Jean-Luc avea o mustață pe care o purta tot timpul în portofel. Nu făcea un pas fără mustața lui și pe unde se ducea, pe acolo se lăuda cu ea. Ce-i drept, avea și cu ce să se laude!
Atât de cunoscută devenise mustața lui Jean-Luc, încât, cu timpul, lumea uită de Jean-Luc și vorbea numai de mustața lui.
Aceasta ajunse curând pe prima pagină a ziarelor, buletinele de știri începeau cu mustața lui Jean-Luc, veneau reporteri de peste tot să îi ia interviu mustății lui Jean-Luc și mustața era fericită. Ce-i drept, avea și de ce să fie!
Din contractele de publicitate, mustața lui Jean-Luc ajunsese să-și cumpere casă, mașină, ba chiar și un teren de golf, unde invita în weekend alte mustăți la fel de celebre.
Acum mustața lui Jean-Luc crescuse mare și nu mai avea loc în portofel. De altfel, nici nu se mai cădea ca Jean-Luc și mustața lui să stea împreună fără ca relația dintre ce doi să fie oficializată. Nu mai vorbim de faptul că și statutul social nou creat începuse de acum să fie o piedică destul de serioasă în calea conviețuirii dintre ei. Jean-Luc simți această depărtare și se tot întreba ce ar putea face pentru a-și recupera mustața.
Începuse să îi trimită scrisori de amor, în care îi explica de una și de alta, dar mustața era prea ocupată cu ședințele foto și cu partidele de golf ca să mai aibă timp să le citească, necum să mai și răspundă la ele. În plus, mustața lui Jean-Luc părea că dă semne de îndrăgostire sau, cel puțin, așa spuneau comentatorii de știri mondene.
Jean-Luc, care nu citea de felul lui știri mondene, nu avea habar de amorul, real sau născocit, al mustății sale, continua să creadă într-o posibilă relație între ei doi, relație care devenea însă, cu fiecare zi, tot mai improbabilă, ca să nu zicem imposibilă.
Ei, și cum întâmplarea face ca lucrurile să se aranjeze astfel încât noi să înțelegem ceva din acest aranjament, iar dacă nu înțelegem, măcar să-l admirăm, așa cum admirăm, de pildă, un aranjament floral sau unul orchestral, iată că într-o zi, Jean-Luc trecea cu autobuzul chiar pe lângă terenul de golf al mustății sale. Și cum privea Jean-Luc pierdut pe fereastră, așa cum privea el întotdeauna pierdut, ce să vezi? Mustața lui stătea pe o terasă amenajată chiar la umbra unor copaci de la marginea terenului de golf. Numai că mustața lui Jean-Luc nu era singură. Nu, nici nu își găsise un alt stăpân, așa cum s-ar putea crede. Pentru că mustața lui Jean-Luc era demult pe picioarele ei și nu mai avea nevoie de stăpâni.
Mustața lui Jean-Luc stătea pe terasa cea frumos amenajată în compania unui superb păr pubian, tânăr și blond, așa cum numai cei tineri și de neam ales mai poartă în zilele noastre. Soarele strălucea sus pe cer, două privighetori stăteau pe umerii părului pubian și îi cântau mustății lui Jean-Luc arii din opere celebre. Aceasta își dădea ochii peste cap și părea fericită. Chiar și râsul ei, cu dinții strălucind în soare, arăta același lucru. Nu mai era nici un dubiu, mustața lui Jean-Luc era îndrăgostită, întocmai așa cum scriau ziarele mondene.
Atunci Jean-Luc înțelese că nu mai era nicio șansă în a-și recăpăta mustața și plecă mai departe cu autobuzul, privind în gol cu nostalgie.