Vegetația din fața noastră începuse să fie mai deasă, și am recunoscut după tufișurile sălbatice care se aliniau de-a lungul drumului că ne apropiem de rezervat. De data aceasta am hotărît din cauza sacilor grei pe care vroiam să-i descărcăm pe ulița principală, să înaintăm cu mașina pînă în sat.
Noutățile care se răspîndesc peste tot în lumea asta cu repeziciune, ajunseseră și aici, deja în fața gardului stăteau femei și copii care țopăiau nerăbdători. Nu-mi puteam explica cum aflaseră de sosirea noastră, în orice caz era evident că pe noi ne așteptau, femeile fluturînd brațele și copii sărind și zburdînd prin iarbă de bucurie. Astfel înconjurați de ei am înaintat încet printre hîrtoapele uliței. Eu stăteam în picioare în mașină scuturînd în dreapta și în stînga mîinile întinse. La capătul pajiștii am zărit-o pe Farai, mai frumoasă decît oricînd. Lîngă ea, în dreapta și stînga o încadrau doi războinici înalți și mîndri, înfățișarea lor nefiind mai prejos de frumusețea ei. Un junghi îmi străpunsese inima, deci am venit prea tîrziu, am pierdut-o, cei doi bărbați fiind sigur cei care vor să o ceară de soție. Ea stătea nemișcată și-mi zîmbea de departe iar eu eram moleșit de disperare. Ce puteam face ca să o cîștig, nu aveam nici o șansă față de cei doi războinici, mă simțeam de parcă aș fi ieșit dintr-un sac de făină în comparație cu ei. Erau zvelți și ferchezuiți, părul vopsit roșu era împletit în mai multe cozi și-l țineau dat pe spate. Perle împletite cu măiestrie acopereau pînă peste frunte capetele lor atrăgătoare, accectuînd trăsăturile perfecte. La gît le atîrnau coliere lungi, perlele colorate fiind înșirate în așa fel încît formau un mozaic minunat. Deasupra colierelor purtau manșete rotunde și late pînă la umeri ca niște gulere supradimensionale. Brațele goale erau de asemenea împodobite cu brățări împletite, alegerea culorilor urmînd un sistem bine stabilit și care avea reguli exacte după cum am aflat mai tîrziu. Corpurile înalte și subțiri erau înfășurate în caftane roșii cu desene abstracte, lăsînd umărul stîng gol, și fiecare avea o lance în mînă de care se sprijineau lejeri. Picioarele lungi și zvelte ieșeau de sub caftane, pielea lor făcînd un contrast plăcut cu ștofa colorată. Aveau culori nespus de vii și stridente pe ei dar tocmai asta îi făceau să arate atît de atrăgători, erau pur și simplu exotici pînă în vîrful degetelor. Grupul lor cu Farai la mijloc era așa de surprinzător, și cu toată gelozia care-mi rodea inima nu puteam să nu-i admir. În acea secundă mi-am dat seama că de fapt ea s-ar potrivi mult mai bine cu oricare dintre ei decît cu mine. Mama înțepenise lîngă mine și mă strîngea de mînă dorind să mă consoleze. Am mîngîiat-o ușor pe cap și i-am spus că voi descărca cu Machungwa sacii din spate. Fluturînd scurt un salut cu mîna spre Farai mă pregăteam să mă apuc de treabă și întorcîndu-mă am mai văzut doar în fugă o umbră de tristețe pe fața ei.
-Pole, pole, Andrei…..nu vrei să-mi spui bun găsit?...aud vocea ei melodioasă în spatele meu.
-Ohh…vroiam mai întîi să descarc sacii, îi răspund încercînd disperat să nu o privesc.
-Lasă sacii deocamdată, pentru asta mai este timp, vreau să-ți fac cunoștință cu frații mei care au venit special pentru voi.
Nu mai știu exact ce am răspuns, știu numai că începuse să-mi vîjîie capul, poate de bucurie sau poate că era efectul cu întîrziere a panicii care mă apucase.
-Ai dreptate, îi răspund ușurat și nu mă mai puteam sătura privind-o. M-am apropiat de cei doi bărbați, iar Farai a trecut firește lîngă mine, subliniind astfel legătura dintre noi. În tăcere ne-am împletit degetele iar eu eram cel mai fericit om de pe lume.
-Ero supa, mă întîmpină cei doi chipeși rîzînd și arătînd niște dinți demni de o reclamă de pastă de dinți. În afară că nu înțelegeam ce spuneau eram și prea fascinat de apariția lor ca să le pot răspunde normal. Farai îmi șoptește peste umăr că aceasta este o urare care se face numai între bărbați. Le răspund fără să mai stau pe gînduri în același fel ei dînd din cap prietenoși, gesticulînd și arătînd cu degetul spre părul meu. Lucrul acesta l-am mai observat și la alții și chiar Farai era de fiecare dată entuziasmată de părul meu lung și blond.
Deja mă simțeam foarte apropiat de acești oameni și faptul că mă acceptaseră mă făcea să mă simt foarte mîndru. Mama care urmărise totul de departe a înțeles nici eu nu știu cum situația și s-a apropiat de noi îmbrățișînd-o pe Farai. Dintr-o dată am început toți să vorbim într-o amestecătură de limbi inventate pe loc, mai ales că frații lui Farai care rupeau doar cîteva cuvinte în limba noastră le stîlceau în așa fel că nu mai înțelegeai nimic. Pînă la urmă am aflat că ei se numesc Fahim și Farid dar mi-era imposibil să-i despart cu numele. Și totuși ne-am înțeles perfect, simpatia dintre noi fiind mai puternică decît toate cuvintele. Așa se întîmplă de multe ori în viață, te simți atras de cineva prin unde invizibile, ești aproape de inima lui dintr-un instinct care nu are nevoie de multe cuvinte.
După ce ne-am epuizat noutățile, am hotărît să mergem la mama lor, eu dorind să-i dăruiesc pătura moale pe care o cumpărasem în Mombasa.
Revederea a fost la fel de impresionantă și stranie ca și prima dată, bătrînica bucurîndu-se că mă vede din nou. Am stat iar în genunchi în fața ei, iar ea făcea impresia că nu se mișcase de acolo de săptămîni. De data aceasta mi-a luat mîinile între palmele ei uscate și cu ochii închiși asculta ceva ce numai ea auzea. Nu sînt un exaltat și nici nu cred că mi-am pierdut mințile, dar sunt sigur că în acel moment bătrîna a luat legătură cu sufletul meu, a privit pur și simplu înăuntru și spun asta fiindcă am simțit-o acolo…..era ceva, ca un ochi în corpul meu. Începusem și eu să ascult în mine cînd la un moment dat ea a tresărit lăsîndu-mi mîinile să cadă și cu tot întunericul din colibă am văzut cum se făcuse cenușie la față. Fără să deschidă ochii a scos un oftat adînc, și nu știam dacă era din cauza durerilor ei de picioare sau din cauza viziunii care o avusese. Nici eu nu mă simțeam în apele mele, aveam o senzație de parcă aș fi fost gol în fața ei și un fior îmi trecuse prin tot corpul.
Cu o voce stinsă a chemat-o pe Farai, aceasta îngenunchind în fața ei, eu sculîndu-mă și constatînd ușurat că Farai nu observase ce s-a întîmplat. Bătrîna a cuprins-o de talie șoptindu-i ceva la ureche iar fata făcuse ochii mari uitîndu-se la ea neîncrezătoare. Nu sînt curios din fire și mai ales acum eram mulțumit că nu am această meteahnă, nu vroiam nicidecum să aflu ce văzuse mama lui Farai în sufletul meu, încercam mai bine să mă conving singur că fantezia mi-a jucat o farsă.
După ce a mai stat o vreme pe gînduri, s-a adresat băieților spunîndu-le ceva și cu toate că nu înțelegeam, se auzea clar în vocea lor respectul pe care-l aveau față de ea.
Am aflat de data aceasta că pe mama lor o chema Tamaa, ce vîrstă avea nu știa nimeni precis, dar asta nu juca vreun rol important în viața lor. Am mai aflat că a fost dorința ei ca Fahim și Farid să vină în sat să mă cunoască. Ei erau păstori și aproape tot timpul și-l petreceau pe drum cu alți băieți de seama lor, dar s-au grăbit să vină cînd au auzit dorința mamei lor.
Dintr-o dată ei s-au ridicat de pe podeaua de lut luînd-o pe mama lor în brațe și pregătindu-se spre uimirea mea să o scoată afară. Farai mi-a explicat bucuroasă că mama lor a pregătit o sărbătoare cu ocazia sosirii noastre. De abia în momentul acela am realizat gălăgia din curte și ieșind am văzut o mulțime de femei agitate care se ocupau să aprindă un foc aruncînd uscături peste o grămadă de crengi lungi. Copiii țopăiau veseli în jurul focului și am observat grija mamelor față de ei, familia și copii jucînd cel mai important rol în viața lor. Fahim și Farid au lăsat-o pe Tamaa pe o piatră mare la ieșirea din colibă și au pornit grăbiți spre țarcul de la capătul uliței. Farai mi-a spus că se vor tăia capre și oi și vor veni mai mulți oaspeți din satele vecine. Tata și mama erau deja în mijlocul lor și la fel de agitați cărau vreascuri și tot felul de vase spre focul care începuse să trosnească. Machungwa era în elementul lui și rîzînd și vorbind tare era peste tot, ajutînd din toată inima unde era nevoie. Nici eu nu vroiam să fiu mai prejos și am adunat toți sacii care ne stăteau în cale punîndu-i unul peste altul într-o parte. Femeile erau bucuroase de atîta mălai și desfăcuseră un sac pregătind ugali într-o oală în care putea încăpea un om. Încet, încet, apăreau persoane noi în mijlocul nostru și toți erau prietenoși, veseli și puțin curioși. Soarele se înroșise la orizont și lumina împrăștia umbre calde peste sat. Pregătirile pentru sărbătoare se apropiau de sfîrșit și fiecare își căuta un loc cît mai aproape de foc. Mîncarea a fost bună, carnea de capră era înăbușită într-un fel de sos în care se aflau tot felul de legume, dar cel mai mult mi-a plăcut carnea friptă care avea un gust deosebit. De băut am avut ceai care nu lipsea la ei de dimineața pînă seara. Numai spre dezamăgirea mea, nu am putut sta împreună cu Farai, datina lor nu permitea ca femeile să mănînce împreună cu bărbații și lucrul acesta a trebuit să-l respectăm. De aceea am stat în mijlocul bărbaților cu tata și Machungwa, Fahim și Farid așezîndu-se lîngă noi. Mama stătea cu Farai, Tamaa, și toate celelalte femei în altă parte. După cină, bărbații au început un dans și priveliștea era fascinantă. Mișcările grațioase și în același timp pot spune sălbatice, înfățișarea lor exotică accentuată de culorile reflectate de foc, zgomotul produs de colierele și manșetele colorate care săltau la gîtul lor, fețele liniștite și fericite în timpul dansului, totul se contopea perfect scoțînd în evidență spiritele lor mîndre și artistice. Nu mă mai săturam privindu-i dar dorul de Farai era mai puternic și peste flăcările focului ne-am înțeles din priviri să părăsim sărbătoarea și să fim numai noi doi. Dînd ocol cercului de oameni am văzut cum mama înconjurată de multe femei se străduia la lumina focului să împletească niște șiraguri de perle colorate, femeile îndrumînd-o și chicotind de fiecare dată cînd ea lăsa mîinile în poală uitîndu-se nedumerită la încurcătura de fire.
Combinația culorilor la înșiratul perlelor este o artă moștenită din generații în generații și simbolizează credința lor neclintită pentru natură. De exemplu perlele verzi simbolizează vegetația după ploaie…… iarba proaspăt crescută este hrană importantă pentru vitele lor. Perlele albastre simbolizează cerul și darul cerului cu ploile care le dă apă să-și adape vitele. Perlele roșii simbolizează sîngele vitelor pe care ei îl beau amestecat cu lapte iar laptele la rîndul lui este reprezentat prin perle albe. Dar perlele roșii mai reprezintă și simbolul pericolelor, de aceea războinicii poartă caftane roșii. De asemenea femeile sînt atente la înșiratul perlelor să nu formeze o simetrie și să nu se formeze o pereche, deci nu se pun două perle de același fel una lîngă alta, credința lor fiind că două de aceiași formă nu se potrivesc. Toate aceste datini și reguli din viața lor le-am învățat cu timpul și cu timpul am învățat să-i admir și să-i îndrăgesc și mai mult. Copii ai naturii, nomazi contopiți cu natura, cu o credință neclintită în binecuvîntarea naturii, prietenoși pînă la naivitate, era imposibil să nu-ți fie dragi.
Ceva mai departe tata sta de vorbă cu Wambua, bătrînul venise special să-l vadă. Știam că și el simte la fel și am înțeles pe parcurs de ce se lupta peste tot ca acești oameni să aibă o viață mai bună.
Cu sufletul ușor și fericit m-am întîlnit cu Farai în întunericul uliței. Mînă în mînă am părăsit încet oaspeții dar aruncînd o privire înapoi am văzut doi ochi adînci care ne priveau neclintiți. Era Tamaa iar privirea ei era atît de intensă, o privire bătrînă ca pămîntul, de milioane de ani, o privire ca o gaură neagră în univers, adîncă și totodată goală, un lac negru ca smoala în mijlocul nopții, o privire care văzuse începutul lumii. Un fior îmi alunecase de-a lungul spatelui, aveam impresia că dacă mă uit mai mult în ochii aceia, mă voi îneca pe uscat. O neliniște neînțeleasă mă cuprinsese, nu mai știam ce să cred și încercam în zadar să rîd în sinea mea de superstițiile care mă apucase. Farai nu observase nimic din toate acestea, mergea ușoară și mîndră lîngă mine, liniștită și visătoare iar eu mă împotriveam dorinței de a afla ce-i spusese mama ei.
Ieșind din sat am rămas ca de fiecare dată înmărmurit de frumusețea naturii miraculoase, cîmpia era nesfîrșită, copaci singuratici și stranii se profilau pe cerul roșu, departe un foc nevăzut lumina capătul pămîntului iar noi ne aflam în afara lui, noi eram deja în întuneric. Priveliștea era absolut ireală,la orizont, acolo unde cerul se unea cu pămîntul se formase un brîu de lumină și puteai vedea cum întunericul lacom înainta tiptil înghițind totul, iar parcă din adîncul pămîntului se ridicase un oftat de mulțumire pentru somnul așteptat. Doar animalele ieșite la vînătoare completau cu strigătele lor acest culise de vis. Am rămas nemișcat, simțeam prin toți porii atingerea caldă a acestei naturi care mă vrăjea în fiecare zi cu imagini mereu noi. Farai se lipise de mine și întorcîndu-mă spre ea am căutat buzele ei moi și fierbinți, ea era veriga minunată care mă unea și ținea legat de misterele acestei țări. Corpul ei subțire și grațios se frîngea sub îmbrățișarea mea și dorul unul de altul ne-au transportat în lumi pline de extaz, am uitat totul în jurul nostru, numai noi doi mai eram pe pămînt într-o unire veșnică.