-o, ce să mai cheltui mamă, că pe urmă unde să le mai port...Eu n-am fost obișnuită să mă îmbrac elegantă, deși cînd eram tînără mă uitam și eu în vitrinele casei de modă la rochii, dar nu mă înduram să dau banii pe ele, că și pe-atunci hainele erau scumpe.”
Umbra șezlongului se lățește, ochiul de sticlă se îndepărtă, prinzînd în cadru toată silueta greoaie, cu umeri lăsați, șoldurile mari și curbele robuste, frămîntate în carnea obosită de consistența lutului.
„ În holul hotelului, e o prăvălie cu tot felul de lucruri: suveniruri, haine, încălțăminte și într-o dimineață m-am oprit la tejghea, mă bătea gîndul să cumpăr o rochie pentru Anca, să-i duc ceva de la mare, mai ales că frate-su îmi dăduse destui bani de cheltuială, da’ eu pe ce să cheltui, că toate erau plătite și drumul și hotelul, ba chiar și mîncarea. Cum mă chinuiam eu să văd prețurile, ochisem o rochie frumoasă, de vară, bleu cu flori mari albe și mov se apropie de mine un domn din grup, îl cunoșteam din vedere, un bărbat înalt, cu părul grizonat, îmbrăcat întotdeauna elegant, ca-n filme, într-un costum ușor de vară, cu ochelari de soare și o pălărie de pai. Bună-dimineața zice el, vreți să cumpărați ceva? Da, zic eu și fiindcă nu cunoșteam limba de aici, m-am bucurat că s-a băgat în vorbă, rochia asta îmi place, dar mi-e că e cam scumpă! Atunci el se apropie de vînzătoare, o fată drăguță, brunetă, bronzată, cu ochi isteți și-i spuse repede ceva în limba ei. Vînzătoarea a luat rochia, a împachetat-o, a pus-o într-o plasă și mi-a dat-o. Cît costă, am întrebat eu cam speriată, dar ea a zîmbit amabilă și l-am văzut pe domnul grizonat că scoate portmoneul și îi plătește. M-am înroșit toată, m-a năpădit o căldură pînă-n creștetul capului, mi-era rușine că fata aia a crezut că noi suntem împreună.”
Mîna stîngă se ridică, degetele trec repede prin păr, aranjînd la loc o șuviță decolorată blond-cenușie, care cădea moale peste frunte.
„ Bineînțes că l-am întrebat imediat cît a costat rochia, dar el mi-a spus foarte serios că e un cadou, a văzut că-mi place și mă codesc să o cumpăr și a vrut să vadă cum îmi stă, dar să nu-mi fac griji el e om serios, e văduv cu copii mari. Rochia, am zis eu e pentru fiică-mea, are douăzeci de ani și se potrivește cu ochii și vîrsta ei și nu pot primi. Mă fîstîcisem, eu nu-s obișnuită să primesc cadouri, săracu’ bărbatu-miu fie iertat, cînd trăia nu-mi cumpăra decît cîte-o floare de ziua mea, sau îmi dădea bani să-mi iau ce vreau eu, că el nu se pricepea. Pînă la urmă atîta a insistat domnul grizonat că n-am avut încotro și am luat pachetul acela frumos, din hîrtie colorată în care era rochia și i-am mulțumit , pregătindu-mă să plec, ca să nu vadă cineva din grup acolo cu el. Vreau să vă rog ceva a mai spus el, după ce s-a recomandat, să-mi permiteți să vă invit diseară la cină...N-am știut ce să mai spun, toată povestea mă năucise, am dat din cap că-s de acord și el a adăugat: sper să-mi faceți bucuria să îmbrăcați diseară rochia asta frumoasă pe care ați ales-o.”
Buzele se mișcă palide, uscate, umbra cearcănelor sapă pielea buhăită a obrajilor iar un tremur nervos îi strîmbă linia gurii.
„ Ce să vă mai povestesc, că mi-e și rușine cît de proastă am putut să fiu, dar parcă-mi luase cineva mințile! M-am îmbrăcat cu rochia aia tinerească, noroc că mi se potrivea,era destul de lungă și amplă în talie și mă învîrteam prin baie, mă admiram în oglindă ca o fetișcană, ba chiar mi-am dat cu puțin ruj și creion colorat, deși nu prea obișnuiesc să folosesc cosmeticale d’astea. După cină ne-am plimbat pe plajă, pășeam parcă într-un vis și domnul acela distins, Dorin mi-a spus că îl cheamă, mă făcea să mă simt iar tînără și drăguță ca pe vremuri, cînd aveam vîrsta de îmi făceau băieții curte. De cînd a murit al meu, nu m-a mai atins nici un bărbat nici nu-mi venea să cred că mai pot să...”
O pală de vînt învolburează nisipul, zburlește corolele fragile ale leandrilor de pe terase, care îmbălsămează aerul cu parfumul lor cald-dulceag-piperat. Degetele readuc șuvița la locul ei și freacă nervoase bărbia moale, inelele săpate adînc săpate în carnea roșiatică a gîtului.
„ Lipsa banilor și a pașaportului am observat-o deabia a doua zi către prînz, cînd m-am deșteptat. Nu mi-a venit să cred că le rătăcisem, am căutat prin toate sertarele, am desfăcut bagajele, deși știam precis că îi pusem în poșeta cu care fusesem la cină, că așa mă povățuise și Codrin, mamă să ai grijă unde pui banii și biletul, cel mai bine ar fi să-i ții tot timpul la tine, că nu se știe. Camerista care venea să rînduie camera și care rupea 2-3 vorbe în romănește, mi-a înțeles necazul și a zis să chem imediat poliția, că așa se face, chiar dacă e un hotel de lux. I-am spus ghidului, care a făcut o mutră lungă cînd a auzit, nu-i convenea să fie băgat în încurcături, da’ n-a avut încotro. A sta cu mine cînd au venit polițiștii, doi băieți tineri și arătoși, care mi-au pus tot felul de întrebări, ca să-mi traducă. Au fost foarte amabili, dar iacătă-s două zile de-atunci, da’ pînă acuma nu s-a rezolvat nimic. Eu nu zic că i-a furat domnu’ Dorin, parcă mi-e și jenă să-l bănuiesc, dar aveam banii, actele toate și biletul în poșetă cînd am fost la cină și pe urmă noaptea pe plajă, iar cînd am ajuns cu el în cameră erau tot acolo, îmi amintesc precis fiindcă am căutat o batistă în poșetă și le-am văzut. Toți turiștii îs supărați, l-am auzit pe unu’ bombănind, că din cauză că io-s o proastă și mi-am pierdut banii și actele, el trebuie să dea declarații poliției în loc să viziteze nu știu ce muzeu. Banii ca banii, nu pot să spun că nu pot fără ei, deși băiatul meu a muncit din greu pentru ei, dar fără acte și bilet nu mă pot întoarce acasă. Acuma aștept aici pe plajă, că mi-e lehamite să mai dau ochii cu cineva, să rezolve agenția cumva, că nu se poate să fiu furată și pe deasupra să rămîn ca o miloagă printre străini!”
Cutele de pe frunte se adună strîns, boțind sprîncenele subțiri, pensate neîndemînatic, înnegurînd irișii aurii. Vocea murmură vorbele aproape în șoaptă, dar oftatul repetat se aude distinct în liniștea după-amiezii.
„ Dacă mă puteți ajuta cumva, să dau un telefon la băiatul meu să-i spun ce am pățit că el știe ce-i de făcut să mă pot întoarce...”
Tînărul bărbos oprește sonorul și scoate din buzunar o bucată de plastic colorat.
„ Puteți da un telefon în țară cu cardul ăsta, mai am destule minute pe ea..reluăm?”
Motorașul bîzîi din nou, cuprinzînd într-un cadru larg toată coasta, linia unduitoare a țărmului, colinele de-un verde intens, vilele ca niște cuburi de zahăr, toată splendoarea crudă a peisajului.
„ Atîta mai vreau să spun: că dacă domnul ăla, Dorin mi-a luat banii și actele, să-i fie jenă că a putut face așa ceva cu o femeie în vîrstă...și tuturor celor care călătoresc în excursii, să fie atenți cu cine se împrietenesc. Nu spun că noi, românii suntem un popor de hoți, e urît să poți crede așa ceva, da’ să fie cu băgare de seamă, lumea e rea și fără rușine...”
Reporterul oprește camera, îi mulțumește pentru amabilitate și se îndepărtează, cu pași lenți, înfundați, urmat de umbra lui deșirată. În mijlocul petecului de de nisip orbitor, încadrat de tufele leandrilor, rămîne, întunecată în contre-jour, doar silueta solitară a femeii.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!