La clubul de turism-alpinism "Aventurierul" se fac primiri de noi membri. Secretarul clubului îl chestionează pe proaspătul venit, un bărbat de vârsta a doua, zâmbitor și bazaochi.
- Numele și prenumele...
- Poseidon.
- ... Și mai cum?
- Mi se spune și Neptun.
- Poseidon Neptun. Fiul lui...
- Fiul lui Cronos. Sau al lui Saturn.
- Prin urmare: Poseidon C. Neptun al lui Saturn. Ciudat nume!...

- Bolile de care suferă toți politicienii, zice amicul Nimeni, în apararență fără legătură cu tema în discuție, sunt iluzia propriei superiorități și exagerata încredere de sine. Conducătorii noștri scumpi și dragi ajung să creadă că știu totul despre toate. Nu mă refer neapărat la Ceaușescu. Avem exemple oferite de oamenii zilei: „Știu ce trebuie făcut”, zice Președintele. „Eu știu ce am de făcut”, afirmă și premierul. Să amintesc aici vorbele lui Bertrand Russell, că proștii au mereu încredere în ei înșiși, în vreme ce oamenii inteligenți sunt plini de îndoieli. Îmi place să tot repet acestea.

- Locul nașterii...
- Olimp.
- Așadar, comuna Olimp. Mai departe... Profesia ..., că uite ce scrie la regulament: "Din club pot face parte numai persoane cu venituri sigure și membrii familiilor acestora.
- Sunt zeul mării, protectorul navigației, fiul lui Cronos și nepotul lui Uranus...
" Hopa! Protecție, nepot..." Cu glas tare: Ce onoare pentru noi, să vă primim în rândurile noastre! Luați loc, vă rog! Simțiți-vă ca în apartamentele dumneavoastră! Unchiul e cumva...? Sau... Știți, am avea și noi nevoie de o vorbă bună..., pentru un sediu..., mai de Doamne-ajută..., central...
- Unchiul meu e Uranus, zeul Cerului și Marele zeu de la Apus!
"Tipul e cam... smintit- gândi secretarul clubului - dar, oricum, unchiu-său trebuie să fie unul din stâlpii Puterii".

- Avem mereu tendința să ne supraevaluăm, strecoară Nimeni, printre dinți. Să credem că ne situăm deasupra propriilor calități și că suntem mai buni decât cei din jurul nostru. Așa se explică numărul mare de incompetenți propuși pentru posturile de miniștri și înaltele funcții publice. Și ne mai mirăm cum de aceștia iau hotărâri pripite și naive.
- Aș completa eu, prietene, intervine Cineva, cu glas abia auzit, că atunci când un om este învestit cu putere absolută, fără să fie pregătit pentru asta, puterea i se suie la cap. În vechime, moștenitorii tronului primeau, încă de mici, educația de viitori conducători, fiind deja obșnuiți cu ideea atunci când aveau să preia puterea. Și cu toate astea, mulți aveau comportamente deviante.

Secretarul clubului, către zeu, slugarnic:
- Sper că ați adus cu dumneavoastră o cerere, știți, formalitățile...
- Desigur! zise zeul, și scoase la iveală o hârtie ca de calculator, ce părea nesfârșită.
- Oho! Asta, da cerere! Fiți fără grijă, viza va fi favorabilă! Numai că, știți, formalitățile cer să cunoașteți statutul și regulamentul... Nu vă citesc tot, pe scurt: Așa, da, mda, iar da, mda, ascultați:... se sancționează cu mustrare următoarele abateri: unu - neglijență sub toate aspectele...
- Eu, neglijent?, sări zeul mărilor și oceanelor de pe scaun, indignat.
- Nu, nu sunteți. Eu sunt neglijent că nu știu ce trebuie și ce nu trebuie citit din regulament. Altceva... Asta nu! Că iar o să vă supărați... Așa, mda, ... neparticiparea la pregătirea-strângerea bivuacului și a meselor se sancționează...
- Cum îți permiți, gâză?!, zbieră zeul, și-l luă de guler. Să-ți strâng eu firimiturile de la masă!
- Nu, să trăiți! Eu strâng masa, eu strâng tot.
- Așa mai merge, ce tupeu! Te pomenești că-mi sunt interzise până și muritoarele...

- Liderii politici se înconjoară de oameni servili, lingușitori și lași, se pronunță Nimeni. De aceia care le dau tot timpul dreptate, care le întăresc convingerea că ei, liderii, nu pot să greșească niciodată, că măsurile pe care le iau ei sunt nu numai corecte, dar că produc efectele scontate, spre binele tuturor.
- He, he..., remarcă prietenul Cineva, involuntar. A nu-ți da seama de limitele proprii este o dovadă de prostie.
- Liderii politici ajung să creadă că pot controla totul: mulțimile, fenomenele sociale și economice, adaugă ferm Nimeni. Au impresia că se pricep la toate, indiferent de domeniu, ajungând, astfel, să-și impună deciziile proprii ca fiind cele mai corecte, dar care, din păcate, fac cel mai mare rău.

- ...În schimb, se sancționează, cu avertisment, cazurile de ebrietate și scandal public.
- Ce?, se înfurie Poseidon, și, pleosc!, o palmă. Secătură! Eu, bețivan? Te omor, auzi? Eu implicat în scandaluri publice? Găozarule! Tu, un vierme, îți permiți să judeci faptele zeilor!
- Sunt nevinovat! Credeți-mă!
- Hm!...
-... Hoția... Nu, nu! Am greșit... Așa, mda... "Dacă o citesc pe-asta, mă omoară în mod sigur..." Gata, asta e totul! Dați-mi cererea, vă rog! Așa, foarte bine!.... De acord cu primirea cetățeanului Poseidon C. Neptun...
- Vierme!, urlă zeul, înfuriat la culme. Și după ce îi întinse tridentul pe șale și îi administră un picior undeva: Eu, Poseidon, nepot al lui Uranus, cetățean? Ce ofensă! Piei! Să nu te mai văd! Imediat să convoci membrii clubului!, dădu zeul poruncă. Ai dispărut?
- Am înțeles, să trăiți!, zise omul, neputincios, și-i convocă, de urgență, pe membri, în ședință extraordinară.
- Eu, Poseidon, de acum încolo, voi fi președintele clubului!, se autoproclamă zeul, cu solemnitate. Eu, Poseidon, nepotul lui Uranus, fiul lui Cronos, de aici înainte vă voi conduce destinele... Vreau ca ritualul întronării să fie la înălțimea nobleței mele!

- Unii conducători s-au crezut mai mult decât oameni, rostește, în final, Nimeni. Din vremuri apuse și până astăzi. Se știe că împărații romani s-au considerat de origine divină. Nu erau simpli cârmuitori ai imperiului, ci Zei. De atunci, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Conducătorii de azi ușor pot fi comparați cu nebunii Nero, ori Caligula.
“Să mă urască, atâta timp cât se tem“, era crezul lui Caligula.
Nu știu dacă tot ce s-a spus și s-a scris despre aceștia este adevărat, mai adaugă Nimeni. Dar, în mod cert, împăratul Caligula s-a autodeclarat zeu, deghizându-se, pe rând, în Apollo, apoi în Venus și Mercur. A impus tuturor, de la senatori la cetățeni ai imperiului, să i se închine, ca unei divinități.

Începu echiparea febrilă a zeului: un jambier mai scurt, altul mai lung; hanoracul îmbrăcat de-andoaselea; un picior încălțat în bocanc, altul desculț; clopul tras pe ochi; în locul tridentului, în mână, pioletul; rucsacul, agățat de gât, cu gura în jos...
Astfel echipat, Poseidon fu condus de mână la Înaltul Scaun... Odată înscăunat și pus pe rele, își agită tridentul cu înverșunare, provocând cutremure și stârnind valuri uriașe, așa încât bieții oameni fuseră de-a dreptul îngroziți.

- Nero a transformat Imperiul Roman în cenușă, după ce a ars orașe întregi. A ucis mii de oameni, inclusiv rude apropiate. Și-a ucis, pe rând, sora, mama, fratele. A otrăvit, a crucificat și decapitat oameni. Mii de creștini au fost înfometați și dați hrană leilor și câinilor. Iar Herod, rege al Judeei, a fost și nemilos și paranoic. Este cunoscut pentru încercarea sa de a-l ucide pe Iisus, cât și pentru masacrul Inocenților. Potrivit Bibliei, Herod a ordonat ca fiecare nou-născut în Betleem să fie ucis…

Câțiva membri mai curajoși își ziseră că președintele clubului n-ar fi ceea ce pretinde, adică un trimis al Olimpului, și se hotărâră, în mare taină, să-i scotocească biografia. Astfel, aflară, nu fără uimire, că autoproclamatul președinte era un impostor, pe nume Fărâmiță. Revoltați, oamenii îl alungară cu pietre și în huiduieli la munca de jos.