o zi tîmpită ca umbrela mea fără mîner. m-am străduit să nu-mi rup gîtul pînă la redacție. asta a fost prioritatea mea pentru ziua de azi. m-am trezit cu o singură chestie în cap(în afară de penele de pernă din păr): doamne dacă ai fi un pui de pasăre oare ai cădea din cuib?

am aflat despre mine că urăsc femeile care merg cîte două trei pe trotuar și ocupă tot spațiul. și nici de-a naibii nu ți-ar face loc să treci. chiar ieri a trebuit să mă lipesc de gardul episcopiei să fac loc țațelor să treacă. m-am enervat și le-am zis: doamnelor faceți vă rog o cerere la domnu primar să vă facă un trotuar special pentru voi. după primul moment de consternare una dintre ele grasă de parcă ar lucra la bucătăria spitalului a început să cînte ca o privighetoare: nesimțitule cum îți permiți? și tot așa. m-am enervat și mai tare: doamnă nu mă faceți să chem comunitarii. tiruri ca dumneavoastră au voie numai pe șoseaua de centură și nu cred că aveți autorizație de circulație prin centrul orașului. a amuțit. deci singurul leac pentru nesimțire este nesimțirea.

pe lista lucrurilor de urît mai adaug taximetriștii care spală covorașele de interior ale mașinii în mijlocul trotuarului. cu un astfel de specimen am dus tot ieri muncă de convingere: trotuarul nu este al nostru ci al urmașilor urmașilor noștri. a bulbucat ochii la mine ca un vînător de balene din free willy.

stop cadru. un bărbat și o femeie pe holul redacției se chinuie să încropească un necrolog. bărbatul scrie femeia dictează: familia anunță trecerea în neființă.... femeia se oprește: ce absurd mi se pare trecerea în neființă. taie și scrie: încetarea din viață.
de parcă o bormașină a încetat să mai facă zgomot. yep. sînt cinic și sînt mîndru de asta.
particip zilnic la întîlnirile cinicilor anonimi: salut sînt emil și sînt cinic de vreo șapte ani. salut emil ne bucurăm de cunoștiință. starea zen o las în seama altora.

în fiecare miercuri e repetiție la cor. am mai aflat despre mine că sînt omul paradoxurilor. duminica nu merg la biserică deși maică-mea mi-ar prinde degetele în ușă de fiecare dată cînd lipsesc. dar merg în fiecare miercuri la cor. e unul din puținele momente de armonie. aseară la zece minute după ce am ieșit de la repetiție un alt corist îmi dă telefon. emilică dacă te interesează chiar acum am trecut cu mașina pe lîngă un accident mortal. un tip cu motoscuterul călcat într-o intersecție. hooray for bubbies.

astăzi nici o parte anatomică nu mă ascultă. creierul meu a intrat într-o depresie puternică. stă încuiat în țeasta lui și nu vrea să iasă. am încercat să-l păcălesc. ba i-am zis că-l caută cineva pe mess ba i-am promis că o să-l fac un scriitor faimos. n-a ținut nimic nimic nimic. partea mai proastă e că stomacul i-a luat exemplu și a început să se poarte ca un țînc după ce a fumat etnobotanice. probabil așa se explică de ce vorbesc de unul singur.

stop cadru. centrul militar județean anunță că se fac înscrieri în școlile militare.
cei de la redacție mi-au zis că nu mă simt bine azi. am împărțit tuturor bomboane bonibon. acum ascult creațiunea lui haydn. doamne dacă ai fi bărbat te-ai băga la scandenberg cu oncescu?