Ce altceva, decât oboseala epuizantă, putuse provoca un deznodământ atât de nefericit! Somnul din noaptea precedentă îi fusese zbuciumat, însoțit de convulsii, de schimonoseli ca de coșmar. Își amintea că se ridicase, la un moment dat, în picioare, somnambul, învelit în cearceaf, ca un beduin în mizerie, cu limba scoasă la un rival imaginar, în care lovea cu pietre și-l scuipa ca printre gard.
Numai datorită muncii extenuante de șef se explică imprudența cu care se așezase pe marginea scaunului ergonomic, fără a-i verifica stabilitatea, ignorând cele mai elementare reguli de folosire a mobilierului în încăperi. Căci, periodic, îi verifica stabilitatea acelui scaun de șef, se cam temea că i-ar putea fi, dacă nu stricat, atunci schimbat cu unul stricat.

Nimeni, către prietenul său Cineva:
- În instituțiile publice există corupție din cauza șefilor numiți politic, declara, odată, președintele Sindicatului Național al Funcționarilor Publici. „Cei care nu au fost numiți pe criterii profesionale, în fruntea instituțiilor, trebuie să-și prezinte demisia. Directorii numiți politic, sau care sunt suspectați de abuzuri și acte de corupție, ar face bine să părăsească scaunul. Dorim ca ocuparea funcțiilor să se facă în mod real, în funcție de competența fiecăruia“. Rămâne, însă, un deziderat, zice el, Nimeni, cu stare de lehamite...

Și cum neglijența e sora bună a prostiei, inevitabilul se produse: scaunul se dezechilibră, iar deținătorul lui, Mișu Horumbă, căzu într-o poziție tare sucită, prin accidentare fatală în zona cerebelului.
De cum se lovi, rămase mut și țeapăn, cu gura ușor întredeschisă și cu o undă de uimire în ochi. Beneficie, deci, de o moarte banală, poate nedemnă, dar reală, înfricoșător de reală.

- Se pare că moda morților care votează se perpetuează, reia Nimeni discuția. Personajul nostru, Horumbă, numit politic, n-ar trebui să-și facă griji. De acolo, de unde este, va trebui să se prezinte la secția de care aparține și să voteze. De ce n-ar face-o el? Că, oricum, o face altul în locul lui. La alegerile trecute, numele unei femei care a decedat în urmă cu treizeci de ani a fost descoperit pe una din liste. Incidentul a fost semnalat chiar de mama acesteia, care s-a prezentat la secția de votare pentru a-l anula.

În schimb, după ce închise ochii, Mișu Horumbă avu parte de o mare claritate de conștiință: plutea, ușor ca un fulg de păpădie, aproape de tavan, de unde privea în jos asupra corpului său inert, depus pe masa din mijlocul încăperii ca pe un catafalc în sărăcie.
De acolo de sus, observa și înțelegea totul. Vedea eforturile disperate ale subalternilor de a-l reanima și i se făcu scârbă: Gligore îi sufla pe gură de parcă-ar fi suflat în butoiul cu varză pusă la acrit, Manache îi călca pe pieptul neînsuflețit ca pe un sac de nisip, Chiriac îl trăgea pe mâini ca pe un bolnav de aplecătură, în timp ce Ionica se văicărea pe lângă telefon că nu putea obține legătura cu cabinetul medical.

- Știu, îl secondează AltCineva. Sunt cunoscute cazurile în care, pe listele electorale permanente, au fost descoperite nume ale unor morți, în dreptul cărora se aflau, în ziua votului, semnături, dovadă că au votat, zice el, râzând cu gura la urechi.

- Văleu, trece în neființă domnu' Mișu, iar noi nu-l putem ajuta! Văleu, Doamne!
- A trecut deja, Ionico, a trecut deja Styxul! Mai pe înțelesul tău, înseamnă că a mierlit-o!, se pronunță Manache, renunțând la a mai sări cu fundul pe pieptul fără suflare. Zadarnic, nu-l mai resuscităm!
- Văleu, s-a repauzat iubitul nostru șef!, se tânguia femeia.
- Nu te mai osteni cu telefonul, Ionico, sări și Gligore scuipând subțire printre dinți, numai Dumnezeu îl mai scoală!

Mai comentează AltCineva:
- Candidații au început să bată cimitirele cu mult înainte de alegeri. Unii, chiar și cu doi-trei ani înainte, notându-și, de pe cruci, numele morților și momindu-i pe alegătorii decedați cu promisiuni care mai de care mai atrăgătoare: de gratuitate a serviciilor de întreținere a mormintelor sau de întoarcere din morți a celor care au fost cuminți și nu au bântuit primăria.

- Nu vă faceți griji, își revine el singur, se amestecă Dogeanu, care, până atunci nu-și ridicase ochii din hârțoage. Iarba rea nu piere. Un isteric în criză, asta e! Vedeți-vă de lucru, că acu' se scoală și vă ia la refec.
- Cum puteți vorbi așa, domnu' Dogeanu!, îl repede Ionica Dima. Despre morți, numai de bine!
- Ia mai taci, țațo, ție îți dă mâna să-l vorbești numai de bine!, o bruschează Manache, furios. Atâta vreme cât a fost tare și mare te-a tot favorizat...
- În schimb, pe mine, se știe, mă persecuta că o curtam pe fătuca asta de Ionica. Din cauza lui am rămas holtei. Crăpatule!, se strâmbă Chiriac la rămășițele pământești ale lui Horumbă.
- Alo! Cabinetu' medical? Urgent, un accident de muncă mortal, domnu' Horumbă, săracu'!, se lamentează Ionica Dima, cu glas înecat și cu rimelul spălat de lacrimi.
- Eu am avut odată nevoie de o... încurajare, de o vorbă bună, iar el m-a umilit în fața tuturor. N-a fost om de omenie. Zău așa, omu' la nevoie se cunoaște!
- Pe mine, ce să mai..., m-a săpat adânc, la rădăcină! Și-a demonstrat slăbiciunea!, oftă Dogeanu, nu atât de pizmuitor, cât pătimaș. Horumbă e om rău. Specia lui proliferează ca pirul pe drumul carelor.

- Să vă zic și eu una bună, intervine Nimeni, cu veselie. Într-una din localități, acolo unde urna mobilă a fost solicitată pentru aproape o sută de persoane, procesul de votare a fost oprit. De ce credeți? Păi de-aia! Că s-a constatat că unul dintre aceștia, care nu se putea deplasa, dar vroia să voteze, era, de fapt, decedat de mai multă vreme. Mort-copt, a solicitat urna mobilă!

În acest punct, discuția fu înteruptă de cadrele medicale care, speriate, năvăliră în încăpere.
Fulgul de păpădie, ce până nu demult purtase, cu aroganță, numele de Horumbă, vedea cum persoanele în alb se precipită în jurul trupului rigid, cum vâră o oglindă sub nasul învinețit, cum bărbatul cu bonetă își abandonează, neputincios, stetoscopul.
- Dumnezeu să-l odihnească!, se pronunță medicul, și-i trage obloanele peste ochii cu reflexe sticloase.

- În altă localitate, povestește Nimeni, fără a se abține din râs, deși unul dintre candidații la Primărie a decedat în dimineața scrutinului, procesul electoral nu s-a oprit, ajungându-se în situația hilară ca mortul să câștige mandatul de edil.
"România e singura țară din lume în care morții votează cu viii și viii votează cu morții”, a remarcat un renumit lider politic și, pe deasupra, poet. "Nicăieri în lume, o comunitate n-a votat un mort, știind că e mort”, a mai glumit poetul și, pe deasupra, reputat lider politic.

Fulgul de păpădie păși în altă zonă: zona de evaluare a vieții trecute, unde o sferă luminoasă îi relevă "păcatele" de șef și misiunea, încă, neîmplinită pe pământ. Mai avea de îndreptat greșelile făcute, cum ar fi acelea de a nu fi fost drăguț cu toată lumea, de a-și fi deranjat colegii, de a fi înfulecat de la pachet cu zgomot, de a le fi vorbit dintr-un colț al biroului în altul, de a-și fi lingușit șefii ierarhici, de a fi fost caraghios doar de dragul superiorului său, de a fi intervenit în discuția cuiva care vorbea la telefon, de a fi plictisit subalternii cu interminabile indicații, de a-și fi agresat verbal și de a-și fi manifestat disprețul față de ceilalți în penibile demonstrații de putere, de a fi prăjit pește în birou, de a fi răspuns la salutul "Ce faci?", cu ironia "N-am murit, încă".

- Cum-necum, se lamentează Cineva, ne tot trezim cu strămoși de-ai noștri, scăpați deja de grijile pămăntești, pe listele celor apți de vot. Și, ca o fatalitate, ei nu dispar de pe liste, cum nici numele nu le dispare de pe cruci. Toate bune și la locul lor: e ca și cum am săvârși un gest de pioșenie, în memoria lor! Problema e că nu toți morții sunt tratați la fel. Unii votează, alții nu! Și-atunci, cum rămâne cu drepturile morților?

Erau suficiente motive, deci, pentru a se răzgândi și a-și relua locul în spațiul cu trei dimensiuni, care este lumea pământească.
Ceea ce se și întâmplă. Chiar dacă neverosimil, șeful reînvie cu adevărat, spre stupoarea echipei medicale și cea a colegilor.
Și mai uimitor era faptul că Mișu Horumbă își aminti, în amănunțime și cu claritate, discuțiile dintre subalterni, pe când el se afla pe lumea cealaltă.

- Un copil care a murit la vârsta de șase ani e trecut pe lista cu drept de vot. Dacă ar fi trăit, acesta ar avea acum vârsta majoratului, deci ar vota pentru prima dată în viață. Dar, așa, votează pentru întâia oară în moarte. Va să zică, să oferim o șansă morților! Că celor vii li se reduc șansele pe zi ce trece, zice AltCineva, ușor îngrețoșat.

Horumbă adună micul colectiv, îl aliniază ca la paradă și, sub greutatea responsabilității, i se adresează cu gravitate:
- Stimați colaboratori, poate nu întotdeauna am fost un bun șef, poate nu în toate momentele am fost lângă dumneavoastră, uneori v-am închis ușa în nas. Așadar aș vrea să se schimbe câte ceva... Să mă revanșez într-un fel. Manache!
- Aici.
- Față de dumneata am greșit că nu te-am susținut...
- Din vina mea, șefu'.
- Dumneata ai familie, copii. Te vei muta în apartamentul meu. Þi-l donez, cu alte cuvinte. Eu, care sunt singur, o să locuiesc, o vreme, cu chirie.
- Gligore!
- La dispoziție!
- Dumitale îți donez mașina. E ultima mea dorință, nu se refuză.
- Dogeanu! Dumneavoastră vă las scaunul ăsta, care m-a trântit fără milă. Să-l stăpâniți sănătos! Plus un hectar de vie și patru pogoane de extravilan.
- Dragă colega, n-ai nicio obligație față de mine. Dumneata ți-ai făcut doar datoria.
- Chiriac! Þie îți restitui iubita pe care nici măcar nu ți-am luat-o vreodată. Și câte ceva la țară, zonă premontană, frumoasă.
- Domnișoară Ionica, dumitale... îți mulțumesc. Mi-ai fost singura persoană devotată. Dumitale îți las ce e mai de preț: veșnica mea recunoștință. Mulțumesc!
- Și eu vă mulțumesc, zice a dezamăgire. Mă bucur că v-ați întors printre noi, renăscând din propria cenușă...

- Nu suntem singurii care dăm drept de vot morților, rostește, în final, Nimeni. Am citit că Portugalia pare o țară, ca și a noastră, democratică până la cer, în care și morții votează. Pe listele cu alegători se regăsesc nu mai puțin de o sută de mii de oameni, ehe, de multă vreme decedați, pe care autoritățile locale nu i-au radiat, încă, de pe liste.

Șeful Horumbă pleacă acasă, după ce se consumase emoționanta scenă, acuzând o stare de oboseală nefirească.
"Suflet bun, șeful ăsta... Cât de mult ne-am înșelat..."
Fatalmente, lovitura la creierul mic fusese foarte severă. Efectul ei se situă deasupra oricărui efort de voință. Astfel că, în noaptea ce urmă, Horumbă fu ridicat de acasă cu ambulanța, iar, până în zori, muri.
"Ce faci?". "Am murit".
Toți îl regretară pe șef, inclusiv Dogeanu, numai Ionica Dima se bucura sincer, de vreme ce prefăcutul de Horumbă nu-i lăsase nimic prin testamentul verbal.
"Am murit. Ce bine!... Mâine sunt alegeri!"