De-abia se împrăștiară pîclele nopții care acopereau casele scunde ale satului Piticeni, comuna Sălcioara și "butica" lui Sebastian e plină. Prăvălia împarte funcțiunea de magazin alimentar cu cea de cîrciumă, inovație a patronului, ins hîrșîit în economia de piață rurală, care-i aduce acestuia foloase evidente. Intră omu' să radă o bere-două-trei și, după ce-și ogoiește setea cumpără și-o pungă de bomboane turcești pentru țînci sau invers, vine o nană să tîrguie o sută de parizer și cumpără și-o sticlă de rachiu pentru consort, pentru ca acesta să digere, fără probleme gastrice, mixtura de amelioratori alimentari din mezel. Sistemul mulțumește toți consumatorii, singura obiecție a autorităților fiind legată de denumirea "Mic-Gros" înscrisă pe firmă. Ca urmare, investitorul privat s-a conformat, pictînd pe tabla de deasupra intrării, cu litere de-o șchioapă, " Mare-Tare".
Piticenii de cîmpie, fiindcă există la vreo zece kilometri și-un cătun denumit Piticenii-de-deal, constituie o comunitate de oameni isteți, harnici și adînc implicați în realitate dar care, așa cum arată și porecla, au o statură modestă, sub media înregistrată pe țară și sunt extrem de sensibili la orice aluzie privind aceste date antropometrice. Firește, au existat și interpretări tendențioase ale unor antropologi occidentali care afirmau că fenotipul piticenilor, scunzi, robuști și negricioși s-ar datora amestecului rasial din epoca popoarelor migratoare, cînd băștinașii din regiune au fost metisați cu năvălitorii huni, avari, hazari sau cumani în voiaj prin zonă, în timp ce vecinii lor de pe coline și-au păstrat fondul genetic daco-roman nealterat, fiind toți blonzi și mai înalți cu circa o palmă. Singura dovadă concretă a teoriei a fost descoperirea în arealul localității a unui schelet de cal, estimat după datarea cu izotopi de carbon radioactiv, ca provenind din secolul IV-V e.n. dar și asupra acestei ipoteze planează suspiciuni, un ciurdar din Piticenii-de-cîmpie surprinzînd, într-o noapte ploioasă de toamnă, un omolog din satul rival care înhuma în vatra satului niște cioante de proveniență animală.
Cînd Septimiu Botoc deschise ușa prăvăliei găsi acolo o duzină de consăteni antrenați în analizarea situației economice a patriei.
-Un r-rom...hîî... înecat, nea Sebi! comandă el, dregîndu-și glasul baritonal .
(Pentru cei care nu știu să consume băuturile spirtoase tip rom Jamaica, trebuie specificat că nu vorba de vreo aluzie antirasistă, xenofobă, ci doar de un coctail cu specific local, preparat prin scufundarea unui țoi de alcool într-o halbă cu bere.)
Discuția dintre ceilalți consumatori se întrerupse și toate capetele se întoarseră în direcția sa. Botoc era o personalitate recunoscută a comunității. Fost președinte a defunctului C.A.P. , membru activ al tuturor partidelor în perioada în care vreunul dintre ele se aflau la guvernare, nelipsit la mitingurile electorale și vector important al dezvoltării turismului rural, cariera sa politică luase un trend ascendent, aplaudat și invidiat chiar de adversarii săi, de cînd la cîrma țării ajunsese finul său și consăteanul lor marcant. Împrejurarea fusese relatată, de nenumărate ori, tuturor curioșilor, lelea Floarea a lu' Ouatu era în travaliu, o apucaseră durerile facerii în timp ce urmărea la căminul cultural pelicula "Viva Zapata", iar Botoc care printre alte activități obștești era și operator cinematografic amator îi sugerase, născuse chiar acolo între rîndurile de scaune, să boteze pruncul de sex bărbătesc cu numele răsunător de Emiliano.
-Ce zici, bade Septimiu, îndrăzni să-l interpeleze cîrciumarul, ieșim din criză?
Botoc luă o dușcă adîncă din berea aromatizată, rîgîi meditativ și confirmă sigur pe argumentele sale:
-Ieșim,cum să nu ieșim! Are grijă finu-miu...
Nimeni nu îndrăzni să conteste această convingere, în definitiv de cînd fusese uns Emiliano al lor premier, Piticenii-de-cîmpie cunoștea o dezvoltare fără precedent. Agroturismul, de pildă, luase un avînt notabil, celor care vizitau împrejurimile li se propuneau înafară de consumarea bucatelor și băuturilor tradiționale și atractive activități educative cum ar fi dezgroparea potcoavelor de cai morți. Culturile tradiționale de grîu, păpușoi ori leguminoase fuseseră abandonate ca nerentabile și înlocuite, la sugestia specialiștilor, de tarlale extinse semănate cu mușețel, coada-șoricelului, rostopască și iarba-fiarelor, ultima foarte apreciată de nutriționiști pentru aportul de minerale recomandat în anemii, dar și de recidiviștii care organizau evadării în stil tradițional.
Cînd un zoolog renumit din capitală, dr.docent Stufiniu Barbălată descoperi într-o baltă de pe raza localității un exemplar rarisim de Bufo bufo venalis, popular denumită "broasca lacomă cu pîntec portocaliu" întregul areal al piticenilor fusese declarat rezervație naturală a biosferei, iar ministerul mediului alocase sume importante pentru susținerea proiectului.
Ultima investiție notabilă, realizată din fondurile europene fusese construirea unei piste pentru curling. Fiindcă niciunul dintre săteni nu era familiarizat cu regulile acestui sport european, au fost trimiși, cu bursă guvernamentală, doisprezece inși la universitatea din Edinburg care să studieze această disciplină și care s-au întors deplin specializați în domeniu, în plus au adus cu ei și o tehnologie avansată de producere a pălincii din celuloză și deșeuri de pufoaică.
E firesc doar ca un fiu al satului să-și ajute consătenii și nimeni nu putea să-l contrazică pe Septimiu Botoc, că doar el își familiarizase de mic finul cu cositul otavei și a frunzelor de trifoi, deprindere pe care o utiliza cu succes în ședințele de guvern sau cu utilizarea toporiștii la retezarea copacilor, ceea ce îl făcea expert în retezarea pensiilor și salariilor de la rădăcină.
Totuși, Sebastian ,vizibil îngrijorat de perspectiva scăderii consumului de alcool pe cap de piticean, îndrăzni să dezvolte subiectul:
-De ieșit e clar că ieșim, da' cînd și mai ales cum?
Analistul Piticenilor de cîmpie sfîrși berea-cu-rom și mai comandă una:
-Mă, capete seci mai sunteți, nu vă intră pricipiile macroeconomice în țeastă neam! Păi e simplu...ați vizionat ultima conferință de presă a președintelui, nu? Care a fost concluzia finală, aud? Că suntem un stat clientelar nu?... și zău dacă nu-i tare bine așa! Uite, de pildă noi ni-s clienții lu' Sebi, care la rîndul lui e client la fabrica de bere și produse spirtoase, care la rîndu' ei e clientă la guvern care-i stăpîn și clientu număru' unu...ceea ce iar e-n regulă, că vorba aia clientu' nostru stăpînu' nostru...
-Da' cu deficitu' bugetar, ori cu tăierea pensiilor și salariilor cum rămîne? îndrăzni unu' Victor a lu' Bontu, singurul cu vederi de stînga dintre cei prezenți, mai mult prin forța împrejurărilor, fiindcă pe vremuri, cînd lucrase la gater, îi sărise o țandără în ochiul drept.
- Tot ideea cu clientela o rezolvă...pensionarii o să fie clienți pe veci la farmacii, spitale și în final la țintirim...dascălii la părinții elevilor, doctorii la bolnavi și-așa mai departe...fiecare servește pe fiecare după nevoi și interese și iote-așa nu vor mai fi probleme!
-Da' dacă să zicem clientu' nu vrea să plătească, întrebă patronul localului "Mare-Tare", ce fac?
-Nu-l mai servești și-ți cauți alt client, normal!Iară cînd va înțelege fiecare că-i bine să fie client undeva, decît să rămînă pe dinafară, om duce-o mai bine!
Ajunsă aici discuția se-mpotmoli evident, mulți dintre cei prezenți aveau datorii în caietul ținut cu strictețe de Sebastian, așa că abordară iute alt subiect de interes general: promovarea echipei locale de curling de-abia înființată în LIP(liga internațională a pupincuriștilor)
Dacă urmărim logica lui Botoc, s-ar putea să admitem că are un sîmbure de adevăr, fiindcă un client informat e pe jumătate convins. Întrebarea nerostită de pe buzele tuturor este: unde oare va fi client Emilian al lor după ce n-o mai fi în guvern? Oare într-un așezămînt cu multe lacăte la ușă, bare groase de fier la geamuri și uniformă obligatorie?