Partea I : Povestea lui Îmi

[Îmi = îmi - pronume reflexiv, persoana I, singular, dativ, feminin, formă neaccentuată; îmi + îți = ne = greșit]

Știi, trebuie să-ți spun...

Că am început să ador dIMInețile. Când mă trezesc învăluită în ceață și realizez că-i fumul din plămânii tăi, care mă gâdilă ușor. ÎMI izbești inconștient reveria de toți pereții; și așa ajungem să numărăm crăpăturile tavanului din mansardă.

Eu sunt perfect trează. Tu, așezată proporționat cu colțul oblic al geamului, ești într-o poveste. Mănânci la cartea aia de când am uitat să număr zile. Pe jumătate dezbrăcată. Îți muști buzele în ton cu gramofonul. Covorul se freacă de picioarele tale desculțe și moi. Mă ignori aberant, cu degetele lungi, care se unduiesc prin părul negru de cafea.

Mă faci să mă ridic din pat clocotind a zen.

Cred că încep să te ador, beibi. Să-mi fie cu iertare inadvertența. Promit să nu repet greșeala. O s-o fac iar, numai după ce uit.

Promit să mă joc în părul tău. Ca să nu mai fii nevoită să o faci tu.

Pot să-ți desenez povești în podul palmei, când stăm întinse pe podea. Pot număra în ecuații și formule chimice câți pași fac degetele mele pe suprafața corpului tău.
Pot să-ți spun acum că ferestre larg deschise este un sinonim pentru pietre prețioase. Așa… mă mângâi tu cu privirea și mă faci să înțeleg. Orice e prețios e simplu. Și cald. Nu orice e simplu e și prețios. Pricep ceea ce știam. O dată la lună.

La noi totul e la comun. Nu, nu avem doi univerși, avem un univers. Extins.

Tu zâmbești în orice limbaj mIMIc. Eu te provoc la orice atingere.
Peste curbele tale se apleacă luna în fiecare seară. Creierele fac dragoste și corpurile se devorează.
Apoi invers.

ÎMI place că tu nu ai sau.

Nu avem timp, avem spațiu. În povestea care nu ține cont de circumstanțe.

Ne place. Mereu. Ne construim un timp al nostru. Ne pictăm, ne mâzgălim, ne decupăm, ne disecăm, ne citim, ne învățăm, ne adorăm (o să mă ierți), ne certăm minunat, ne argumentăm, ne gândim, ne mișcăm.

Iar.
Nu în fiecare noapte.
Sau zi.

Nu te țin doar pentru mine. Nu că aș putea. Dar aleg să nu.

Știi că atunci când sunt cu el îți zâmbesc tot ție.
El mă… aprobă. Nu știe de ce, dar știe bine.

... așa e acum