agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2827 .



nervi de serviciu
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Levana ]

2010-05-30  |     | 







Uneori poveștile de sănătate se complică. Nu ai pe cine da vina pentru chef de lucru, pentru clipa criminală ce o șterge pe cea din urmă, pentru birocrație. Timpul intră în sac, intră la apă sau, se solidifică pe a cincea dimensiune a lumii, curbura spațiului. Când nu poți răsufla ca lumea, stând rezemată de un scaun care a luat-o la vale, și remarci că te-ai trezist pe jos, brusc pierzându-ți fixația zilnică, planșele de construcții,( care nu se limitează numai la masă, curg pe jos...trebuie să le întinzi, uneori ținându-le în mână, citindu-le pe neresuflate, doar pentru a construi un rând de antemăsurătate, deviz, adunând, scăzând, măsurând, neuitând cumva vreo alternativă) Toate te fac să înțelegi, că te afli pe pardoseala cafenie, alunecând, din cauza prostiei tale, necalculând cum se conduce un scaun cu rotile ruginite, înțepenit ca un cărucior de cumpărături care nu a fost aruncat la timp la fiare vechi!.

Ca din senin m-am trezit într-un scaun pe rotile adevărat! Nu știu cine m-a redus din starea în care mă aflu. Mai mult, am fost plimbată cu liftul, mai apoi adusă de la etajul 10, la parter, chiar de doctorul instituției, mai pe urmă la cabinetul său, acte, demersuri, consult. Bineînțeles mi-a propus să mă ducă la " accidente de serviciu", adică să mă verific acolo, că aici nu era destule aparate de consultat... Nu m-am dus. M-am simțit destul de bine, m-am ridicat cu greu și am luat-o din loc spre casă, cu mașina, conducând într-o poziție contorsioantă. Dar, până la urmă, patul de acasă m-a primit cu bucurie, mi-am luat niște medicamente să mă amorțeasca, niște creme pentru dureri...Odihnă, doar până a doua și dimineață, când am pontat la serviciu, uitând că, uneori trebuie să te gândești și la sănătate, renunțând să fii un robot perfect, doar și el trebuie uns!

Am mai trecut un timp, tot clipele lipsite de conținut, și am făcut, totuși un examen cerut de ortoped. Da, după lovitura asta s-a tasat ceva, s-a lipit ceva din verigi, toate astea provocându-mi durerile alea de nesuportat, care nici cu "nabucco", medicament fantastic, nu de cântat... nu mi-a folosit la nimic, nu mi-a trecut durerea, apărea cînd nu mă așteptam, mai ales după băirea celor 3 nepoției în cadă...ridicari inerente, doar n-o să-i las o veșnicie în baie, cică să pescuiască niște pești de plastic! Între timp am cerut un scaun înlocuitor, până una alta stând pe un scaun stabil, dar fără rotile și fără formă ortopedică, o poziție cum se poate mai neodihnitoare în fața calculatorului, care au dus în loc la ameleorarea deciziilor mele, legat de scaun, să mai încerc să introduc un dosar de sănătate, cu copiile medicale în care să dovedesc faptele întîmplate, bineînțeles din cauza scaunului meu ruginit. Să nu-și vină să crezi, cei de la personal m-au sunat să mă duc să aleg un scaun –ca model, plimbându-mă și discutând cu vreo 3 oameni angajați să lucreze, și pentru scaunul meu rotativ! Credeam că voi primi scaunul pe loc...Da, de unde! Tocmai mi-am ales "modelul" cel mai simplu, scund, ortopedic. Mi s-a spus că îl voi primi în curând, așa mi s-a promis în noembrie, 2009. Nu mi l-a dat pe ăla care mă așezasem confortabil, nu ca la dentist, aș fi vrut eu să trag un somn pe la prânz cum vezi prin filmele americane, dar era doar un "model" pe care trebuie să-l vadă toți viitorii abonați cu probleme de spate, ca la magazinul de mode, rochia definitivă, sau poate husa! Dar scaunul văzut de mine, era prototipul de arătat nu de primit...Erau în biroul tinerelului care se ocupa cu comanda pentru scaune, circa 5, 6 scaune, masive, ortopedice, toate exemple bine păzite, lipsea un cățel vioi să latre... Cel mai impresionat, dar de neatins era scaunul său. Masiv, cu pernuță specială, te puteai lăsa pe spate, ca în filmele americane, cred că puteai să tragi și un pui de somn. Șefu pe scaune stătea pe unul ortopedic nemaivăzut! Și alături, la ceilalți tineri sau tinere ,colegi de camere, de pe tot culoarul, care lucrau în același domeniu , mai la toți scaunele erau oropedice, parcă de muzeu, colorate, fine, elastice. Numai canapeaua cea roșie , model buze de femeie, a lui Dali, cel văzut de mine la Paris, mai lipsea!

În gândul meu, te pomenești că toți suferă de probleme de disc ca și mine,
adică o mică fisură dansatoare pe discul meu de aruncătoare de disc pe planșe!?
Chiar îi căinam în gând, vai, tineri cu armata făcută și bolnavi?! Da de unde... Aveau butonul în mână, cred! Altfel nu se explică. Comandau și pentru ei. Era clar ca bună-ziua, nimeni nu vedea ce era de văzut. Dar, după ce a lansat comanda pe calculator pe un program SAP, ultramodern, scaunul meu s-a pierdut pe faxul memoriei. N-a ajuns. Justificari mi s-au făcut, suficiente, dar scaun tot n-am primit!

Fiind expediată de la una la altul și invers, ca un balot purtător de ghinion! Începând de la plimbările mele la parter, doar... doar cineva s-ar înmuia să-mi dea, cel puțin, un model oarecare de scaun ortopedic, aflat în camerele alea, unde, pe ele tronau doar câte un rusac răzleț, doar atât... Au trecut deja destule luni de zile... Între timp, tinerelul a plecat la un nou curs, iar noua șefă pe scaun m-a convins că scaunul o să vie, în curând, dar cel care aprovizionează, ba nu răspunde la telefon, ba nu a primit noua ei comandă, pentru același scaun care, probabil a sosit la sfârșitul lunii ianuarie dar, a dispărut sub fundul unei tinere cu picioare lungi și burtica goala...sau vreun nou șefuleț de ocazie care vrea să-și bea cafeaua într-o poziție confortabilă, numai să nu verse cafeaua, pe noi pantaloni croșetați de bunica! Cam toate secretarele suferă de boala asta, a spatelui... dar nu știu exact unde le este localizată această fisură!

O să îmi spuneți că așa se lucrează pe la noi? Alții nici nu primesc scaune, sau îți aduc de acasă. Se poate...Depinde de serviciu și condițile de lucru. Din experiența mea de serviciu, 13 ani la un Trust, am avut numai problema fumătorilor și delegațiile în toată țara. Am fost un constructor cu fustă. Aici însă am învățat să port pantaloni. Toți fumau cu excepția mea... Am inhalat suficient și mulți ani fumul și fumurile șefilor, care nu puteau lucra fără să țină țigara în mână.

Într-o zi, pe nepusă masă, după aproape 6 luni, scaunul meu așteptat a sosit. Trimisul special cu scaunul pe etaje mi-a făcut o teorie nemaipomenită: cică să țin mâinile rezemate pe toată lungimea, până la cot, să nu sufăr de spate...Vă promit că o să am grijă, altfel calculatorul meu o să mă spună șefilor luminați.

Bianca Marcovici













.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!