Tânăra tresări, căci un autoturism oprise, deși era interzis, chiar lângă trotuarul de lângă librărie. Doi tineri îmbrăcați sport, cu ochelari de soare coborâră, dezmorțindu-și torsul și căutând cu privirea parcă ceva. Grațiela o strânse de mână pe Alexandra, implorând-o: “Vă rog, să mergem! Am mașina în parcarea din fața Sălii Palatului. Vă rog!”.
Fără să mai aștepte acceptul Alexandrei, tânăra o smuci practic de mână. Coborâră în fugă treptele spre curtea interioară a bisericii Krețulescu, în timp ce Grațiela se asigura din când în când că cei doi tineri nu porniseră pe urmele lor. Se liniști, răsuflând ușurată, văzându-i intrând în magazinul cu obiecte religioase.
Parcurseră câteva sute de metri, timp în care Grațiela își verifica în oglinda retrovizoare din interiorul mașinii un potențial urmăritor. Deveni treptat mai liniștită. Opri pe dreapta și îi spuse Alexandrei: “D-nă Leoveanu, îmi pare rău că v-am luat așa, pe sus! Îmi cer mii de scuze! Dacă vă deranjează vizita mea, nerăbdarea cu care aproape că v-am impus să mă primiți în interiorul d-voastră domestic, pot renunța! Un cuvânt să spuneți doar!”.
Alexandra nu îi răspunse. Se așeză mai bine pe scaun și atinse cu mâna stângă volanul, ca și cum ar fi invitat-o să-și urmeze drumul. Ajunse acasă, Alexandra pregăti două cafele. Apoi o invită în sufragerie.
- Grațiela, acum suntem doar noi două. Ce înseamnă secretomania asta? Mă și sperii...! Vreau să știu tot!
- D-nă Leoveanu, fiindcă sunteți soția unuia dintre cei mai reputați jurnaliști, a unui om extraordinar de onest și sincer, vă voi spune totul. Știți că acum o jumătate de an dl. Leoveanu a fost în Etiopia pentru câteva zile...
- Da, mi-amintesc. Mai ales, că revenind de acolo era foarte tăcut și un pic trist. Dar eu nu obișnuiam să-l întreb despre munca sa. De aceea, mi-am zis atunci că poate de vină pentru proasta lui dispoziție fuseseră distanța, clima de acolo, mâncarea...Am vrut acum o săptămână, când starea lui de sănătate s-a deteriorat brusc și grav, să-l întreb de ce de atunci, de la întoarcerea din Etiopia, este un alt om, care parcă nu mai trăiește în lumea asta...El n-a fost niciodată bolnav. Un caracter robust, plin de vitalitate. Totul însă s-a deteriorat după venirea din Etiopia. Și, mai ales, după ce a fost la un centru medical, ca să-și facă un set de analize. Avea un edem pulmonar mai vechi, netratat, dar care nu-l supărase niciodată. Câteva zile după acea analiză a început calvarul...
- Știu, d-na Leoveanu, știu suferința prin care a trecut! De care mi-a vorbit ultima dată când ne-am văzut...acum o lună...avea o tuse care-l deranja, plus că obosea vorbind. Nu aș vrea să vă ascund unele detalii pe care probabil, pentru a vă menaja, dânsul nu vi le-a dezvăluit...
- Detalii? Nu înțeleg, despre ce detalii este vorba?
- Ascultați-mă cu atenție și încercați să înțelegeți ceea ce se ascunde dincolo de cuvintele mele. Dânsul demarase o investigație...pe cont propriu...Erau la mijloc oameni cu influență din sferele puterii. Parte dintr-o caracatiță a corupției pe un itinerariu ce pornea din țară și își întindea tentaculele până în Etiopia...
- Mă speriați, domnișoară! Nu știam că Mihai lucra cu astfel de informații!
- Putem merge în biroul dânsului? continuă precipitat Grațiela, pe un ton scăzut, ca și cum s-ar fi temut de urechile pereților din jur.
Intrară în biroul lui Mihai. Grațiela deschise calculatorul și începu cu înfrigurare să caute fișierul dorit. Se întoarse într-un târziu cu o privire disperată spre Alexandra
- Nimic! N-am găsit nimic! Cred că datorită încărcăturii informaționale a acestor documente dl. Leoveanu le-a copiat pe alt suport, apoi a distrus fișierul.
- De ce?
- Fiindcă, în cazul unei vizite inopinate...
- Ce fel de vizită? întrebă cu disperare în glas Alexandra, din ce în ce mai speriată.
- Doamnă Leoveanu astfel de investigații deranjează puterea. Dezvăluirea lor ar putea avea repercusiuni devastatoare asupra poziției multor oameni din guvern. Așa că, de ce să vă ascund, de când a început această investigație a avut impresia că este urmărit. Pas cu pas. De aici până la o percheziție autorizată, căreia nu i te poți opune, nu mai este decât un pas. Mic de tot. Mi-a dezvăluit acest lucru la ultima întâlnire, când, de altfel, a hotărât să lase întreaga investigație pe umerii mei. Dânsul urmând să-mi procure azi tot materialul pe care-l avea la dispoziție. Referitor la boala dânsului...Se temea, mi-a spus-o franc în față, că fusese victima unui atac cu izotopi radioactivi...
- Atac cu izotopi! a murmurat înspăimântată Alexandra, prăbușindu-se într-un fotoliu.
- Starea de slăbiciune, proasta indispoziție pe care a avut-o imediat după sosirea din Etiopia a fost probabil cauzată, așa cum v-ați gândit inițial și d-voastră, de stres, drum, schimbarea dietei alimentare. Când a mărturisit directorului trustului său că se simte rău, acesta l-a îndrumat spre Centrul Medical “Help Life”.
- Da, și eu m-am mirat când l-am însoțit la acel centru medical privat. L-am întrebat de ce nu mergem la policlinica de cartier. Nu mi-a dat însă nicio explicație, așa că am acceptat alegerea sa. Dar nu văd nimic suspect în acest lucru!
- Când ne-am văzut acum jumătate de an în Etiopia, dânsul începuse deja investigația. Dl. Leoveanu mi-a destăinuit că se teme doar de un singur lucru: de relația deosebit de apropiată dintre directorul trustului său, Grigore Manoliade, și Iordache Silvestru, fratele lui Marin Silvestru, director la “ProArm”, cea mai mare firmă de armament din România, implicat și el în această investigație. Iordache a fost consilier pe probleme militare în cadrul ambasadei noastre din Seul. Investigația pe care o începuse soțul d-voastră avea ca pol informațional de decizie tocmai pe Iordache Silvestru. Așa a început, de fapt, colaborarea dintre mine și soțul d-voastră. Fiecare urmărind să ne completăm reciproc în creionarea filonului de bază al acestei investigații...
- Dar, bine, după modestele mele cunoștințe noi, românii, facem un comerț înfloritor cu armament... La vedere. Legal...Am mai auzit de la Mihai...
- Aveți dreptate! Există un organism internațional “Aranjamentul de la Wassenaar” pentru controlul exporturilor de arme convenționale, de produse și tehnologii cu dublă utilizare. Recent, la Viena, a avut loc o întâlnire de lucru privind mecanismul multilateral de cooperare pentru menținerea securității și stabilității la nivel regional și global. Cu toate acestea, există rechini care nu se satură cu plevușca unor contracte generale, încheiate la limita legalității. De aici și implicarea lui Silvestru în acest trafic ilegal de armament...
- Nu văd nici acum legătura dintre acest lucru și boala lui Mihai?
- Există o legătură solidă, scumpă doamnă! Manoliade fusese informat preliminar de dl. Leoveanu asupra investigației la care urma să lucreze. Soțul d-voastră primise o informație incipientă de la un amic de al său ce lucrează pe un aeroport militar din Dobrogea. Informația se referea la un transport de arme sosit din Coreea de Sud. În jurul căruia s-au luat măsuri speciale de protecție informativă, care nu aveau cum să nu bată la ochi în acel aeroport nu prea mare. Mai ales că avionul cu care au fost aduse în România era un Hercules al forțelor armate americane. Iordache a fost prezent la sosirea aeronavei, la descărcare și apoi la încărcarea armamentului într-un avion românesc. Decelarea numelui lui Silvestru în acea informație nu putea să-i cadă bine lui Manoliade. Când i-am dezvăluit d-lui Leoveanu că trustul nostru are anumite informații ce conduc la ipoteza veridică, certă, probată cu fapte reale, că Manoliade este de mult timp cârtița ce scoate afară din trustul pe care-l conduce informații cu relevanță pe palierul siguranței naționale, în care apăreau persoane de prim rang implicate în terorism internațional, era, din păcate, prea târziu. Dl. Leoveanu apucase să-i prezinte lui Manoliade un draft al viitoarei investigații. În care, invariabil, apărea numele lui Silvestru... Aflând de la mine despre relația șefului său cu Iordache Silvestru, soțul d-voastră a hotărât ca eu să fiu cea care va publica investigația. Știa că în ziarul la care lucra dânsul acest lucru nu ar mai fi fost posibil. Mi-a spus chiar că Manoliade i-ar fi spus să lase baltă acea investigație. Voia să-l trimită pentru un reportaj în Irak.
- Tot nu înțeleg legătura cu boala lui...
- Cunoscând datele preliminare ale investigației, Manoliade a hotărât să pună capăt acestei deconspirări a cărei țintă era prietenul său cel mai bun, fostul consilier militar. Și, inevitabil, prin intermediul lui, alte persoane de răspundere din industria de armament. Așa că “l-a îndrumat” pe soțul d-voastră să-și facă un set de investigații la Centrul Medical “Help Life”. Unde sora lui este șefa secției de radiologie. Se ivise prilejul pentru înlăturarea din peisaj a unui pion care deranja. Dl. Leoveanu...
- Domnișoară Grațiela, mă speriați!
- Dl. Leoveanu mi-a povestit la ultima întrevedere, când am fixat și întâlnirea de azi, că i s-au făcut o serie de teste, printre care și o radiografie pulmonară. Exact după acea radiografie a simțit că se întâmplă ceva grav cu organismul său. Era sigur că a fost supus unei doze mari de radiații. Oricine știe că o aparent inofensivă radiologie pulmonară făcută la alți parametri decât cei normali induce în corp o cantitate de izotopi radioactivi ce poate fi fatală pentru organism. Mai ales, când găsește un corp-mamă în care să se propage, acela fiind edemul pulmonar al soțului d-voastră. Colapsul vascular se instalează rapid și acționează cu viteza propagării sunetului. Și, iată, din păcate, acest lucru s-a întâmplat atât de repede. Tocmai când stabilisem de comun acord ca datele pe care dl. Leoveanu trebuia să mi le furnizeze astăzi să fie publicate peste câteva zile în “Lumea de azi, lumea de mâine”, publicația la care lucrez. De aceea, v-am rugat să îmi acordați câteva clipe în intimitatea casei d-voastră. Vă dați seama că acum, fără materialul pe care dl. Leoveanu trebuia să mi-l furnizeze, am o aripă frântă. Dar nu dezarmez! Traficul cu arme este un flagel poate la fel de mare ca piața clandestină a drogurilor.
- Domnișoară Grațiela, v-am ascultat cu atenție. Totuși, sunteți femeie și trebuie să-mi înțelegeți curiozitatea. De unde îl cunoașteți pe Mihai?
- Tatăl meu a lucrat ca diplomat în Orientul Mijlociu. Acolo s-a cunoscut cu soțul d-voastră. Au fost prieteni buni...Tata se mândrea mult cu progenitura sa și, bineînțeles, că l-a rugat să mă sprijine în a deveni dacă nu la fel de bun reporter de investigații ca soțul d-voastră, măcar un ucenic vrednic de laudă...
- Paul Vlădescu?
- Da, Vlădescu Paul...
- Mulțumesc, Grațiela, acum m-am liniștit! Dacă mai ai nevoie cumva de ajutorul meu, îți stau la dispoziție.
Mulțumind Alexandrei pentru amabilitate, Grațiela Vlădescu s-a îndreptat spre redacție cu gândul că partea cea mai fierbinte a dezvăluirilor zăcea acum undeva, într-un loc pe care Mihai Leoveanu, în graba sa de a părăsi această lume, nu-l dezvăluise nici măcar soției sale.