El e Gogu Rădulescu și lucrează la Domeniul public, de pe lângă Primărie, ca inginer peisagist, adică un fel de rege al spațiilor verzi. El, cu oamenii lui, creează orășeanului iluzia că trăiește în mijlocul naturii, cu mulți copaci și iarbă verde, că respiră aer curat; ca în rai.
Așadar, Goguță aduce fericirea pe pământ, la noi acasă, lângă bloc. E un sfânt, dacă nu cumva chiar sfântul Petru în persoană, coborât de la porțile raiului la porțile primăriei.
Conștiincios, ani de zile în șir și-a purtat pasul de acasă la birou. Și viceversa. În fiece dimineață, misiunea sa nobilă îl mâna prin cimitirul Ungureni, pe lângă mormântul boierului craiovean Gogu Vorvoreanu.

- Pentru cei care nu știu, intervine amicul Nimeni, Gogu Vorvoreanu era unul dintre marii boieri ai Băniei... Avocat latifundiar și doctor în Drept, de-a lungul anilor, a deținut mai multe demnități, cum ar fi primar al Craiovei, membru la Curtea de Apel Craiova, Procuror General, deputat, președinte al Consiliului de Administrație al Băncii Comerțului...

...Trecea el odată pe aleea din "Ungureni", la vremea când abia se lumina de ziuă. Jocul de umbre și lumini desprins din noapte crea o atmosferă tulburătoare. Înfricoșătoare, pentru neobișnuiți. Deși viu, Gogu era obișnuit. Și, cât se mai lăuda, cu asta, la serviciu! Dar vântul se întețise și foșnetul frunzelor, scârțâitul crucilor, dansul umbrelor îi strecurară omului teama în suflet și, apoi, în oase.
Iuți pasul. Când ajunse în dreptul mormântului, salută ca de obicei statuia tizului său Vorvoreanu.
" Salut, Gogule!"
" Salut", i se răspunse pe o voce guturală.

- Boierii de ieri! exclamă Nimeni. Sigur, nu erau niște sfinți. Poate că nu s-au îmbogățit cinstit. Dar făceau și opere caritabile și, după cum se vede, au lăsat și ceva în urma lor... Boierii de azi? Sunt marii amatori de drepturi succesorale ale foștilor boieri. Așa au ajuns pe mâna lor case aflate pe lista monumentelor istorice... Chiar și case donate cândva comunității locale... Niște neicanimeni, îmbogățiți peste noapte, cu legături în lumea interlopă, mulți dintre aceștia implicați în fotbal...

...Pentru o clipă, Rădulescu se opri din mers și își reținu respirația. Puse totul pe seama alcoolului pe care începuse să-l consume, în mod regulat:
" Salut, Gogule!" repetă Rădulescu, pentru a-și demonstra că urechile îi joacă feste.
" Salut!" veni din nou răspunsul.
Inima lui o luă razna; bătea mai să-i sară din piept." Nu se poate. Am halucinații. Trebuie să mă las de băutură, ce mai!"
- Salut Gogule! țipă, cu ochii buluciți la ieșirea din orbite. Ce mai faci?
- Bine fac. Tu? i-o întoarse aceeași voce guturală. Mai trăiești?
Ca prin minune, picioarele i se dezlegară și o luară singure la goană, astfel că trupul său rigid abia se mai ținea de ele.

... Ajunse la birou cu sufletul la gură. Limba i se slobozise în afară și nu lipsise mult să și-o reteze cu dinții.
" Așa nu se mai poate! își zise. Ãsta nu e serviciu de om serios".
Smulse din raft o coală de hârtie și se apucă să-și scrie cu mână tremurândă demisia.
Tresări când colegul său de serviciu își făcu apariția în birou, cu chipul parțial ascuns în spatele bascului din mână. Ochii îi străluceau straniu.
- Salut, Goguță! zise acesta, cu voce guturală. Să trăiești bine!