agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2560 .



Clișeu27: prima zi
proză [ ]
excursie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tyly ]

2010-05-26  |     | 



Pentru nimic în lume n-aș vrea pământ pe lună!
Mi-aș lua o poieniță cu dafini înfloriți. Un teren... cu tine. Aș tocmi un roi de albine să îngrijească de stupii cu miere. Pentru buze, ochi și inimă. Pentru un trup care, cu siguranță, s-ar deshidrata fără licoarea de suflet. Aș chema șerpi de apă. Argeșul, Oltul, Tisa, Mureșul... Oricare... Să-mi scalde macii, albăstrelele, crăițele și rozele sălbatice căutând cu guri mereu însetate, invocând sâsâitul lor umed pe aici, așa cum paparudele ploaia. Mi-aș împleti gard de iubire din răsură și aș muta definitiv drumul național care duce pretutindeni, dincolo de păduricea gătită cu inflorescențe.
Așa mi-a pornit la drum gândul, dis-de-dimineață, când soarele cobora din pat cu ochii lipiți de stele și bâjbâia căutându-și papucii. Se întindea peste lume căscând gura ca un hipopotam cu un corn de aur în frunte. Cu raze anemice deschidea fereastra către ziua ce avea să fie desfătarea ochilor și sufletului închis, zi de zi, între veșnicele ziduri ale orașului, ale serviciului și ale casei. Cărări de asfalt ce străbăteau priveliști pline de farmec aveau să mă ducă departe de mine însămi, în locuri paradisiace. De-o parte și de cealaltă, culorile luminii aveau să se descompună în natura ce pătrundea cu rădăcini cu tot până în cea mai rătăcită celulă a trupului ce-l port cu mine pe acolo, pe oriunde mă duc. Cromatica primăverii mă transpunea într-o lume pe care aproape că o uitasem. Câmpurile se legănau ca niște hamace verzi presărate artistic cu nuanțe de roșu, galben și albastru fără, însă, a da impresia unui steag ridicat pe catargul acestui vapor numit natură.
Într-o perindare rotundă, de parcă eram un uriaș ce făcea jogging în sensul rotirii pământului, am traversat o pădure de salcâmi înfloriți. Păreau niște mirese care așteaptă cununile. Iar toate florile din poiană, îmbrăcate în culorile cele mai vii pe care le poate vărsa lumina în pântecul nisipiu, păreau că asistă la o nuntă. Alaiul de albăstrele, bănuți, maci, violacee, piciorul-cocoșului și părăluțe era urmat de șiruri de foioase care își fluturau salbele verzui-argintii strigând urături de nuntă în bătaia vântului primenit în straie țărănești autentice și își uneau coroanele într-un culoar al trecerii. Am lăsat în urmă petrecăreții și m-am delectat urmărind jocul de șah pe o tablă semănată în carouri de rapiță și secară. Un cal alb și un cal maro pășteau neamenințați, fiecare în parcela lui, înaintând unul spre celălalt cu plăcerea rumegatului.
De la șosea, copacii rătăciți păreau niște arici înțepând norii. Lanul de porumb era învelit la picioare într-o folie de staniol, urmă a unei ploi zdravene lăsând ochi în scobiturile pământului.
Pe stânga, trepte de viță de vie urcau până în ușa soarelui, ciocănind cu niște cârcei fragezi și neîndemânatici precum bastonașele din abecedarul copilăriei.
Din depărtare, sondele apăreau ca niște păpuși pe sârmă încremenite cu mâinile în șolduri, mirate, parcă, de trecerea mea pe acolo. Mult mai încolo se zărea, pierdut ca într-un coș cu flori, un cătun din care turla singurei biserici, asemeni lui Atlas, ținea cerul pe umeri.
Un vierme de mătase despica uriașa frunză argintată a orizontului și tocmai în acest moment, o barză venită parcă de după urechea scamatorului, ateriza în lanul de albăstrele ce părea o pânză de păianjen mucegăită acoperind grâul necopt, și îl prindea cu ciocul.
Șerpuiam câmpuri, păduri, văi și coline. Eram ca un puf de păpădie dus de adierea cea mai lină, mai odihnitoare și mai ispititoare, că nu voiam ca acest colindat să se mai termine...
Dar, cum am pus piciorul pe pragul de intrare în oraș, m-am și lovit. De zgomot, aglomerație. Prea mulți oameni, prea multe mașini. Mirosuri ciupitoare, grețoase. Stări inflamatoare. Explozii gata să se producă...
Intrasem în cotidian. Însă, cum de ce ți-e frică nu scapi, iată-mă, apăsată, din nou, de cei patru pereți.
Am intrat în baie ca să îndepărtez praful și vicisitudinile orașului pe care le simțeam înflorind în toți porii. Apoi, m-am vârât sub pătură unde am întins poienița cu salcâmi, albine, flori și m-am tolănit ca o pisică leneșă. Am închis ochii și am chemat visele să mi se așeze pe gene...

(26 mai 2010)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!