agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-05-03 | |
Într-unul din saloane, la vizita de dimineață, însoțit de numeroasa asistență, medicul-profesor zăbovi mai mult ca de obicei.
- Avem în față un caz psihiatric deosebit, se adresă profesorul studenților. Merită să-i acordați mai multă atenție, aveți ce învăța de la el, zise dânsul și le prezentă succint boala, subliniind cu degetul înscrisul de pe foaia de observație... Pentru mine, e un caz rezolvat, mâine îi vom face externarea. Dacă aveți întrebări de pus pacientului, poftiți! - Domnule, sunt destui nebuni pe lume, observă amicul Nimeni. E ceva obișnuit. Neobișnuitul apare când ei ajung să decidă destinele omenirii. Se știu suficiente cazuri de conducători nebuni, regi, șefi de state... Fiecare convins că a avut ghinionul de a fi fost în fruntea unui popor care, din păcate, nu se ridica la înalțimea lui de conducător genial și care, de bună seamă, nu-l merita! - Cum a început?, îndrăzni o tânără medicinistă, cu voce educată și fizic plăcut. De boală, vă întreb. - Păi, cum să fie, li se dezvăluie pacientul... Din cauza nevestei, că avea o gură tare păcătoasă. În rest, mai treacă-meargă, dar când pornea ea să vorbească , mă apuca amețeala. Ore întregi mă obliga să-i ascult flecărelile și, fiindcă eu tăceam, mai mă și jignea. Îmi zicea "mutălău"... - Desigur, v-a afectat mult! - La începutul căsniciei, nu, dar când s-a învechit sita, iar mie mi-au mai cedat nervii, flecăreala ei mă scotea din sărite tot mai des. Cred că-i făcea plăcere, și, cu cât mă simțea mai nervos, cu atât își muncea mai mult gura. Îmi reproșa că sunt grandoman, că mă cred genial... Păi, oameni buni, chiar asta sunt, că n-am suit în ierarhie de florile mărului. Sunt o persoană marcantă, apreciată. Ea, ca o soție iubitoare ce e, ar trebui să fie mândră că are un bărbat ca mine. Nimeni își duce mai departe gândul: - În ultimii săi ani, Alexandru cel Mare a început să prezinte semne de megalomanie și de paranoia. Pare să fi avut deplina convingere că el însuși era un zeu, sau cel puțin a încercat să se divinizeze. Mama sa, Olimpia, întotdeauna a susținut că el a fost fiul lui Zeus. Astfel că Alexandru a început să se identifice ca fiu al lui Zeus-Amon. - Așa sunt toate femeile, glumi un student. Păcatul cu vorba e unul din păcatele lor, biblice. - Ce, domne, a mea întrecea orice măsură. Până într-o zi când, venind eu de la servici cu capsa pusă, nu m-am mai putut controla și, accidental, am înghițit-o. - Oho! Ați înghițit-o? - N-o să stau acum să enumăr toți nebunii care au condus lumea, se strâmbă Nimeni, din senin. Sunt incredibil de mulți. Aș vrea, totuși, să-l amintesc pe Împăratul Iustin al doilea. A domnit pe la anii cinci sute șaizeci și cinci. În timpul său, s-a dus războiul cu perșii și s-au pierdut două treimi din Italia, odată cu invazia lombarzilor. După câteva campanii dezastruoase, împăratul a înnebunit. Se spune că, în ultimile zile de viață, ajunsese să fie purtat prin palat într-un tron cu rotile și să-și muște supușii. - Ați înghițit-o!, îl întărâtă studentul cel pus pe glume. Adică ați început s-o agreați, s-o vedeți cu ochi buni. - Nicidecum, domnule, am înghițit-o, pur și simplu, hap!, dintr-o dată, așa cum își înghite șarpele boa victima. - După aia?, întreabă studentul a șmecherie, cu acea expresie de pură seriozitate. - Într-o țară care a experimentat, deja, cu un președinte paranoic, insistă amicul Nimeni, și e pe cale să repete tragedia, s-ar impune controale medicale candidaților, înainte de preluarea funcțiilor de stat. - Mai târziu, ca și când m-aș fi trezit dintr-o beție cumplită, explică, mai departe, bolnavul, după o pauză cât să-și tragă sufletul, a început să mă doară îngrozitor capul. Și peste această durere, se adăuga vocea nevesti-mii. Vorbea, vorbea mereu și mă chinuia. Uneori în șoaptă, probabil când i se făcea milă de mine, alteori zbiera de-mi spărgea timpanele. Și nu tăcea, oricâte medicamente aș fi luat. Speram s-o intoxic cumva și s-o amuțesc, dar ți-ai găsit... Mă mir că nu m-a înebunit. Că zi și noapte pălăvrăgea. Văzând că nici medicamentele nu aveau efect, mă gândeam să înghit un căluș sau un fermoar, poate-poate i s-o astupa gura. Am luat-o și cu binișorul. I-am cerut să mă ierte, că n-am vrut s-o înfulec, c-am făcut-o din imprudență. Și am rugat-o frumos să iasă afară, să divorțăm ca oamenii normali. N-a vrut. Am refuzat să și mănânc, mă gândeam că piere prin inaniție. Ca urmare, ce să vezi, a început să mă drăcuie și să-mi strige că sunt canibal. - Îmi amintesc, zice Nimeni, și abia se abține de la a izbucni în râs, de celebrul caz al primului-ministru liberal, Dimitrie Alexandru Sturdza, ales de patru ori ca șef al guvernului. O perioadă lungă de timp, dar nu s-a știut absolut nimic, nebunia premierului fiind bine ascunsă. Însă, la un moment dat, nebunia acestuia a ajuns publică. La o ședință de consiliu, primul-ministru s-a băgat sub masă și s-a apucat să-i ciupească pe miniștri de pantaloni. Mai mult, după unele relatări istorice, s-a pornit pe lătrat și chiar să-i muște de țurloaie pe domnii miniștri. Scandalizați tare și nemaiputând îndura, aceștia au părăsit, în grabă, sala de consiliu și au făcut dezvăluiri presei. - Și? Ați reușit, până la urmă, să scăpați de ea! Nu-i așa? repetă studentul. - Ei, asta e, că n-am avut de ce scăpa. Pentru că, să vezi drăcie, n-o înghițisem... Nu se petrecuseră așa lucrurile... - Sunteți grozav, domnule! Desigur că n-ați înghițit-o. Acum e clar. V-ați vindecat! - Tocmai voiam să-i spun domnului profesor. Că mi-am amintit... Nervos eram, dar n-am înghițit-o. Pe nevastă-mea, nu. Spre norocul ei, am înghițit banda, pe care îi era înregistrată vocea. Dar o să văd cum o să scap de ea! ... Iau ceai purgativ! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate