agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2199 .



Umblând cu... dinozaurii!
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
proză scurtă
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2010-06-09  |     | 



Cu mult, foarte mult timp înainte de apariția primilor Australopithecus, primilor oameni de Neanderthal, a primilor Homo Habilis, Homo Erectus, Homo Sapiens, sau a altor specii timpurii de oameni-maimuțe, a existat o specie de hominizi cu mult mai primitivi decât oricare dintre aceștia, care au trăit în condiții extrem de dure, dificile, în urmă cu 100 milioane de ani, în timpul Mezozoicului, alături de cele mai mari și mai feroce creaturi care au populat vreodată Terra, dinozaurii.
Cu 220 de milioane de ani în urmă începea, timid, o nouă eră geologică, Mezozoicul, debutând cu prima perioadă a sa, Triasicul. Pământul era constituit dintr-un singur continent uriaș, Pangeea, o fâșie imensă de uscat, care se întindea de la nord la sud, pe care umblau creaturi care de care mai ciudate, niște adevărați monștri, născociți parcă de imaginația bolnavă a cuiva. Clima era în general uscată, pe aproape întreg continentul, peisajul părând a fi deșertic, cu o vegetație nu foarte bogată sau variată.
Însă coșmarul de abia începea. Printre uriașele reptile de uscat primitive, carnivore sau erbivore, mamifere timpurii mici, nocturne, amfibieni și semiamfibieni, începeau să-și facă apariția alte creaturi, care aveau să le înlocuiască treptat pe cele dinaintea lor, fiind mult mai bine adaptate noului mediu, astfel reptilele amfibiene, semiamfibiene sau terestre primitive din perioadele geologice anterioare ale Paleozoicului (Precambrian, Cambrian, Ordovician, Silurian, Devonian, Carbonifer, Permian) dispărând încetul cu încetul.
Coelophysis (3m lungime; 1,5m înălțime) și Procompsognathus (1m lungime; 0,5m înălțime) erau printre primii dinozauri carnivori apăruți în Triasic, din specia Coelurosaurilor, mici raptori iscusiți, vicleni, feroce, rapizi, tiparul lor păstrându-se și-n următoarele două perioade ale Mezozoicului, Jurasic și Cretacic, niște vânători de succes, care vor evolua odată cu trecerea timpului, devenind ulterior păsări, în Neozoic.
Printre primii dinozauri erbivori, strămoși ai uriașelor sauropode și a celorlalți gigantici erbivori din perioadele următoare, apăruți în același timp cu Coelophysis și Procompsognathus, se numărau Plateosaurus și Massospondylus. Aceștia conviețuiau cu reptile carnivore dominante timpurii (Postosuchus, Erythrosuchus, Ticinosuchus sau Ornithosuchus), reptile erbivore primitive (Placerias, Kennemeyeria) și reptile primitive asemănătoare cu mamiferele (Cynodont și Dicynodont). Triasicul a durat aproximativ 35-45 de milioane de ani.
Mai târziu, în Jurasic, totul a început să se schimbe. Pangeea începea să se despartă, conturându-se din ce în ce mai bine cele două mari continente (cel nordic, Laurasia și cel sudic, Gondwana). Deșerturile uscate din Triasic dispăruseră, clima devenind caldă și umedă, ceea ce a condus la o diversificare a vegetației, deși ferigile, sub mai multe forme, încă erau dominante. Datorită climei blânde, s-au dezvoltat pădurile uriașe de conifere, ceea ce le-a oferit dinozaurilor posibilitatea să capete dimensiuni înspăimântătoare, Jurasicul fiind recunoscută drept perioada marilor sauropode, de 15 până la 30-40 m lungime și 10-20 m înălțime, fiecare cântărind de la zeci până la sute de tone, precum Diplodocus, Brachiosaurus, Barapasaurus, Brontosaurus (Apatosaurus sau Șopârla Trăsnet), Dicraeosaurus, Mamenchisaurus, Euhelophus, creaturi ce n-aveau rivali, datorită dimensiunilor lor impresionante, a ciudatelor erbivore cu plăci osoase dorsale de genul Stegosaurus, a carnivorelor mari și feroce, precum Allosaurus, Ceratosaurus, Megalosaurus, Albertosaurus, a raptorilor ca Ornitholestes și Coelurus, a marilor reptile marine precum Plesiosaurus, Ichtiosaurus și Elasmosaurus, a pterozaurilor și a primelor păsări cu pene, Archaeopterix, evoluate din raptori.
Ceea ce nu se știe însă despre această perioadă a Mezozoicului e faptul că printre toate aceste creaturi fioroase încercau să-și croiască drum și o specie primitivă de hominide.
Viața acestora era foarte dificilă, plină la tot pasul de primejdii greu de depășit. Acești oameni primitivi erau bipezi, evident, mamifere mai evoluate decât celelalte existente în acea perioadă și dispuneau de o inteligență superioară tuturor creaturilor cu care conviețuiau, creierul lor fiind destul de mare, raportat la dimensiunile corpului lor și mult mai dezvoltat decât al dinozaurilor.
Ei își duceau traiul fie ca aborigeni, în pomi, de unde coborau rareori, de sete, de foame, sau fiindcă erau atacați, fie ca oameni ai cavernelor, în peșteri, pe care le părăseau la fel de rar, în aceleași scopuri. Comunicau prin intermediul unor sunete al căror înțeles le era cunoscut, neavând un limbaj articulat dezvoltat, sofisticat, bogat în cuvinte. Totuși, sunetele lor exprimau fie primejdia, fie bucuria, fie tristețea, teama, deznădejdea, etc. Aveau arme și unelte primitive din lemn, piatră și os și se hrăneau cu diverse plante, insecte, micuțe mamifere rozătoare primitive, reptile mai mici și ouă, consumându-le crude, pentru că nu cunoșteau secretul focului. Totuși, uneori, când în urma vreunui incendiu puternic provocat de vreo erupție vulcanică sau de vreun fulger, mai rămâneau aprinse unele focuri, nu ezitau să-și prăjească prada direct pe flacără. Bineînțeles, nu refuzau nici resurse alimentare ivite pe neașteptate, ca prăzi abandonate de alte creaturi mari, fiind chiar și oportuniști.
Dușmanii lor erau periculoși și numeroși: marii și micii prădători, carnivori (Procompsognathus, deși niște creaturi de dimensiuni modeste, micuțe, erau adevărate pacoste pentru hominizi, pentru că se adunau în număr mare, fiind greu de îndepărtat, odată ce-și alegeau o victimă, o doborau rapid, cam în același mod cu Piranha, celebrii pești micuți mâncători de oameni și alte mamifere, mult mai mari decât ei); însă și dinozaurii erbivori (Stegosaurus – cu cei patru spini ai săi, din vârful cozii; sauropodele, care puteau doborî pomii în care stăteau sau îi puteau strivi instantaneu sub tălpile lor uriașe); pterozaurii zburători (Pteranodon, Pterodactylus, Quetzalcoatlus, Rhamphorchynchus, Dimorphodon), care-i puteau lua în gheare și transporta în cuiburile lor, pentru a-i drept hrană puilor lor etc.
Cele două mari continente începuseră să se despartă, să se fărâmițeze treptat-treptat, anunțând începutul perioadei următoare din Mezozoic, ultima, Cretacicul, încheiată cu 65 de milioane de ani în urmă. În această perioadă, vegetația începuse să se dezvolte și ea, să se diversifice, apărând primele plante perene, cu flori, fructe și semințe.
Dar oamenii primitivi reușiseră să-și continue existența și-n această perioadă următoare, Cretacicul, alături de alți monștri preistorici periculoși ca Velociraptor, Utahraptor, Oviraptor, Sauroniholestes, Deinonychus, Dilophosaurus, Troodon (raptori); Megaraptor, Spinosaurus, Tarbosaurus, Dasplaetosaurus, Carcharadontosaurus, Tyrannosaurus Rex (theropode mari, carnivore); Ankylosaurus (dinozauri blindați, cu platoșă osoasă); Pachycephalosaurus (dinozauri cu capul tare, gros); Archaeoceratops, Triceratops, Protoceratops, Styracosaurus, Torosaurus (dinozauri erbivori cu coarne imense); Saltasaurus, Argentinosaurus, Seismosaurus, Alamosaurus, Opisthocoelicaudia (sauropode, mari dinozauri erbivori cu gâturi și cozi lungi); Corythosaurus, Anatosaurus, Lambeosaurus, Parasaurolophus, Prosaurolophus, Saurolophus, Iguanodon, (ornithopode, dinozauri cu labe de pasăre); Hypsilophodon, Maiasaurus, Hadrosaurus, (hadrozauri, dinozauri cu cioc de rață), etc.
În această lume dominată de dinozauri masivi, agresivi, periculoși, lupta pentru supraviețuire era acerbă, dură și dificilă, dar oamenii primitivi reușiseră să prospere, deși modul lor de trai nu se schimbase foarte mult față de înaintașii lor din Jurasic; nici n-ar fi avut cum să se schimbe, principala lor activitate constând în a se feri din calea reptilelor gigantice, erbivore sau carnivore.
Hominizii încă aveau un aspect sălbatic, n-aveau haine cu care să-și acopere trupul (de altfel, destul de păros pe aproape întreaga suprafață a corpului), însă își perfecționaseră puțin uneltele, armele de vânătoare și chiar limbajul pe care-l utilizau în comunicare, deși acesta nu putea fi încă definit drept vorbit, sunetele fiind nu foarte sofisticate, diversificate. O altă realizare importantă era aceea că descoperiseră secretul focului, pe care-l puteau acum utiliza în scopuri personale, practice, deși dura destul de mult până să-l aprindă singuri.
Iată însă, pe neașteptate, pe la sfârșitul Cretacicului, un uriaș glob de flăcări îndreptându-se în mare viteză spre Terra. Nu, nu era deloc asteroidul uriaș, care se presupune că ar fi pus capăt dominației dinozaurilor, în urmă cu 65 de milioane de ani.
Văzând focul, dinozaurii porniră îngroziți să se ascundă, să se adăpostească, fugind atât de repede cât le permitea sistemul locomotor de care dispunea fiecare; nu așteptară ca flăcările să cuprindă ferigile înalte și să se extindă spre pădure, știind, din proprie experiență, cât de devastator putea fi un incendiu de proporții. Umanoizii însă, deși temători, dar foarte curioși, se opriră să vadă despre ce-ar putea fi vorba, deși poate nu înțelegeau mare lucru.
Nava spațială ateriză în mijlocul acelui câmp întins, deschis, arzând de jur-împrejur ferigile înalte, focul stingându-se instantaneu în momentul în care se opriseră motoarele, un sistem avansat de răcire, bine pus la punct, intrând rapid în acțiune. Trapa navei se deschise automat, iar din interior ieșiră două siluete lunguiețe, subțirele, purtând fiecare câte un straniu costum mulat, argintiu, strălucitor. Pentru că solul din jurul navei se răcise, cele două siluete coborâră treptele, oprindu-se jos, în dreptul navei.
Cei doi începură să comunice între ei, fără a-și mișca prea mult buzele, utilizând un limbaj articulat, sofisticat, pe care numai ei îl puteau înțelege.
- Ce loc ciudat mai e și ăsta!
- Într-adevăr...
- Și ce vegetație bogată, variată!
- După scanările pe care le-am efectuat, mediul pare favorabil vieții organice și pentru că toate condițiile necesare supraviețuirii sunt îndeplinite, cred că putem renunța la căștile de protecție.
- Bine; să le dăm jos.
Cei doi își scoaseră căștile, dezvelindu-li-se astfel chipurile plăcute, tinerești, umanoide.
- Acest loc pare a fi locuit, spuse unul dintre cei doi, care părea a fi o „ea”, frumoasă, roșcată, cu părul lung, ochii căprui.
- Da; de niște ființe imense, lipsite de inteligență, o completă celălalt, „el”, șaten, cu ochii albaștri.
- Nu doar de acelea! protestă ea. Privește! îl îndemnă, înmânându-i un binoclu performant, profesional.
- Ah... murmură el, zărind ființele umanoide ascunse prin tufișuri.
- Ãștia par inteligenți, remarcă ea.
- Poate, păru el mai rezervat în aprecieri. Crezi că au șanse să evolueze în timp, să dezvolte o civilizație modernă?
- N-ar fi exclus, rosti ea. Par potriviți pentru așa ceva, nu doar datorită formei lor, familiară nouă.
- S-ar putea să ai dreptate, deși nu sunt convins de acest lucru.
- Ar trebui... Știi bine că eu nu greșesc când e vorba despre așa ceva.
- Știu, replică el îngândurat, privind-o fix, insistent. Bine, atunci să anunțăm această descoperire. Sper să merite efortul.
- Sigur merită! întări ea, foarte sigură că nu greșea, că ar avea dreptate.
- Ce planetă o fi asta? întrebă el.
- Nu cred să fi fost identificată până acum, deci e puțin probabil să aibă o denumire.
- Atunci poate că-i vom atribui noi una, zise el îngândurat.
- E cam mult uscat pe aici, după toate aparențele, constată ea. Și sunt multe viețuitoare terestre.
- În cazul ăsta, să-i zicem Pământ, decise el.
- Terra... aprobă ea cu entuziasm.
- Terra; nu-i rău! Bine, acceptă el, continuând: Deci e a treia planetă a acestui sistem, iar steaua centrală...
- Și aceea e necunoscută, îl completă ea. Dar din observațiile mele, am remarcat că e o stea modestă, de dimensiune medie, destul de tânără, cu o activitate nu foarte impresionantă.
- Să-i zicem...
- Soare! îl întrerupse ea cu această propunere.
- Fie, rosti el, notându-și pe un carnețel noile denumiri, pe care, pentru siguranță, le trecu și-n memoria unui micuț dispozitiv portabil, pe care-l avea la îndemână, asupra lui. Iar galaxia asta...
- E o galaxie spirală nu foarte mare, cu un număr mediu de stele, îl completă ea.
- Și presupun că nici asta n-are încă o denumire proprie, replică el.
- Evident, nu!
- Deci tot noi îi vom pune una, concluzionă el. Hai, să te aud! Ceva propuneri în acest sens?
- Din depărtare pare ca un drum albicios, zise ea, iar după un timp de gândire, propuse: Deci să-i spunem Calea... Lactee!
- Calea Lactee?! rosti el întrebător, uimit. Ciudat! aprecie el noua denumire, pe care și-o notă, acceptând-o ca valabilă: Așa să fie! N-am nimic împotrivă. Deci am descoperit un loc straniu, nou, dar interesant, fiind populat de mai multe feluri de creaturi, un loc despre a cărui existență nu se știa nimic până-n momentul în care am ajuns noi aici, absolut întâmplător. Nu-i deloc rău!
- Întâmplător?! Cum adică?! se revoltă ea. Nu eu am propus oare să pornim în această direcție? Vezi, în final s-a dovedit că am avut dreptate și n-avem ce regreta că am venit până aici, deși tu nu prea doreai să-mi dai ascultare.
- Aș... murmură el șoptit.
- Și atunci? Le vom propune celor din Consiliul Suprem, când ne vom întoarce acasă, să protejăm aceste creaturi ce par a dispune de inteligență? își întrebă ea colegul, adăugând: E de datoria noastră să apărăm asemenea ființe...
- Bine, le vom spune. Asta doar pentru că supraviețuirea lor pare pusă sub semnul întrebării, fiind o veșnică luptă cu acele creaturi mult mai puternice decât ei.
- Deci merită să fie ajutați.
- Probabil, murmură el cu indiferență.
- Mă bucur că ești de acord cu mine, surâse ea, privindu-l ștrengărește.
- Mda; desigur... Cum altfel?! bombăni el nemulțumit, ceva ce ea nu reuși să deslușească.
- Ce-ai spus? întrebă ea.
- Nimic important, declară el, renunțând la a se contrazice inutil cu colega lui.
- Și acum? Ce facem? se interesă ea.
- Păi... Cred că putem pleca, presupuse el, justificând această hotărâre: Am descoperit acest loc, l-am identificat, i-am atribuit o denumire prin care să poată fi recunoscut, am constatat că merită interesul nostru și efortul de a oferi protecție acestor creaturi ce dispun de o inteligență primitivă și cred că e suficient pe moment. Ne putem continua călătoria, poate vom reuși să mai descoperim ceva interesant.
- Ai dreptate, rosti ea aprobator, adăugând: Atunci hai! Să mergem! N-are rost să mai întârziem în zonă. Vom reveni în curând, cu toate cele necesare.
- Bine. Să mergem! nu se împotrivi el și amândoi reintrară în navă, care se și înălță brusc, dispărând la fel de repede cum sosise.
Dinozaurii nu reveniră mult timp după acest „incident” în locul cu pricina, în care staționase pentru scurt timp straniul obiect „căzut din cer”, dar oamenii primitivi se apropiară de cercul pârlit, mirosind locul și înclinându-se până la pământ, supuși, mult timp după aceea, aducând daruri și ofrande în acel loc, pentru a le mulțumi ființelor superioare care-i vizitaseră, sperând că respectivii vor reveni, spre locul cu pricina dezvoltându-se un adevărat pelerinaj al hominizilor, dispuși să înfrunte toate pericolele pe care le întâmpinau până a ajunge acolo, chiar cu prețul vieții lor, doar pentru a-și mulțumi idolii și a-i determina să-i mai viziteze, ridicându-le chiar și stranii statui din lemn sau chiar de piatră, încercând să modeleze chipul idolilor cât mai aproape de realitate.
După ce le prezentaseră celor din Consiliul Suprem locul descoperit, cei doi primiseră aprobarea de a proteja creaturile observate, pe care le considerau cât de cât inteligente. Porniră degrabă, fără întârziere, spre planeta descoperită de ei, dar când sosiră din nou aici, găsiră totul devastat, distrus complet, deloc asemănător cu ceea ce văzuseră prima oară.
Ce se întâmplase oare? Un asteroid uriaș, de vreo 10 km diametru, lovise între timp planeta, efectele impactului fiind devastatoare, de lungă durată, pe întreaga suprafață a planetei, conducând la dispariția vegetației, dar și a creaturilor pe care le văzuseră. Dezolați după această tristă constatare, se întoarseră acasă, pe planeta lor, spunându-le celor din Consiliul Suprem că nu mai puteau proteja nimic, fiindcă nici o ființă vie nu scăpase teafără în urma unui nedorit accident de mari proporții survenit în lipsa lor.
65 de milioane de ani mai târziu, în timpul Neogenului (ultima perioadă a Neozoicului, următoarea eră după Mezozoic), natura dădea o nouă șansă creaturilor umanoide, prin apariția primilor oameni de Neanderthal, a primilor Homo Erectus și Homo Sapiens, fără a mai fi nevoie ca aceștia să fie protejați de o altă civilizație extraterestră avansată, superioară lor, pentru a putea evolua nestingheriți, nemaifiind nevoiți să lupte pentru supremație cu creaturi de genul dinozaurilor, imposibil de depășit, datorită dimensiunilor și ferocității lor.
Mult mai târziu, în secolele XVIII, XIX, XX, XXI, oamenii moderni au descoperit scheletele fosilizate ale unor creaturi imense, niște adevărați monștri, născociți parcă de imaginația bolnavă a unora, reptile preistorice dintr-o eră geologică demult apusă, Mezozoicul, împărțită în trei mari perioade reprezentative: Triasic, Jurasic și Cretacic. Paleontologii moderni au descoperit multe urme ale existenței acelor creaturi, clasificând numeroase specii de dinozauri și formulând o sumedenie de ipoteze, care de care mai fanteziste, referitoare la dispariția bruscă și totală a acelor creaturi, la sfârșitul Cretacicului, cu 65 de milioane de ani în urmă.
Teoria cea mai apropiată de adevăr și cea mai des vehiculată printre oamenii de știință susținea faptul că un asteroid uriaș lovise în trecut Terra, provocând daune ireparabile și conducând astfel la extincția giganților acelor vremuri, dinozaurii.
În favoarea teoriei erau prezentate câteva argumente greu de înlăturat: craterul de impact, vechi de 65 de milioane de ani, destul de mare pentru a se fi format în urma lovirii cu un asteroid de dimensiunile corespunzătoare și stratul de iridiu, un element rar întâlnit pe Terra, însă prezent în cantități mari în comete și meteoriți, depus în sedimentele din granița KT, ce delimita două ere geologice, Mezozoicul de Neozoic și Cretacicul (ultima perioadă a Mezozoicului) de Terțiar (prima perioadă a Neozoicului).
Existența dinozaurilor devenise o realitate certă, incontestabilă, dovezile ce sprijineau această existență fiind prea multe și evidente. Dar nimeni nu reușise să-și dea seama că printre acești giganți, contemporani cu ei, existase și o specie primitivă de hominizi, care avuseseră parte de un trai foarte dificil, urmele existenței acestora fiind definitiv șterse.
Natura însă nu-i uitase definitiv, dându-le șansa reabilitării, ADN-ul păstrând ceva din caracterul lor și-n omul modern, care, fără a-și da seama de ce, încă se mai supune unor entități superioare, păstrând și unele dintre vechile obiceiuri ale acelor primitivi, ca pelerinajul în locuri sfinte, aducerea de daruri și ofrande, ridicarea statuilor, lupta pentru supraviețuire etc. Să fi fost oare acei oameni primitivi, contemporani cu dinozaurii, strămoșii omului modern, veriga lipsă din lanțul evoluției?!
Și nimeni nu știe că am putea afirma, fără a greși, că omul chiar a umblat vreodată alături de dinozauri...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!