agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-04-18 | |
Reforma, ca și apa, a pătruns până în cele mai neașteptate, dar nu și cele mai neînsemnate, locuri: de la serviciile secrete ale țării, la serviciile administrative ale primăriilor. Și tot așa, prelingându-se prin porii structurii de stat, reforma a ajuns și la grădina zoologică, aflată în grija Primăriei, dându-i-se, astfel, dreptate celui care spunea, mai în glumă, mai în serios, că "se face o politizare până la cușca câinelui".
Prima măsură luată și cea mai la îndemână, fără a necesita cheltuială, poate doar o scurtă bâlbâială organizatorică, a fost aceea de schimbare a conducerii. - De când se știe ea, omenirea a tot făcut reforme, zice Nimeni, sfătos. Chiar dacă purtau altă denumire, în speță, e vorba de același lucru. Reforme s-au experimentat și în socialism, și în capitalism... Iacă-tă o modalitate de constrângere, prin care exersăm iluzia de libertate, exclamă Nimeni: Reforma! Noul manager, colonel în rezervă, "reșapat" al Serviciului de Informații, a fost numit, în baza unui program de modernizare întocmit de chiar prestigioasa sa persoană, cu consultarea unor reputați specialiști. Așa că, pe lângă bineștiuta finanțare de la Uniunea Europeană, programul prevede unele măsuri de aliniere la normele europene: utilarea cu noi adăposturi în locul celor cu varul cojit, tencuială coșcovită, acoperișuri șubrede; înlocuirea cuștilor ruginite și neîncăpătoare cu altele corespunzătoare; construirea unei clinici veterinare ultramoderne, în locul celei care nici nu există; mai multă verdeață, în locul betonului; hrană îmbunătățită, din carne de șoareci și șobolani, pregătită de bucătari cu diplomă, în locul cărnii cu zgârciuri și furajelor ordinare și, nu în ultimul rând, mărirea habitatelor. - Desigur, despre un animal din junglă putem spune că este liber. El nu are legi, reguli care să-l îngrădească și să-i condiționeze viața. Deci, pare a fi liber!, cugetă Nimeni. Toate acestea, doar pe hârtie. Un singur lucru a realizat directorul și cu care, de altfel, se mândrește, un centru de informații al grădinii zoologice, unde se oferă zilnic diverse lămuriri zecilor de vizitatori, dar unde, în secret, se și strâng informații despre tot ce mișcă în grădină și, mai ales, unde se protejează date referitoare la animale "dispărute", la groapa comună cu cadavre de animale, moarte de diferite boli sau de malnutriție, la haitele de câini vagabonzi care ucid și mănâncă animale din grădină, la accidentele tot mai frecvente soldate cu rănirea gravă a unor vizitatori de către animalele feroce. - În cazul omului, trupul este ținut în lanțuri, numai sufletul are darul de a fi liber, socoate Nimeni. Lanțurile, constrângerile, derivă din chiar condiția umană. Dorința omului de a se elibera din lanțuri îi creează doar iluzia de libertate, numai iluzia. Așadar, la raportul periodic, directorul îl întrebă pe îngrijitorul-șef, fost militar de carieră, și în același timp responsabil al centrului de informații: - Spune-mi, Virgile, ce fac animalele, care mai e starea lor de spirit? - Cam agitate. - "Năpârlitul" ce face?, continuă să întrebe directorul, referindu-se la bătrânul leu, pe numele conspirativ al aceluia. - Se plimbă furios prin cușcă și încearcă să o demoleze, cu labele. Când obosește, se pierde nostalgic cu privirea în depărtări... - Aha, visează la rezervații naturale! Ori la libertate..., în junglă... Zice Nimeni, gânditor: - Adevărata libertate, pentru om, nu există. Calitatea socială îi dă dependență de cei care îl înconjoară. Căci regulile de conviețuire constrâng. Dar "Râioasa"? - Capra behăie întruna, nemulțumită. Nimeni nu poate s-o potolească. - Priponiți-o! - Ar ieși scandal, domnule director! Vizitatorii abia așteaptă. - Aplicați metoda discreditării. Lansați zvonul că e plină de râie. Toată lumea o s-o ocolească, iar behăitul toți îl vor pune pe seama bolii. - Am înțeles!, rosti îngrijitorul-șef cu disciplina intrată în sânge. Vom acționa întocmai. - Noțiunea de libertate are caracter relativ, zice Nimeni, molcom. Ceea ce, pentru unii, înseamnă libertate, pentru alții poate reprezenta constrângere. Libertatea, în societate, se situează undeva la granița dintre libertățile indivizilor. - Dar despre "Hămesit" ce-mi poți spune? - E tot timpul nervos și urlă de bagă lumea-n sperieți. Și-i instigă și pe ceilalți lupi. - E nebun. Că vorba ceea: "Mai bine la zoo, ca un lup, decât în lesă, ca un câine". Dar nu-i problemă. Cu "Hămesitul" rezolvi ușor. Îi strecori o iscoadă în așternut, lupoaică de-a ta, frumoasă. Cu "Năpârlitul" e mai greu, la el nu țin chestii de-astea. E prea bătrân. - Eu, totuși, l-aș ispiti, cu o leoaică suplă, focoasă. - Nu, pe el țineți-l sub observație. Ascultați-i convorbirile, urmăriți-i fiecare mișcare și raportați-mi... Virgile, ia spune-mi, după părerea ta, aceste animale ce mai vor? - Să le dăm drumul. - Așa ceva știm cu toții că nu se poate. Chestiunea ține de securitatea grădinii. Fiecare și-ar face dreptate după cum îl taie capul. Și, cum nu le putem suspecta de cine știe ce inteligență, animalele pot deveni un real pericol...He-he, visează la libertate deci... - Omul visează la libertate, se pronunță Nimeni, dar libertatea comportă oarecari responsabilități. Iar omul preferă alternativa comodă, de prizonier, celei de om liber. Pe de altă parte, prizonieratul îi oferă o așa-zisă siguranță de sine. Așadar, suntem niște captivi, sărmani beneficiari ai iluziei de libertate. Suntem niște prizonieri fascinați de iluzia libertății. Directorul se plimba de colo-colo, apăsat de gânduri: - Porniți acțiunea de intoxicare ideologică. Trebuie să se știe că animalul nu va fi niciodată cu adevărat liber. E pură amăgire că, în junglă, el ar fi liber. Acolo e la cheremul celor puternici, în permanență, trăiește cu teama în sânge : teama de a fi vânat, de a nu cădea în vreo capcană... Poate că libertatea pe care și-o doresc atât de mult, în realitate, nici nu există... Pe când aici, în grădina zoologică, ele au libertate. Pot să urle, să ragă sau să behăie cât le țin puterile. - Iluzia libertății ne este inoculată picătură cu picătură, crede el, Nimeni. Până la dependență... Dacă unele, să le zicem, mici libertăți, de exprimare, de vot, de circulație, ne sunt permise, altele, ca demnitatea sau sistemul de valori, ne sunt încălcate, pentru a fi ținuți sub control... - Dacă-mi permiteți, domnule, le dăm libertate prea multă! Vin în vizită străini, iar aceștia nu știu cum stau lucrurile... Văzându-le manifestările, cu răgete și urlete, ei pot crede orice, că, de fapt, sunt constrânse, sau că deturnăm ajutoarele... - Virgile, sincer, nu văd de ce ar fi nemulțumite! Că o duc din ce în ce mai bine. Hrana zilnică li s-a ameliorat substanțial, rația li s-a mărit. Pe vremea fostei conduceri, nu vedeau mâncare cu zilele și nu ziceau nici mâr. Leul, leșinat de foame, zăcea în cușcă, lipsit de orice speranță, și nu scotea nici măcar un răget. Nu cumva din cauză că s-au îngrășat fac așa? - Domnule, înțeleg cum trebuie? Adică să le punem, iarăși, la regim?! - Ai înțeles. Provocăm o criză de alimente, le stocăm și le revindem peste un an. Iar diferența de preț o folosim pentru vizitele la nivel înalt, la grădina noastră zoologică. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate