Studiu de caz: mirajul diplomei. Uau! Și-ncă ce miraj. Într-o societate ca asta în care știința de carte a ajuns o glumă neagră. Ceaușeasca și Zgarbura au totuși ceva în comun. Or fi ajuns amândouă în vârful copacului, da' – una a vrut să fie savantă, ailaltă titrată. Probabil vechi obsesii din copilărie. Paradox al minții omenești care-și râde de găurile sistemului, trece prin ele ca prin brânză, dar … vrea să fie omologată de sistem, așa găunos cum e. Gaudeamus Igitur. Mult succes, doamnă Zgarbur, la facultate! (… mi-am zis când am aflat că s-a înscris, în sinea mea. Ce-aș mai fi râs s-o văd cu togă pe cap, ca în America).

S-au trezit spate-n spate, nu îmbârligați cum se culcaseră; odată ce instinctul s-a culcat și el, mulțumit în ei, trupurile au înotat prin cearceafuri către eliberare. El a realizat că se află în casă străină și a privit instinctiv către ușă. A râs:
- Dacă vrei îți mai dau lecții și altădată, în particular.
Bună corabia, meșter cârmaciul a continuat în gând. Și-a tras pantalonii și a zis, tare:
- Să-mi dai carnetul să-ți trec nota. Un zece mai pe merit nici c-am dat vreodată, Carmencita, să știi.
Ea s-a ridicat leneș în capul oaselor, apoi a căscat și și-a pus la loc brațul sub cap. A trecut peste compliment cu naturalețe și a expus partea mai puțin plăcută a problemei.
- Nu pot să-i înțeleg pe mucoșii ăia. Au râs de mine și eu una ca asta nu mai admit de mult.
Þoalele și ifosele ei păreau accidente de decor în mijlocul discuțiilor despre Hegel și Kant.
- N-ai ce le face, sunt niște proști. Provinciali boemi – nu pun ei mare preț pe o tabacheră de aur sau un gipan ultimul răcnet. Filosofi în devenire, ca la carte. Noi doi filozofăm altfel.
După ce s-a ras cu sculele bărbatului doamnei, individul a revenit lângă patul adulterial.
- O să vorbesc cu Grasul, la el treci garantat. Vorbesc și cu Badea, o să-i duc eu bănuțul. La Iordache treci ca la mine … numai la moș Formular trebuie să faci rost de servite. La anul o să fie altă garnitură, incoruptibilă și vigilentă, așa că va trebui să te pui cu burta pe carte. Primii patru ani sunt grei, până-ajungi în anul trei.
- Desigur, domnule lector …
Tipul i-a mai privit picioarele ieșite din lenjerie.
- Așa ai trecut și la liceu?
N-a pus întrebare cu glas tare. Intuia răspunsul, ca și adevărul.
- Ar trebui să ai mai multă încredere în tine. Ai stofă.
Ea și-a amintit ce i-a spus Fox cândva în bătaie de joc, că încrederea în sine e primul pas spre iad. Și și-a mai amintit că niciunul din ei nu era credincios.


Acum câțiva ani, la mine în America, într-un oraș oarecare dintr-un stat oarecare, o oarecare companie de parfumuri a vrut să deschidă o fabrică. Pentru a face un studiu de piață au inițiat o colaborare curioasă: cu mine. Cu mine, scriitorul celebru. Și cu personajele mele. Au ales câteva dintre ele. Și ca să nu investească fonduri prea mari pentru a eșantiona populația feminină într-un sondaj de opinie legat în clar de obiectul lor de producție, au pus la cale un show de televiziune. Telespectatoarele au telefonat pe banii lor, de bună voie, fără inhibiții și la întrebarea: de care din eroinele lui Raviola vă place cel mai mult? au răspuns după caz: de cea naivă, de cea frumoasă, de cea sexy, de cea dură … Pe baza procentajului obținut, afaceriștii au concluzionat: nu vor deschide fabrica în oraș. Seducția a rămas doar o armă de ultimă opțiune. Când au de ales, femeile preferă alte mijloace pentru a-i da pe spate pe bărbați: mijloacele dure.

- Pâs, pâs, ce-ce-ce faci păpușico?
Primul a fost Panarițiu Popescu, cel care a și fluierat.
- Ce puicuțe bune, a subliniat un băiat din sat, lucrător și el la poștă.
Fane a fost mai rezervat, pentru că era cam pleoștit și nu tocmai în formă: ziua fusese grea, stătuseră la muncă până după-masa târziu, apoi pierduseră ceva timp magnetizându-se cu câte două sticle de bere. Terenul era propice unei aventuri galante trei ori trei în ciuda frigului, iar gagicile se dăduseră jos dintr-un patru ori patru. Probabil, excursioniste. Să nu ne pripim, și-a zis în gând tânărul Zgarbur.
Riți a mai făcut câteva remarci de duh, iar Fane a adăugat și el ceva despre frumusețea vizitatoarelor și s-a oferit să le prezinte locurile, la fel de interesante.
Drumul era cel ce ieșea din oraș și la ora aceea nu era foarte circulat. Vorbele și privirile au fost aruncate de pe trotuarul vecin, iar băieții au traversat și le-au ieșit în cale. Fetele s-au oprit și s-au întors spre ei. Fane a cerut politicos o țigară. A remarcat postura belicoasă și privirile schimbate de cele trei.
- Ce vreți?
- Voiam să vă invităm la o plimbare. Dacă nu vreți, nu insistăm.
Răspunsul a venit foarte prompt și judecând după consecințe, a fost unul negativ. Fănuș a văzut piciorul ridicat în aer dar a fost prea uimit ca să se ferească și când a realizat că ținta era în Y-ul pantalonilor săi a fost prea târziu. Lovitura l-a făcut să-și piardă răsuflarea și aproape a căzut când a mai simțit o explozie de stele verzi în cap și ochiul drept. A căzut la pământ și a auzit de acolo într-un timp foarte scurt zgomotele unui balet brutal în care alte două corpuri erau zvârlite pe jos: cele ale tovarășilor săi. A rămas inert pierzând numărătoarea clipelor.


Îndată ce și-a venit în fire, Fane a simțit din nou durerea groaznică din testicule. Și le-a pipăit cu mâna ca pentru a afla dacă le mai are. Apoi, disperat, a încercat să deschidă ochiul lovit dar pleoapa rămăsese înțepenită. I-a trecut prin minte că e precum ușița unei cutii de scrisori de metal, împinse înăuntru și blocate. Cu ochiul sănătos l-a văzut pe Riți încercând să și oprească cu fularul hemoragia de la cap, scâncind „m-au omorât, m-au omorât”, cu o dicție perfectă uitând de bâlbâială în marea lui disperare. Băiatul din sat era mai încolo, își ținea piciorul în mână, era probabil rupt și atunci Fane a răcnit ca un taur înjunghiat, a găsit puterea să se ridice și să se pună în mijlocul drumului până când o mașină întârziată a oprit cu scrâșnet de frâne și cei doi bărbați din ea s-au dat jos și i-au adus pe brațe înăuntru.

Și iacătă, am ajuns în fine la momentul în care l-am cunoscut pe „rivalul” meu, Ștefan Claudiu Zgarbur. Că întâlnirea a avut loc la o vreme de cumpănă în viața lui, că momentul acela ar fi putut să fie tragic sau comic, luat în derâdere sau pus la index ca o traumă ce nu se poate uita niciodată – asta am fost curios din prima clipă s-o aflu, dar am avut de așteptat destul de mult până ce ne-am apropiat cu adevărat unul de altul încât să-mi facă mărturisiri de mare intimitate. Știam că în asemenea momente consecințele sunt imprevizibile și o pot lua în oricare direcție, după cum spre exemplu banalul zigot, celula umană fundamentală se poate diferenția până la micul omuleț în carne și oase sau dimpotrivă, printr un artificiu fatal al geneticii poate degenera într o aglomerare tumorală, canceroasă ori nu. Amândouă sunt formațiuni vii, independente, expansive, dezvoltări ale aceleiași amorse, dar una duce la o viață în plus, alta îmbolnăvește sau ucide și ce există. Ca să explic metafora, e vorba de pătimire, pătimirea extremă – care te poate duce fie la înțelepciune, fie la ură.
Eu eram într-una din șederile mele prin capitala județului și m-am folosit de trecerea mea ca scriitor și oaspete de onoare, ca și de legitimația mea de reporter – doar nu crede cineva că trăiesc exclusiv din scrisul cărților – la un ziar oarecare din America. Așa se face că mă aflam în spitalul județean de urgență, tocmai când cei trei voinici erau scoși din automobil și cărați înăuntru cu cărucioarele.


Medicii din gardă au cusut la ei toată noaptea ca la niște boarfe vechi și rupte în toate părțile. Au așezat piciorul rupt în ghips. Au pus fuduliile în bandaj cu pungi de gheață. Au dezinfectat și îngrijit ochiul rănit, au ecografiat burți și radiografiat capete, au pus perfuzia în vena lui Riți care pierduse mult sânge prin pielea ruptă a țestei. Unul din doctori, un moldav rătăcit pe plaiurile acelea cu repartiția a șuguit: mă băieți, da cini v-o găbujit în halul ista, că n am văzut așa ceva nici după bătăile de gangsteri. Parcă vin de la balul măcelarilor, a zis asistenta lui, în completare și un alt pacient ajuns acolo dintr-o altă pricină a râs.
- Ce mare lucru le-am făcut măi frate de s-au pus așa cu cafteala pe noi? s-a întrebat retoric și abia șoptit Fane.
- Șșș…și-și nici măcar nu erau miștoace măi frățioare, a postulat sentențios de sub bandaje Panarițiu Popescu, reluându-și bâlbâiala în primire, dar Zgarbur și celălalt băiat adormiseră deja sub efectul sedativului.

Am stat de vorbă cu gorobetele în tot timpul convalescenței lui și i-am aflat planurile și visele. Mi a spus de pensiunea pe care voia s-o ridice, de fondurile pe care spera să le obțină. Nu i am dat cu tifla ca amica lui roșcată de la poștă, i am promis că o să-i fiu primul vizitator și că o să l recomand și la alții în America. Am zis și că o să-l ajut folosindu-mă de trecerea mea să primească finanțarea mai repede, ceea ce bineînțeles că n-aveam nici cum, nici de ce s o fac. Nu s-a mirat cum ar putea un american să influențeze distribuția unor fonduri europene, mi-a mulțumit fierbinte cu acea uluitoare încredere a oamenilor proști și cumsecade pe care nu-i miră nimic din ce le convine pe lumea asta. Apoi m-am simțit ispitit să-l introduc în experiment și desigur – urmăream asta de mult, să-mi creez atât de necesarul unghi secundar de introspectare pentru personajele din roman. În legătură cu întâmplarea cu amazoanele – a râs cam silit când am folosit termenul – (Ia te uită, musiu Șarlă, îs harmazoancă!), după ce mi a relatat cine-i cotonogiseră în halul ăla – ca să-l câștig de partea mea i am înșirat și eu o poveste asemănătoare. S-a nimerit să fie una reală. Am luat-o pe cocoașă destul de nasol de la o gagică în Franța pe când eram de vreo doișpe ani și încă și mai nevinovat ca ei. Înainte de a traversa oceanul ne-am oprit pentru câteva luni la Paris unde taică meu primise un angajament la un film cu buget important. Am prins ceva cheag, ne-am lins pe boturile uscate, ne-am dezvățat de salam de soia și de nechezol, de cozi la carne și toate cele ce au rămas în urmă pe tărâmurile iadului socialist multilateral dezvoltat. Ne-am înțolit după ultima modă. Am închiriat o mașină scumpă. Am intrat cum s-ar zice într-un fel de purgatoriu al Occidentului înainte de a debarca în Raiul american. Și am luat contact neașteptat cu ce se afla în spatele acestei poleieli. Ne-am dus într-o seară cu toții la un restaurant, s-a nimerit să fie unul mic și intim. Probabil că se vedea după noi – nu-mi dau seama, după faptul că vorbeam, în românește evident, sau pentru că ne purtam destul de stângaci – că veneam din lumea a treia. Ne-am așezat la o masă dar chelnărița nu ne-a băgat în seamă. Am așteptat vreun sfert de oră, dar erau mereu serviți alții. Desigur că mămica atât a așteptat, s-a pornit pe un scandal monstru, nu s-a mulțumit doar s-o admonesteze s-a simțit datoare să dea buzna pe undeva prin culise, peste însuși patronul restaurantului. O vedem pe gagică, pe chelnăriță vreau să zic, după nițel timp cu lacrimi în ochi; ne-a trântit farfuriile pe masă: - Știți ce mi-ați făcut? Din cauza voastră am fost concediată! Ba ai fost din cauza ta, a răspuns desigur, mămica, cu un zâmbet de răutate satisfăcută și după ce am uitat incidentul și am mâncat copios, am ieșit cu toții iar ai mei m-au lăsat în față să aștept în timp ce ei s-au dus să aducă mașina parcată nițel mai încolo. De undeva, nu știu de unde, s-a năpustit cineva asupra mea și în timp extrem de scurt cât am încasat lovitură după lovitură, ca o ploaie de meteoriți, mi am dat seama că era individa cu pricina care stătuse la pândă și care apoi a dispărut într-o suflare. Totul s a petrecut pe mutește, n-am avut timp nici să zic pâs, am rămas doar ca un prost în mijlocul străzii privindu-i pe ai mei care m-au poftit veseli să mă urc în mașină, străini de tot ce se întâmplase.
Aceasta era povestea și interlocutorul meu n-a râs așa cum am râs eu după ce-am istorisit-o. L-am văzut lăcrimând și, deși aveam să mă obișnuiesc în cele din urmă cu meteahna asta a lui, cu care mă pusese în temă fosta lui consoartă, am avut un moment extrem de penibil. Și el era tot într-un purgatoriu – lacrimile îl purjau, scoteau răul din el – așa mi-a spus. Darul lacrimilor care nu-l trădase niciodată. În fine, nu-i mai spun concluziile pe care le am tras din pățania cu pricina, cum am învățat despre femei că niciodată nu sunt în stare să și asume greșelile ci dau vina mereu pe alții – în mod absurd pe cei ce n-au cum să fie vinovați – și nici învățătura cu care am rămas pentru viață, că întotdeauna în conflicte, dacă vrei să câștigi (fie și numai satisfacția răzbunării) e bine să implici un inocent. E ceea ce fac eu acum. Întâmplarea aceea n a avut repercusiuni imediate în conștiința mea, dar în clipa când mi-am dat seama cât de tare o uram pe maică mea, i-am pus în cârcă și acea uluitoare umilință și-am urât-o și mai și. Violența e cum am mai spus – un limbaj de comunicare foarte bun. Nu suferă de ambiguități.
După ce a ieșit din spital am rămas amici și m-a invitat la el acasă. Ca să testez noile lui sentimente în ceea ce privește femeile i-am făcut o propunere destul de neortodoxă. În America, am un prieten doctor care se ocupă printre altele de o bancă de spermă. E practic „nașul” lui Ashley, cel căruia iubirea mea cea mare îi datorează venirea pe lume. Damele americane cu soți șchiopi de-al treilea picior care recurg la borcănelul magic sunt însă speriate ca Păcală al nostru de drobul de sare, cum că progeniturile ce rezultă în eprubete s-ar putea căsători la maturitate cu surioarele și frățiorii necunoscuți. Chiar dacă eventualitatea unei astfel de întâlniri e mai mică în realitate decât aceea ca omul să se îndrăgostească de o soră nelegitimă procreată natural de un tată - macho înrăit, femeile tot se tem. De aceea doctorul meu recurge în mod nu tocmai legal la donatori din țări cât mai îndepărtate.


Bancă de spermă. Clinică de fertilizare. Maternitate.
Fane a citit specializările pe un anunț atârnat pe geam, la intrarea în spital. Agitația din capitală îl cam năucea. Noroc că era cu prietenul lui, americanul care părea să se descurce mai abitir ca unul născut aici.
Au intrat amândoi. A venit o fătucă și l-a condus la garderobă, apoi l-a adus înapoi travestit, în papuci și halat. Americanul i-a făcut cu ochiul și i-a spus că-l așteaptă pe hol, lângă „internări”.
L-au dus pe un culoar lung, într-o zonă urâtă și cam sinistră, până la un cabinet pe care scria recoltări. I-au luat câteva eprubete de sânge. S-a uitat pe pereți la un calendar cu fufe dar atenția i-a fost distrasă și a tras cu ochiul pe după un paravan unde era ecograful.
- De ce n-ai venit la control mai devreme?
Pacienta e o țărăncuță gravidă. Doctora poartă ochelari și are un aer inchizitorial.
- N-am avut bani doamna doctor.
La care, replica, inteligentă:
- Dar să mănânci ai bani?
Ar fi trebuit să te faci doctoriță, Carmen Zgarbur. Păcat. Nu te-a ajutat căpățâna. Nici alte părți ale corpului. Ai fi fost numai bună, tu care ești generoasă, dezinteresată și iubitoare de oameni cât cuprinde.
După ce el a donat lichidul roșu, doctorița a ieșit după paravan și l-a pus să aștepte afară.
L-au invitat la alt cabinet, l-au cântărit, măsurat, i-au luat pulsul și tensiunea, i-au pus electrozi pe tot corpul și i-au pus pe grafic bătăile inimii. L-au dus la camera obscură și s-au zgâit la plămânii lui. Când s-au convins că toate organele sunt la locul lor și merg bine și probele de laborator au fost gata, a venit vremea să dea și ultima probă: cea esențială.
A fost condus într-o încăpere frumoasă, albă și curată, care nu mirosea a spital.
- Poftim, ai aici recipientul îi scoți frumos capacul și-i dai drumul în el. Te gândești la ceva frumos – dacă ai nevoie ai aici niște casete – ți le pui și te încălzești. Dai drumul de aici la aparat.
Fane s-a gândit la copilul lui ca la o prăjitură ale cărui ingrediente trebuiau furnizate acum. S-a mai gândit și la cea care va fi mamă. N-avea s-o cunoască. Dar îi scrisese câteva cuvinte de dragoste, le scrisese pe un ștraif de hârtie. A dat ingredientul rapid. A înfășurat hârtia în jurul borcanului; a legat-o cu o fundă de rafie roșie păstrată special în buzunar.
A ieșit afară fericit și i-a predat unei asistente produsul. El, procreatorul.

Am desfăcut cu amicul și complicele meu în halat alb mesajul legat în chip atât de romantic. Am rămas stupefiați când am văzut ce conținea, apoi ne am prăpădit de râs. Fază de Benny Hill.
- Draga mea necunoscută, tu care vei avea o parte din mine … încep să recit printre hohote. Urma, (desigur) o poezie de dragoste, probabil creație proprie. Nu, nu suferă cu bibilica, îi răspund amicului doctor. E doar … șocat … în mod poetic … și râsul mă-neacă iar.
Se pare că n-a început să urască femeia în general – ferice de el. Ar trebui să traduc epistola în engleză. Draga lui necunoscută o să primească peste câteva săptămâni partea din el, congelată și expediată par avion.

*

Întors la trebșoarele mele personale, i-am spus lui Cărmenuș că timp de un an o să fiu plecat și n o să ne mai vedem – ce să fac, tocmai mi-a dăruit soțioara cel de-al doilea copil. Am pus-o pe jar ca să văd cum reacționează. O să se „sinucidă” din nou? Nu, lovită de inspirație m-a luat drăgăstos în brațe înțepându-mă cu sfârcurile și mi-a prezentat marea ofertă a vieții mele de familist înrăit. Dacă îmi face, ea, al treilea copil?
Go for it, mi-a venit să-i zic, uitând că nu ciripește în ingliș. Am mai făcut sex o dată, de rămas bun. Și am plecat, întrebându-mă dacă o să se pună pe treabă chiar de luna următoare.
Dar n-am povestit ce s-a mai întâmplat cu studenția Zgarburei. S-a ales praful mai repede decât credeam. Iordache, lingvistul învederat a gustat-o în sesiunea de iarnă. Badea și-a primit banii, iar Grasul s-a lăsat tras de elastic ca purcelușul de pluș. Dar moș Formular i-a făcut figura. Dacă e să pun cap la cap zvonurile, dovezile (deși evident nu mă prea interesează decât ca fapt divers) se pare că a fost până la urmă crimă pasională. Filozofii colegi, cei plini de ifose și invidie au înscenat o farsă, ceva în genul scrisorii pierdute. Domnul lector cel tânăr a fost deconspirat, moșul a aflat și a râvnit și el … dar nu putea.
- Domnișoară, ați fost reclamată că intenționați să copiați. Vă rog să scoateți mâna de sub fustă.
A pus o studentă s-o percheziționeze. Servitele au ieșit la iveală.
- Vă rog să părăsiți sala imediat. Ca decan pot să vă spun că sunteți exmatriculată.
N-au fost mijloace cu care să contracareze. N-a mai ajuns în anul trei … De unde se vede că limba scroafei e lungă dar tot n-ajunge până la coadă.


- Frățioare, eu mă duc din nou acolo …
După donația de spermă, cum se spune, pofta a venit ca după un aperitiv gustos.
Și Fănuș s-a dus la stabiliment, dar noaptea aceea urma să fie una stranie și nelămurită, ca o beție tare. Poate din cauza sticlei cu licoare lăsate ca într-adins pe masă cât timp și-a așteptat partenera. Poate că lumânarea ce ardea cu arome a conținut un soi de drog. Când ea a venit în sfârșit, cu fața înfășurată într-un voal, el a zărit prin aburii alcoolului și fumului pe … femeia visurilor. Pe femeia lui. A crezut, năucit că visează. Sau că timpul a luat-o îndărăt. S-a ridicat și a cuprins-o în brațe, s-a dezechilibrat și a rămas întins pe jos, în timp ce ea a început să se dezbrace într-un dans fără ritm. Ochii aceia incredibil de negri … ochii femeii lui. Încăperea s-a rotit cu ei, iar el a atins sfârcurile acelea mov și amețit și-a adus aminte de un pasaj din Sandra Brown și s-au mișcat sincron, până la un orgasm epuizant.
Când și-a venit în fire, se afla afară, în întuneric, mișcându-se ca un somnambul.

- Cccarmen?
- Și dacă a fost chiar ea? Și dacă i s-a făcut dor de mine atât de tare încât a mers până acolo încât să se deghizeze în prostituată?
- Ddddar dacă a avut interesul și s-a folosit ddde tine cum s-a folosit d-de taică-tu? i-a trântit Riți mucii în fasole.

Riți n-a reacționat deloc ca vărul lui. Devenise de la bătaie un fel de pirat al străzilor, înnebunit după pradă. Fane și Alina îl ascultau cum își povestea aventurile de peste zi, obrăznicii copilărești de care nu puteai decât să râzi. Noroc că nu și găsise al doilea naș. Să te apropii tiptil și să tragi un țipăt în urechea unei doamne care stă liniștită pe o bancă lăsând-o paralizată de spaimă sau făcând-o să urle la rândul ei ca apucată … să ridici pe la spate cu un băț lung fusta unei domnișoare până la chiloți … și apoi să fugi … să strigi în gura mare „uuu-râto-oo” de la fereastra autobuzului vreunei trecătoare mai slab înzestrate, cam cu asta se lăuda domnul Panarițiu Popescu, altminteri băiat bun … prea bun.
Când s-au împlinit zece luni de la donație Fănuș s-a dus din nou în capitală. A trecut pragul printre ușile glisante ale clinicii și prima persoană pe care a recunoscut-o a fost doctorița. Cea cu ecografia și cu pacienta fără bani. Emoționat, a spus:
- Trebuie să mi se fi născut copilul. Vreau doar să știu dacă s-a născut.
Altminteri, semnase protocolul. Consimțise la marea nedreptate de a nu avea nici un drept asupra lui. De a nu ști ce e, băiat sau fată. De a nu ști ce culoare au ochii lui sau al femeii care l-a adus pe lume. Nici numele, nici nimic altceva. Doamna doctor l-a studiat de la înălțime, după care și-a adus aminte de el și a spus:
- A, tu ești ăla cu … versurile, ai? Da, îmi amintesc, ți-ai ridicat banii de la casierie, nu?
- Nu, nu m-au interesat banii … v-am spus că …
- Oricum sperma ta conținea hematii, așa că n-a fost folosită. Ce te uiți așa ca un prost, n-auzi? Ce, nu știi ce-i aia hematii? Sânge. Ai avut probabil un traumatism la testicule. Trebuia să spui.
- Ce vreți să spuneți, că nu mai pot avea copii?
- Vino la mine la cabinet, doar n-o să-ți pun diagnosticul pe culoar.
- Vreți să spuneți, că nu mai pot avea copii? a repetat pe ton ridicat întrebarea.
- Vino omule, te programez la mine la cabinet, de unde vrei să știu până nu-ți fac spermograma cu tot tacâmul mobilitate, numărătoare, formă …
El a înțeles că fusese mutilat. Iar glumele fără sare ale vărului Riți nu și le-a mai amintit cu amuzament. Uraganul ce se iscase în inima lui spulberase caraghioasele pârțuri. Furia l-a urmărit în tren, tot drumul și lacrimile n-au putut curge. În fine, furia.


Se trezise din somnul de după masă, speriată de intensitatea durerii. Viața care bătea la porți se zvârcolea în ea.
- Sunteți în stadiul 1 al travaliului doamnă Zgarbur. Aveți contracții regulate și vi s-a șters colul. Ar trebui să rămâneți peste noapte aici. Presupun că actele pentru internare le aveți.
Carmen Zgarbur n-a priceput mare lucru din risipa de termeni medicali, dar a înțeles că se apropie de capătul drumului, capăt la care Fox va fi al ei pentru totdeauna. Credincioasă ideii că mai bine primar la sat decât codaș în capitală, a optat de la bun început pentru serviciile medicale locale. Aici nu trebuia să facă față unei situații noi și necunoscute. Aici nu era luxul din capitală, dar banii și poziția ei puteau cumpăra cele mai bune condiții existente în spital. A o caza într-un salon cu alte femei ar fi fost crimă de lez-maiestate așa că, în lipsa unei rezerve adecvate, adică single, i-au dat o cămăruță mică, fără ferestre, în care se afla un singur pat și care era în mod normal desemnată odihnei medicului de gardă. I-au adus un casetofon și au pus o bandă cu muzică simfonică.
- Va trebui să vă relaxați, poate dura mult la prima naștere. Depinde de organism.
- Să faceți totul ca la carte, că de-aia v-am plătit, se poate presupune că a fost răspunsul. Copilul ăsta e totul pentru mine.
Și a durat. Contracțiile au crescut în intensitate și în durată. A stat cu ochii pe minutarul ceasului de perete. Cinci minute pauză între două contracții, mai întâi. Apoi trei, două, unul și jumătate. I-au verificat, din timp în timp, deschiderea porții prin care urma să iasă fericirea. Dilatație 4 centimetri. Dilatație 6 centimetri. A început să asude. Spatele și burta deveniseră sediul unei dureri din ce în ce mai incontrolabile. Și și-a strigat durerea – mă lăsați să mor ca pe un câine?
- Meperidină, intravenos. Nu va seda copilul.
Durerea s-a mai liniștit. Contracțiile au continuat. Timpul s-a târât ca un șarpe, iar limba cea mare a ceasului s-a întors de douăsprezece ori. Întunericul s-a topit afară, dar ea n-a văzut razele soarelui din camera cea fără ferestre. Le-a intuit doar venirea.
- Dilatație zece centimetri. Membranele s-au rupt.
Au transferat-o într-o încăpere mare și luminată, unde țipetele și suferința erau la parametri maximi. Au așezat-o, i-au desfăcut picioarele și apoi a simțit mușcătura rece a dezinfectantului. Spasmele din adâncuri s-au întețit și înăuntru ceva dur și rotund a început a coborî și urca în ritmul lor. În cele din urmă mișcarea aceea de du-te vino a încetat. A simțit cum anusul i se răsfrânge și medicul a prins acel moment, a dat un ordin scurt și ea a văzut printre picioare un ac care i se înfige, apoi a simțit o amorțire și ciupitura unei tăieturi largi, ca o răscroire a gulerului unei cămăși prea strâmte. Mâinile bărbatului au penetrat-o apoi și lent, cu încetinitorul, au ieșit la iveală din ea capul pruncului, un umăr, celălalt umăr, trunchiul și picioarele și când pruncul a fost afară întreg, ea a leșinat ca după o prea grea noapte de dragoste. Fugar, i-a trecut pe dinainte imaginea iubitului ei, așa cum îl știa dintotdeauna, neînduplecat, aspru în iubire, cu fiecare parte a trupului grea, zdrobitoare, bărbătească până-n ultima fibră. Și aproape că s-a mințit și pe sine că acesta era copilul lui.