Cuvânt înainte
Prezentând cartea "Viața și învățătura Maeștrilor din Extremul Orient", vreau să precizez că am făcut parte dintr-un grup de cercetare, de 11 persoane, care a vizitat Orientul Îndepărtat în 1894. În timpul șederii noastre acolo - timp de 3 ani și jumătate - am contactat Marii Maeștri din Himalaya, care ne-au ajutat în traducerea unor documente, ceea ce a însemnat un mare sprijin în munca noastră de cercetare. Ei ne-au permis să pătrundem îndeaproape în viețile lor, și astfel am putut vedea acțiunea efectiva a marii Legi, așa cum ne-au demonstrat-o ei. Îi numim Maeștri, acesta fiind pur și simplu numele pe care li l-am dat noi. Oricine care trăiește viața descrisă aici este îndreptățit la venerația și considerația acordate unui Maestru.Documentele și manuscrisele - experiența noastră directă cu Maeștrii - au fost conservate. Personal, în acea vreme gândeam că lumea nu era pregătită pentru acest mesaj. Eram un membru independent al grupului de cercetare, și acum îmi public notele sub titlul "Viața și învățătura Maeștrilor din Extremul Orient", cu gândul că cititorul le poate accepta sau respinge, după cum dorește. Această carte, care va fi urmată de altele, prezintă experiența primului an al expediției alături de Maeștri. Include învățătura lor, care a fost înregistrata de noi stenografic atunci, cu permisiunea și revizuirile lor.
Maeștrii acceptă că Buddha reprezintă Calea Iluminării, dar explică, în mod clar, ca Christ ESTE Iluminarea, sau o stare de conștiință pe care o căutam toți - Lumina Christică a fiecărui individ; deci, lumina oricărui copil născut în lume.
(Semnat) Baird T. Spalding

Volumul 1: CAPITOLUL I
În timpurile noastre se tipăresc atât de multe lucrări în problemele spirituale și există o atât de mare trezire și căutare a adevărului despre marii învățători ai lumii, încât sunt îndemnat să vă expun experiența mea cu Maeștrii din Extremul Orient.
În această carte nu încerc să propovăduiesc un nou cult sau religie; doar dau rezumatul experienței noastre cu Maeștrii, încercând să arăt marile adevăruri fundamentale ale învățăturii lor.
Acești Maeștri sunt răspândiți pe un teritoriu întins și, din perioada când cercetarea noastră în metafizică a acoperit acea mare porțiune din India, Tibet, China și Persia, nu s-a făcut nici o tentativă de autentificare a acestor experiențe.
În echipa noastră eram 11 oameni practici, cu pregătire științifică. Cea mai mare parte a vieții noastre o petrecusem în munca de cercetare. Eram obișnuiți să nu acceptăm nimic decât dacă era complet verificat, și nu luam niciodată nimic drept valabil fără dovezi.
Pornisem foarte sceptici și ne-am întors profund convinși și convertiți, încât trei dintre noi s-au dus înapoi, hotărâți să rămână până când vor fi capabili să împlinească lucrările și să trăiască viața exact așa cum trăiesc astăzi acești Maeștri.
Cei care ne-au sprijinit atât de mult în cercetarea noastră au cerut ca numele lor să fie trecute sub tăcere în eventualitatea publicării memoriilor expediției. Nu voi relata altceva decât faptele așa cum s-au petrecut, folosind, cât mai exact posibil, cuvintele și expresiile celor pe care i-am întâlnit și cu care am fost împreună în fiecare zi, în timpul expediției.
Una dintre condițiile înțelegerii noastre dinaintea începerii cercetării era de a accepta mai întâi ca pe un fapt orice lucru la care aveam să fim martori și de a nu cere explicații înainte de a fi intrat în profunzimea cercetării, primind lecțiile lor, trăind și observând viața lor zilnică. Trebuia să însoțim acești Maeștri, să trăim alături de ei și să tragem propriile noastre concluzii. Eram liberi să stăm cu ei cât de mult timp doream, să punem orice întrebare, să folosim puterile noastre de deducție în obținerea concluziilor și, în final, să acceptăm ceea ce văzusem ca pe un fapt real sau ca pe un fals. Nu s-a făcut nici un efort de a ne influența, cumva, judecata. Ei doreau ca noi să devenim profund convinși, și nu doar să dăm crezare oricărui lucru pe care îl vedeam sau auzeam. De aceea, voi aduce aceste întâmplări înaintea cititorilor și le voi cere să accepte sau să respingă, după cum găsesc ei de cuviință.
Ne aflam în India de circa 2 ani, făcând cercetări de rutină, când l-am întâlnit pe Maestrul cunoscut în aceasta carte ca Emil. Mergând pe o stradă din orașul unde stăteam, atenția mi-a fost atrasă de o mulțime de oameni. Am văzut că centrul de interes era unul dintre magicienii străzii, sau fakiri, atât de obișnuiți în această țară. Stând acolo, am observat un bărbat mai vârstnic, care nu era din aceeași castă cu cei din jurul său. M-a privit și m-a întrebat dacă eram de mult în India.
- De circa doi ani, i-am răspuns.
- Sunteți englez? a întrebat.
- American.
Eram surprins și foarte bucuros să găsesc pe cineva vorbind engleza. L-am întrebat ce credea despre spectacolul care se desfășura. Mi-a răspuns :
- O, este un fapt obișnuit în India. Acești indivizi se numesc fakiri, magicieni sau hipnotizatori. Ei sunt tot ceea ce implică aceste denumiri; dar sub toate acestea se afla un profund înțeles spiritual, pe care puțini îl discern, și din asta va veni, într-o zi, mult bine. Aici e doar umbra lucrului din care au izvorât toate. Au stârnit o mulțime de comentarii, dar se pare că încă nu s-a găsit adevăratul înțeles, căci sub toate acestea, în mod cert, există un adevăr.
Aici ne-am despărțit și, în timpul următoarelor patru luni, l-am întâlnit ocazional. La un moment dat, expediția noastră se confrunta cu o problemă care ne dădea multă bătaie de cap. În mijlocul grijilor noastre, m-am întâlnit iar cu Emil. Imediat m-a întrebat ce mă frământă și a început să-mi vorbească despre problema noastră.
Am rămas uimit, căci știam că nimeni din echipa noastră nu vorbise despre asta în afara micului nostru cerc. Era atât de familiarizat cu întreaga problemă, că am simțit că știa toată chestiunea. Mi-a explicat că avea o oarecare intuiție a afacerii, și că se va strădui să ne ajute.
După o zi-două, chestiunea era limpezită, scăpându-ne de griji. Ne-am minunat de asta, dar ocupându-ne cu altele, am uitat curând.
Survenind alte probleme, am căpătat obiceiul să le discut cu Emil. Se părea că, de cum discutam cu el necazurile noastre, ele încetau să mai existe.
Tovarășii mei se întâlniseră și vorbiseră cu Emil, dar le spusesem puține despre el. În acea vreme citisem mai multe cărți despre tradițiile hinduse, alese de Emil, și eram pe deplin convins că el era unul dintre adepți. Curiozitatea mea era puternic alimentată, și interesul meu sporea cu fiecare zi.
Într-o duminică după-amiaza, Emil și cu mine ne plimbam pe un câmp, când el mi-a atras atenția asupra unui porumbel care se rotea deasupra noastră, și a afirmat cu simplitate că pasarea îl căuta pe el. A rămas complet nemișcat, și după câteva clipe pasarea s-a lăsat pe brațul său întins. Mi-a spus că pasărea avea un mesaj de la fratele lui din Nord. Acesta s-a dovedit a fi un discipol care nu atinsese abilitatea de a comunica direct, astfel că alesese acest mijloc. Mai târziu am aflat că Maeștrii sunt capabili să comunice instantaneu unul cu altul prin transmiterea gândurilor sau, cum spun ei, printr-o forța mult mai subtilă decât electricitatea sau undele radio. Atunci am început să-i pun întrebări, și Emil îmi arătă că putea să cheme păsările la el și să le dirijeze zborul când erau în aer, că florile și copacii îl salutau înclinându-se, că animalele sălbatice veneau la el fără teamă. A despărțit doi șacali care se luptau pentru corpul unui mic animal pe care îl uciseseră și îl mâncau. Când el s-a apropiat, s-au oprit din luptă și și-au pus capetele în mâinile sale întinse cu o încredere deplină, după care și-au continuat masa în liniște. Chiar mi-a dat să țin în mână una dintre aceste tinere creaturi sălbatice. Apoi mi-a spus:
- Nu eul muritor, eul pe care îl vezi, este cel capabil să facă aceste lucruri. Este un eu mai adevărat, mai profund. Ceea ce tu cunoști că Dumnezeu, Dumnezeu înlăuntrul meu, Dumnezeul Atotputernic lucrând prin mine, este cel care face aceste lucruri. De la mine, eul muritor, nu pot face nimic. Numai atunci când mă eliberez în întregime de exterior și îl las pe cel adevărat, pe EU SUNT, să vorbească și să lucreze, permițând Iubirii lui Dumnezeu să se manifeste, numai atunci pot face aceste lucruri pe care le-ai văzut. Când lași Iubirea lui Dumnezeu să curgă prin tine spre toate lucrurile, nimic nu se teme de tine și nu ți se poate întâmpla nici un rău.
În acea perioadă am luat zilnic lecții cu Emil. Apărea deodată în camera mea, chiar dacă avusesem grijă să încui ușa când mă retrăgeam. La început apariția lui când vroia m-a tulburat, însă în curând am văzut că el considera că înțelesesem. M-am acomodat cu procedeele lui și am lăsat ușa deschisă, ca să poată veni și pleca după dorința. Aceasta încredere părea să-l bucure. Nu puteam să înțeleg toate învățăturile lui și nu le puteam accepta pe deplin, nici nu eram gata, cu toate cele văzute în Orient, să accept totul deodată. Erau necesari ani de meditație care să-mi aducă realizarea profundului sens spiritual al vieții acestor oameni.
Munca lor este îndeplinită fără ostentație și cu o simplitate perfect copilărească. Ei știu că puterea Iubirii îi protejează și o cultiva într-atât că toată natura îi iubește și le este prietenă. Mii de oameni obișnuiți sunt uciși anual de șerpi și animale sălbatice, dar acești Maeștri au trezit în sine atât de intens puterea Iubirii, că șerpii și fiarele nu îi atacă. Ei trăiesc uneori în cele mai sălbatice jungle, și câteodată își lasă corpul întins în fața câte unui sat că să îl apere de ravagiile fiarelor, și nu li se întâmplă nici un rău, nici satului, nici lor. Când este necesar, ei umblă pe apă, merg prin foc, călătoresc în invizibil și fac multe alte lucruri pe care noi ne-am obișnuit să le privim ca miracole, realizabile numai de către cineva care s-ar presupune că are puteri supranaturale.
Exista o asemănare izbitoare între viața și învățătura lui Isus din Nazaret, și cele ale acestor Maeștri, după cum am văzut în viața lor cotidiană. S-a crezut că este imposibil pentru om să-și preia energia zilnica direct din cea Universala, să învingă moartea și să realizeze așa-zisele miracole pe care Isus le-a împlinit cât a fost pe Pământ. Maeștrii au dovedit că toate acestea constituie viața lor de fiecare zi. Ei extrag tot ce au nevoie pentru necesitățile lor zilnice direct din Univers, inclusiv hrana, haine și bani. Au biruit moartea, astfel încât mulți, dintre cei aflați în viață acum, au peste 500 de ani, după cum au demonstrat clar prin documentele lor. Exista relativ puțini astfel de Maeștri în India, celelalte școli părând să fie vlăstare ale învățăturii lor. Ei înțeleg că numărul lor este limitat și că doar puțini discipoli pot să vină la ei. Oricum, în invizibil ei pot fi în număr aproape nelimitat, și lucrarea cea mai însemnată a vieții lor pare să fie de a trece în invizibil și a-i ajuta pe toți cei ce sunt receptivi la învățătura lor.
Învățătura lui Emil a creat baza cercetării pe care aveam să o întreprindem după câțiva ani, în a treia expediție a noastră în aceste țări, în timpul căreia am trăit continuu alături de Maeștri timp de 3 ani și jumătate, am călătorit cu ei prin Extremul Orient și am observat viața și lucrările lor zilnice.

Volumul 1: CAPITOLUL II
Pentru plecarea în a treia noastră expediție de cercetare metafizică, mica noastră echipă s-a reunit la Potala, un sătuc în zona de graniță a Indiei. Îi scrisesem lui Emil că veneam, dar nu-l anunțasem despre obiectivul călătoriei și nici nu menționasem numărul nostru. Spre marea noastră surpriză, am descoperit că fuseseră făcute pregătiri complete pentru toata echipa, și că Emil și tovarășii săi ne cunoșteau planurile în întregime. Emil ne adusese un ajutor remarcabil pe când eram în India de Sud, dar serviciile aduse de el de acum înainte aveau să depășească orice așteptări. Lui și minunatelor suflete pe care aveam să le întâlnim le atribui succesul întregii acțiuni.
Am ajuns la Potala, de unde avea să plece expediția, târziu în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1894, și am aflat că în dimineața zilei de Crăciun urma să pornim în ceea ce avea să fie cea mai memorabilă expediție a vieții noastre. Niciodată nu voi uita cuvintele rostite de Emil în acea dimineață. Aceste cuvinte erau spuse într-o engleză fluentă, deși vorbitorul nu primise o educație englezească, și nu plecase niciodată din Extremul Orient.
El a început spunând:
- Este dimineața Crăciunului; pentru voi știu că este ziua când s-a născut Isus din Nazaret, Christ; la voi exista ideea că El a fost trimis să ierte păcatele; El ar reprezenta Marele Mediator între voi și Dumnezeul vostru. Se pare că apelați la Isus ca la un mijlocitor între voi și Dumnezeul vostru, care pare a fi un Dumnezeu aspru și, uneori, mânios, aflat undeva în locul numit cer, care nu știu unde ar putea fi localizat altundeva decât în conștiința omului. Se pare că voi puteți ajunge la Dumnezeu numai prin Fiul Său cel mai puțin auster și cel mai iubitor, marea și nobila Ființă pe care noi toți o numim Binecuvântata și a cărei venire în lume este comemorată astăzi. Pentru noi, această zi înseamnă mult mai mult; pentru noi ziua aceasta nu semnifică numai venirea în lume a lui Isus, Christul, ci această naștere simbolizează nașterea lui Christ în orice conștiință omenească. Această Zi de Crăciun înseamnă nașterea Marelui Maestru și Învățător, Marele Eliberator al omenirii din dependența și limitările materiale. Pentru noi, acest mare suflet a venit pe Pământ pentru a arata mai complet calea spre adevăratul Dumnezeu, Cel Atotputernic, Atotprezent, Atotștiutor; pentru a arata că Dumnezeu este numai Bunătate, numai Înțelepciune, numai Adevăr, Totul în Tot. Acest Mare Maestru, care a venit pe lume astăzi, a fost trimis să arate mai clar că Dumnezeu nu locuiește numai în afara noastră, ci și înlăuntrul nostru, că El nu este și nici nu poate fi vreodată despărțit de noi sau de oricare din creațiile Sale; că El este întotdeauna un Dumnezeu drept și iubitor; că El este toate lucrurile, știe toate lucrurile, cunoaște totul și este întregul Adevăr. Chiar dacă aș avea înțelepciunea tuturor oamenilor laolaltă, ar fi peste puterile mele să exprim față de voi, fie și într-o umilă măsură, ce reprezintă pentru noi această Zi Sfântă.
Suntem pe deplin convinși, și sperăm că și voi veți înțelege, că acest Mare Maestru și Învățător a venit la noi ca să putem avea o înțelegere mai completă a vieții aici, pe Pământ; ca să înțelegem că toate limitările obișnuite sunt produse numai de om, și nu ar trebui interpretate nicicum altfel. Știm că acest învățător, cel mai mare dintre toți, a venit să arate mai pe deplin cum Christul din El, prin care El a făcut mărețele Sale lucrări, este același Christ care trăiește în voi, în mine și în toată omenirea; că putem, aplicând învățăturile Lui, să facem toate lucrurile pe care le-a făcut El, și lucruri și mai mari. Noi credem că Isus a venit să arate mai deplin că Dumnezeu este marea Cauza unică a tuturor lucrurilor, că Dumnezeu este Totul.
Poate că ați auzit spunându-se că noi credem că Isus a primit primele sale învățături printre noi. Poate că unii dintre noi chiar cred asta. Să lăsăm deoparte acest lucru. Are vreo importanță dacă învățăturile Lui I-au venit printre noi sau că o revelație directă de la Dumnezeu, unica sursă unde există cu adevărat toate lucrurile? Căci, atunci când o idee din Mintea Divină a fost contactată de un om și exteriorizată prin cuvântul rostit, nu ar putea unul, sau toți, să contacteze din nou acel gând în Univers? Doar pentru că cineva a contactat ideea și a exteriorizat-o, nu înseamnă că ea este proprietatea să particulara. Dacă el și-ar însuși-o și ar păstra-o, i-ar mai rămâne loc să mai primească? Ca să primim mai mult, trebuie să dăm mai departe ceea ce am primit. Dacă reținem ceea ce primim, urmează stagnarea, și vom fi ca o roată care generează putere din mișcarea apei și care deodată, din propria ei voință, începe să rețină apa pe care o folosește. Curând, ea va fi oprită în loc de către apa acumulată. Numai atunci când apei i se permite să curgă liber prin roată, ea va servi roții ca să produc putere. Exact la fel este cu omul. Când el contactează ideile lui Dumnezeu, trebuie să le dea mai departe pentru a primi beneficiul adus de ele. El trebuie să permită tuturor să facă la fel, pentru ca toți să poată crește și progresa așa cum crește el.
Sunt de părere că ceea ce ne-a învățat Isus a venit la El ca o revelație directă de la Dumnezeu, și marii noștri învățători nu se îndoiesc de asta. Oare nu suntem toți creațiile lui Dumnezeu, și ceea ce poate face o ființă umană, oare nu pot face toate? Credem că vă veți convinge că Dumnezeu este întotdeauna dispus și pregătit să Se reveleze El însuși tuturor oamenilor, și El S-a revelat pe Sine lui Isus și altora. Singura condiție necesară, indispensabilă, este ca fiecare să fie dispus să-L lase pe Dumnezeu să Se exprime. Credem, cu toată sinceritatea, că suntem creați egali; că toți oamenii sunt unul singur; că mărețele lucrări făcute de Isus pot fi făcute de toți. Veți vedea că nu este nimic misterios în aceste fapte. Misterul apare numai din concepția limitată a omului despre ele.
Realizăm pe deplin că ați venit la noi cu minți mai mult sau mai puțin sceptice. Avem încredere în faptul că veți trai alături de noi și ne veți cunoaște așa cum suntem. Munca noastră și rezultatele dobândite, vă lăsăm să le acceptați sau să le respingeți, după cum doriți.

Volumul 1: CAPITOLUL III
Am plecat din acest sat spre Asmah, un sat mai mic, la circa 90 de mile depărtare. Emil ne-a dat doi bărbați mai tineri să ne însoțească. Acești oameni - specimene minunate, nobile ale tipului hindus - aveau în grija lor întreaga expediție. Perfecta naturalețe și seninătate cu care s-au achitat de sarcina lor au depășit toate experiențele noastre anterioare. Pentru a-i identifica, îi voi numi Jast și Neprow. Emil era cel care ne întâmpinase și se îngrijise de confortul nostru în satul din care am pornit. El avea o experiență de mult mai mulți ani decât ceilalți. Jast era capul expediției, în timp ce Neprow era ajutorul lui și veghea că toate ordinele să fie îndeplinite.
Emil s-a despărțit de noi cu puține cuvinte, în care ne-a spus:
- Sunteți gata să porniți în expediția voastră cu acești doi bărbați, Jast și Neprow, care vă însoțesc. Așa cum călătoriți voi, veți avea nevoie de vreo cinci zile ca să ajungeți în următorul punct mai important de oprire, la circa 90 de mile distanță. Eu voi mai zăbovi aici, căci nu va fi necesar pentru mine atâta timp ca să parcurg aceasta distanță, dar voi fi acolo să vă întâmpin. Vreau să vă cer să lăsați pe unul din echipa voastră aici, ca să observe și să confirme ceea ce se poate întâmpla. Astfel vom economisi timp, și el va putea să ajungă din urmă expediția în cel mult zece zile de acum. Îi cerem doar să privească și să relateze ceea ce vede.
Am pornit, cu Jast și Neprow având în grijă expediția, și trebuie să spun că o organizare mai precisă nu se poate imagina. Fiecare detaliu era îndeplinit cu ritmul și precizia unei muzici. Această armonie a fost menținută pentru toată durata expediției, timp de 3 ani și jumătate.
Vreau să adaug aici impresiile mele despre Jast și Neprow. Jast era tipul de hindus pur și deschis, eficient, fără urmă de falsitate sau lăudăroșenie. Orice ordin pe care îl dădea era aproape pe același ton, și era executat cu o precizie și cu o promptitudine care ne făceau să ne minunăm. Chiar de la început am putut vedea la el o puritate a caracterului care a provocat multe comentarii. Neprow, un caracter minunat, era pretutindeni, mereu lucid, calm și miraculos de eficient. Era întotdeauna la fel de echilibrat, cu o precizie liniștită în mișcare, cu o minunată putere de gândire și acțiune. Acest lucru era atât de evident, că fiecare membru al expediției îl comenta. Șeful nostru a remarcat :
- Acești oameni sunt minunați. Ne este de mare ajutor că am găsit oameni care pot gândi și executa.
Am sosit în satul de destinație pe la ora 4 în cea de-a cincea zi, și acolo se găsea Emil, care ne-a întâmpinat așa cum ne promisese. Vă puteți imagina uimirea noastră! Eram absolut siguri că venisem pe singurul drum circulat și cu cel mai rapid mijloc de locomoție din acea țară, exceptând felul în care se deplasează curierii. Aceștia călătoresc în ștafetă și merg zi și noapte. Aici era vorba, însă, de un om bine înaintat în vârstă, după cum credeam, și pe care nu-l bănuisem în stare să întreprindă o călătorie de 90 de mile într-un timp mai scurt decât ne fusese necesar nouă - și totuși, era aici.
Desigur că am încercat să-i punem imediat întrebări, și eram dornici să-l auzim. Iată cuvintele lui :
- V-am spus, când ați plecat, că voi fi aici să vă întâmpin - și sunt aici. Vreau să vă atrag și mai mult atenția asupra faptului că omul, în starea lui adevărată, nu cunoaște limitări de timp și spațiu. Omul, când se cunoaște pe sine, nu este obligat să se târască anevoie timp de cinci zile ca să parcurgă 90 de mile. Omul, în starea sa justă, poate parcurge orice distanță, oricât de mare, instantaneu. Cu câteva clipe în urmă eram în satul din care ați pornit acum cinci zile. Ceea ce ați văzut ca fiind corpul meu, încă se odihnește acolo. Tovarășul vostru pe care l-ați lăsat în sat vă va povesti cum, cu câteva clipe înainte de ora 4, vorbeam cu el, declarând că vreau să merg să vă întâmpin, căci pe la ora aceea soseați aici. Ceea ce ați văzut ca fiind corpul meu se află încă acolo, și colegul vostru încă îl vede, deși în prezent este nemișcat. Acest lucru a fost făcut doar că să vă arăt că suntem capabili să ne părăsim trupurile și să vă întâmpinăm în orice loc stabilit, la orice moment specificat. Cei doi care v-au însoțit puteau să facă acest drum ca și mine. Astfel voi veți putea realiza mai rapid că suntem numai oameni obișnuiți, de aceeași natura cu voi; că nu există nici un mister, decât că noi ne-am dezvoltat, mai complet decât voi, puterile dăruite, toate, de Tatăl, Marele Atotputernic. Corpul meu va rămâne acolo până se face noapte, apoi îl voi aduce aici și colegul vostru va porni pe drumul pe care ați venit, sosind la timpul convenit. După o zi de odihnă vom călători până într-un sătuc, la depărtare de o zi, unde vom rămâne o noapte, apoi ne vom întoarce aici și ne vom întâlni cu tovarășul vostru că să auzim relatarea lui. Astă-seară ne întâlnim în cabana. până atunci, la revedere.
Seara, după ce ne-am adunat, Emil, fără să se fi deschis ușa, apăru deodată în mijlocul nostru și spuse :
- M-ați văzut apărând în această cameră ca prin magie. Dați-mi voie să vă spun că nu este deloc vorba de magie. Iată un experiment simplu, pe care îl puteți vedea. Puteți vedea asta, și ca urmare o veți crede. Strângeți-vă în jurul meu ca să puteți vedea. Avem un păhărel cu apă, pe care cineva dintre voi tocmai a adus-o de la izvor. Vedeți că o minusculă particulă de gheață se formează în centrul apei. O vedeți adunând lângă ea, particulă cu particulă, mai multă gheață, până când toată apa din pahar a înghețat. Ce s-a întâmplat? Am menținut atomii centrali ai apei în Universal până când au devenit solizi sau, cu alte cuvinte, le-am coborât vibrațiile până când au devenit gheata, și toate celelalte particule s-au solidificat în jurul lor până când toată apa a devenit gheață. Puteți face asta cu păhărelul, cu butoiul, cu iazul, cu lacul, cu marea, cu toată masa de apa de pe Pământ. Ce s-ar întâmpla? Totul ar îngheța, nu-i așa? În ce scop? Nici unul. Veți întreba cu ce putere. Voi spune: folosind o lege perfectă. Dar în acest caz, cu ce finalitate? Nici una, căci nici un bine nu s-a făcut și nu s-ar putea face. Dacă aș fi făcut asta, ce s-ar fi întâmplat? Reacțiunea. Asupra cui? Asupra mea. Eu cunosc legea și ceea ce exprim se întoarce la mine la fel de real după cum am exprimat. De aceea exprim numai binele, și binele se întoarce la mine ca bine. Puteți înțelege ușor că, dacă aș fi perseverat cu înghețul, frigul ar fi reacționat asupra mea cu mult înainte să fi încheiat, și aș fi fost congelat, culegând roadele dorinței mele. Pe când dacă exprim binele, culeg etern roadele binelui meu.
Apariția mea în această cameră, astă-seară, poate fi explicată astfel: în cămăruța unde m-ați lăsat, mi-am menținut corpul în Universal ridicându-i vibrațiile, și el s-a întors în Universal sau, cum spunem noi, s-a întors acolo unde există orice substanță. Apoi, prin al meu EU SUNT, prin Conștiința mea de Christ, mi-am menținut corpul în minte până când vibrațiile i-au coborât și el a luat formă chiar aici, în această cameră, și l-ați putut vedea. Unde este misterul? Oare nu folosesc puterea, sau legea, date mie de Tatăl prin Fiul său Iubit? Oare nu este acest Fiu ,voi și eu și toată omenirea? Unde se afla misterul? Nu este nici un mister.
Să luăm credința simbolizată de bobul de muștar. Ea vine la noi din Universal, prin Christul lăuntric, care s-a născut deja în noi toți. Ca o picătură infimă, ea penetrează prin Christ, sau mintea supraconștientă, locul receptivității dinlăuntrul nostru. Apoi ea trebuie dusă spre munte sau cel mai înalt punct dinlăuntrul nostru, vârful capului. Este menținută acolo. Apoi trebuie să lăsam Spiritul Sfânt să coboare. Acum vine porunca: Îl vei iubi pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea și cu toată mintea ta. Gândiți-vă! Vedeți înțelesul? Inimă, Suflet, Putere, Minte. Oare este altceva de făcut în acest punct decât de a îndrepta totul spre Dumnezeu, Spiritul Sfânt, Spiritul - EU - Totul în acțiune? Acest Spirit Sfânt vine în multe feluri, poate că minuscule entități bătând la ușă și cerând să fie primite. Trebuie să primim și să lăsăm acest Spirit Sfânt să intre și să se unească cu minusculul punct de lumină, sau sămânța de cunoaștere, să se rotească în jurul ei și să adere la ea, exact așa cum ați văzut particulele de gheață aderând la particula centrală, și ea va crește în exprimare, particulă cu particulă, cerc cu cerc, ca și gheața, înmulțind și exprimând acea sămânță de cunoaștere până când vei fi capabil să-i spui muntelui de dificultăți: Pleacă de aici și aruncă-te în mare, și așa va face. Numiți asta a patra dimensiune sau cum doriți, noi o numim Dumnezeu în exprimare prin Christul din noi.
În felul acesta s-a născut Christul. Maria, Marea Mamă, a perceput idealul; idealul a fost menținut în minte, apoi conceput în ogorul sufletului ei, ținut pentru o vreme acolo, apoi adus la lumina sau născut că Perfectul Copil Christ, Primul Născut, Unicul Zămislit, Fiul lui Dumnezeu. El a fost hrănit și protejat; a primit ceea ce avea mama lui mai bun; a fost supravegheat și îngrijit până când El a crescut de la copilărie la maturitate. Astfel vine Christul la noi toți; mai întâi că un ideal plantat în solul sufletului nostru - partea centrală, unde este Dumnezeu -, ținut în minte că idealul perfect, apoi adus la lumină sau născut precum Copilul Perfect, Conștiință lui Christ.
Voi, care ați văzut ce s-a întâmplat aici, va îndoiți de propriii voștri ochi. Nu vă blamez. Simt gândul de hipnotism în mințile unora. Frații mei, există vreunul aici care să simtă că nu are puterea să exercite orice facultate dăruită de Dumnezeu, pe care a văzut-o demonstrată astă-seară? Credeți vreo clipă că eu controlez în vreun fel gândirea sau vederea voastră? Gândiți că as putea, dacă aș dori, să arunc o vrajă hipnotică asupra unuia sau asupra tuturor, ca să nu vedeți totul? Nu este scris în marea voastră Carte că Isus a intrat într-o cameră cu ușile închise? A intrat exact așa cum am făcut și eu. Credeți vreun pic că Isus, Marele Maestru și Învățător, a avut cumva nevoie să hipnotizeze? El și-a folosit puterea Sa, dăruită de Dumnezeu, ca și mine astă-seară. Dați-mi voie să vă spun că nu am făcut nimic altceva decât poate să facă fiecare dintre voi. Nu numai voi, dar orice copil care este sau a fost născut în această lume, sau univers, are aceeași putere de a face exact ceea ce ați văzut împlinit astă-seară. Vreau să vă fie limpede acest lucru. Dați-mi voie să vă mai spun că sunteți individualități și nu personalități, că sunteți voințe libere și nu automate. Isus nu a avut nevoie să hipnotizeze, și nici noi. Îndoiți-vă de noi cât vreți, până când veți fi complet mulțumiți de onestitatea noastră. Puneți deoparte pentru un timp ideea hipnotismului, sau cel puțin lăsați-o să rămână pasivă până când veți fi aprofundat cercetarea. Tot ce vă cerem este să vă păstrați mintea deschisă.