Motto: "Unul sus-pus a căzut în sus", Florentin Smarandache.


- Este o boală și, totodată, o mentalitate de care n-a scăpat nimeni și cu care s-a trăit pe vremea dictaturii, când românul trebuia să facă un așa-zis trafic de influență, de la obținerea unei butelii de aragaz până la primirea unei repartiții de locuință, sau de la a procura lucruri mărunte, un kil de carne, o sticlă de lapte, până la a dobândi un serviciu unde să nu se murdărească pe mâini, de la a avansa într-o funcție la serviciu, cum se zicea, "Carte multă nu se cere, să fii prost, să ai putere", până la a sui în vârful piramidei. A fi intervenit în favoarea cuiva pentru un lucru cât de neînsemnat era un fapt de viață normal, ca și a respira - constată Nimeni cu amărăciune.

- Boala s-a transmis ca o molimă până în zilele noastre grele, completează Nimeni. Scăpată din laboratoarele totalitarismului, a fost purtată mai departe de către foști comuniști, foști securiști, avansați și recompensați, după '89, cu funcții cât mai barosane. Și cum românul e grijuliu cu ziua de mâine, tre' să aibă pe cineva sus-pus, așa, pentru caz de necesitate, pe cineva care are o situație socială înaltă, care ocupă un post mare, tot așa cum fiecare țigan are un naș sus-pus, tot pentru caz de necesitate.

... Așa s-a trăit ieri, așa se trăiește astăzi. Prin urmare, nimic nu i se păru anapoda când, la ieșirea din bloc, Mitică Baron, poreclit și Hopa-Mitică, este acostat de un vecin:
- Mata' ești om mare...
- Nene, nu-s așa de mare... Puțin solid, poate. Mai rotofei, ca să zic, glumește el.
- Mare..., cu relații, adică.
- Hai, zi! Ce e?
- Am și eu o afacere, una mică, un chioșc de mărunțișuri. Îmi merge greu, abia de scot salariul de vânzătoare al nevesti-mii, că nu mai are servici la stat.
- Nene, e bine, că ăsta e viitorul. Nu vezi la ăștia, bugetarii, cu criza asta, cică Guvernul vrea să le taie douăș'cinci la sută din salariu.
- Așa, domnule, așa mi-am zis și eu. Ca să facem ceva, să nu stăm la mila statului, la șomaj, adică. Da' merge afacerea de parcă stă pe loc. Muncim de ne sar ochii, iar ce câștigăm merge la stat.
- O să vină și vremuri mai bune. O să treacă și criza.
- Doamne' ajută!
- Că bine zici.
- Da, că de-asta... M-am gândit că mata ai relații, sus-puse, doar peste tot merge cu "pcr", pile-cunoștințe-relații.
- Dacă pot, cu plăcere, zice Mitică din nevoia de a-și întări statutul de om cu influență.
- La poliție, dacă ai cumva relații, că și acolo merge cu "pcr"-ul.
- Nene, îmi pare rău, la infracțiuni nu mă bag... Poa' să fie și tata.
- Nu e ce crezi mata. Dimpotrivă... Sectoristul... El e cel care... Trece în fiecare zi pe la chioșc și pune mâna pe câte ceva, o sticlă de băutură, un pachet-două de țigări, o pungă de cafea... "Asta se confiscă", zice și râde-n proasta. Uite, am chiar și o listă cu ce a luat până acum. Mult, pentru unul ca mine, eu nu câștig ca alții... Mai bine dau acolo, la șef...
- Cu ce te-aș putea ajuta eu?
- Dacă ai pe cineva, acolo sus, să-l potolească puțintel.
- Bine, nene, să văd ce pot face!
- Mulțam, domnu', mulțam!

- Să nu așteptăm ca lucrurile să se schimbe, zicea Einstein, dacă tot timpul procedăm la fel - se pronunță Nimeni în chestiune.

... Altruist din fire și, poate, cam expansiv, Mitică Baron se oferise să-și ajute vecinul, că avea un prieten, bun prieten, maior, șef în cadrul Poliției. Își face timp, într-o zi, și îl caută la birou.
- Salut, omule! Ce mai faci? se arată bucuros ofițerul.
- Să zicem... bine. Tu?
- Aștept o avansare. La excepțional: colonel.
- Oho! La mai mare!
- Mersi. Cu ce treburi pe aici? Þi-au luat din nou permisul?, întreabă ofițerul și râde complice.
- Nu..., nu... Un fleac... Un vecin m-a rugat...
- O clipă!, zice ofițerul și se duce la telefon. Apoi: Mitică, nu te supăra frate, trebuie să plec. Hai, discutăm pe drum.
- Lasă, mai trec eu.
- Hai, nu fi ciufut!
"Hm! făcu ofițerul. Îmi place cuvântul, sper că n-o fi de rușine... L-am auzit la comandant, dar mi-a fost jenă să-l întreb ce înseamnă". Hai, nu fi ciufut!
Urcă în autoturismul Poliției. Mitică aștepta un moment prielnic să-i spună prietenului său pentru ce-l căutase. Maiorul, însă, vorbea întruna și, în plus, acum mai era de față și șoferul.
- O țigară! Ai o țigară? întreabă maiorul, într-un târziu.
- M-am lăsat de fumat.
- Nu-i nimic. Oprește!, ordonă el șoferului, un subofițeraș tânăr, simpatic. Vino!, îi zice apoi lui Mitică. Mergem la un bar. Găsim și țigări și bem și un păhărel. Haide!

... Mitică Baron nu se arăta prea încântat de ofertă, nu era o oră tocmai potrivită pentru alcool. Se consolează, însă, cu gândul că vor fi între patru ochi și o să-l abordeze în problema cu sectoristul.
- Să trăiți!, răcnește barmanul de cum îl zări pe maior. Cu ce vă servim?
- Þigări bune și wisky, de nu, te ia mama dracului!
Barmanul pune pe masă, cu mâinile piftie, o sticlă sigilată și două pachete de țigări.
- Destup-o!, îi cere ofițerul.
- Să trăiți!, se conformează acesta, speriat de-a binelea, și toarnă în pahare.
- Să-i spui patronului că am trecut pe-aicea.
- Am înțeles, să trăiți!
Către Mitică, doar pentru el:
- Pe-ăsta l-am băgat la zdup, patronul, însă, mi-a scăpat... Dar o să-i vină rândul în curând. Ãștia doi tare îmi știu de frică. Dar și alții. Și alții îmi știu de frică. Toți din orașul ăsta îmi știu de frică. Așa să știi, dacă ai nevoie de ceva, o obligație, o masă pentru șefi, îmi spui și se aranjează. Fără plată. Că-i ia mama dracului. Ce să facem, și noi trebuie să trăim, că Guvernul vrea să scoată țara din criză pe cârca noastră, a bugetarilor. I-auzi, cică să ne taie din lefuri! A!... Am uitat, cu ce treburi pe la mine?
- Nimic... Nimic. În trecere, doar. Am vrut să văd ce mai faci.
- Da?... În cazul ăsta, numai bine! Noroc!
Cei doi ridicară paharele: Noroc!

- Povestea noastră are o morală, consideră amicul Nimeni. Valoarea lumii ăsteia este Puterea, iar dacă ai putere și vrei să domini, involuntar abuzezi de ea.

... Peste ceva vreme, când Mitică se lovește nas în nas cu vecinul, îi zice în grabă:
- Am vorbit cu cineva sus-pus, dar sectoristul are pe altcineva mai-sus-pus.
Nu știu ce a vrut să spună Mitică Baron, mie însă mi-ar plăcea să cred că prin "mai-sus-pus" a subînțeles mentalitatea păcătoasă a românului, rămasă neschimbată timp de douăzeci de ani, întrecând chiar și previziunea răposatului Silviu Brucan.