agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-05-04 | |
Secția de votare nr. 13, amenajată pentru bolnavi și personalul de serviciu în incinta Spitalului de Psihiatrie, își primește primii cetățeni cu drept de vot. Din cei aproape două mii cinci sute de pacienți internați în secțiile de psihiatrie, o mie sunt trecuți pe listele de votare.
Îmi zice prietenul Nimeni, supărat nevoie mare: - Să-ți amintesc, dragă Cineva, dacă mai e cazul, ce a declarat, într-o conferință de presă, „severul” purtător de cuvânt al partidului. Vezi, Doamne, suntem un popor de nevrotici. Iar unele manifestări, protestatare, pot agrava nevrozele societății. Și a mai spus el: Puterea răspunde pozitiv oricărei propuneri serioase de dialog, în sensul însănătoșirii națiunii. Fiecare dintre noi a fost, este și va fi pacient. Vă invit să urmăriți filmul „Moartea domnului Lăzărescu”. Cetățenii cu drept de vot așteptau disciplinați să fie invitați, unul câte unul, în sala cu urne. Un bărbat cam la cincizeci de ani, în ținută dezordonată, pantalon și pulover pe sub halatul de spital, cu un avansat tremur al mâinilor, se aude vorbind, pe un ton repezit: - Am simțit în cap vocea lui Dumnezeu, care mi-a spus: „În toată viața ta, atâta câtă ți-a mai rămas, să bei o jumătate de litru de vin și una de whisky”. „În fiecare zi?”, am întrebat eu. „Nu, asta să-ți fie toată băutura câte zile vei mai avea. Altfel, o să mori, mă! Auzi tu? Și, să nu uiți, să te duci la votare, să mă votezi!” - Numele dumneavoastră, i se adresează un tânăr cu alură de intelectual, membru al comisiei, bărbatului care stătea rigid în fața sa, militărește: - Iosif Vissarionovici Stalin, răspunde acesta cu afișată mândrie și întinde mâna după ștampilă, ca după o armă de război, apoi, în pas de defilare, se îndreaptă spre cabina de vot. - ... Următorul!, zice apoi membrul comisiei, cu ochii nedezlipiți de la listă. - Eu sunt Ciu En-Lai, răspunde un alt cetățean cu drept de vot, cu glas plin de importanță. La auzul celui de-al doilea nume, mai tânărul membru al comisiei își ridică speriat capul. Îl caută din ochi pe gardian. Vede, însă, o femeie în halat alb, probabil cadru medical. Se apropie și îi vorbește în șoaptă: - Sunteți însoțitoarea! - Da. Sunt infirmieră. - Cineva mai calificat nu există pe aici? - Da' eu ce am?! Că sunt absolventă de cursuri intensive, nu fiștecine... - Ni s-a spus că aduceți la votare persoane cu discernământ, nu nebuni... - Cum domne?! Numai bolnavii apți pentru vot sunt prinși pe liste. Selectați de medici, de o comisie specială, cu directorul spitalului în frunte. Nu au fost incluși pe liste pacienții cu interdicție juridică, cei care sunt în cercetare penală, bolnavii sub sedative și nici cei izolați... - Ascultați-mă pe mine, sunt nebuni, incurabili... Veniți și dumneavoastră, să vedeți cum se prezintă: Stalin, Ciu En-Lai... Zice înțeleptul Nimeni: - Medicii susțin că bolile sunt expresia unui mod de a gândi și a trăi. Sociologii, votul este expresia unui mod de a gândi și a trăi. - Plâng foarte mult, se confesează celor din jur alt cetățean cu drept de vot, netuns, nebărbierit și nespălat de mai mult timp. Nu am poftă de viață, mă închid singur în cameră și plâng, rostește în timp ce-și numără nasturii de la halat. De câteva nopți, nu închid ochii și aud un glas care, mai tot timpul, mă amenință: „Alo! Domnul! Ai să mori de foame, dacă nu votezi pe cine trebuie. Se închid spitalele, iar tu vei fi aruncat în stradă”. Aud, însă, și altă voce, mai blândă, mai omenoasă: „Sunt un prieten, te voi ajuta. În definitiv, e normal să plângi. Unii se folosesc de „lacrimi” doar ca să înduioșeze. Însă, alții plâng sincer. Votează-l pe ăla pe care ți-l sugerez eu”. Acum, desigur, o să-l votez pe omul cu lacrimi. Se vede că are suflet sensibil. E iubit, iar lumea îi pupă mâna ca unui preot. Mai tânărul membru al comisiei i se adresează altuia, care stătea, disciplinat, la rând: - Dumneavoastră! Cum vă numiți? - Eu? - Da, da! - Mă numesc Alexandru Tontescu. "Vedeți?, pare a spune infirmiera, zâmbind, triumfătoare. Unde sunt nebunii? Aici, în niciun caz. Schizofrenicii de aici sunt foarte deștepți și, sigur, votează cu cine trebuie..." - Repetați, vă rog... Alexandru și mai cum? - Eu sunt Alexandru Tontescu, iar pe dumneavoastră vă cunosc, sunteți cumnatul dușmanului meu. Mai tânărul îl privește speriat de-a binelea: - Nu sunt, domnule. Nu sunt acela eu. Și nici n-am vreun cumnat. - Dumneavoastră sunteți. Vă jur! Dumneavoastră sunteți cumnatul dușmanului meu, insistă cetățeanul cu drept de vot și continuă, oarecum agitat: Taurii au ieșit la păscut. Pentru astăzi aveți nota trei, stați jos. La masă o să avem ceai. - Eu, dragii mei, simt o răsuflare permanentă la urechea dreaptă, mărturisește un alt alegător, cu gura întredeschisă și într-o necontenită mișcare de sugere. Simt o răsuflare caldă, ca o boare de vară: „Votează-l pe cel care te minte frumos. Noi, oamenii avem nevoie să fim mințiți frumos, ca reflex de apărare. Așa ne regenerăm ca ființe umane, cu idealurile și speranțele noastre”. Mai tânărul membru al comisiei i se adresează, din nou, infirmierei, ca unei salvatoare: - Actele de identitate ale pacienților le aveți cu dumneavoastră?, întreabă el, iar, în gând: "Să evit orice discuție cu ăștia..." - La biroul de internări. Priviți, vine cineva cu ele. Și vine și domnul director. - Să știți, eu aud glasuri de bărbați și de femei care vin de la BEC și care-mi spun să-mi fac de cap cât pot și cu cine pot, dar să nu care cumva să mă pună dracu’ să lipsesc de la votare că mă împușcă, se destăinuie un altul, dând mereu din cap, cu privirea fixată în gol. Dumneavoastră nu auziți? „Poporul vrea să votezi pentru el. Hai, la vot! Votezi și tu cu cine votăm și noi”. „Votez, votez! Da’ de ce să mă împușcați? Dacă asta vreți, împușcați-mă!” - Bună dimineața!, rostește, cu voce tare, voioasă, medicul director. Toată lumea la votare, da? - Daa!, răspunde, la unison, electoratul. - În cazul acesta votez și eu. - Numele dumneavoastră? - Winston Churchill!, răspunde directorul spitalului, cetățean și el, cu drept de vot. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate