agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-05-06 | |
Vreme mohorâtă, de toamnă târzie.
Odată cu lăsarea întunericului, frigul se făcu resimțit și în apartament. Doamna Matilda se desprinse de lângă geamul pe care, până atunci, privise aproape absentă. Tremurând, se lungi în pat sub pătura aspră, dar călduroasă. Nu avea altceva de făcut decât să aștepte redresarea luminii electrice. Survenise probabil, o defecțiune majoră, socotea dânsa, pentru că, întreg cartierul fusese aruncat în întuneric, iar acest neajuns, culmea ghinionului, se ivise tocmai la ora când soțul său trebuia să sosească. Îngrijorarea femeii spori din cel puțin două motive: bătrân cum era, Costică urca cu greu scările și, pe deasupra, chiomp fiind, întunericul îl apăsa ca și un blestem. "Că i-am spus să se pensioneze anticipat! Da' ai cu cin' te înțelege? Ce să facă el acasă?, să taie frunză la câini? să facă umbră pământului degeaba? Mai rău, "anticipata" se penalizează în dușmănie!" - Suntem la ieșirea din criza economică, îmi zice Nimeni, pus pe glume. Guvernul român va sigura, așadar, slujbe pentru șomeri. Ele vor fi oficiate de preoți, episcopi și mitropoliți... Zâmbesc cu amărăciune în suflet. Astăzi orașul este în doliu. Peste o mie de persoane, nume sonore din lumea manelelor, sunt așteptate la înmormântarea lui Ceafă Lată, un cap al lumii interlope, împușcat de un partener de poker. Peste o sută de mașini de lux, venite din toată țara, așteaptă să formeze cortegiul funerar. Doamna Matilda suspină de două ori adânc, se răsuci de pe o parte pe alta și se lăsă iarăși prizonieră gândurilor. " Iar negura asta, care mă prinse pe nepregătite!... Lampa n-are gaz și nici sticlă! O foloseam pe vremea lu' Ceaușescu, pe când stingeau lumina pentru economii. Cum o să urce, sărman om, pe o asemenea beznă!" Îngrijorarea poate nejustificată a femeii o sculă cu forța din pat, iar fixația ei era aceea de a împrumuta de la vecini cele trebuincioase pentru lampă, că și ei foloseau la nevoie un asemenea sistem de iluminat. Își aminti, însă, că, pe balcon, ținea la păstrat o lumânare rămasă de la botezul nepoțelului, care s-ar potrivi la moment. Îi trecu prin cap de-a așeza-o într-o oală veche, nesmălțuită, afară, pe scara de bloc, lângă ușa apartamentului, ceea ce și făcu. Lumina neașteptat de vie și din plin revărsată în josul scării o făcu pe doamna Matilda să se întoarcă, liniștită, în apartament. Înhumat în cimitirul Deșteptarea, Ceafă Lată este însoțit pe ultimul drum de nume grele, din lumea interlopă, din mari orașe ale țării, interlopi veniți din diverse state europene, smardoi din România, iar „frații” din pușcării au trimis coroane de flori; totul se desfășoară ca la carte, sub paza și supravegherea a două sute de polițiști, bine instruiți și corespunzător dotați, care cu competență îi sfătuiesc pe jurnaliștii veniți să transmită imagini de la fața locului „să își vadă de treabă” și „să fie cuminți”. Îngândurat, obosit, oarecum satisfăcut de rezultatul delegației, abia mișcându-și picioarele trudite ani de-a rândul, juristul Costică Neicu nici nu realiză când ajunse în fața ușii sale. Privi în jur. Ceva, nu știa ce anume, îl îngrozi. ... Lumânarea!, asta era. Înmărmuri de frică; lui, care oricum era un tip mai impresionabil, aproape că ochii îi ieșiră din orbite. Picioarele i se înmuiară complet din genunchi, astfel că avu nevoie să se sprijine de perete, iar, după ceafă, simțea cum i se instalează, în mod parșiv, o durere cumplită, ca de criză astenică. Timp de o jumătate de ceas, plânse amarnic. - Domn Costică, ce e? Ce ați pățit?, îl întrebă un vecin care tocmai se întâmpla să iasă din casă. - Matilda. A murit Matilda, răspunse abia auzit Costică. Femeia mea Ma-til-da. Ce mă fac eu a-cu-ma!, se tânguia el cu voce înăbușită. - Doamna Matilda?!, se alarmă vecinul. Nu se poate! Când s-a întâmplat nenorocirea? În mai puțin de câteva minute, vecinii, copii și vârstnici, dădură buzna în jurul lor. Zarva fu de nedescris, semn de prețuire pentru coana Matilda, o bătrână de omenie și de o bunătate rară. - Ce e, domne? - Au, Doamne, ce necaz! - Ce-are coana?! - Bă, ăl mic, fugi de-acilea că nu e treaba ta... Trupul neînsuflețit este purtat pe la locurile pe care Cefă Lată obișnuia să le frecventeze, cum ar fi anumite restaurante sau cazinouri, prin fața locului unde interlopul își construia o vilă, iar dintr-un elicopter sunt aruncate flori, dar și sticle, din mijlocul cortegiului funerar asupra jurnaliștilor, sub ploaia de flegme și noianul de înjurături. Când tărăboiul luase proporții neînchipuite, în ușă apăru doamna Matilda, mirată. - Ce e cu nebunia asta? întrebă ea. - Ptiu! scuipă una în sân. Se făcu strigoi! - N-ai murit? se holbă și mai tare Costică, ținându-se cu mâna în dreptul pieptului. - Cine, eu? Ce ți-e? Nu ești în toate mințile? Nea Costică își reveni surprinzător de repede, simulând chiar o glumă: - Bine, bine, că n-ai murit... Că, vezi și tu, criză, foamete, nu e momentul pentru cheltuieli extravagante... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate