- Þară de secături, căzută rușinos la examenul de capacitate în fața Europei - îmi citește Nimeni dintr-un ziar al zilei. Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoții improvizați astăzi în moraliști, miniștri care s-au vândut o viață întreagă, deputații contrabandiști. Boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoșată de meningită morală. Þara cu conducători simpli hoți la drumul mare trebuia să ajungă la marginea prăpastiei...

- Că bine le mai zice..., exclam eu cu sinceră admirație.
- Le zicea..., că sunt cuvintele lui Octavian Goga, din jurnalul său, notate cam cu optzeci de ani în urmă - mă lămurește el, Nimeni.
- Vezi bine, ne bântuie, încă, stafiile trecutului!, oftează AltCineva.

... Ca mai toți parlamentarii majorității, care parazitau societățile comerciale cu capital de stat, deputatul Gheorghe Flămându, devenit peste noapte multi-multi-milionar, ocupa posturi călduțe în mai multe consilii de administrație.
În urma campaniei de presă ostile, neîmpăcându-se cu gândul că pierde ciolanul gras, luă exemplul altor confrați și, cu discreție, îi trecu în locul său pe cei doi fii, soția, fratele și cumnatul. Rămăsese încă un post și se tot frământa pe cine să mai fericească. Ideea îi veni într-una din duminici când, după o săptămână de lucru pe brânci în Parlament, se afla pentru refacere în sânul familiei. De fapt, tot soția îi deschise și de astă dată ochii:
- Dragă, m-am gândit, n-are rost să apelăm la prieteni. Știi doar zicala, ferește-mă Doamne de prieteni, că de dușmani mă feresc singur. Avem nevoie de un om de încredere, suflet de-al nostru.
- De-al nostru, dar cine?
- Cineva de-al casei.
- I-am aranjat pe toți. Nu a rămas nimeni pe dinafară.
- Cum, nimeni?! Mama e nimeni?
Gheorghe Flămându holbă ochii la consoartă, "Þara arde și baba se piaptănă!", doar pe moment, căci repede își dădu seama de valoarea ideii.
- Mama soacră! Cum de nu mi-a trecut prin minte... Numai de-ar fi de acord.
- De ce n-o întrebi?
- Poate că doarme.

Amicul Nimeni, citind dintr-un ziar:
- Unul din consilierii primului ministru, prezent la un simpozion organizat de Banca Mondială la București, simțind nevoia să facă o glumă, a afirmat: „Se zice că economiștii spun lucruri adevărate, dar inutile. Aș adăuga că politicienii spun minciuni frumoase și utile. Dar cum pot fi denumiți cei care spun lucruri adevărate și utile? Îi poți numi niște nebuni minunați, sau, pur și simplu, nebunie. Eu îi numesc Guvern. Dacă guvernul nu ar fi făcut reforma, a mai afirmat consilierul premierului, România ar fi știut pe cine să dea vina”.

... Ginerele deputat părăsi sufrageria luxoasă a vilei și se îndreptă spre odaia amenajată pentru și pe gustul soacrei. O găsi pe fotoliu. Tricota.
- Mamă soacră, am o rugăminte la 'mneata. Te conjur să mă ajuți.
- Da' ce e? întrebă bătrâna șuierat. Și, oprindu-se din lucru, se scuză: Nu pot vorbi bine... De, dantura... Întinse mâna după vasul cu apă, scoase de acolo proteza odihnită și, cu mișcări greoaie, o fixă la loc. Ascult, îl îndemnă ea, apoi.
- Știi, după scandalu' din ziare...
- Nu le astupați odată gura scribălăilor, cu o lege pe potrivă!
- Cică furăm statul, adică luăm din buzunarul lui și băgăm în al nostru...
Bătrâna își înlătură ochelarii de pe nas și, icnind, se ridică din fotoliu. Neputincioasă, tremura din tot corpul.

Ginerele o privi cu luare aminte: doar pielea și osul se mai țineau de ea; fața îi era împânzită de riduri proeminente, iar din părul mătăsos și bogat de altădată îi mai rămăseseră doar câteva fire albe, câlțoase. Printr-un joc al subconștientului, deputatul o asemui pe biata babă cu actuala economie a țării, îmbătrânită și anchilozată, pentru care, însă, trebuia să se facă ceva, în sensul redresării ei. Da, trebuia să se facă ceva!
- Sărăntocii!, exclamă ea, într-o pornire inexplicabilă. Vor să ia puterea! Vor ei să se îmbogățească!
- Liniștește-te! N-o să le permitem unor vânzători de țară să pună gheara lor murdară pe economie. Ne vom mobiliza cu toții, vom lupta pe baricadele urnelor și vom învinge! Așa să ne ajute Dumnezeu! Noi o să dominăm. Economic și politic... Că, se știe, ăla care are banu', are și puterea...
- Că bine zici...
- Da', ca să ne atingem scopu', avem nevoie de forțe noi: tânăr și bătrân, trup cu suflet!

- Același ziar, adaugă Nimeni, mai scrie: “Deveniți celebri prin clientela politică, plasată în consiliile de administrație, liberalii au continuat și dus, pe cele mai înalte piscuri, tradiția nepotismului. Preferate pentru rubedeniile de toate gradele au fost agențiile de reglementare sau supraveghere”.

... - Pe toți din familie i-am pus în câte-un scaun. A mai rămas un scaun liber. Eu, știi doar cât te apreciez, m-am orientat la 'mneata. Experiență ai, competentă ești...
Baba roși de plăcere. Însă, așa cum îi stătea bine unei persoane ca ea, de vârsta a treia, spuse, cu modestie:
- Competentă..., nu pot nega. Doar am absolvit școala de comerț și, în viața mea, am dus în spinare gestiuni grele. Da' acum, la anii mei...
- De ce te sperii? O ședință pe lună, la care să participi și să ridici mâna când îi vezi pe ceilalți... Nu e mare lucru.
- N-o fi. Da' liniștea mea? Da' bătrânețile mele? De ce le-aș sacrifica? Pentru ce?
- Pentru țară. Și-apoi pentru bani..., că e o societate profitabilă. Și, de ce nu, pentru familie.
- Pentru voi, hai, fie! Că pensia, mică, așa cum e, mie mi-ar ajunge.
- Mulțam, mamă soacră! Să-ți dea Domnul mulți ani, să-ți duci mandatul la capăt - se bucură el și-i sărută mâna.

Se grăbi apoi să-i ducă soției vestea cea bună. Restul, treaba acesteia: în nici o săptămână, baba era aptă pentru a-și prelua funcția. Cosmetizată și înfrumusețată cu mare cheltuială, îmbrăcată după moda tinerească, arăta ca economia țării în rapoartele oficiale: proaspătă, sănătoasă. Văzută de departe, arăta chiar mai bine.