agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-02-21 | |
În fața Primăriei, se află două case. Într-una din ele, locuiește un om, în cealaltă o pendulă.
În urmă cu mult timp, omul a rămas văduv și de artunci nu s-a mai însurat niciodată, semn că își iubise prea mult femeia sau, dimpotrivă, îi fusese așa de urât cu ea, încât acum, la bătrânețe, vroia să rămână liniștit. Pendula cânta cât era ziua de lungă și nici noaptea nu avea astâmpăr, însă cânta așa de frumos, că nimeni nu îi zicea nici măcar „dă-te mai încolo!”. Pe unde o apuca pe pendulă cântatul, pe acolo era lăsată să cânte, astfel încât numai copiii, nebunii, câinii orașului și pendula erau lăsați să își facă treburile pe acolo unde îi apucau. În rest, fiecare se descurca așa cum putea. Într-o zi, telefonul pendulei începu să sune și pendula se gândi că o fi vorba de promoții la niște produse de care oricum nu avea trebuință sau de cine știe ce farse, așa că nu avu de gând să răspundă. La drept vorbind, cine ar fi putut să sune la ora asta o pendulă? În plus, serialul pe care îl urmărea nu ar fi lăsat-o să se ridice din fotoliu nici dacă ar fi venit sfârșitul lumii. Poate poștașul cu pensia să o mai fi înduplecat, dar azi nu era ziua de pensii, așa că pendula își văzu în continuare de serial. Numai că telefonul suna și suna. Și iată că, la prima pauză publicitară, pendula răspunse la telefon. La celălalt capăt al firului, și totodată la celălalt capăt al străzii, era bărbatul cel singur, despre care nu am apucat să vă spun prea multe. Unii spuneau că în tinerețe fusese ceva inginer, alții însă i se adresau cu „domnule profesor” sau cu „domnule doctor”, ceea ce ar fi putut însemna că fusese și cadru didactic la universitate. Însă, precis, nimeni nu știa cu ce se ocupase bărbatul în tinerețe. Așa că nici eu nu știu să vă spun prea multe, în afară de faptul că era văduv și că într-o zi se hotărește să dea telefon unei pendule. Ce or fi vorbit cei doi la telefon, iar nu am de unde să știu și nici nu pot să spun că ar fi avut cineva vreun interes, direct sau indirect, să știe. Fapt este că, la trei zile după acel telefon, bărbatul a decis să se mute în casa pendulei sau pendula în casa bărbatului; în orice caz, cei doi s-au mutat împreună. Bărbatul nu mai era nici el singur, iar pendula era fericită că mai avea și ea cu cine să schimbe o vorbă. Pe unde se ducea bărbatul, pe acolo era și pendula cu el. Și invers. Bărbatul îi cumpăra pendulei haine scumpe și o dădea cu parfumuri dintre cele mai plăcute, iar pendula, în schimb, îl răsplătea cu cântări minunate. Din oră în oră, ba chiar din jumătate în jumătate în jumătate de oră, ea cânta așa cum nu mai cântase vreodată altcineva pentru vreun bărbat, de când apăruseră bărbatul și pendula pe lume. Când bărbatul se arăta tandru cu pendula lui, vreau să vă spun că aceasta, în clipele ei de extaz, scotea așa niște sunete, de credeai cu toată ființa ta că îngerii, cu trompetele și harpele lor, s-au coborât din Cer, așa era de frumos! Dar ce spun eu? Cred că îngerii, acolo sus la ei, în Cer, erau invidioși pe pendulă, poate și pentru că nimeni nu se arătase cu ei atât de tandru cum era bărbatul cu pendula lui, dar, mai ales, că, oricât s-ar fi străduit, tot nu ar fi reușit să cânte așa cum o făcea pendula atunci când era în culmea fericirii. Ca un făcut, bărbatul nu numai că nu îmbătrânea, dar părea că și întinerise de când era împreună cu pendula lui. Aceasta, în schimb, începuse, ce-i drept, discret, să își arate unele semne ale trecerii timpului, pentru că, orice s-ar spune, timpul nu stă în loc pentru nimeni, iar atunci când ți-e mai bine, parcă mai repede zboară anii. Cu toate astea, bărbatul, care era de acum un adolescent, nu avea de gând să își părăsească pendula lui, care începuse să semene tot mai mult cu propria bunică. Parcă și bolile care o cuprinseseră pe aceasta păreau acum să o încerce și pe sărmana pendulă. În locul trilurilor din tinerețe, acum se auzeau tusete și pârțuri de ți se rupea sufletul în tine de milă, dar băiatul era ca nimeni altul de devotat. Ceaiurile fierbinți și frecțiile cu spirt nu lipseau în nici o seară, ba, atunci când începu să fie cazul, o și spăla, o schimba și îi dădea să mănânce, dovedind încă o dată că, și în cazul bărbaților, dragostea dintâi nu se uită niciodată. Cu toate că ar fi vrut să oprească timpul în loc, ba chiar, a și încercat o dată un apropo către pendulă să facă ceva în sensul ăsta, însă pendula s-a încruntat, poate chiar a și dat o replică gen „ce, vrei să mă bagi în mormânt mai repede?”, semn că, săracă de ea, nu prea mai era în toate mințile, iată că pendula se opri, fiind asta încă o dovadă că ființelor și obiectelor de sex feminin nu e bine niciodată să le impui ceva, ci să le faci să creadă că ceea ce le ceri vine din propria lor voință. Pendula a fost îngropată în grădina din spatele casei, nu se știe care din cele două, de pe strada paralelă cu Primăria. Nu a fost nevoie de coșciug, pentru că așa cum stătea pendula goală și cu capacul deschis, întocmai cum ieșise din fabrică, semăna destul de bine cu unul, ce-i drept, un coșciug în care nu se afla nimeni. Alții, dimpotrivă, spun că pendula nu ar fi fost niciodată îngropată și că ar fi devenit lădița în care bărbatul nostru, deveni acum un băiețel în vârstă de câțiva anișori, și-ar păstra cu grijă jucăriile. Cine îl vizitează, într-una din cele două case vizavi de Primărie, poate să spună mai bine dacă e adevărat sau nu. Dacă nu îl găsiți la nici una din case, înseamnă că e pe afară și se joacă cu alți copii de vârsta lui, care, la fel ca și acesta, au fost cândva bărbați în toată firea și au iubit o pendulă, o veioză, o canapea sau orice alt obiect feminin de care un bărbat singur ar putea să se îndrăgostească. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate