agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2281 .



Biletul de trimitere
proză [ ]
VIII

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [emmagreceanu ]

2010-02-21  |     | 



- Ai înnebunit!
Gabriel se dădu repede înapoi, ascunzându-se după cadrul ușii, gest complet involuntar și ușor ridicol, ce ar fi trebuit s-o avertizeze despre gravitatea situației nepotrivite, poate chiar inadmisibilă, în care încerca să îl pună.
Soră-sa stătea însă țeapănă, blocându-i intrarea, ușor dominantă, poate mai ales datorită celor câțiva centimetri care o făceau să fie mai înaltă decât frate-su.
Imaginea lor puși față în față, unul uimit, celălalt hotărât, îi transformase din nou în cei doi copii, cu preocupări complet diferite, care fuseseră.

- Întâi ascultă-mă, apoi îmi spui ce vrei. Am găsit-o pe bănci. Și nu aș fi știut că a pățit ceva, m-a atras zgomotul, doi indivizi o hărțuiau, se cunoaște că nu e fată de stradă, m-am apropiat la timp, îți poți închipui ce s-ar fi întâmplat dacă eu nu aș fi fost și nu m-aș fi precipitat, făcând mai mult gălăgie e adevărat, gest care a atras totuși alți trecători.
Elena continuă să deșire întregul fir al întâmplării, încercând în același timp să-i țină privirile captive pentru momentul în care va observa pe chipul lui acea ezitare sau slăbiciune pe care o cunoștea evident, după toți anii în care ei au fost împreună.
Abia atunci, când îl văzu întorcându-se către ușă, concluzionă printr-o propoziție scurtă, ce părea să nu aibă nici o legătură cu restul discursului.
- Știi cât de ciudați sunt tinerii în ziua de azi.

Așa cum o văzuse, stând cu spatele, strânsă ghem pe trepte, nu putea aprecia nimic, nici măcar ce vârstă avea, nu putea veni în contact cu privirile ei care i-ar fi spus desigur, multe amănunte legate de caracter. Era ca un joc, mereu își spunea mai târziu după ce faptele luau locul primei impresii "știam eu că e așa”.
Dar ca să ajungă să-și spună satisfăcut replica, trebuia să accepte nebunia Elenei și să o găzduiască în acea noapte, ori el nu era un spirit creat de natură pentru a acționa benevol în a-și ajuta semenii, dimpotrivă avea un soi de repulsie față de greutățile pe care aceștia le întâmpinau și apoi veneau să i le servească fără ca el să fie capabil să le respingă confesiunea sau să ia atitudine pentru a interveni în vreun fel în desfășurarea destinelor lor. Și nu pentru că nu l-ar fi mișcat zbuciumul sau bucuria lor, poate tocmai din acest motiv. Mintea lui se încărca, absorbea avidă deopotrivă priviri, grimase sau râsete, gesturi firești sau ticuri, așa numitele fapte de viață, le depozita și revenea obsesiv în a judeca manifestările lor pe care le compara adesea, într-un fel de încercare absurdă de a crea grade de așa-zisă cunoaștere, din care trăgea concluzii care nu-l ajutau până la urmă în nici un fel, ele zăceau în interiorul lui și reveneau fără vreun motiv anume în cele mai neașteptate momente.
Îl oboseau adeseori și reușise să-și construiască un fel de scut pentru a se disocia, căuta mereu să se izoleze, simțindu-se prea încărcat sau supt de energie. Și-apoi, analizându-i pe fiecare, putea premedita fără greș ce anume doreau de la el. Îi împrumuta cu bani fără rezerve, fără să își dorească să îi mai primească înapoi, de parcă acele gesturi efectuate în grabă l-ar fi putut salva de la eventuale implicații, de neputința sau scârba pe care le simțea uneori.

Elena se strecură pe lângă el, lăsându-l în cadrul ușii, numai după ce i-a deșertat zeci de posibile situații în care acea femeie, pe care proprietarul o alungase în stradă realizând că ea se afla în incapacitatea de a-i mai plăti ceea ce îi datora, ar fi putut ajunge, numai pentru că oamenii au început să gândească și să se manifeste excesiv de pragmatic, urmărindu-și fiecare doar propriul interes, fără a mai lua în considerare spiritul de trib, nevoia de a se apăra, fără a mai crede în legea compensației. În scurt timp, vocifera ea adeseori, nici măcar religia cea mai puternică armă de alipire a maselor, nu va mai putea face față nevoii oamenilor de a deveni individuali, de a trăi doar pentru a-și satisface propriile nevoi.
Gabriel a mai putut privi cum ea comunica cu protejata ei pe un ton moale, adresându-se parcă unui copil, mângâindu-i părul lung, șaten, a cărui formă perfect verticală, întins parcă forțat, îi acaparase întâmplător sau nu privirile.
Se gândea nehotărât cum o să o abordeze atunci când Elena va pleca, pentru a o determina să intre cât mai repede. Își închipuia aproape panicat că îi va fi destul de greu, femeile nu sunt asemeni câinilor sau pisicilor pe care îi ademenea ușor, punându-le în față ceea ce cu greu reușea să găsească prin frigiderul lui gol mai mereu. Se putea întâmpla ca între timp să apară vreun vecin întârziat care i-ar fi putut surprinde și Gabriel premedita deja modul în care aceștia ar reacționa.
Ar putea să ia o mină jovială, să încerce să inducă ideea banalității unei astfel de situații pentru a o încuraja, să o invite desigur în casă pentru că soră-sa nu ar fi plecat nicicum dacă nu ar fi fost sigură că el a acceptat, chiar așa fără să se pronunțe verbal, să o găzduiască și ar fi simțit o jenă, mereu aceeași, ce-și avea originile undeva în copilărie, poate chiar de la episodul cu Grig sau de la alte cine mai știa câte întâmplări, care au făcut decisiv diferența dintre cei doi frați.
Deci era necesar să reușească să o invite în casă, să-i ofere un ceai sau cafea deși era târziu pentru ambele forme de manifestare a ospitalității. Apoi ar putea conversa câteva zeci de minute, făcând abstracție de modul cum ea a ajuns într-o asemenea situație. S-ar fi scuzat în cele din urmă, folosindu-se de cel mai la îndemână motiv și anume oboseala raportată la orele târzii pe care ceasul le cernea peste gândurile lui, peste cuvintele ce aveau sau nu să fie spuse.
În mintea lui se pornise deja un discurs pe care se gândea că putea ușor să-l modifice mai apoi, în funcție de posibilități.
” Vi s-a întâmplat ceva rău dar nu e nici o problemă, în zilele noastre nu trebuie să ne mai mire nimic nici stânjenită nu trebuie să vă simțiți. Puteți intra și trebuie să vă simțiți în siguranță, atât soră-mea cât și eu suntem oameni onești, deși avem problemele noastre de comunicare. Vă pot pregăti ceva, un ceai, o cafea sau poate doriți să vă odihniți, mai mult ce să spun, îmi pare rău, sunt cumplit de obosit și mă voi retrage să mă odihnesc.”

Nu. Categoric nu se mai vorbește așa, aceste replici sunt învechite, iar el ar fi cel puțin ridicol să încerce să uzeze de ele, doar pentru că le-a citit în cărțile clasicilor și adeseori ar fi vrut să aibă ocazia să le folosească. Cert rămăsese doar faptul că trebuia să ia atitudine. Era inevitabil.
Tocmai își luase avânt spre cele două femei în același timp în care Elena îl recomanda” el e Gabriel, am încredere că te vei simți în siguranță în casa lui, îmi pare rău că la mine nu e destul loc, o să vă fie bine, atât ție că nu ai rămas în stradă, cât și lui, care e un singuratic ciudat”...
Dar când femeia s-a ridicat și s-a întors, toate frazele gândite, toate previziunile despre ce și cum ar putea să reacționeze, s-au retras în el, eliminându-se neputincioase în fața realității.
Nu părea să aibă mai mult de douăzeci de ani.
Privirea lui uimită s-a intersectat repede cu cea a Elenei. În ochii ei a văzut atunci aceeași lumină pe care o corela cu începutul unui joc sau cu o provocare și iar panica își arăta colții dintr-un colț al minții, amenințându-l cu devorarea, doar pentru că nu înțelegea cum se putea ca soră-sa să nu-și dea seama cât de dificil îi va fi, tocmai pentru că interesul lui, cel adormit pentru majoritatea evenimentelor, se stârnise brusc. Se părea că tocmai asta se aștepta Elena să vadă, pentru că imediat s-a întors și a mai auzit-o doar coborând agitată scările, satisfăcută probabil că prin mâinile ei a mai trecut un destin aflat la rascruce de drumuri.
Nu putea fi desigur decât o impresie, oboseala și tot ceea ce se întâmplase de-a lungul zilei se depusese ca o ceață peste ochii lui, se lăsase conștient în mâinile ei și nu simțea nici măcar nevoia să clipească.
- Ar trebui să intri, e destul de târziu, trebuie să fii obosită.
Îi vorbea fără să o privească direct, de parcă s-ar fi temut că rolurile se vor inversa și el va deveni cel care va fi descoperit cum încearcă să pară detașat, când de fapt pe dinăuntru nimic nu era în ordine, nu pentru că nu ar fi avut spațiu unde să o găzduiască, nici pentru că s-ar fi simțit invadat, ci pentru că imediat după ce ușa se va închide în urma lor, va deveni responsabil pentru o noapte de soarta ei, va fi obligat să o rețină în memorie, să se întrebe apoi ce s-a întâmplat cu ea după ce va pleca, să afle dacă avea unde să se ducă, familie, rude, o femeie atât de tânără și de frumoasă, rămasă așa a nimănui?
De obicei oamenii singuri de pe stradă sau cei abandonați, alungați sau fugiți din cine știe ce cauze, apar ca fiind neîngrijiți, obosiți, au în privirile lor tulburi ceva ca un stigmat care le definește, în orice context, statutul. Ea nu avea nimic din asta, nici suferință interioară nu trădau ochii ei, nici teamă, doar ceva străin de tot ce știa el, de parcă aterizase în acea noapte în acea realitate și complet derutată ar fi acceptat orice ajutor, de parcă exista doar pentru acel moment.
Dar spera că odată ce vor începe să converseze, vocea ei, cuvintele sau gesturile îl vor lămuri și acea impresie neclară se va schimba, iar el va putea să o includă într-o oarecare categorie, acest lucru îl va ajuta apoi să știe cum să comunice cu ea și desigur cum să se desprindă cu sentimentul de suflet împăcat atunci când va părăsi casa lui.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!