agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3086 .



Balada Tătară
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vioreldarie ]

2010-06-22  |     | 



Balada Tătară

Viorel Darie

Trei cai, unul alb, unul negru și unul roșu tăiau mai iute ca vântul întinderile unei câmpii aurii. Calul cel alb era strunit de un tânăr falnic și plăcut la înfățișare, cel negru era ținut în frâu de un foarte tânăr băiat, iar cel roșu era călărit de un vârstnic oștean, având mustăți răsucite și priviri încruntate.
Tânărul cel falnic era chiar fiul mai mare al Împăratului Tătarilor – cel mai viteaz și mai vestit dintre fii împăratului. Băiatul, cel foarte tânăr, era fratele mai mic și foarte drag al celui mai mare. Iar oșteanul cel vârstnic era povățuitorul și păzitorul fiului celui mic al împăratului.
Cei trei tătari aveau veșminte bogate, cu multe podoabe de aur și nestemate pe ele, iar pe întunecatele lor căciuli fluturau, semețe, pene de vultur. Și se cădea ca cei trei să aibă veșminte de preț, căci Împăratul Tătarilor îi trimise ca soli, departe, la Împăratul Þării de la Răsărit!
Iar în urma celor trei soli gonea ca vântul o ceată de călăreți, viguroși și devotați, ai căror menirea era să vegheze neîncetat drumul presărat cu multe primejdii. Deaceea, solii, goneau pe câmpii pustii, pe cărări neștiute…
Spune-ne tu, ce-nșiri cu-atâta tâlc istorii străvechi din surele stepe, spune-ne de ce plecară feciorii Împăratului Tătarilor la un drum atât de greu și plin de primejdii? Și de ce n-au fost trimiși, ca soli, oameni de rând?
Răspuns aș găsi la orice, de-aș fi în stare să înteleg îndemnul inimii. Căci, la urechile Împăratului Tătarilor, ajunsese un zvon, precum că Împăratul Þării de la Răsărit ar crește în palatul său o atât de gingașă și de minunată fiică, mai scumpă decăt orice tablou de mătase fină, și strălucitoare ca o nestemată de diamant, și mai încântătoare ca Luceafărul de Dimineață…
Deaceea, Împăratul Tătarilor, își chemă la el pe cei mai dragi feciori ai săi, și-i încredință misiunea de-a duce la Împăratul Þării de la Răsărit multe urări, însemnate daruri, și, ceea ce era mai important, să vadă de sunt adevăratele vorbele care i-au ajuns la ureche despre fiica cea minunată a împăratului.
Treceau, deci, tătarii, ca tainice năluci peste câmpuri pustii. Și nu ocoleau nici răurile cele mari, nici pădurile întunecate, nici crestele cele înalte și înzăpezite ale munților. Când un râu îi ieșea în cale, îl treceau înot, pe spinările cailor; iar de-ntâlneau păduri întunecate și dese, treceau prin ele întocmai ca foșnetul vântului; iar de le stăteau în cale munții cei înalți, treceau de ei cu elanul tinereții și-al iubirii. Și cât de voioși zburau caii, când adumlecau priveliști și câmpii necunoscute. Dar mai aprinse erau inimile tătarilor arzând de flăcările dragostei.
Învingeau ușor și seceta și pustiul stepelor. Seara se odihneau la adăpostul pădurii, ascultând povești în preajma focurilor înalte, aprinse în întunecatele corturi. Și nu aveau alți sfetnici, decât Soarele și Luna, și stelele de pe cer, în imensitatea necuprinsului.
Treceau de zor câmpiile și munții, satele și râurile cele mari, și nu se opreau cum nu se oprește vântul deasupra ierburilor stepelor.
Dar, într-o dimineață, pe când urcară coastele domoale ale unui munte, și după ce priviră dincolo de coama muntelui, inima lor se bucură nespus, căci zăriră, într-o vale întinsă și largă, o strălucitoare cetate.
Ce mândră cetate! Oraș imperial, cu palate somptuoase, împodobite cu aur, strălucind de frumusețe și bogăție!
Și cei trei importanți soli tătari se năpustiră, cu voioșie, spre cetatea din vale, iar ceata de oșteni zorea în urma lor.
*
Mama îmi zice mereu ” Fii frumoasă, fii înțeleaptă, fii cu inima bună, căci ești fiică de împărat, mândria tatălui tău ”. Eu o iubesc mult pe mama, căci mă privește cu atâta candoare și vrea să devin o fată fără cusur. Însă eu sunt curioasă din fire, și aș vrea pe toate să le știu. Ochii mei scrutează, avide, toate sertarele, toate încăperile din palatul tatălui meu.
Lumea din cetate mă îndrăgește, căci sunt frumoasă, copilăroasă, răsfățată – ca o fiică de împărat ce sunt. Înțelepții cetății îmi răsfoiesc cărti vechi, îmi spun povești, și-mi explică cât de puternic este părintele meu. Tot ei mă învață cum să citesc și să scriu, și cum să-mi exprim, în cuvinte alese, gândurile mele.
Însă nimeni din cetate nu mă poate învăța acele lucruri minunate pe care le-am descoperit doar cu pasiunea inimii mele. Am descoperit că, mai presus de frumusețile și bogățiile din palat, este farmecul cerului albastru, ce se zăreste atât de limpede printre ramurile pinilor ce străjuie zidurile cetății. Și-am văzut, adesea, că cei care intră în cetate, din afara zidurilor – acolo unde este atât de cald și atâta libertate – se uită cu lăcomie și jind la veșmintele tatălui meu, la coroana și bogățiile sale.
Simt că mă cuprinde frigul în acest palat. Aș vrea să fie mai mult soare. Nu-mi place să mă încălzesc doar la focul din cămin.
Am descoperit o taină importantă și nostimă: când plec la plimbare, prin grădină, acolo știu un zid mai cald, aproape de acea fântână tâșnitoare, în care înoată pești aurii. Acolo, în fiecare zi, îmi iese în cale un iepuraș alb, drăgălaș, cu blana moale și caldă. Cum mă zărește, aleargă vesel spre mine și mă-nsoțește prin toată grădina. Am observat, însă, că bietul iepuraș e foarte fricos, îi e teama de toată lumea, dar mai ales de tatăl meu. De cum îl zărește, dispare în fugă…
Mama e supărată pe mine, căci pierd prea mult timp prin grădină, și sunt atât de multe de făcut pentru educația mea!
Într-o zi, avusesem un vis chinuitor. Căci îmi păru că iepurașul meu cel drag ieșise pe poarta cetății, iar eu n-aveam voie să trec dincolo de poarta cetății, ca să-l caut. De-atunci, detest aceste ziduri. Aș vrea, nespus de mult, să pot zbura dincolo de zid, până la munții aceia din zare, să privesc lumea dincolo de ei…
De la un timp, îmi pare că nu sunt din acest loc, din palatul tatălui meu; simt că spiritul meu colindă, nostalgic, într-acolo, în clarul orizontului…Detest aceste ziduri! Dar, totuși, nu am destul curaj să spun tatei, nici măcar mamei, asemenea gânduri. Mi-e teamă să nu-i întristez cu dorințele mele. Deci, eu trebuie să fiu mereu fiica perfectă, ascultătoare, bine educată.
Cateodată văd porțile cele mari ale palatului deschizându-se și văd oameni de vază intrând în palat. În aceste rare clipe, pot simți și eu aerul proaspăt inundând curțile palatului. Dar asta se-ntâmplă atăt de rar: de obicei, slujbașii cei mici intră și ies pe porțile cele mici…
Ah! Dar ce-mi văd ochii?! Un vis oare? Niște cai superbi coboară colinele din afara cetății, iar acum se-ndreaptă spre porțile cele mari! Iată, porțile cele mari se deschid și sus-pusele persoane intră în cetate!...Însă știu, ei se duc la tatăl meu! Iar eu trebuie să stau aici, în camera mea! Mamă, vin-o la mine! Sunt tristă! Vino și ia-mă în camera ta!...
Trebuie să fiu, însă, cuminte… Ah! Ce-aud? Vine cineva în camera mea?... Da, știu, va sosi curând un sfetnic să-mi zică: “Domniță, te poți plimba prin palat. Oaspeții au plecat! “
Dar ușa camerei mele se deschide și cineva îmi zice:
- Excelență, prea-frumoasă prințesă, Rază-Albastră! Ilustrul tău părinte te-așteaptă în Marele Salon, chiar acum!...
*
Mai spune-mi tu, povestitorule, întâmplări de demult, întâmplări pline de farmec, în atingeri ușoare ale strunelor cobzei. Spune-ne ce-a mai fost, după ce fii Împăratului Tătar sosiră ca soli în palatul Împăratului Răsăritului!...
Văzând solii tătarilor intrând în Marele Salon, Împăratul Răsăritului își luă o ținută semeață, și, cu o voce solemnă rosti:
- Cine sunteți voi?!...
- Eu sunt Fulgerul-Alb, fiul cel mare al Împăratului Tătarilor!...
- Eu sunt Sageată-Iute, fiul mezin al Împăratului Tătarilor!...
- Iar eu sunt Vulpea-Șireată, povățuitorul și păzitorul lor credincios!...
- Și ce caută în palatul meu “Fulgerul“, “Săgeata“ și “Vulpea“ tătarilor?...
- Urări de bine, mesaj de pace și multe daruri îți trimite tatăl meu! îi răspunse fiul cel mare al Împăratului Tătarilor, iar solii se-nchinară până la pământ.
Împăratului Răsăritului îi plăcură aceste vorbe, de aceea se grăbi să le zică:
- Unde e solia voastră?
- Iată, mesajul e aici, sigilat. Iar purtătorii de daruri multe așteaptă în curte…
- Să citim, întâi, mesajul! Sfetnice, tălmăcește acest mesaj!...
- “Împărate al Răsăritului, primește solia mea, precum și darurile de la mine, pe care însăși fii meu ți le aduc, primește urări de bine! Doresc să fie pace între împărăția ta și împărăția mea. Dacă tu, Marele Împărat al Þării de la Răsărit, vei socoti că solia mea îți este pe plac, aș mai îndrăzni să-ți cer, de-ai putea, să oferi pe fiica ta cea prea frumoasă, Rază-Albastră, ca soție fiului meu cel mare, cel mai destoinic, moștenitorul tronului împărăției mele…Acesta este solia pe care eu, puternicul Împărat al Tătarilor, îți trimit“

Auzind cele cuprinse în solie, Împăratul Răsăritului căzu pe gânduri. După câtva vreme răspunse:
- Socot mesajul Împăratului Tătarilor ca sincer și înțelept! Îmi trebuie, însă, trei zile să cuget, ca să-i răspund potrivit Împăratului Tătarilor!
Pană una-alta, Împăratul dădu poruncă să-i fie înfățișată degrabă fiica lui cea dragă, Rază-Albastră.
Trecură doar câteva clipe, și draperia de mătase, ce acoperea o ușă, se deschise, și, ca un vis, apăru fiica cea încântătoare a Împăratului Răsăritului.
- Tată, venisem degrabă, să-ți împlinesc porunca!
Împăratul se-nduioșă văzându-și fiica cea frumoasă, și-i zise, cu duioșie în glas:
- Prea bine-ai făcut, c-ai venit degrabă, auzind porunca mea! Căci te-am chemat să te înfățișez solilor Împăratului Tătarilor. Tânărul cel mai înalt este fiul cel mai mare și mai destoinic al Împăratului Tătarilor, moștenitorul împărăției! Iar băiatul acesta foarte tânăr, este fratele său, cel mezin. Și mai este o parte însemnată a soliei tătarilor, cerând ca tu să-i fii dată ca soție fiului celul mare al Împăratului Tătarilor. Eu însumi socot înțeleaptă acestă cerere, așa că, te rog, fii pregatită să-mplinești porunca mea!...
Dar zicând aceste vorbe, ochii împăratului învăluiau cu dragoste, grijă părintească și adorație pe fiica sa.
Solii tătari cazură în extaz privind-o pe frumoasa prințesă, Rază-Albastră. Ca cerul senin după zile de ploaie, ca lumina unui palat luminos în noapte întunecată, sau ca un izvor limpede într-un pustiu, așa-i apărea lor această strălucitoare fată. Toate cuvintele graiului omenesc erau prea sărace pentru a descrie trăsăturile ei nobile. Și sunetele oricărei harfe păreau prea surde pentru a reda glasul ei duios. Și nici o priveliște din grădină, nici un tablou rafinat de mătase, nu puteau descrie, în culori și lumină, farmecul ochilor ei! Și câte comori se ascundeau în inima acestei fiice de împărat. Dacă un muritor din lumea asta ar fi reușit să-i cucerească inima, ar fi fost mai fericit chiar dacă ar fi avut tot aurul lumii! Tristă, însă, pentru totdeauna, îi rămânea inima celui pe care privirea ei îl ocolea!...
Așa apărea în ochii solilor tătari această minunată fiică de împărat!...
*
Stai aici, alături de mine, și-ncearcă să-nțelegi, de poate fi adevărat? Că dulcea, și delicata, și strălucitoare fiică de împărat nu l-a îndrăgit, pe dată, pe Fulgerul-Alb, fiul cel mare al Împăratului Tătarilor? Căci privirile ei întâlniră sclipirile senine și pline de dragoste din ochii fiului mezin al tătarilor?...Atunci, prințesa, Rază-Albastră, se refugie în iatacul ei, rostind astfel:
“ - În zadar sunt toate bogățiile, toate meritele și toată dragostea ta. Nu-mi mai zice nimic de putere și triumf. Te rog, nu mai încerca să faci nimic pentru fericirea mea, oferindu-mi splendori și palate fermecate. Dacă mie nu-mi plac, înseamnă că nu-mi plac, și renunț, cu hotărâre, la toate bogațiile, la toate meritele și toată dragostea ta. Lasă-mă să fiu liberă, să traiesc doar cu visele mele dragi!
Să fiu liberă, să ma uit, întotdeauna, doar în ochii cei negri, în care văd inima bună a fiului mezin al Împăratului Tătarilor, care mă priviră cu infinită liniște! Sunt convinsă, îl iubesc foarte mult, iar el ma adoră, și-i atât de mișcat, căci știe c-această iubire este interzisă. Dar eu sunt decisă să-nving orice, să fiu, pentru veci, credincioasă visului meu!
Mamă, scumpa mea mamă! Vin-o la mine și-ncearcă să afli o cale inima să-mi salvezi; căci mi-e drag, nespus de drag, acest foarte tânăr fiu de împărat al tătarilor!
Dar mi-e frică de hotărârile tatălui meu, acele teribile hotărâri, de-a mă trimite departe, în țară străină, ca soție al fiului cel mare al Împăratului Tătarilor. Mai bine moartă, decât tristă în casă străină!
Mamă, te rog, încearcă să-mi aperi inima cea pură!... “
Iar mama, cu inima ei milostivă, se strădui s-o ajute pe delicata ei fiică, deoarece trimise două scrisori, una către temutul Împărat al Răsăritului, și una către fiul cel mare al Împăratului Tătarilor. Scrisoarea zicea astfel:
“ Regret, inima tinerei și scumpe noaste fiice este cuprinsă de adâncă iubire pentru fiul mezin al Împăratului Tătarilor. Nu încercați s-o convingeți să renunțe la dragostea ei sinceră și eternă. Ea mai degrabă ar alege moartea, decât să trăiască fără dragostea ei! “
De bună seamă, nori grei și întunecați coborâră asupra fiului cel mare al tătarilor, iar inima-i era ca un tigru închis într-o cușcă. Așa că, privi mânios, foarte mânios, la fratele sau cel tânăr, care-i era, până atunci, atât de drag! Ș-așa se-ntâmplă pe lume, uneori, că un om e lipsit chiar și de cele mai plăcute vise ale sale! Atunci o viață întunecată și disperată îl așteaptă, viață fără bucurii, fără speranță!

*
În Marele Salon al Palatului Imperial, mulțime de candele își leagănă flăcările aprinse. Cei de față pășesc cu grijă, vorbind în șoapte. Căci Împăratul gândește profund, iar mintea lui pregătește furtuni!
Inima-i părintească și duioasă suferă, căci fiica lui, cea mai dragă, va fi trimisă departe de casa ei părintească, ca să locuiască într-o casă străină, la un popor străin. Dar el e împărat, și nimeni din lumea asta nu trebuie să afle gândurile sale!
Așadar, Împăratul Răsăritului, își puse coroana pe capul lui, și, în ținuta-i severă, încruntat, dădu această poruncă:
- Să vină aici, fiica mea, Rază-Albastră, și solii tătari!
Cei chemați veniră de-ndată și se-nchinară împăratului.
Împăratul privea iscoditor pe fiecare în parte, pe fiica sa, pe fiul cel mare al tătarilor, dar și pe fiul mezin al Împăratului Tătarilor. Apoi zise:
-Vin-o aici, sfetnice care scrii solii!
- Da, Luminate Împărate, aici sunt!...
- Atunci, ia un pergament și scrie solia! ” … Puternicul Împărat al Răsăritului trimite această solie către Împăratul Tătarilor, numai urări de bine, viață lungă și fericire. Solia ta m-a convins că între împărățiile noastre nu trebuie să mai fie războaie. Suntem precum vulturul și leul, unul împărat al cerului, celălalt împărat al pământului, și niciunul nu caută să-l doboare pe celălalt. Prin urmare, sunt bucuros să-ți primesc darurile tale cele multe, și să-ți ofer pe preafrumoasa fiica mea, Rază-Albastră, ca soție pentru fiul tău cel mare. Îți trimis și multe daruri. Fiica mea va sosi, în curând, la palatul tău, însoțită de alaiul ei! Aceasta este voința puternicului Împărat al Þării Răsăritului! ”
Cei de față tăcură înmărmuriți.
- Acum adu-mi pergamentul ca să-l sigilez! rosti împăratul.
Dar, în liniștea care stăpânea Salonul, o voce se auzi:
- O clipă, doar! Prea Înălțate Împărate!
- Cine strigă “o clipa doar”? zise împăratul. Cine-mi nesocotește porunca?!...
- Sunt eu, Fulgerul-Alb, fiul cel mare al Împăratului Tătarilor! Te implor, Înălțimea Ta, privește mai bine chipul fiicei tale, precum și chipul fratelui meu mezin! Observă disperarea de pe chipurile lor, de teama hotărârii tale, de-a semna acest pergament!...
Fața Împăratului Răsăritului se-ntunecă de mânie auzind această neașteptată replică din partea fiului cel mare al tătarilor.
- Înseamnă că, aici, în împărăția mea, copiii dau porunci?! rosti temutul împărat.
Și ochii Împăratului priveau, întunecați, la chipul fiicei sale, și la cel al fiului mezin al tătarilor. Apoi, încetul cu încetul, privirea sa se-nsenină, deveni chiar foarte duios. Atunci, Împăratul Răsăritului se ridică de pe tronul său, luă pergamentul cel temut și-l puse deasupra flăcărilor focului din cămin. Și, privind, cu căldură, spre Fulgerul-Alb, zise celor de față:
- Văzut-am că Împăratul Tărarilor are un fiu nespus de viteaz! Fapta ta, Fulgerul-Alb, este cea mai eroică faptă din câte văzut-am eu!
După aceea, împăratul privi, iarăși, spre fiica sa, și spre fiul mezin al tătarilor, și zise astfel:
- Tu, Săgeată-Iute, fiul mezin al Împăratului Tătarilor, întoarce-te la tatăl tău, și devii destoinic și viteaz, ca fratele tău mai mare! Și când voi auzi c-ai devenit un brav comandant în oștirea tatălui tău, atunci îți voi da, de soție, pe fiica mea cea dragă!
Astfel rosti Împăratul Răsăritului!
*
Nu e iubire, ci foc nestins, ce mistuie inima fiului cel mare al Împăratului Tătarilor, care cutreieră întinsele pustiuri mai repede ca vântul și ca găndul, călărind pe calul lui cel alb, de abia atingând pământul! Însă, de la țărmurile stâncoase ale mării Sudului, până la întunecatele păduri din Nord, era prea puțin timp, prea puțin loc, pentru tristele sale plimbări. Nici gerurile iernilor nu erau îndeajuns de reci, nici furtunile verii nu erau îndeajuns de răcoroase, nici fluviile cele mari n-aveau destulă apă, să-i stingă inima-i în flăcări!
Și crunt se-ntoarse la oștire, unde, adunând mulțimi mari de tătari, porni ca vântul spre hotarele vagi ale împărăției. Și unde erau primejdii mai mari, acolo soarta îl purta cu bucurie, și unde erau luptele mai încinse, acolo s-avânta de îndată. Se luptă ca un leu, printre săbii, caii și lăncile dușmanilor, până-și găsi un eroic sfârșit!
La rascrucea de drumuri din pustiuri, pe culmea unui deal, poporul tătar înalță un gurgan de pământ peste mormântul viteazului lor erou. Iar pe cresta acelui gurgan sădit-au vreo zece, ba douăsprezece pini. Iar peste gurgan și peste pini roteau neliniștiți vulturii cei semeți ai stepei, care, plutind în cercuri largi și încete, prevestesc sfârșituri de vară, ori focuri roșii ce mistuie satele de la orizont…
*
Dar fiul cel tânăr al Împăratului Tătarilor, înconjurat de prietenii săi devotați, se-ntoarse zburând spre casa tatălui său, acolo, în ținuturile cele dragi ale împărăției sale, cu câmpii înverzite, grădini pline de rod și copii zburdând veseli în joaca lor în jurul casei. Iar mama îi ieși bucuroasă în întâmpinare, fericită de-ași revedea, înapoi acasă. pe fiul ei cel drag.
Nu după mulți ani, acest plăpând și foarte tânăr băiat al Împăratului Tătarilor, deveni un foarte brav conducator de oști în țara tătarilor. Și-a zidit multe orașe, pe care le cârmuia cu multă înțelepciune.
Atunci, Împăratul Tătarilor trimise, iarăși, solie către Împăratul Răsăritului, pentru a-i cere de noră, pe prea-frumoasa sa fiică, Rază-Albastră.
*
Rămâneți cu bine părinții mei dragi! Rămâi cu bine palat părintesc, casa mea dragă! Căci fiicele împăraților nu au norocul să trăiască în casa copilăriei lor! Pleca-voi acolo, în depărtare, la capătul lumii! Acolo-mi va fi casa, copiii și speranțele!
Cât de trist a fost pentru fiica împăratului să-și părăsească, pentru totdeauna, părinții! Dar, mai bucuroasă pleca, cu gândul că, acolo, la capătul drumului celui lung, o va întâmpina fiul Împăratului Tătarilor, alesul inimii ei, pe care l-a așteptat atât de mult!
Dragostea și viața lor au fost minunate, luminoase! La fel ca și soarta întregului popor tătar!
Iar acest tânăr și brav fiu de tătar deveni, după mai mulți ani, împărat peste întregul popor al său, renumit pentru dreptatea și înțelepciunea sa!
Mare mincinos sunt eu,
Înșirând astă poveste,
Dar mai mincinos e împăratul,
Furând sărmanelor zestrea!





.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!